Australian Open 2019, faza pe rever. Ziua 2: Nimeni Kaia


Traiul nostru de tenisomani răsfățați de eră și de soartă a primit o lovitură serioasă ieri. Andy a pierdut poate ultimul său meci, în vreme ce maică-sa și frate-său au bocit un pic în tribune. Iar noi am rămas cu singura întrebare ce merită pusă în astfel de situațiuni rare: Vă dați seama cum o să fie când ne-o anunța Ăl’ Bătrân că se retrage? Dar ziua aia e departe. Conform amicei mele Neti Sandu, se va petrece într-o toamnă uscată de după anul 2034, când perechile de gemeni îi vor da un ultimatum: ”Ori vii la absolvirea noastră, ori îl chemăm pe Luthi să ne facă poze”. În fine, mai e până atunci. Iar noi mai avem cronici de scris și bani de cheltuit pe la terenuri.

Și ce bine că a venit iară vremea scrisului în doișpe peri, pe mirceameșter.ro! Dar nu este ușor, să știți și voi. Citeam ieri un articol publicat în The Atlantic, cu titlul ”Why Writers Are the Worst Procrastinators” și mi-am adus aminte de toate deadline-urile pe care am fost nevoit să le prelungesc, de-a lungul vremii. Apropo, articolul ăla fost publicat prin 2014, abia acum mi-am făcut curaj să-l citesc, deci autoarea s-ar putea să știe despre ce vorbește. Îl găsiți palmat sub acest link.

În fine, ce voiam să spun este că la Grand Slamuri, adică la cronicile astea, nu există opțiunea procrastinării. Nu poți temporiza, nu poți trage mâța de coadă, pentru că vin toate peste tine. Este reconfortant și, totodată, o imensă necăjire care mă scoate din ale mele. Dar care, la finalul celor două săptămâni, îmi oferă cel mai dulce somn al anului. Urmat, desigur, de niște beri în redacție (respectiv limonadă, că e redacția lui Meșter, totuși, și ăsta nu bea alcool).

Retragerea lui Muzz mă face un pic mai sentimental, nu mă băgați în seamă în introducerile astea. Oricum, dacă sunteți în metrou când citiți aceste rânduri, aveți grijă la rucsăcel și portofel. Dacă sunteți în pijamale, să nu vi se răcească cafeaua! Iar dacă sunteți la birou, trageți chiulul câteva minute, prieteni. E tenis, e umor, e viață. Dacă șeful nu înțelege, explicați-i așa cum își explică Andy propriile greșeli neforțate pe teren: ”F**** **** ****!!!”


Cronicile celor patru Grand Slam-uri din 2019 îți sunt oferite de:


Marius Copil – Marcel Granollers: 6-3 6-4 6-4

Pentru mine, turneul ăsta este important pentru că Marius are o șansă bună să se depășească. Sunt patru ani de când a făcut ultima oară un tur 2 la Melbourne, cea mai bună performanță a sa la un Slam. Patru ani înseamnă mult timp, fraților. Cu pauze, dicționare și meditație la română, până și Viorica probabil că a reușit să citească o carte întreagă în tot timpul ăsta.

Marius a terminat 2018 într-un mare fel: cu acea finală de la Basel, împotriva lui Federer. A fost unul din momentele alea istorice, când până și Cristi Geambașu s-a uitat la tenis înainte să scrie despre el. Începutul anului, însă, i-a adus lui Marius două înfrângeri la turnee mici, deci nu era foarte clar la ce ne puteam aștepta de la el. Un motiv de optimism venea de la Granollers, care a trebuit să zboare tocmai din Vietnam, unde a jucat (și câștigat) un Challenger pe-acolo.

Marius a semnat recent cu Lacoste, ceea ce-l face coleg cu doi dintre cei mai importanți tenismeni ai generației sale: Novak Djokovic și Benoit Paire. Așadar, al nostru a apărut pe teren pus pe treabă, într-un echipament alb. A făcut break încă din primul game și nu a lăsat vânzoleala de pe Terenul 12 să-l distragă. Sensibilitățile tenismenilor la zgomote m-au tulburat întotdeauna. Pe deoparte, sunt capabili să blocheze totul pe terenurile mici, fiindcă n-au de ales. Pe de altă parte, dacă-i aduci pe Rod Laver sau Chatrier, își dau ochii peste cap și se opresc din serviciu la fiecare strănut în batistă venit dinspre spectatori. Îi iubim, dar sunt bolnavi cu capul.

