Nu comentez intonarea imnului naţional la meciul de inaugurare. Spun doar că cei responsabil merită să-şi ia cel puţin la fel de mulţi pumni în ţeastă precum organizatorii britanici care au pus Trei culori în loc de Deşteaptă-te, române! nu mai departe de luna iulie. Nu merge cu scuze de genul “Da, dom’le, am înlocuit roşul din drapel cu vernil, dar am făcut-o ca să nu fie asociat cu PSD-ul”.
Ce comentez este atmosfera superbă de aseară. Pe care am surprins-o pentru un minut în imagini. A fost un melanj de plăcere, mirare, mândrie, civilizaţie, curiozitate şi atitudine pe care nu l-am mai văzut niciodată în România după Revoluţie. Nu vreau să exagerez, dar cei care au fost aseară pe stadion mă vor putea sprijini. A fost un moment dintr-ăla în care, dacă organizatorii aveau magazine pe culoare, spectatorii şi-ar fi cumpărat fără probleme chiloţi, perne şi ligheane tricolore. Cu mândrie.
Păcat că nu se întâmplă așa mereu… sau cel puțin la meciurile internaționale ale echipelor românești! Dacă ar fi așa la toate meciurile internaționale, aș avea ”curaj” să îl iau pe fiul meu la un meci de fotbal… Dar până atunci… PAS fotbal și stadioane pline.
Daca puneau un cântăreț de muzică populară ieșea mai bine decât Marcel Pavel care trebuie el mereu să demonstreze că are voce în loc să respecte notele muzicale.
Spectatorii care au cantat imnul national si au agitat steagurile tricolore ne-au oferit cel mai inaltator moment produs aseara. Unul pe care as vrea sa-l pastrez in minte.
Felicitari pentru articol!