Australian Open 2019, faza pe rever. Ziua 5: Măriile speranțe


Nu știu dacă am apucat să vă mai spun asta, dar cred că e un moment bun ca organizatorii de la Australian Open să scape de eticheta aia neprihănită de Happy Slam. Glumesc, bineînțeles că v-am zis. Doar că uneori trebuie să repet: fie oamenii nu înțeleg româna, fie nu pun la suflet. Că de citit nu se pune problema să nu ne citească, doar ne prizează toată lumea, din Nigeria în Zimbabwe. Avem și un exemplu de mail absolut emoționant primit zilele trecute pe adresa redacției:

Dear writers,

The Federal Government of Nigeria held a brief meeting with the Australian Government regarding the payment of all foreign beneficiary funds with Central Bank Nigeria (CBN) and agreement was reached by both parties that all foreign beneficiary funds will be made available through Alliance Deposits Inc. You are hereby advice to open up communication for the realese of your inheritance funds worth $5 million dollars and you should contact Mr. John Anderson to speedy up the transaction. (Aici urmează datele de contact ale omului, dar nu vi le dăm, că-s confidențiale și ne-au rugat să le păstrăm doar pentru noi).

E frumos că oamenii se gândesc la noi. În fine, să nu-mi pierd ideea: Australia ar face bine să recicleze tricourile cu Happy Slam. Nu de alta, dar în încrâncenarea care susură de la Melbourne numai fericire nu simțim. Cu excepția momentelor în care jucătorii zâmbesc la final de meci – mai degrabă pentru că au scăpat de căldură, dacă ne întrebați pe noi, la Australian Open colcăie o amosferă înghesuită și împrejmuită cu sârmă ghimpată ruginită, ca-n unitățile militare uitate de timp de prin orașele de provincie.

Lista e lungă, dar doar ultimele 24 de ore am adunat o grămadă de motive să trecem Melbourne pe alt palier cerebral. Deși de la distanță ni se pare o lume liniștită și populată cu canguri care țopăie-n fericiți în libertate pe câmpii verzi ca unii politicieni români prin Parlament, Australia devine un soi de Buhuși când auzi cum sfântul fără de prihană Tomic îl bagă pe Lleyton Hewitt în corzi pentru că nu-l mai cheamă în echipa de Cupa Davis doar pentru ca Hewitt să anunțe public că Berni i-a amenințat familia (salut, Rahova, ești pe recepție?). Apoi, deși nimeni nu se plângea de subiect, ăștia de la Australian Open au decis că e un moment bun să schimbe mingile cu care se joacă acolo, iar Dunlop a înlocuit anul ăsta Wilson. Roger zice că-s nasoale, Rafa zice că-s ok, iar același Tomic scoate satârul și afirmă concludent că “They are really shit”.

Peste toate, nu știu dacă ați apucat să vedeți ieri fețele cu care și-au terminat meciul direct Garbine Muguruza și Johanna Konta. Happy Slam, brother!

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Pentru că băieții programați înainte s-au întins la povești și-au băgat la maț două meciuri de câte 5 seturi, fetele astea au băgat oala la cuptor la ora locală 0:30 în ceea ce a devenit partida care a început cel mai târziu din toată istoria competiției. Și pentru că au avut chef de tenis, au stat pe teren, cu spectatori întinși pe scaune ca ceasurile lui Dali, până după ora 3. A câștigat Muguruza, iar la finalul meciului au trimis probabil mesaje pe Whatsapp către organizatori să le dea ălora scorul, pentru că până și microfauna din jurul terenului era în hibernare.

Embed from Getty Images

Vă întrebați, probabil, de ce naiba n-au jucat, totuși, pe alt teren. Că o fi fost vreunul liber la ora aia. Păi pentru că alea libere erau pline cu rahați de pescăruș, ne-a povestit Konta după meci. Happy Slam, mate. În fine, pariați pe Timea Bacsinszky în meciul din turul următor cu Muguruza. Elvețianca a avut o noapte liniștită, băncile de acolo sunt stabile, practic are toate avantajele pentru a o dinamita pe Garbine, care probabil că funcționează din nou pe fusul orar al Madridului.