După breakul rapid, Marius a fugit cu setul așa cum fuge pisica de zăpadă și n-a mai fost chip să-l întorci. Însă dacă vă mai aduceți aminte, anul trecut la Roland Garros Marius avusese 2-0 cu Marco Cecchinato. Iar Marco avea să facă semifinale, deci la 1-0 cu Granollers încă nu aveam vreun motiv să-l vedem pe Copil cu sacul de mingi în căruță. Granollers este un foarte bun jucător de dublu și un foarte bun fost jucător de simplu. A stat în Top 20 o vreme, însă au trecut anii, serviciul nu-i mai intră ca pe vremuri, iar din ce am văzut nici nu se mai bărbierește așa cum trebuie. Și-l mai cheamă și Marcel, ca pe maimuțele de la Hollywood. N-avea nicio șansă azi, bietul de el.

Embed from Getty Images

Setul doi a intrat tot pe făgașul ăla pe care am vrea să-l considerăm normal când joacă băieții noștri la slamuri. Nu-mi amintesc când a fost ultima oară când un român a câștigat în 3 seturi la un Grand Slam, apropo. Federer, cu memoria lui de tată campion, probabil ar ști să-mi spună.

Avantajul când te cheamă Copil este că poți servi cu atâta înverșunare, că până și tehnologia nețului o mai ia pe arătură. De vreo două ori, mingea la primul serviciu a părut că trece la doi-trei centimetri de bandă și tot s-a auzut țiuitul ăla enervant cu care nu vrei să ai de-a face când dai as. Dar a trecut Copilandrul și peste asta, iar doamna aia cu tricou cu The Doors din tribune a părut mulțumită. Era probabil româncă – aplauda mereu la aterizarea mingii.

Și apropo de tribune, ultimul set s-a desfășurat sub auspiciile dulcelui grai dacic. La un volum acceptabil, se auzea „Bravo, Marius!” după fiecare winner pe care arădeanul îl înfigea în cocoașa lui Marcel. Iar pe teren, rețeta cozonacului a fost la fel ca-n primele seturi: un procentaj pe primul serviciu care l-a făcut și pe Isner să ia notițe pe furiș, zero mingi de break de salvat și 13 lovituri direct câștigătoare.

În următorul tur însă, zeii canguri au fost mai puțini blânzi cu Marius. Capul de serie 22, David Goffin a trecut cu 6-0, 6-2, 6-2 de un băiat pe nume Garin, iar ca răsplată o să vrea să facă același lucru și cu al nostru. Lui Goff îi place mult în Australia (două sferturi de finală în ultimii 3 ani), dar bronzul fuge de el ca umorul de Djokovic. E un mister. Toți jucătorii mai prind un pic de culoare când stau atâta în soare, dar David arată tot ca faianța din sufrageria Noricăi Nicolai. Eh, om trăi și-om vedea. Dacă se joacă tot la oră rezonabilă, zicem bogdaproste și ne punem chipiul de fanboys.

Mihaela Buzărnescu – Venus Williams: 7-6 6-7 2-6

Jucătoarea noastră preferată, Micky Buzz, a nimerit în primul tur cu cea mai în vârstă gagică de pe tablou. N-a câștigat, dar nici nu s-a făcut de râs. După accidentarea de anul trecut, revenirea din 2019 a venit cu vreo două înfrângeri consecutive, dar și cu un sfert de finală la dublu la Hobart, alături de Irina Begu. Fetele astea câștigă și când pierd.

Primul set ne-a adus lovituri înfășurate sub unghiuri de toată frumusețea din partea Mihaelei și mingi luate repede de Venus. A ieșit un tenis frumos, dar – vă spun sincer – cu mai puține înjurături decât speram. Nu-mi place deloc s-o văd pe Buzz abținându-se de la invocarea morților, răniților și bolnavilor de TBC, dar presupun că e mai bine așa. Presa o ia de ciuf, mamele sensibile protestează pe forumuri, iar arbitrii au început să învețe românește din ce în ce mai bine. Săracii arbitri. Halep, Niculeasca, Dulgheru, Begu, Olaru și toate celelalte nu le-au pus dicționarele în brațe cum a făcut-o Mihaela. Tiebreak-ul care s-a prezentat la ușa noastră a fost poftit înăuntru de Micky, cinstit cu o salată boeuf și-o țuică de prună, iar apoi trimis cătinel pe tabelă să-i țină locul pentru turul 2.

Embed from Getty Images

Buzz a făcut treabă bună și în setul doi, în ciuda faptului că în pauzele dintre game-uri își sufla nasul mai ceva ca Maradona la interviuri. Răceală versus rătăceală, știți dumneavoastră. Ba chiar a servit pentru meci la 5-3, de începusem să dau copy și paste la ”v-am zis io, bă?” pe toate forumurile care mă mai primesc.

