Australian Open 2019, faza pe rever. Finala feminină: Osakă de cuvinte


Țin minte de parcă a fost ieri: după tragerea la sorți a tabloului de la Australian Open, mi-am notat meciurile pe care urmau să le joace fetele noastre și, cu încredere în forțele lor de a-și călări adversarele, dar cu și mai multă încredere în forțele espressor-ului din bucătărie de a mă ține treaz două săptămâni la rând, urma să pășim în necunoscut.

Între timp, după cum bine știm cu toții, nimic n-a mai rămas la fel. Terminăm Australian Open cu Simona pe locul 3 WTA, fetele noastre s-au topit în soarele de la Melbourne ca gheața-n ceai, iar – și asta e o știre în exclusivitate – espressor-ul meu e în service, așteptând să fie reparat. Am primit unul de schimb care să mă ajute în nopțile astea pline de tenis în care m-am trezit la ore ciudate. Însă aparatul de schimb a venit și el defect (Nespresso face cafea excelentă până când nu mai face), așa că de vreo câteva zile am trecut la planul B: energizantele. Sper că nu credeți că pentru cronicile astea ai nevoie de energie și inspirație de nivel mediu pe cap de locuitor. Nu, nu, nu. Am avut impresia pe alocuri că depun mai mult efort decât au făcut d-alde Pouille și Tsitsipas în semifinale, așa că nu subestimați niciodată nevoia de carburant al celor care dau în taste ca ăștia-n mingile venite plouat lângă fileu.

Vestea bună e că până la Roland Garros mai avem vreo juma’ de an, deci sper ca până atunci să mi se refacă, în ordine, rănile, energia, cafeaua, aparatul, stocul de Red Bull și moralul.

Dar stați așa, nu plecați nicăieri, avem de vorbit despre finala fetelor. Ca întotdeauna, o plăcere. Ca întotdeauna când n-avem miros de Simonă prin ea, mai plictisitoare decât cea a băieților, indiferent dacă se întâmplă seturi precum al doilea din meciul de azi. Și bineînțeles că suntem subiectivi. Ne-a zis-o (Ne-a zis-o!) chiar și un cititor în privat. Cică suntem “prea” subiectivi în cronici. Dar să știți că eu nu susțin această teorie. De unde și până unde a ajuns un text de genul “Nole îți va lua mațele pe fuior și le va arunca la câini” unul subiectiv? Cu părere de rău, cred că nici cititorii nu mai sunt ce erau odată.


Cronicile celor patru Grand Slam-uri din 2019 îți sunt oferite de:


Naomi Osaka – Petra Kvitova: 7-6, 5-7, 6-4

Dacă Ion creangă ar fi scris cronici de la Australian Open în loc să-și piardă timpul cu povești din copilărie, ar fi deschis textul finalei feminine cam așa: “Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc că nu-i voi mai vedea fața aia acră a lui Mouratoglou în boxa vreunuia dintre finaliștii turneului – crăpa-u-ar mâțele jucându-se cu ea – am deja un argument excelent să urmăresc meciurile de sâmbătă și de diminică”.

Nici măcar amestecul de varză murată cu jeleuri, lasagna și cidru nu-mi dă dureri de mațe cum am când îl văd pe nentu Patrick cum o arde arogant la fiecare punct câștigat de vreunul dintre oamenii care se antrenează la limuzina aia de centru pe care și l-a deschis în sudul Franței, unde metrul pătrat de teren costă cât jumătate de București. Așadar, cu liniștea morală a lipsei elementului perturbator, am purces pe Eurosport sâmbătă dimineață ca să văd cine moștenește banderola de căpitan de la Simona. Și ia să vedem dacă ghiciți cine era invitat la preview-ul finalei, alături de Barbara Schett și Mats Wilander. Păcat de dimineața asta, putea fi o poveste de dragoste frumoasă.

Embed from Getty Images

Pentru că, așa cum probabil ați aflat deja, finala dintre Petra Kvitova și Naomi Osaka nu a fost un simplu meci de tenis pe bani mulți, ci avea o miză masivă în spate: cine reușea să pună piciorul în prag și să rupă ușa devenea numărul 1 mondial. În premieră în carieră. În cazul lu’ Naomi e de la sine înțeles că n-a mai călcat pe covorul roșu niciodată, doar are vârsta la care de-abia se bucură de-o bere cumpărată de ea însăși și anul trecut pe vremea asta era la marginea Top 70 WTA, acolo unde nu există nici durere, nici suferință, ci doar multe necunoscute în ecuație. Dar Kvitova, fraților, care are două trofee la Wimbledon (primul în 2011, când Simonei nu-i crescuseră încă aripi) și are un nume în fața căruia le tremură crinii tuturor celorlalte fete din circuit când își văd fața încrucișată cu a ei, a avut ghinionul naibii de a juca tenis în epoca în care Serena a ars câmpurile și-a tăiat pădurile. Așa că degeaba ai tu mașina sport pe care o consideri perfectă, dacă vecinu-tău are noul Porsche 911. Te cam scremi degeaba.