Peste toate, ce poate fi mai happy în viață decât să te trezești la ora 6 ca să te uiți la un perete în care troncăne cu ritm, ascuțit și urlat, o bormașină? Acușica vă zic cum a fost.


Cronicile celor patru Grand Slam-uri din 2019 îți sunt oferite de:


Maria Sharapova – Caroline Wozniacki  6-4 4-6 6-3

Au fost voci care au afirmat că meciul dintre Sharapova și Wozniacki, căzut nedrept de devreme în competiție, este reprezentarea sportivă a superbului duel politic dintre Iliescu și Vadim, adică reperul românesc atunci când vine vorba de alegerea răului mai mic. Personal mi se pare că e nedrept să compari un meci de tenis dintre Maria și Caroline cu asta. Pentru că e mult mai nasol decât atât.

În primul rând, așa cum am stabilit deja, ambele fac parte din galeria jucătoarelor pe care neamul românesc le-ar așeza cu încredere și elan pe țintele de darts dacă ar exista servicii de personalizare de profil. Ambele au fost de partea proastă a fileului în două finale de Slam în care aia mică de la mare a pierdut și ambele au folosit metode uro-medicale pentru a-și învârti meciul fix când părea că lucrurile prind culoare, așa că de la noi au un hu. Dar, trecând peste istoria personală zbuciumată, ne lovim și de alte aspecte râncede ale tenisului lor. Măriuca urlă a ignat și a fost trecută în rezervă de WTA acum doi-trei ani pentru că și-a pus a cincea roată, în timp ce Wozniacki este întruchiparea lui Atletico Madrid în tenis. Adică joacă atât de defensiv și de închis estetic, încât probabil că nici ăia din Danemarca n-o iubesc major. Singurul lucru care le scoate-n față ar fi competiția directă între numărul de coperți ale revistelor de toate felurile în care fetele-și scot plugul la arat. Dar cred că Sharapova bate lejer la capitolul ăsta, așa cum o face și la tenis, dacă e să fim sinceri până la capăt și-i ignorăm melița.

Embed from Getty Images

Treaba e că Măriuca a venit la Australian Open cu chef de tenis. În primele două tururi pierduse doar trei game-uri și, deși se alinta în fața jurnaliștilor spunând că favorita meciului vorbește daneză (“Uitați-vă la clasament!” e un soi de “Tu știi cine sunt eu?”, doar că invers), meciurile jucate o defineau în deplinătatea facultăților sportive, ca-n vremurile bune.

Cele trei game-uri pierdute s-au dus însă naibii după doar câteva minute, când Woz a pus ciment de-ăla de calitate în perete și s-a dus la 4-1 în primul set. Au fost momente în care ritualul de invocare a holerei pe care Maria îl execută între servicii, când se întoarce cu spatele la adversară și pare că-și spune-n gând versuri optimiste scrise de Bacovia, a părut mai tăios ca niciodată. Doar că Maria nu avea nevoie decât de timp și de o perie de sârmă care să-și curețe rugina. Iar după ce și-a uns cu ulei balamalele, am văzut 4 game-uri absolut înfricoșătoare pentru orice potențială adversară din WTA și probabil pentru jumătate din ATP (cc Simo).

Embed from Getty Images

Sharapova a inventat niște cross-uri scurte lovite cu coarnele care i-au vâjâit Carolinei pe la urechi. În ciuda faptului că Woz a făcut ce știe ea mai bine, adică a alergat de-a sărit smalțul de pe cimentul de la Melbourne, nu s-au inventat încă mănușile care să facă față muniției de război pe care Sharapova a ascuns-o astăzi în rochița pe care Nike i-o pregătește an de an în mod special pentru a contrasta cu echipamentele multilateral și multicromat dezvoltate ale celorlalți. Urmăriți subiectul, e un început bun de discuție la grătar.

