Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 4. Când francul elvețian are probleme cu leul românesc

  • Marius Copil pierde greu contra campionului en-titre
  • Marii favoriți merg mai departe la masculin și feminin
  • Wozniacki şi Monfils, eliminaţi
  • Tecău/Rojer trec de primul tur la dublu

Joi dis de dimineață, pe când BNR și analiștii economici de-abia se-ntorceau pe partea cealaltă și visau care alegorice tapetate cu valute, Marius Copil (194 ATP) a trecut la negocierea directă a cursului leu-franc elvețian cu unul dintre cei mai mari bancheri de revere din cea mai cantonată țară europeană. În disputa directă cu Stan Wawrinka (4 ATP), omul care are în sufragerie trofeul de anul trecut de la Australian Open, Copil a reușit să-și ridice jocul la nivelul mai oponentului său, implementând metoda tradițională bețe-n roate ori de câte ori a avut posbilitatea. De partea cealaltă, elvețianul Stanislas a fost ușor bine de tot luat prin surprindere de un jucător de care probabil că nu a auzit în viața lui până acum, meciul în sine dovedindu-se mult mai echilibrat decât finala de anul trecut, de exemplu, pe care Wawrinka a câștigat-o împotriva unui Nadal în chinuri.

Primul set a curs atât de echilibrat, cu fiecare jucător împărțindu-și serviciul, încât singurele mingi de break – trei la număr, niciuna fructificată – au fost ale lui Marius Copil în primul și al șaptelea game al setului. S-a ajuns însă la tiebreak, acolo unde Wawrinka și-a adus aminte că între el și adversarul său se cască un hău de clasament de aproape 200 de locuri și a accelerat fix cât trebuie pentru a-și adjudeca setul. Al doilea set a fost construit pe schița unei povești asemănătoare, două dintre cele trei mingi de break fiind de această dată rezolvate: una de Wawrinka, care a condus cu 3-1, și una de Copil, care a egalat la 4 și a trimis astfel meciul din nou în tiebreak. Elvețianul și-a întins însă din nou mâinile peste jetoane și le-a luat pe toate fără rușine, reușind să ajungă la 2-0 la seturi deși într-o lume ideală punctele ar fi fost probabil împărțite frățește. Și, așa cum le stă bine marilor jucători, Wawrinka și-a tras în CV și al treilea set, reușind break-ul pe serviciul arădeanului fix când acesta se pregătea de un nou tiebreak.

7-6 7-6 6-3 și francul elvețian merge mai departe, deși a trecut prin momente complicate și a ajuns la un moment dat să nu poată fi deosebit de bătrânul leu. Stan se pregătește acum de un duel cu Jarkko Nieminen în turul al treilea, în timp ce Marius Copil merge să-și cumpere o înghețată de 42.000 de euro, banii cu care rămâne jucătorul nostru în urma aventurii pe cimentul din Melbourne.

Favoritul principal al competiției, Novak Djokovic (1 ATP), l-a lăsat pe rusul Kuznetsov (87 ATP) doar cu bucuria de a juca pe același teren, eliminându-l în timp record: o oră și 23 de minute pentru trei seturi. 6-0 6-1 6-4. Nici Kei Nishikori (5 ATP) nu a trecut prin emoții prea mari împotriva lui Ivan Dodig, chiar dacă croatul și-a permis să-i fure un set japonezului. A fost 4-6 7-5 6-2 7-6, însă Nishikori a condus meciul pe tot parcursul său așa cum conduc relaxați tiriștii camioanele pe străzi înguste. John Isner, favorit 19, a avut nevoie și el de patru seturi, 6-4 7-6 4-6 6-4 pentru a-l trimite la sanie pe austriacul Haider-Maurer (78 ATP), care a încurcat emisferele când a ales sportul de iarnă potrivit. Aceleași patru seturi trecute și în dreptul lui David Ferrer (10 ATP), compasiunea spaniolului pentru drama țării natale a ucraineanului Stakhovsky fiind nulă: 5-7 6-3 6-4 6-2.

