Australian Open 2019, faza pe rever. Ziua 10: Dureri de Fed Cup


Am avut ieri o discuție extrem de drăguță prin meandrele interneților despre motivul pentru care Tsitsipas a devenit peste noapte, după răstignirea lui Federer, salvatorul grădiniței masculine din tenis. Brusc, de (aproape) nicăieri, după doar un meci, Țiți a devenit, dintr-un simplu tovarăș de farfurie al lui Marius Copil, haiducul care ia de la ăia bogați și bătrâni și șefi în comitete și comisii și păstrează pentru el, că doar nu le-o da lui Zverev și lui Thiem, să-și adune naibii singuri. Practic, Tsitsipas a devenit ceea ce e vopseaua antibacteriană pentru camerele de copii: conform reclamelor, le salvează viața sau ceva de genul ăsta. N-am reținut exact, că la mine era deja zugrăvit când a venit ăla mic.

Așadar: ce-i face pe toți presarii să declare că Tsitsipas e Mântuitorul, Salvatorul, Vrăjitorul din Oz? Adică omul a bătut o dată la Federer și atât. Zverev, de exemplu, are 3-3 la ștăngi directe cu Dom’ Profesor și 2-2 cu Novak, despre care acum mă prind, când scriu asta, că are prenume de pește. Până și Thiem are 2-2 cu Federer, plus 3 victorii la Nadal și două la Djoker. Până și golanul de Kyrgios l-a bătut pe Nadal la Wimbledon pe când avea 19 ani, de s-au îngrășat ziarele lumii trei săptămâni din meciul ăla.

Și atunci? De unde și până unde se transformă o singură victorie în meteoritul în urma căruia vor dispărea dinozaurii?

Embed from Getty Images

Există mai mult variante de răspuns. Prima ar fi că, dintre cei trei geolgăi de mai sus, doar Thiem a reușit să ajungă în semifinale de Slam (chiar finală la Paris în 2018), așa cum tocmai a făcut-o Stefanos. Deci, la capitolul performanțe acolo unde contează, Tsitsi stă deja bine. A doua ar fi, conform opiniilor extrem de adânci ale unor prieteni, că Tsitsipas are fața aia alcalină (l-au pus ăștia în Cina cea de taină și s-a potrivit perfect, deci nu e nevoie de argumente) care nu te invită în niciun moment să-l urăști sincer. Te uiți la el, vezi cum se bucură de fiecare victorie ca de ziua de salariu (mă rog, la un Slam fiecare victorie este o zi de salariu și știm cu toții asta foarte bine) și-ți vine să-l iei de după umeri, să urli cu el în greacă și să trosnești de caldarâm un set de farfurii ieftine de la Ikea.

Ar mai fi argumente. Codruț v-a zis ieri cum omul are tot felul de îndeletniciri care-l așază în galeria artistică a jucătorilor cărturari, alături de moaselle Andrea Petkovic și de alții puțini ca ei. Adică e mai ușor psihologic să ții cu ăla care știe să toarne din Hamlet decât cu ăla care-și folosește timpul liber încercând încontinuu noi cărări, fie că vorbim despre șliboviță sau frizer.

Peste toate, însă, stă faptul că omul joacă tenis. Iar aici nu încercăm nicio poantă, sperăm doar să-l țină. Că e păcat să n-avem vara un nou subiect de discuție cu proprietarii tavernelor din insulele grecești. Vă dați seama cât se va bucura Christos din Kallithea când vom privi amândoi, printre două caracatițe la grătar, Wimbledon-ul din 2020 ținând cu liderii clasamentelor ATP și WTA?

Deci, pe scurt, ținem cu Tsitsipas în special datorită caracatițelor la grătar. Dacă mai era vreo urmă de îndoială.