Mi-a plăcut, de exemplu, returul de rever pe care Sharapova i l-a înfipt în maleolă adversarei după un serviciu. 132 de kilometri pe oră în cross cu reverul nu scoate nici Federer foarte des: media elvețianului e pe la 120 de kilometri pe oră, deci vorbim în mod clar de material beligerant. Și cu astfel de lovituri, care mai de care mai creative, asortate cu răcnete care au făcut ca dimineața de vineri să semene cu evacuarea în caz de incendiu, Sharapova a revenit de la 1-4 la 6-4 și a speriat-o rău pe biata câștigătoare en-titre a turneului.

Embed from Getty Images

Woz și-a pus nădragii lejeri în setul secund, ca să poată să alerge și mai mult. Pentru că atunci când ai o armă, încerci s-o folosești la capacitatea și pe lungimea sa maximă. I-a ieșit parțial, pentru că fata a câștigat setul secund după ce a agățat mingi aparent imposibile.

Dar Maria nu făcea decât să pregătească asaltul final. Care a început, în mod tradițional, cu o vizită impromptu la toaletă înainte de setul decisiv. Nu zicem că e o problemă (la cimitir și la veceu știm că dacă-i musai, apăi îi musai) și nici că e vreo strategie de măcinat cerebral adversarul (deși este), dar probabil că ieșirile din scenă fix când adversara are sacul în spinare reprezintă a doua sursă de sudalme pe care Sharapova o produce natural după ieșirile de Alouatta Seniculus din timpul punctelor.

Embed from Getty Images

Și a funcționat. La 3-3 în setul decisiv, Mărioara a început să fredoneze din Pink Floyd și i-a dat cerneală Carolinei, care de emoții și-a pierdut, pe rând, serviciul, suflul, picioarele și în final speranța matematică. În timp ce Sharapova și-a scos din contabilitate câteva “Come on!”-uri apăsate, Wozniacki s-a topit facial game după game și a terminat meciul ca tufele pline de zăpadă pe ninsoare. Între timp, noi ne bucurăm că Maria e pe jumătatea ailaltă de tablou, pentru că, la cum joacă, singura soluție să fie scoasă-n decor anul ăsta este să dea de una mică și hotărâtă doar după ce aia mică și hotărâtă se încălzește cu niște meciuri, că a stat pe tușă câteva luni în toamna trecută.

Sau de Ashleigh Barty, care pe alocuri corespunde semnalmentelor și care-i următorul gard pe uliță.

Embed from Getty Images

Roger Federer – Taylor Fritz: 6-2 7-5 6-2

Povestea meciului dintre Roger și Fritz se leagă strâns de interviul pe care Tsitsipas, primul grec faimos după Socrate, Zorba, Mitroglou și nebunul ăla de Tsipras, l-a acordat după victoria de azi împotriva lui Basilashvili. Întrebat ce părere are de faptul că va juca cu învigătorul din meciul în desfășurare dintre Federer și Fritz, omul n-a avut nicio ezitare să dea dovadă de curaj și să scoată mândru pieptu-n față: “Am jucat cu amândoi, dar aș vrea să câștige Taylor, totuși”. Deci probabil că e destul de clar faptul că pentru generația tânără contează mai degrabă banii decât experiența.

Băiatul ăsta, Fritz, e un american de vreo 21 de ani care abia bate la porțile afirmării. Porți păzite, știm cu toții, de ăștia pe care de vreo 20 de ani nu-i mută nimeni de pe primele locuri ATP. Cum el n-a prea avut de ales, a trebuit să se prezinte la meci. Ba chiar o fi încercat să facă și conversație la vestiare, pentru că – e greu de crezut – Fritz și Fed au lucruri în comun. De exemplu, amândoi l-au bătut pe Marius Copil în ultimele trei luni pe hard. Fritz la Auckland acum două săptămâni (6-4 în decisiv), Federer în finala aia de la Basel în urma căreia toată țara s-a mirat că Marius vorbește o germană perfectă.

