Australian Open, faza pe tușă. Ziua 12: Chung șchiop

micbun

  • Roger Federer se califică în finala Australian Open după ce Hyeon Chung a abandonat din cauza bășicilor în talpă.
  • Babos/Mladenovic câștigă turneul la dublu feminin după 6-4 6-3 cu rusoaicele Makarova/Vesnina.

Țin minte ca ieri cum în clasa a 12-a din liceu, după ani întregi în care am jucat fotbal între noi, am avut onoarea de a executa un meci pe teren mare contra selecționatei profesorilor. Era punctul culminant al liceului când venea vorba de sport, momentul pe care nimeni nu avea voie să-l rateze. Dacă făceai parte din echipă, aveai șansa unică să-i umilești trecându-le mingea printre craci celor care în restul celor patru ani te-au făcut prin braziliene cu stiloul și catalogul în mâini. Dacă nu făceai parte din echipă, erai în mod sigur pe marginea terenului să vezi minunea. A fost o zi de sărbătoare, pentru că i-am bătut rău. Nu mai știu scorul, dar știu că meciul s-a terminat mai repede, că peisajul începuse să arate ca-n picturile renascentiste ale lui Raphael. Mă rog, eram și o generație în care mulți jucau sau jucaseră fotbal la nivel organizat, deci am răzbunat cu vârf treiul ăla de la fizică pe care l-am înghițit în sec atunci care i-am șoptit unui coleg nu mai știu ce formulă când era scos la tablă.

Mi-am amintit de contextul ăsta astăzi când i-am văzut intrând pe arena Rod Laver pe Hyeon Chung și Roger Federer. Cu mecla aia de olimpic la chimie admis la Harvard pentru că a descoperit un nou izotop după o reacție accidentală în laboratorul din subsolul casei, sud-coreeanul Chung se pregătea de o semifinală de Australian Open cu dom’ profesor. De fapt, ce profesor, cu ditamai Ministrul Învățământului. Laureat al Premiului Nobel la Fizică pentru descoperirea mișcărilor de revoluție ale brațelor la rever.

Aceste texte îți sunt oferite de:

MAREBUN

Roger Federer – Hyeon Chung 6-1 5-2 (aband.)

Așa cum v-ați prins ușor din cronica de ieri, mi-am făcut un fetiș din a analiza starea cu care intră cei doi jucători în teren. De data asta, privirea mi-a picat pe statisticile care prezintă jucătorii în timp ce pasează peste fileu în ceea ce rămâne din încălzire. Chung, omul care i-a făcut pe sud-coreeni să învețe cum se ține scorul la tenis, a reușit să câștige din sportul ăsta aproape două milioane de dolari până la 21 de ani. E o sumă imensă față de banii pe care i-a adus în familie orice tânăr de vârsta asta din lume, mai ales că mai mult de jumătate dintre ei încă le cer părinților bani de bere. Dar ăștia-s banii pe care-i plătește Roger anual pe scutecele și pe apa micelară cu care-și spală perechile de gemeni. Viața-i scumpă în Elveția.

Embed from Getty Images

Acestea fiind spuse, așteptam un meci plin de bucurie. Nimeni nu avea ce să piardă. Roger trage de el din pasiune, bucurându-se că poate să mai execute balet pe poante la vârste la care alții se trezesc cu spatele înțepenit pentru că mișcările rotative prin care amestecă omleta devin din ce în ce mai agresive cu mușchii, iar Hyeon se află la răsăritul carierei, într-o perioadă în care fiecare game adunat într-un meci de genul ăsta înseamnă un nou contract de publicitate semnat. Pac un rever, bang șosete gratis pe toată perioada carierei. Pac un as, hopa apa vitaminizată care se adună în baxuri în casa părintească din Suwon. Jbang un forehand în cross, salut ochelari cu rame din kevlar și superlentile antireflex, durificate, oleofobe, hidrofobe, antistatice și fără gluten.