Cronicile celor patru Grand Slam-uri din 2019 îți sunt oferite de:


Serena Williams – Karolina Pliskova: 4-6 6-4 5-7

Orice bucătar care a sărit de nivelul omletei știe că prăjirea unei bucăți de carne pe grătar durează câteva minute, dar pregătirea ei începe cu mult înainte, în unele cazuri cu niște zile înainte. Deci să ne mai lase Pliskova cu bucuria de după victoria contra Serenei și să-i mulțumească Simonei pentru că a cumpărat fleica, a frăgezit-o, a marinat-o 48 de ore în ieburi aromatice și de-abia apoi i-a pasat-o cehoaicei, care în afară de faptul că s-a umplut de fum și a primit aplauzele tuturor la final n-a adus în ecuație decât cleștele cu care întorci carnea deasupra cărbunilor.

Asta ar fi abordarea simplistă și pe alocuri incorectă.

Embed from Getty Images

Cea complexă ne arată că meciul din Fed Cup contra cehoaicelor începe să semene cu Europenele la care se mai califică naționala noastră de fotbal: putem spera la un egal nul, am putea să și înscriem din penalty sau dintr-o execuție măiastră inventată de talentații noștri zmeuți, dar de bătut probabil că ne vor bate și vom veni acasă bucuroși că am fost acolo și că ne-am luat magneți. Om avea noi o generație stelară de fete, dar cehoaicele Kvitova și Pliskova sunt interstelare și universale și ce mai vreți voi să fie. Și, poate cel mai rău pentru noi, și-au găsit și un moment foarte prost să fie interstelare: la Australian Open, când ale noastre au venit direct de pe targă, și fix înainte de meciul direct care se va juca la ele acasă. Măcar au bere bună, deși nu cred că ale noastre se vor bucura masiv, pentru că din apă și isotonice nu le scoți.

Embed from Getty Images

Nu vom insista prea tare asupra desfășurării meciului: Pliskova a observat probabil în meciurile anterioare și-n pozele de pe Instagram că Serenuța nu-i tocmai Porsche 911 când vine vorba de dinamică, așa că a început meciul asediind colțurile terenului cu smetii. I-a luat break Nuței foarte repede și s-a dus cu setul la subsuoară. Povestea s-a repetat în setul al doilea, când Pliskova a turnat-o de-un break la 2-2 și părea că Serenei îi vor cădea rapid halterele greu la stomac. Doar că a’ lu’ tata Williams – nu știu dacă ne citește Irina Spârlea, dar o salutăm cald în memoria erei de argint pre-epocă de aur – și-a adus aminte că și-a pus câteva zeci de ași în geantă și e bine să nu-i uite-n buzunare, că se-mput. I-a scos, i-a pus la treabă, a revenit imediat cu rebreak și apoi i-a trotilat cehoaicei serviciul fix în buza tiebreak-ului. 6-4 Williams, intram în decisiv.

Embed from Getty Images

Decisiv care a avut o poveste numai bună de ecranizat într-un viitor film de Tarantino. N-a fost cu sânge, dar la o adică se poate pune în postprocesare. Serena a urcat cu întreaga circumferință pe Pliskova, care picase moral ca MIG-ul, și a ajuns la 5-1 și 40-30.

Acu’ știm cu toții că cele mai dificile provocări din sportul mondial sunt, în ordine:

  1. Să-l bați pe Nadal la Roland Garros.
  2. Să-i iei un set lui Nadal la Roland Garros.
  3. Să faci fotbalist din Alibec.
  4. Să bați Germania la penalty-uri.
  5. Să faci comentatorii români să tacă atunci când vorbesc jucătorii în engleză.
  6. Să-l bați pe Usain Bolt la sprint.
  7. Să te bucuri fără să fii bou când vezi unde a ajuns o româncă din țara care nu ajută sportul nici cât negru sub unghie.
  8. Să o-ntorci pe Serena când are două break-uri și minge de meci.
  9. Să o-ntorci pe Serena când are două break-uri.
  10. Să o-ntorci pe Serena când are un break.