Nu stăm prea mult pe meciul ăsta, pentru că s-a terminat repede și Fritz n-a apucat să ia decât fix 14 puncte pe serviciul lui Federer în toată partida. Iar cu tezaurul ăsta nu te caută nici măcar rușii, pentru că nu ești un punct major de interes.

Embed from Getty Images

Rafael Nadal – Alex de Minaur: 6-1 6-2 6-4

Ziceam în cronica din prima zi a turneului că Rafa va fi oprit la Melbourne doar de armata australiană în contextul în care are șanse reale să întâlnească doar localnici până la finalul competiției. Până în turul al treilea așa a fost, pentru că spaniolul a luat la rând tenisul australian. A început cu Duckworth, a continuat cu Ebden și și-a desăvârșit opera literară cu o glossă aplicată după ceafă lui Alex de Minaur, tipul care cară în spate speranțele cangurilor prin turneele de tenis în anii care urmează.

Embed from Getty Images

Dacă vi se pare că scorul ăsta vă este familiar, nu greșiți: cei doi au jucat anul trecut la Wimbledon, unde Rafa l-a îmbălsămat pe di Minaur cu exact același scor. Ceea ce pe noi ar trebui să ne ajute masiv, pentru că în teorie putem să luăm cronica de atunci, să-i schimbăm niște virgule și s-o reașezăm pe raft. Dar suntem oameni de cuvânt și ne place să căutăm 190 de sensuri și expresii diferite pentru a caracteriza cârligele lui Nadal, deci nu ne supărăm să facem asta și azi. Mai ales că datele problemei s-au cam schimbat de astă vară până azi. Mă rog, de Minaur tot copil din tată uruguayan și mamă spanioloaică e, doar că între timp a câștigat un turneu ATP și face parte din rândurile amenințătoare care sunt gata să-i detroneze pe cei trei greuceni din vârful clasamentului.

Pe naiba. Adică sunt absolut convins că va veni o vreme când Nadal și Djokovic și Federer se vor uita din tribune la mânjii ăștia cum își scot ochii, doar că, până atunci, ni se dovedește că nu-i destul să fii un amestec între mișcările și viteza lui Michael Chang și loviturile lui Hewitt ca să-l îngropi pe Rafa. Ăsta e ditamai statuia și, indiferent de cum așterni scurtele, de sub pământ se va ivi câte un cârlig de forehand stângaci care te va trimite-n cămară să plângi duios între borcanele de zacuscă.

Așadar, ne-am lămurit cum e cu noua generație. Vorba lui Wilander, că are și ăsta dreptate de 5 ori pe an: “Pe noi ne-au scos Sampras și Agassi, pe Sampras și pe Agassi i-au dat la o parte Federer și Nadal. Pe ăștia pare că nu-i poate da la o parte nimeni”.

Embed from Getty Images

Amanda Anisimova – Aryna Sabalenka: 6-3 6-2

Dacă generația tânără a băieților mai așteaptă să se bage cărniță la galantar, fetele sunt făcute din alt material. Mă rog, excluzând faptul că Serena le bate pe (aproape) toate cu satârul, deși la 37 de ani și la gabaritul ei de eră nouă nu ai putea să-ți imaginezi că toate balerinele și atletele de sub ea își văd speranțele făcute aluat când află cu cine-au căzut pe tablou.

Azi le-am văzut la treabă pe Anisimova și pe Sabalenka, două dintre tinerele vlăstare ale muzicii populare cântate la racordaj. Sabalenka are 20 de ani, Anisimova are 17, deci probabil că înainte de meci și-au completat reciproc oracolele. Treaba e că Sabalenka era văzută înainte de AO ca una dintre jucătoarele cu șanse la titlu, mai ales că a început anul după tiparul Simonei de anul trecut: titlu la Shenzhen după o toamnă cu recoltă bună la New Haven și Wuhan.