Embed from Getty Images

Meci de sceptru, deci, în finala de la Melbourne. Cu Naomi la a doua finală consecutivă de Mare Șlem. Binemeritată nu doar prin joc, ci mai ales pentru faptul că fata avea dreptul la o finală de care să se bucure de la început la final. Nu vă mai amintesc de cât de murdară de ulei și alte melanjuri a rămas plita după ce i-a dat ciorba-n foc Mamițicii la US Open, că încă mă trezesc noaptea transpirat după coșmaruri în care Serena mă ia la rost că are acasă o fată și că nu-i frumos să vorbesc urât despre mănușa aia din cauciuc verde pe care a folosit-o sub formă de echipament la Australian Open. Și știm și că Naomi va mai juca finale de Slam – n-avem noi degete să le numărăm, vă zic de pe acum – dar la fel de bine știm că-și va aduce aminte mereu de meciul ăla păcătos cum ne aducem noi aminte de profesorul ăla care a făcut mișto de noi la nu știu ce examen oral pe care l-am luat cu 10.

Embed from Getty Images

Dincolo, Petra. Cu un Wimbledon la 21 de ani și altul la 24, ieșită de vreun an din coșmarul rănilor de cuțit provocate de un găinar care a intrat peste ea în casă și fără set pierdut la ediția asta a Australian Open. Doar faptul că a revenit într-o finală de Slam după traumele prin care-a trecut ar fi trebuit să-i aducă trofeul din partea casei, darămite dacă luăm în calcul faptul că a ajuns în finală făcând tunel printre adversare ca secera prin paie.

Pe scurt, nimic mai dificil în încercarea de a ne alege o favorită în meciul de azi. Să zicem că am văzut meciul ăsta extrem de relaxați. Cu excepția faptului că toată localitatea a rămas fără curent de azi noapte din cauza ploii înghețate și că am urmărit mai degrabă procentul de încărcare al bateriei pe telefon și laptop decât schimburile de mingi, n-am avut absolut nicio emoție.

Nicio emoție n-a avut nici Naomi Osaka, o jucătoare care are gesturile faciale ale unui fund oală din fontă atunci când joacă tenis. Nu-i citești în ochi nicio emoție, iar sentimentul adânc pe care-l ai când urmărești meciurile ei e că, în cazul nefericit al vreunei accidentări nasoale, fata ar putea face cel puțin la fel de mulți bani în poker. Îi pică un careu de ași sau un amestec de cărți pe care le poți folosi doar ca să le arzi pentru a încălzi camera? E tot aia pentru ea.

Embed from Getty Images

În primul set, în care cele două jucătoare și-au arestat serviciile, a existat un moment în care cei care au asigurat transmisiunea ne-au oferit șansa unică de a vedea în super slow motion un serviciu al Osakăi. În timp ce alte jucătoare și cam toți jucătorii se strâmbă în momentele alea de parcă s-au așezat pe schimbătorul de viteze, Naomi e impasibilă. Stâncă. Nici dacă-ți înlocuiești din greșeală fondul de ten cu aracet nu-ți iese un nivel asemănător de imperturbabilitate. Vă zic, Iohannis e alter ego-ul românesc al lui Jim Carrey pe lângă fata asta.

Așadar, am avut un set întâi foarte echilibrat, cu Petra și Naomi împărțindu-și game-urile până-n buza tiebreak-ului. Poate cu un plus pentru Kvitova, care a părut ceva mai stăpână pe propria materie primă și i-a servit japonezei kile de trântă direct din serviciu, adunând (degeaba) și câteva mingi de break. Doar că-n tenis ratările nu se răzbună, ci se transformă de-a dreptul în Liam Neeson. Iar Naomi a răspuns la provocările Kvitovei în tiebreak, unde a inventat un braț de lovituri pe care cehoaica le-ar fi aplaudat dacă ar fi văzut finala asta din tribună.

Embed from Getty Images

Setul al doilea a fost însă cu totul diferit. Deși Kvitova a reușit să danseze pe un soi de relaxare a japonezei și a trosnit primul break al meciului, Naomi și-a pus costumul de ninja la primul miros de sânge, a recuperat ce avea de recuperat, a dat cu dobândă ce avea de dat cu dobândă și a dus setul pe nesimțite la 5-3. Și la 0-40 pe serviciul Petrei. Mai era nevoie doar de o lovitură de katana care să taie spuma din bere și trofeul parca liniștit și fără eforturi masive în partea japoneză a terenului.

Embed from Getty Images

Doar că, după ce te-ai luptat cu un nebun înarmat în propria casă și după ce ai trecut prin operații și după ce ai reînvățat să ții racheta în mână și după ce timp de un an ai pedalat ca să ajungi din nou într-o finală de Slam, să recuperezi de la 0-40 pe propriul serviciu e apă pe parbriz. Așa că Petra și-a pus armura, a luat-o la săgeți pe Naomi și a tras din toate pozițiile, oprind comerțul de pește și atentând serios la bunăstarea industriei sushi-ului din Tokyo. Mai mult, Petra a prins atât de mult elan, încât în game-ul următor a făcut break, apoi hold și apoi încă un break, câștigând setul cu 7-5 după 4 game-uri consecutive câștigate cum trece TGV-ul prin haltă.