Pliskova știa și ea lista asta, c-o are printată și lipită cu dublu adezivă pe frigider. Așa că la mingea de meci a Serenei se gândea deja să-și ia bilet la business spre casă, că vine meciul cu Buzărnescu și are nevoie de relaxare înainte ca să nu intre-n jocul mental și verbal al româncei. Doar că la 5-1 s-au întâmplat, în ordine, două momente-cheie. De fapt, ce cheie? Două momente-cifru.

Embed from Getty Images

La 40-30 și minge de meci, Serena a servit excelent de adio, dar arbitrul de linie a urlat cât l-a ținut rânza “Foot fault”. Serena călcase pe tușă înainte să dea-n minge. Sau cel puțin așa a părut din reluările deloc concludente ale televiziunilor, că ăștia s-au apucat să-i filmeze pe jucători și-n veceu, dar nu-s în stare să prindă o greșeală de picior la serviciu. Acum, știind antecedentele Mamei Natură, ne așteptam ca de aici să se pogoare iadul peste terenul de la Melbourne. Dar se vede treaba că Serenei îi intră apă-n subsol doar dacă e condusă. La 5-1, Mamițica a primit vestea la limita dintre ignoranță și liniște și a servit din nou. Dar după câteva secunde, glezna stângă a Serenei a decis că a îndurat destule în ultimii doi ani și că e momentul s-o ia pe drumul ei. Și știm cu toții din experiență că, indiferent dacă e sau nu înfășurată în 40 de rânduri de bandă de toate tipurile, o gleznă recalcitrantă nu e tocmai ce-ți dorești de la viață fix atunci când aveai nevoie de să te bazezi pe ea.

Pliskova are doar 26 de ani și fizic de insectă, dar recunoaște mirosul de sânge pe o rază de 10 de kilometri pătrați, ca cea mai experimentată hienă din savană. Așa că nu i-a trebuit decât s-o vadă pe Serena îmbrățișându-și glezna beteagă și a slobozit o cârcă de forehand-uri pe linia de fund cărora americanca nu le-a prea prins poanta. Încet-încet, Karo s-a întors în partidă. A mai scăpat de niște mingi de meci pe parcurs – pentru că ce ar fi Serena fără un polonic de dramă? – dar a egalat, a luat-o la sănătoasa și a terminat meciul cu 7-5 în decisiv.

Embed from Getty Images

Spre cinstea ei și liniștea noastră, Serena n-a făcut mare caz după meci pe subiectul gleznei și mai ales al greșelii de picior de la care a pornit dezmățul. A lăudat-o pe Pliskova pentru atitudine și atât. Dincolo de ecrane, Naomi Osaka și-a dat ochii peste cap a lehamite și, cu atitudinea unei jucătoare care tocmai a scăpat de o semifinală cu o Serenă înfometată de revanșă, a decretat un “Da’ bine că acum poți!” sănătos și plin de sevă brută.

În rest, România va juca meciul de Fed Cup cu Cehia în contextul în care Kvitova și Pliskova tocmai călăresc două dintre primele trei locuri WTA la final de Australian Open. Pe celălalt e Naomi, iar ușor în afara cadrului stă încruntată și gata să repare greșelile trecutului aia mică de la mare. Despre restul, numai de bine.

Embed from Getty Images

Naomi Osaka – Elina Svitolina: 6-4 6-1

Despre cât de frumos și așezat mitraliază Naomi mingile atunci când are chef de joacă nu mai e cazul să povestim, c-am mai tot vorbit. În ciuda diferențelor de alură și profil, Osaka e pentru WTA ce e Tsitsipas pentru ATP: o media darling care n-are altă provocare în viață decât să le vâre adversarelor adânc mâna pe gâtlej, în căutarea nodurilor în papură.