Dar, din păcate, tot la tiebreak am nimerit și de data asta. Numai că Venus s-a încordat de la start la finish și n-a lăsat de la ea nimic. Greșeli neforțate din partea Mihaelei și senzația că, uneori, îi este teamă să lovească topspin din alergare. Defensiva ei nu este deloc rea, dar nu este nici de anvergura lui Halep, așa că americanca a spus thank you very much și a egalat la seturi. Apoi a început să ningă și mai rău în București și m-a furat peisajul vreo două game-uri. Un Uber costa 120 de lei din Pipera până-n Rahova la ora aia, sunteți nebuni la cap? Ăsta upset, nu că era să o bată Buzz pe Venus.

Embed from Getty Images

În fine, în decisiv, Eurosportul a prins curaj și ne-a oferit imagini din belșug cu doamna mama lui Venus și biletul ei așezat la pălărioară. Da, Oracene, ai plătit bilet, am văzut. Ești one of us, ce să mai.

https://twitter.com/Tennis_Jon/status/1085057957706907648

Williams a făcut break și și-a ținut de două ori serviciul, ceea ce însemna că Buzz avea de recuperat un 3-0 scurt și țepos. N-a reușit, dar o să luăm din meciul ăsta ce-i mai bun de la Mihaela și ce-i mai enervant de la Venusă. Iată:

Bun pentru Micky: rapiditatea cu care se așează la minge pe stânga și dreapta. Sunt multe lucruri cărora jucătorilor le vin natural, dar unghiurile alea găsite nu se numără printre ele. Alea vin cu exercițiu și numai dacă ești convins că pe teren trebuie să mai și gândești.

Enervant de la Venus: aruncarea la serviciu. Mai mult prindea mingea aia în mână decât o servea.

N-a fost începutul ideal de an pentru Mihaela și nu o să avem parte de un Micky-Simo pe tablou, dar n-o să lăsăm o înfrîngere la 30 de grade Celsius să ne strice flow-ul. Enter Simona, că abia așteptați.

Simona Halep – Kaia Kanepi: 6-7 6-4 6-2

Vă era dor de un meci din ăla plin de dramă, nervi și înjurături în fața ecranului? Pe cinstea lui Verdasco, nici mie! Cu atât mai puțin cu cât adversara Simonei se încadrează în categoria jucătoarelor care au armele să-i dea brânci pe scările rulante fix când îi e lumea mai dragă. În plus, la US Open-ul trecut, au dat nas în nas tot în primul tur, iar Estonia a bătut România destul de clar. Motive suficiente să spui un ”La mulți ani, Eminescu” decât ”Hai, Simona”. Dar eu unul nu pot să-l sufăr pe Emi, în timp ce de Halep îmi place. Așa că tot cu #ElLiderMaSimo m-am întreținut și azi.

Voi vreți tenis, dar eu vă spun de bluziță. Nike a hotărât că serviciul Simonei poate fi mult mai eficient dacă fata e nevoită să-și arate coastele când dă în minge. Iar apoi să tragă de materialul ăla, între puncte, ca o adolescentă nevrotică. Bravo, Nike!

Embed from Getty Images

După trei meciuri de-ale românilor, ai crede că energia și cheful de a te da în spectacol la al patrulea nu mai sunt ca la ora 7 dimineața. Pe dracu’, scuzați-mă. Am înjurat ca-n vremurile bune ale lui 2018, când Simona făcea meciuri mai lungi decât sesiunile de terapie ale lui Kyrgios. Și apropo, o mică paranteză: e ok să facem noi glumițe din astea, că oricum vorbim numai prostii pe aici. Ce nu e ok e să facă bășcălie McEnroe. Pe care l-aș pune să se uite 48 de ore numai pe Kanal D, să-l văd atunci ce chef de viață și de glume ar mai avea.

Oricum, Simo a rămas aceeași, iar motivația nu a fugit nicăieri, așa cum preconizau experții în calamități sportive. Loviturile ei din primul set au părut agățate undeva în vidul etern dintre ani, însă pe măsură ce meciul avansa (iar Segărceanu striga și el ”Hai, Simo” din tribune), calibrarea din braț a venit mai ușor. E departe de unde ar vrea ea să fie, motiv pentru care s-a lovit tot meciul în gambe, și-a strigat ”cap-sec” și a țipat la Cercel: ”Picioarele, Teo, picioarele”. Dacă era CTP în tribune, ar fi strigat ”piciorușele”, dar așa…

Embed from Getty Images

În general, am încredere în tiebreakurile Simonei, dar după pauza asta lungă nimeni nu avea de unde să știe cum va gestiona momentul. Tiebreak-ul este un ”Friptea” în care câștigător iese nu ăla care dă mai tare, ci ăla care nimerește mereu. Jocul la sigur îți aduce punctele. În cazul Simonei, jocul ăsta la sigur nu avut mai deloc siguranță.