Circul francez ambulant Gael Monfils (19 ATP) a dat astăzi ultima reprezentaţie la Melbourne. Parizianul a trecut printr-un al doilea meci de cinci seturi în trei zile, însă dacă primul a fost cu noroc, al doilea s-a terminat cu Monfils pe carapace mişcându-şi incontrolabil picioarele a eşec. Naşul francezului a fost polonezul Jerzy Janowicz (44 ATP), care a reuşit un meci foarte bun şi să treacă în turul următor, unde va da de favoritul 12, Feliciano Lopez.

În alte meciuri jucate în prima parte a zilei la Australian Open, Feliciano Lopez – favorit 12 – a trecut mai departe după ce francezul Adrian Mannarino (44 ATP) a abandonat în setul al patrulea, la scorul de 2-1 la seturi pentru el, dovedind că francezii ridică steagul chiar și când cuceresc, nu doar când se apără. Jarkko Nieminen (70 ATP) i-a ucis în trei seturi strânse visurile germanului Bachinger (142 ATP), înfipt în turul al doilea deși venea din calificări: 7-6 7-5 7-5.

Au existat și capi de serie mai puțini fericiți astăzi. Spaniolul Bautista Agut (15 ATP) a luat bătaie 6-7 6-1 5-7 1-6 de la Gilles Muller (45 ATP), care se află la al doilea spaniol executat în Australia după Carreno Busta în primul tur. Nici columbianul Santiago Giraldo (32 ATP) nu a rezistat prea mult împotriva americanului Steve Johnson (39 ATP), care în ciuda clasamentului mai slab a bătut ușor, în fix două ore: 6-3 6-4 6-2.

***

Obișnuiți cu surprize în primele trei zile de competiție, ziua a patra a fetelor a părut mai degrabă anostă decât plină de acțiune. Favoritele și-au pus în mare țintele pe adversare și le-au transformat în sparring-partners, astfel că pariorii au avut o zi fericită și fără sistole și diastole exagerate. Practic singurul cap de serie eliminat a fost Caroline Wozniacki (8 WTA), împinsă afară de pe pistă de Vika Azarenka (44 WTA), care se află în revenire de formă după o accidentare care i-a zgândărit sezonul trecut. Surprinzător nu este atât rezultatul meciului care a durat aproape două ore, ci scorul final destul de dezechilibrat în comparaţie cu ceea ce aşteptau specialiştii: 6-4 6-2.

Serena Williams, favorita 1, locul 1 ATP și Goliatul tenisului feminin de câțiva ani buni încoace i-a dat impresia Verei Zvonareva (203 WTA) că ar putea să țină pasul cu ea doar pentru ca la final de meci s-o mitralieze fără greață: 7-5 6-0. Business as usual de altfel în familia Williams după ce sora mai mare, Venus (18 WTA), a învățat-o pe compatrioata Lauren Davis (52 WTA) câteva dintre secretele tenisului modern: 6-2 6-3.

Petra Kvitova (4 WTA) a făcut budincă din Mona Barthel (40 WTA) 6-2 6-4, iar Agnieszka Radwanska (6 WTA) s-a apucat de fotbal și-și dozează timpul după cronometrul arbitrului, având nevoie de fix o repriză pentru a trece de suedeza Johanna Larsson, 73 WTA, depășită complet de situație: 6-0 6-1.

Alte partide: Ekaterina Makarova (10 WTA) s-a distrat cu Roberta Vinci (44 WTA) și a făcut farfalle fin tenisul italiencei: 6-2 6-4. Madison Keys (33 WTA) este singura jucătoare care a eliminat azi un cap de serie, pe australianca Casey Dellacqua (29 WTA), 2-6 6-1 6-1.

***

Vești bune pentru noi de la turneul de dublu, acolo unde Rojer și Tecău, favoriți 6, au trecut rapid și fără dureri de Berankis și Haider-Maurer într-o oră de joc: 6-4 6-2. La feminin, Irina Begu face echipă cu Lara Arruabarrena, iar din amestecul de pilaf și paella iese treabă serioasă: 5-7 6-4 6-4 contra dublului asiatic Yang/Ye. În sfârșit, Raluca Olaru a pierdut la dublu cu Tatjana Maria împtrova dublului Safarova/Mattek-Sands, aceasta din urmă prinzând câteva cuvinte în românește înainte de meciul direct cu Simona Halep care va avea loc mâine, în turul al treilea al competiției.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.