Gândiți-vă că omul ăsta îl privește pe Roger ca pe o statuie vie. S-a născut fix când Federer a început să joace tenis la nivel mare, astfel că la tradiționala fotografie de la fileu, dinaintea meciului, Chung se simțea cum m-am simțit eu pe vremuri făcând poză cu Mihai Constantinescu. Era mai emoționat decât copilul ăla care dă cu banul înaintea partidei și care s-a lipit de Roger ca timbrul de plic.

Embed from Getty Images

În fine, a început Dexter al nostru. Serviciu decent, dovedit în luptele anterioare cu alți zei sau zeiuți ai tenisului, de la Nole Djokovic la Alex Zverev. Dar, așa cum 10 grade Celsius înseamnă lucruri diferite pentru spanioli și pentru finlandezi, care tremură, respectiv fac plajă la umbră la temperatura asta, serviciul decent al lui Chung pare să fie zahăr în cafea pentru Roger, care l-a luat pe fratele Hyeon cu buldozerul și l-a evacuat de pe carosabil cu gesturi de șerif. În tot acest timp, coreeanului părea că-i tremură mâna pe rachetă ca începătorilor pe schimbător la prima oră din școala de șoferi.

Embed from Getty Images

S-a făcut 6-1 foarte repede, în doar 27 de minute, iar spre finalul setului asistam la același tip de rezistență din partea lui Chung pe care covorul o opune atunci când e bătut în spatele blocului pe mioritica și tradiționala bară din metal. Ceva părea că-l sâcâie pe coreean, iar răspunsul a venit la mijlocul setului al doilea, când Hyeon a chemat medicul pe teren, s-a descălțat și a lăsat să se vadă un bandaj cât stratul izolant de pe Stația Spațială Internațională. Aflam ulterior că Chung suferea de bășicată acută, o problemă din ce în ce mai des întâlnită în cazul jucătorilor de tenis și care transformă terenul de joc în lame de ras care-ți intră până-n creier.

Embed from Getty Images

Meciul n-a mai ținut mult, pentru că fratele Chung era șchiop și schimburile de mingi păreau antrenament cu public pentru Federer. La 5-2 pentru Roger în setul al doilea, Coreea de Sud a capitulat în fața Elveției, dovada că oricât de avansată ar deveni tehnologia mobilă, laptele proaspăt rămâne baza civilizației moderne.

Embed from Getty Images

Așezați-vă așadar la locurile voastre, începe show-ul. Sâmbătă dimineață la 10:30 avem finala feminină, cu Simona Halep și Caroline Wozniacki gata să se zgârie pe cerul gurii în căutarea primul Slam după câte două finale pierdute pe cap de locuitor. Apoi, duminică la aceeași oră, îi vom vedea în finala masculină pe Roger Federer și Marin Cilic, cunoștințe vechi care s-au întâlnit ultima dată în finala de anul trecut de la Wimbledon, meci afectat la rândul său de precipitații abundente cu bășici în talpă. Până ne prindem care-i legătura psihotronică dintre Roger și bătăturile adversarului, vă lăsăm să vă încălziți citind cronica finalei dintre cei doi. Luați-o ca pe o amenințare.

Meciuri de văzut la Australian Open în ziua a 13-a (sâmbătă, 27 ianuarie)

Finala feminină
S. Halep – C. Wozniacki (10:30)

micbun

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

7 Comentarii

  1. Uite ca ai venit la vorba mea cu Roger angajat full time la Melbourne, deci ponteaza inclusiv duminica. Se pare ca si in emisfera “ailalta” duminica se plateste dublu Si tu care-l vedeai pe Nick la treaba duminica….Sa inceapa pariurile pt Wimbledon zic! Asta fiindca la zgura nu e cazul. Nu-l lasa astia de la Nike. Cica se pateaza rau echipamentul

    • Puțin probabil să existe Tudor Vianu la Bistrița :)

    • N-o fi Tudor Vianu, dar exista Liviu ;) Ia zi, care falnic prof de fizica te-a incaltat cu treiul ala?

    • Oh, sweet memories… eu faceam cu Muri, de la el venea direct furtuna :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.