Lumea era deja la muncă de ceva vreme când a început setul doi, iar Simona începea să lucreze la revenire. Dar nu-i nimic, ceva îmi spune că o să mai avem parte de meciuri de genul ăsta până s-o găta turneul. Problema a fost că fata asta din Estonia vede mingea bine și o lovește așa cum ai da în Mugur Ciuvică dacă l-ai prinde singur în lift. Adică tare și în mod repetat, în caz că nu era clar (Mugure, dacă citești textul ăsta, e o glumă). Break-ul izbăvitor a venit pentru Simo în finalul setului, când foamea și avantajele pierdute mă amețiseră nițel. Break-ul de dar nu se caută la scor, iar la 5-4 Simo a frânt serviciul Kaiei la țanc.

Embed from Getty Images

La 1-1 la seturi, altfel se simțea traheea-n fan. Însă lui Kanepi nu-i stă în fire să renunțe prea ușor, pentru că are în borsetă (scuze, aia era burtica) arme pentru care alde Wozniacki ar plăti bani grei. Dezavantajul este nu poți susține un joc ca al ei fără ca oboseala psihică să stea deoparte. Forța din lovituri a început să se mai domolească în decisiv, ținta a devenit un pic mai neclară, iar Simona a început să adulmece prada ca o pisică cu picioare negre. În caz că nu știați, The Black-Footed Cat are un metabolism accelerat față de restul felinelor, astfel că este nevoită să vâneze mereu. Iar rata de reușită este uimitoare. Citiți aici mai multe despre mașina asta adorabilă de ucis.

Setul 3, așadar, a venit cu două break-uri făcute de Simona. Și au fost suficiente. În plus, tot la capitolul highlights, Kanepi a lovit un copil de mingi fix în sfârc cu un retur la serviciu. Reacția Simonei a fost ca atunci când vezi chelnerul gata să-i scape cuiva carafa-n cap.

Așadar, fix cum ne așteptam cu toții, Simona trece mai departe. În turul 2, o va întâlni pe Kenin, o americancă născută la Moscova. S-avem parte de două seturi bune și ore acceptabile de trezit!

Ana Bogdan – Iga Swiatek: 3-6, 6-3, 4-6

Nu sunt un admirator al tenisului polonez, dar fata asta, Iga, are ceva special. Pare genul de sportivă care își ceartă părinții că nu o ceartă suficient. Am văzut jumătate din setul decisiv și senzația cu care am rămas a fost că în orice clipă putea să apară BGS Security pe-acolo. Are doar 17 ani, deci e normal să fie un pic dusă cu pluta. Nu știi niciodată dacă amenință, se bucură sau dacă i s-a spart o bătătură-n palmă. Oricum, știe jocul. Tenisul polonez are o mică Radwanska acolo, gata să se coacă bine.

Apropo, vara trecută am jucat tenis cu un antrenor din Lisabona. Manuel. Și într-o pauză, Manuel m-a întrebat: mă, dar cum dracului de aveți voi atâtea fete în top 100? Și de ce câștigați, nene, turnee și la simplu, și la dublu? Mi-am tras sufletul un pic și, măgulit de efortul altora, i-am explicat pedant:

– Știi, Manuel, fetele astea au muncit foarte mult. Au făcut sacrificii, au trecut peste accidentări, au știut să-și joace colosala șansă de a face istorie.

Manuel s-a scărpinat în barbă și a venit cu o întrebare de follow-up:

– Bine, bine. Dar cum? De ce România?

Ăăăă… păi adevărul este că nu-i deloc clar cum de s-a întâmplat. Nu-i ca și când Federația e în stare să ofere jucătorilor și altceva decât leucoplast și felicitări. Întrebați-o pe Buzz. Sau pe Dulgheru. Infrastructura nu e ca-n Frankfurt, antrenorii nu-s școliți sub brandul Movistar în Manacor. Deci ziceți voi: ce rahat căutăm noi, de câțiva ani încoace, în elită?

În fine, n-am văzut meciul ăsta ca lumea și de-aia am zis să trișez un pic, povestind de ale mele.