Embed from Getty Images

Dacă a putut s-o facă tocăniță pe Serena în condiții atmosferice păcătoase la US Open, orice meci în care adversara nu-i dă cu tunete reprezintă un soi de vacanță scurtă în Maldive pentru Osaka. Iar jocul ei închegat e doar unul dintre motivele pentru care Osaka a ajuns unde a ajuns, pentru că fata e în stare să crape munții cu mentalul pe care-l are. De exemplu, în finalul setului întâi cu Svitolina, Osaka a făcut break, apoi a rezistat fără să crâcnească la rebreak-ul ucrainencei, apoi a făcut iar break, apoi a rezistat la alt rebreak. Și-au dat fetele la buric până când Svitolina a sucombat sub al treilea break al setului.

Embed from Getty Images

În setul al doilea, Naomi a utilizat cunoștințele inginerești ale Japoniei ca să-și construiască autostradă prin hârtoapele întinse în față de Svitolina. S-a dus rapid la 4-0, iar de acolo n-a mai fost chip s-o-ntorci nici cu potera. 6-1, poartă-n casă, a doua semifinală de slam la rând. Și un meci cu Pliskova pe care vă recomandăm să-l vedeți chiar dacă asta înseamnă că joi dimineață pe la 6 jumate, când oamenii normali se bucură de câteva ore de somn în plus datorită zilei libere, voi veți lua o pernă-n brațe și veți sta cu ochii benoclați în televizoare. Fiecare cu viciile lui.

Embed from Getty Images

Novak Djokovic – Kei Nishikori: 6-1 4-1 (ab. Nishikori)

Când ai meci cu Nole și ăstuia-i e sete de argint, fii sigur că te prezinți la partidă dormit, mâncat bine, cu unghiile tăiate, tuns și frezat și fără dialoguri în contradictoriu lăsate în paragină să aștepte pe Facebook. Trebuie să fii gata de atac și să nu te deranjeze țânțarii în noaptea dinainte. Trebuie să fii fresh, dușat și parfumat. Altfel spus, trebuie să-ți prezinți cea mai bună variantă a eului propriu.

Pentru că, altfel, Nolito îți va lua mațele pe fuior și le va arunca la câini.

Embed from Getty Images

Dar alta e povestea aici, de fapt: dacă fratele Kei a avut ghinionul naibii sucombând la un pas de semifinală din cauza mușchilor piciorului care l-au făcut să ceară întâi timeout și apoi Smurd-ul, voi, fanii lui Djokovic care ne citesc cu religiozitate cronicile, sunteți de-a dreptul blestemați. Când scrie Codruț – care-l iubește pe Djokovic cu iubește pisica apa, dar îl respectă ca pe un căpitan nebun al vasului care la primul dribling din pix te aruncă peste bord – primim zeci de plângeri în dosar cu șină și cu antet care ne amenință că dacă îl mai ignorăm pe zeul soare se va lăsa burnița peste viețile noastre. Vieți oricum fragile în perioada asta, în care nu știm când începe ziua, când se termină noaptea și când dă statul român zile libere.

Embed from Getty Images

Când îi vine rândul lui Mircea, adică mie, și intru-n text cu chef să vorbesc despre Nole și despre glumițele lui, omul joacă o mână de game-uri și apoi se pierde-n ceața nopții, ca să se pregătească de o semifinală cu magnifique-ul Pouille. Despre care va scrie, bineînțeles, Codruț, așa că e cum v-o fi norocu’. Deci nu știu ce-ați mâncat, în ce-ați călcat și pe sub ce scări ați trecut, dar dacă aveți pisici negre în casă cred că e momentul să le mai scoateți și pe-afară, că s-a încălzit.