Embed from Getty Images

Dar Sabalenka nu-i Simona, iar Anisimova nu-i Lauren Davis (apropo, ce-o mai face, fraților, Lauren Davis?). De exemplu, Anisimova a câștigat meciul din turul al doilea, cu Tsurenko, cu 6-0 6-2, iar în turul întâi a rezistat eroic șlefuielii tehnice a Monicăi Niculescu. Chiar dacă e cea mai tânără jucătoare din Top 100, Amanda are miros de metale grele și probabil că nu va trece mult până o s-o vedem agățată de un Grand Slam, mai ales că îndeplinește condițiile supeficiale pentru asta: are nume rusesc și vorbește engleza perfect, pentru că a crescut în State. Dacă promite că va continua să nu urle ca lovită de tanc la fiecare forehand, propun s-o adoptăm la capitolul “Ai noștri” și s-o domesticim ca să nu devină o nesuferită arogantă pe la treij’ de ani. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Embed from Getty Images

Bara/Niculescu – Hradecka/Makarova: 6-4 7-6

Am lăsat pe final vestea bună a zilei. Al doilea cuplu româno-român rămas în competiție la Australian Open în turneul de dublu feminin (celălalt e formația vocal-instrumentală Begu/Buzărnescu) s-a calificat în optimi. În amestecul de rusoaice și chinezoaice și de naționalități asemănătoare care conduc clasamentele de dublu, probabil că se diluează numele grele din zona asta a tenisului. Dar e bine de știut că Irina și Monica n-au bătut în două seturi două câștigătoare ale Balului Bobocilor, ci două fete cu experiență care au în teșcherea implicit titluri prin Grand Slam-uri. E adevărat, nu împreună, dar US Open-ul lui Hradecka (2013, cu Hlavackova în echipă) ar trebui să ne facă să înțelegem că alor noastre nu le-a fost atât de ușor pe cât ne arată scorul.

Embed from Getty Images

Bine, asta dacă vrem să considerăm că 6-4, 7-6 cu 10-8 în tiebreak-ul setului al doilea e un scor lejer. Nouă ni s-a părut că s-au dat lupte complicate acolo, chiar dacă ale noastre au părut mereu în control și nu le-au oferit adversarelor decât o singură minge care avea agățat de ea un tub de oxigen: o șansă de set în tiebreak. Pierdută.

Calificarea alor noastre e cu atât mai pufoasă cu cât – am mai spus-o, dar poate avem cititori care au deschis ecranele mai târziu – Irina Bara și Monica Niculescu se află la primul turneu pe care-l joacă împreună. Între timp, cuplul ruso-ceh a câștigat anul trecut dublul de la Cincinnati. Același loc în care Simona ne-a făcut cunoștință cu d-alde Kiki Bertens, care a bătut-o pe-a noastră în finală în ceea ce urma să devină prima dintr-o serie de 5 înfrângeri consecutive pe care Halep le-a cărat în spate până mai ieri.

Facem ce facem și tot la Simona ajungem. Mâine pe la 10 are meci cu Venus Williams, deci pregătiți-vă dicționarele și lista de sfinți, e de la sine înțeles că ne așteptăm la execuția cu efect a unei noi reprize de echilibristică lexicală în fața ecranelor.


De servit la Australian Open în ziua a șasea
(în noaptea de vineri spre sâmbătă, 19 ianuarie)

N. Osaka – S. Hsieh (2:00)
S. Williams – D. Yastremska (4:00)
Begu/Buzărnescu – Cornet/Martic (4:40)
N. Djokovic – D. Shapovalov (5:30)
T. Bacsinszky – G. Muguruza (10:00)
S. Halep – V. Williams (10:00)
C. Giorgi – Ka. Pliskova (12:00)

Orele de începere sunt orientative și pot varia în funcție de cât chef de tenis au cei care joacă înainte. Ca-n viață.


Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. Fain ca de obicei :)
    un CTRL-V necurat pare ca s-a strecurat la final, la orele meciurilor:

    De servit la Australian Open în ziua a doua (probabil nu)
    (în noaptea de luni spre marți, 15 ianuarie) (probabil nu)

  2. Azi si despre Nadal. Multumim. Greu de scos din calcule, dar ar fi si pacat sa pierdem asa spectacole.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.