Ivo Karlovic – Hubert Hurkacz: 6-7, 7-6, 7-6, 7-6

Doctorul Ivo deja bate o sumedenie de recorduri. E bătrân, amuzant și muncitor. Și este unul dintre preferații mei. Cu serviciul ăla, pare să-și dorească să rămână în top încă vreo 2-3 ani de-acum încolo. În plus, sper să-l ajute și pe Federer la moral – continuă să nu fie cel mai în vârstă jucător când intră în vestiar.

Bianca Andreescu – Whitney Osuigwe: 7-6, 6-7, 6-3

Nu că-i pe jumătate de-a noastră, dar Andreescu începe să fie ce era Bouchard odinioară pentru Canada. Cu victorii importante, finale, atitudine. Minus contul de Instagram și încurajarea libidinoșilor. Altminteri, sunt fan Genie, doar mă alint.

https://twitter.com/Bandreescu_/status/1085075556746506240

Victoria Azarenka – Laura Siegemund: 7-6, 4-6, 2-6

Aici nu e nimic amuzant: Victorița a avut meciul în mână, l-a pierdut, iar la conferința de presă a bușit-o plânsul și a recunoscut că îi este greu. Aiurea, cine a mai pomenit femeie căreia să-i fie greu când se întoarce la job după ce a născut? Pff…

Novak Djokovic – Mitchell Krueger: 6-3, 6-2, 6-2

Maestrul Zen nu a avut nicio problemă azi. Clean kill, cum zic americanii. De când este una cu pământul, cu păsărelele, cu tocul ușii și cu capul dușului, Novak nu mai caută victoriile. Victoriile îl caută pe el.

Ar mai fi câteva meciuri care merită atenția noastră, dar ne oprim aici, că deja ne-am lungit nepermis și doar n-au intrat zilele în sac. Pace și drilluri, prieteni!


De servit la Australian Open în ziua a doua
(în noaptea de marți spre miercuri, 16 ianuarie)

S. Stephens – T. Babos (2:00*)
Rojer/Tecău – Arevalo/Cerretani (3:20)
Bara/Niculescu – Arruaberrena/Parra (4:00)
Copil/Fucsovics – Bambridge/O’Mara (4:40)
R. Federer – D. Evans (5:00)
C. Wozniacki – J. Larsson (5:15)
Bogdan/Rodionova – Krejcikova/Siniakova (5:50)
I. Begu – P. Kvitova (8:00)
R. Nadal – M. Ebden (11:15)
M. Sharapova – R. Peterson (12:00)

*Orele de începere sunt orientative și pot varia în funcție de cât chef de tenis au cei care joacă înainte. Ca-n viață.


Codruț Baciu on FacebookCodruț Baciu on Twitter
Codruț Baciu
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

6 Comentarii

  1. Greu traseu are Simo :(. Kaia iar ne-a dat palpitatii. Kenin este in forma, deci nu cred ca va fi usor. Ramane de vazut cum se va descurca in fata liderului WTA. Venus si apoi Serena… Daca ajunge in sferturi este un rezultat cel putim la fel de valoros ca cel de anul trecut, chiar daca pe mai putine puncte ca finala. Incep sa cred tot mai mult ca va ramane nr. 1 si dupa AO 2019.

  2. Daca s-ar putea fara comentarii si aluzii politica, macar cand e vorba de sport, doamne bine ar mai fi!

  3. Acest text e exemplul perfect de “pamblicareala” romaneasca. Sa facem misto, ca sa parem noi mai destepti, dar sa nu scriem nimic despre sportul in sine.
    Mai, baieti, mai, puneti si voi mana si cititi scrierile lui Radu Cosasu de pe vremea copilariei voastre. Dansul facea pamflet si poezie, in plus descria pe bune secvente din meciuri.
    E pacat ca obisnuiti cititorii tineri cu o linie “in mizerie”, superficiala, doar de dragul amuzamentului, si asta lor li se va parea excelenta, in lipsa unei culturi a cronicilor sportive.
    Ati putea sa vreti mai mult de la voi pentru meseria aceasta.

    • Nea Cristian, vă înțelegem și vă respectăm dubiile și neliniștea. Doar că, după logica dumneavoastră, fotbalul ar fi trebuit să se termine după ce s-a retras Maradona. Vă mulțumim pentru mesaj și vă asigurăm că “cititorii tineri”, pe care-i considerați in corpore niște loviți în țeastă, sunt îndeajuns de inteligenți încât să-l separe pe Messi de Neuer și să înțeleagă că joacă pe același teren, dar pe posturi diferite. Vă mai așteptăm pe la noi. Ceva mai relaxat, nu e sănătos să vă luați exagerat de în serios.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.