Embed from Getty Images

Milos Raonic – Lucas Pouille: 6-7 3-6 7-6 4-6

Despre meciul dintre Raonic și Pouille mi-am propus să nu discut prea mult. În primul rând pentru că atunci când în turneele de amatori în care mai bat mingea cad pe tablou cu jucători de profilul lui Raonic, prefer să nu mă prezint la meci și să număr în schimb până la 8 milioane și înapoi. Apoi, pentru că Lucas Pouille are două dezavantaje masive pentru textele astea progresive pe care le citiți aici sub formă de cronici de tenis, În primul rând, numele francezului este extrem de ofertant; atât de ofertant încât e plictisitor să iei peste picior toate expresiile de avicola care-ți piuie prin creier la meciurile omului. În al doilea rând, omul nu reușise să-i ia niciun set în trei meciuri lui Namiloș, deci am privit acest meci jucat în buza răsăritului ca pe un motiv excelent să-mi prăjesc niște ouă.

Embed from Getty Images

Se pare, însă, că Lucas – sau Liucá, așa cum îl strigă maică-sa la ciorbă – a reușit să joace îndeajuns de bine încât să ne lase fără singurul zeul frezat al platourilor cu servicii care ne rămăsese în competiție. Am reținut doar gestul superb al lui McEnroe de la finalul meciului, când a intrat pe teren cu o șapcă pusă pe cap cu cozorocul invers, așa cum joacă Pouille de obicei. “I’m rolling my hat backwards in front of you”, i-a zis Johnny omului la interviul de după meci, expresie corectată amar și tacticos de cel mai lent comentator de sport de la Paleozoic încoace: “Îmi scot pălăria în fața ta”. Vedeți voi, plictisul nativ și lipsa de fler e ultimul lucru care ne poate trezi din somn într-o dimineață încețoșată de ianuarie.

Dar se poate și mai greu decât atât: să joci semifinală de Australian Open cu Djokovic. Știți cum sfârșește puiul piu? Ia interesați-vă, că simt că n-ați prea legănat copii în brațe în ultimii ani.

Embed from Getty Images

Filip Jianu – Toby Kodat: 7-5 6-3
Jianu/Alvarez Varona – Schoolkate/Sweeny: 6-4 6-4

Dar stați așa, nu vă aruncați prea cu elan în brațele înmiresmate ale lui Tsitsipas. Pentru că nu va mai dura decât câțiva ani până când grecul însărcinat cu creșterea moralulul carpato-danubiano-balcanic la Australian Open va juca o finală de Grand Slam la US Open cu Filip Jianu. Și atunci, când îi va lua lui nea Jean tiebreak-ul setului decisiv, pletele alea cool ale lui Tsitsi ni se vor părea brațe ale hidrei. Și fața aia angelică se va transforma în demon descărnat. Și reverul în braț ruginit de excavator.

Embed from Getty Images

Filip Jianu are 17 ani și are o poveste interesantă despre care puteți citi pe larg la vecinii de palier de la treizecizero, că n-au muncit degeaba la articolele alea. Pe scurt: s-a născut la București, se antrenează pe cimentul din Florida, are față de scandinav, dar înjură în românește când dă adversarul cu fileul, deci all good, e de-al nostru. E favorit 4 la Australian Open pe tabloul juniorilor, iar de la înălțimea acestei poziții a reușit să se califice azi noapte în sferturile de simplu și în semifinalele de dublu. Urmăriți-l pe Instagram, că n-are decât 2000 de ucenici și probabil că vă veți putea lăuda peste niște ani, când va avea 50 de milioane de bale la picioare, că ați fost printre primele sale iubiri.

 

View this post on Instagram

 

👀

A post shared by filipjianu (@filipjianu) on

L-a bătut la simplu pe un american din generația lui, Toby Kodat (și pe el îl puteți urmări pe Instagram, că e de-al nostru de-acum). Și va juca la noapte pentru un loc în semifinală cu un alt american, Cannon Kingsley (știți ce aveți de făcut), pe care în mod normal ar trebui să-l bată. Și uite-așa se naște o nouă generație de hateri care de-abia așteaptă să-i amintească lui Jianu că Sharapova era locul 1 WTA la 18 ani și că ar fi putut să facă mai multe-n viață până la vârsta asta.

