- Moni și Irina câștigă iar la dublu. De data asta, cu puțin ajutor de la Zâna Accidentuță. Scor 4-1 și atât.
- Sorana Cîrstea și Beatriz Haddad Maia pierd, însă dau o replica zdravănă perechii foarte bune Safarova / Strycova. 6-4 în decisiv.
- Copilul națiunii australiene, Nick Kyrgios, pierde într-un meci foarte strâns contra lui Grigor Dimitrov.
- Rafa Nadal joacă și câștigă în cel mai greu meci al său de la Australian Open: contra argentinianului Diego Schwartzman.
- După ce le-au luat bilet la clasa întâi spre Europa favoriților Tecău și Rojer, Sam Groth și Leyton Hewitt mai bifează un tur. Andujar și Ramos s-au retras la 3-3 în primul set.
- Două vorbe și despre frații Bryan. Încă joacă, încă bat: 6-3 în setul 3 cu Chardy/Martin.
- Caroline Wozniacki e enervantă uneori, dar foarte bună la tenis. Rămâne în coasta Simonei și cu ochii pe locul întâi, după victoria lejeră cu Rybarikova: 6-3, 6-0.
- Una din fetele cu cel mai mișto joc din circuit, Carla Suarez Navarro, a trecut de surpriza din Estonia numită Anett Kontaveit. Meci tare, cu 8-6 în decisiv.
- Begu a fost răzbunată: Mertens câștigă cu Petra Martic.
De fiecare dată când scriu un text, fie că-i despre tenis, industria publicității sau poporul rwandez, în mintea mea apar două-trei figuri. În funcție de temele abordate, fețele diferă, însă au în comun o chestie: pe ele trebuie să le conving. Dacă am senzația că oamenii ăștia ar fi mulțumiți, accept și eu că textul nu-i chiar de aruncat în hăul fără culoare al internetului. Zilele trecute, când Kiki Mladenovic își lua tălpășița de la Melbourne, cea care i-a zis ”pa” din vârful rachetei a fost Ana Bogdan. Iar apoi, Ana a dat un share cronicii noastre de meci.
-”Ți-am zis io, bă, că ne citește?”, mi-a spus Meșter.
-”O fi singura?”, l-am întrebat reticent.
-”Imposibil. Și aia mică se uită soto”.
-”Huh…”
-”Bine, nu chiar acum, că după 4 ore de meci și-o gleznă umflată de zici că-i coafura doamnei Premier, e mai greu să-ți ardă de glumițe”
”-Da, știu”, l-am aprobat foarte informat, deși singurele mele accidentări implică, de obicei, o măsuță de cafea și un deget de la picior.
L-am lăsat pe Meșter să se culce, iar eu am cugetat înțelept: Ah, Ană, tu ești, de acum, chipul pe care creierul meu îl va lua ca reper când scrie pe-aici. Și am conchis defetist: băi, până la urmă, e ok așa. Măcar tenismenii să ne citească și tot e o treabă.
Pentru că, vedeți voi, Facebook va face niște modificări. Apus-au vremurile când algoritmii zburdau ca niște găini fără cap, și toată lumea avea acces facil la conținutul paginilor, precum Sara Errani la substanțe. Publisheri importanți cum ar fi Buzzfeed, The New Yorker sau Mihai Goțiu deja s-au aliniat noilor reguli și bagă la greu bani în sponsored ads. Nu și noi, oameni buni. Noi băgăm numai un pic, un boost imediat după meci, cum făcea și Marin Cilic mai demult. În rest, banii care vin de la Porsche ca să existe cronicile astea se duc spre o cauza bună. Atenție, nu spre o cauză pierdută (e.g. Benoit Paire, Krystina Mladenovic, Moise Guran etc), ci spre o cauză frumoasă, care va implica niște copii și niște ajutor. Așadar, ne bazăm pe suportul vostru (un share, un like, o portavoce în Piața Gemeni) ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți.
Aceste texte îți sunt oferite de:
I. Begu/M. Niculescu – N. Kichenok/A. Rodionova: 4-1 (ret.)
Dacă ceva funcționează, nu-l schimba, spune o vorbă înțeleaptă din popor. Din motive evidente, ăia de la Dinamo n-au fost nevoiți niciodată să aplice acest adevăr fundamental al competiției sportive. Nici rețeta de cartofi natur nu e la fel de la o zi la alta pe-acolo, darămite oameni sau strategie.
Dar noi suntem profesioniști trecuți prin multe cronici, hârșiți prin cea de-a opta artă (a caterincii, dăăă!) așa că, atunci când e de păstrat, păstrăm: primul meci discutat azi e tot cel al perechii Begu-Niculescu. În plus, am citit suficient Oreste și Comisarul.ro la viața noastră ca să ne dăm seama de o chestie: aliniamentele psihotronice, noile amendamente aduse fizicii cuantice, precum și ultimele trei episoade din ”Mentalistul” sunt dovada clară că NOI, cronicarii neduși la biserică de pe mirceamester.ro, suntem cei care permit victorie după victorie acestor fete. NOI, cu ritualul nostru și cu puterea gândului și cea a facultăților psihice, facem backhandurile să se întâmple.
Embed from Getty Images
Ba mai mult, atunci când avem răgazul să ne concentrăm ca lumea (weekend, zăpadă frumoasă, ăia mici sunt la socri), rezolvăm lucrurile nu în minimum de seturi, ci după 5 game-uri. Că așa a fost azi. La 4-1, adversarele au spus ”Stop”. Pe Rodionova parcă o ținea ceva. Era gamba, dragii noștri, adică ținta predilectă a profesioniștilor în voodoo: nu lasă urme, poate fi pusă pe seama antrenamentelor dure sau a unui ambreiaj cam tare la mașină.