Embed from Getty Images

Între timp, am asistat la momente absolut memorabile în care masca imperturbabilă a lui Naomi Osaka s-a prelins ca metalul topit, lăsând în urmă gesturi de frustrare și nervi. Nu știm japoneză (și nici ea nu prea știe, la o adică), dar probabil că Naomi a frizat ceva sfinți niponi în game-urile în care a scăpat complet meciul din mână. Iar când costumul de ninja e făcut franjuri, Osaka devine om și e pe alocuri adorabilă. Dă cu racheta de pământ, trântește mingile, mulge lacrimi, deci apelează la toate elementele de depresurizare pe care le folosesc și eu după ce dau prima dublă greșeală în orice meci de amatori, la alegere. Fermecător, vă spun.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Acu’ treaba e așa: când ți se întâmplă o nefăcută de-asta în care adversarul nu doar că salvează mingi de meci, dar egalează la seturi, tinzi să cazi ca un sac de ciment de la etaj și să te împrăștii ca vaza de cristal la impactul cu parchetul (o salut pe mama dacă citește aceste rânduri). Doar că Naomi e formată din emoții doar când face vreun scurtcircuit, pentru că butoanele și switch-urile tipic nipone nu știu de glumă în restul timpului. După pauza dintre seturi, când probabil că și-a schimbat doi tranzistori și și-a descâlcit un metru de cablu care-i ajunsese în gât, Naomi a revenit pe teren cum a început meciul: cu fața ei impasibilă în care-ți vine să bați ca să-ntrebi dacă e cineva acasă.

Embed from Getty Images

Iar de aici, cu Naomi revenită la setările din fabrică, treaba a reînceput să funcționeze după metoda Kaizen. Osaka I-a luat break Kvitovei la 1-1, apoi a fost foarte aproape să-i mai ia unul, dar Petra a revenit din nou de la 0-40 pe propriul serviciu după o strategie pe care am considerat-o la momentul respectiv un soi de formulă pe care cehoaica o aplică pentru a verifica dacă e încă vie.  Naomi a fost însă indiferentă la solicitările extracurriculare ale Petrei. A servit excelent, și-a păstrat game-urile și s-a dus rapid la 6-4, de unde nici măcar Petra nu mai poate să revină.

Momentul a fost udat de Osaka cu (probabil) câteva lacrimi, dar n-aș băga mâna-n foc că în momentele în care își strângea fața-n palme nu-și ștergea de fapt display-ul cu microfibră. Apoi a venit festivitatea de premiere, una în care Petra a fost mult mai emoționată decât Naomi. Mi-am amintit de festivitatea de la US Open, când i-am sărit la gât Serenei că i-a stricat bucuria japonezei, care s-a simțit stingheră și mică pe scenă. Nu era de la Serena, prieteni. Sora Naomi e zid indiferent dacă-și câștigă finala în două sau trei seturi, indiferent dacă o pierde în două sau trei seturi și indiferent dacă în timpul finalei se întâmplă sau nu Apocalipsa. Fata tocmai câștigase al doilea Slam consecutiv și devenise numărul 1 WTA dar din kinetica ei ai fi jurat că a pierdut în turul întâi cu Sorana Cîrstea.

Embed from Getty Images

Apoi, apropo de ale noastre, ne-am amintit din nou de vorbele Irinei Begu, care a avut ghinionul de a cădea în traiectoria obuzelor Petrei Kvitova în turul al doilea al competiției: “Dacă vei juca așa, vei câștiga competiția”, i-a zis Irinuca Petrei. Dovedind că turneul ăsta n-a fost unul inspirat pentru românce nici măcar la capitolul pronosticuri. Poate data viitoare, că n-au intrat zilele calde-n sac.

https://twitter.com/alizecornet/status/1089126737575858176

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1089132806842703872


De servit la Australian Open în ultima zi
(duminică, 27 ianuarie)

Finala masculină: N. Djokovic – R. Nadal (10:30)
Finala masculină de dublu: Kontinen/Peers – Herbert/Mahut (6:00)


Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. Asa da, asta e un comentariu spumos de sport, fara trimiteri la politica, de care toata lumea e satula pana peste cap. Multumiri…

  2. OK, Naomi e bună, enervant de bună, cu accent pe enervant, dar graţie Kvitovei am avut o finală cu suspans, show, firesc, altfel asistam la un fel de teatru cu măşti, kabuki, probabil în viitor chiar va fi un meci Osaka versus Robot T1, mulţumim pentru un turneu de cronici excelente!

  3. Să nu uităm ce ne așteaptă…Meciul de Feed cu..Pliskova și Kvitova…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.