Adevărat vă spunem însă că ne vom lupta cu gurile spurcate ale ăstora pe viață în aceste cronici și că le vom da cu metafora la glezne până vor cădea în noroaiele din care s-au ridicat. Și acum, că v-am făcut curioși, vă promitem că mâine vorbim pe larg despre cum joacă, că-i păcat să ne oprim aici.

Embed from Getty Images


De servit la Australian Open în ziua 11
(în noaptea de miercuri spre joi, 24 ianuarie)

P. Kvitova – D. Collins (semifinală, 5:00)
Ka. Pliskova – N. Osaka (semifinală, 6:30)
R. Nadal – S. Tsitsipas (semifinală, 10:30)

Juniori:
F. Jianu – C. Kingsley (sfert de finală, 2:00)
Jianu/Alvarez Varona – Kingsley/Nava (semifinală, 5:00)

Orele de începere sunt orientative și pot varia în funcție de cât chef de tenis au cei care joacă înainte. Ca-n viață.


Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

9 Comentarii

    • Bineînțeles. S-a rezolvat cazul :)

  1. 5. Să faci comentatorii români să tacă atunci când vorbesc jucătorii în engleză. – asta chiar ar fi o realizare

  2. Felicitari Mircea Mester…felicitari celor care scriu pe acest blog. Este o adevarata placere sa citesc cronicile voastre, le astept cu nerabdare in fiecare zi..imi place tenisul, si scrierile voastre sporesc aceasta placere. Multumesc!! PS. Hai “aia mica de la mare”

    • Mulțumim, Dorina. That’s the spirit :)

  3. Nea Mirceo,mestere, ce zici de cehoaica asta longilina, are alură și anvergură de campioană?
    Acum câteva zile, cand eu mi- am exprimat părerea că Simona ( nr.1 mondial, desigur) nu are nici alură nici anvergură de campioană, matale m-ai persiflat, subtil și mai putin elegant, întrebându-mă:”Nea Ioane, cu cine ai votat???? eu nefăcând legătura între părerea mea despre tenis și votul exprimat.
    Asta seamănă cu întâlnirea noastră- ipotetica- într-un loc anume , sa zicem “Su’galete”, apoi să mergem la ( nu, nu la o bere) un șpriț ( Teaca sau Lechinta, la alegere) și să discutăm: eu despre ecloziunea la macaleandru, iar matale despre influența alizeelor din Pacific asupra submarinelor rusești.
    Ce zici, te bagi?
    A propos, înaintea meciului Halep-Williams, mamina a spus- la mișto ( scuze), că e greu să joci cu numărul unu mondial,iar ” numaru'” a clacat , zicând că e greu să joci împotriva celei mai bune jucatoare din lume. Poftim?
    În legătură cu întrebarea matale ( cu cine am votat?),te anunț, pentru a-ți extinde plaja culturală, ca nu am votat niciodată cu P.S.D.ul ( sau antecesoarele) la niciun scrutin de alegeri ( locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale).
    Te salut cu respect.
    În rest, hai România!

    • Nu, nea Ioane, nu “ți-ai exprimat părerea”. Ți-ai expus balele într-o intervenție retrogradă. E o diferență de nuanță. De exemplu, comentariul ăsta al matale – deși foarte messy formal – e mult mai coerent și mai moale. Așa că data viitoare alege-ti corect cuvintele și ia-o ușor, ultimul care deținea adevărul absolut a sfârșit tragic. E păcat să pierdem un votanți corect :)

  4. Fie ce-o fi!!! Eu tot ma duc la Ostrava. Voi striga tare, ma da iar la TV futurand steagu’, plus ca beau bere multa si buna!
    Hai Tsitsi si hai Pui!!! Din tot sufletul. Derbedeii aia batrani umbla dupa recordu’ lu’ Maestro si asta nu permit! NU PERMIT!!!
    Pana atunci, aia mica de la mare sa-si ascuta primul serviciu si desigur hai Jieneee!!!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.