Astfel, #Begulescu trece mai departe în sferturile unui Grand Slam. 6 ani au trecut de când au reușit asta împreună ultima dată. Și acum, urmează perechea americană Brady/King. Teoretic, ale noastre sunt favorite, pentru că fetele lui Trump au un firewall anti-unde psihotronice scăzut. Dar știți cum e, nu vrem să creăm așteptări și apoi să dezamăgim cu randamentul nostru. Să așteptăm mână marți.
Embed from Getty Images
Rafael Nadal –Diego Schwartzman: 6-3, 6-7, 6-3, 6-3
Diego, Diego, cât de aproape ai fost! Poate nu atât de aproape cât sperau detractorii Fedalului, dar un set luat lui Nadal pe muchie e #binidităt. Este, în orice caz, mai bine decât ce-au reușit înaintașii tăi, Diego, în acest turneu. Adică glume (în gând) despre echipamentul lui Rafa. Că la tenis n-au prea mișcat băieții. Dar Nadal e Nadal, dacă e să cităm din argumentația marilor scriitori de tenis. Iar Nadal se află la cel de-al 15-lea meci consecutiv la un Grand Slam în care joacă împotriva tenismanilor clasați în afara Top 25. Un ochi mai critic s-ar zbate la faza asta: “Păi, numai d-alde d-ăștia bați, cabron? Ceva mai acătării, un top 15, ceva, nimic?” Dar să vedeți cum e tenisul ăsta, oameni buni: nu poți juca decât cu cine e dincolo de fileu. Cu alte cuvinte, Rafael a tot avansat în turneele mari, dar dacă top douășcinciu’ s-a mișcat mai greu, asta e, nu e vina lui. Deci nu puneți asteriscuri aiurea-n tablou, că ne supărăm.
Embed from Getty Images
În primul set, publicul a avut parte de un ”Classic Rafa”. Classic Rafa e atunci când spaniolul face break pe final de set, adică fix cînd trebuie, iar apoi își ține serviciul la zero ca să închidă setul. Neo-clasic Rafa e atunci când mai dă câte-un drive-volley în burta fileului, dar apoi umblă la șort pe ușa din spate, încercând să-și scoată, desigur, orice gând negativ din minte.
Am fost părtași apoi la un mic bambilici. Încă o scurtă explicație erudită, dacă mai suportați: ”bambilici” e un termen pe care nu prea îl folosim, pentru că înțelesul său inițial, înainte să devină referință pentru un ”du-te vino” fără sens, era legat de moravuri ușoare și prostituție. Este esențial să mai strecurăm și câte o informație din asta în texte, ca să părem citiți și culți în cap. Altfel, dacă nu trecem drept extrem de inteligenți, rămânem fără sponsori. Cum spuneam, bambiliciul a constat în nu mai puțin de 6 breakuri. Schwartzman, care-i rezistent ca un 3310 și la fel de înalt ca un 3310, și-a pierdut serviciul de 3 ori, iar Rafa i-l tot dădea înapoi. S-a ajuns în tie-break, unde iar și-au făcut cadouri mini-breakuri. Până la urmă, dorința lui Diego de a pierde în minimum de seturi a fost prea mică. Așa că și-a spus ce-și spun și liderii pesediști, la fiecare câteva luni: nu-i bai, mai încercăm odată.
Embed from Getty Images
Doar că, spre deosebire de ăia ai noștri, lui Diego i-a ieșit pasența la următoarele încercări și a reușit să piardă meciul. Două seturi scurte, care nu vor intra în istorie – fix ca piciorușele lui. Iar la final, s-a scotocit prin geantă și a găsit ce căuta: o scăriță de-aia mică de la Ikea ca să-l felicite sincer pe învingător.
Embed from Getty Images
Grigor Dimitrov – Nick Kyrgios: 7-6, 7-6, 4-6, 7-6
Am dat, la începutul turneului, două pronosticuri. Primul era că Nick va ajunge departe pe tablou, iar al doilea, că Grigor va dezamăgi crunt și va ieși repede. Iată-i azi jucând împreună pentru un loc în optimi. Una mi-a ieșit cu plus, cealaltă cu minus, deci, cum ar spune profii mei din liceu, ”Ești zero, Codrule”.
Un prim set (luat de Dimitrov la tie-break) ne-a arătat că băieții ăștia fac serviciul de parcă le-ar depinde alocația de el. Au dat 19 ași împreună. 13 la Nicu, respectiv 6 la Grigore. La capitolul experiență, Kyrgios îl egalează pe bulgar în cel mai bun caz la gagici. În rest, cei 4 ani în plus pe care Gregoar îi are la nivel înalt se fac simțiți în momentele-cheie din joc. În plus, dacă e să ne referim un pic și la tenis, forehandul din alergare, respectiv deplasarea laterală care-i servește drept premisă, s-au îmbunătățit mult de când lucrează cu meseriașul de Vallverdu. Așa că primul set s-a dus la vecinu’ castravete, actualmente rezident al Pricipatului Monaco. S-a ajuns și ăsta.
Embed from Getty Images
Setul doi ne-a ținut la fel de mult pe marginea canapelei și totul s-a finalizat cu același 7-6 pentru Dimitrov. Dar nu a fost nimic previzibil în toată treaba. Nick a început prin a se plânge de calitatea racrodajului la rachete. S-a uitat în boxa lui și a identificat vinovatul: Matt Reid, tipul care se ocupă de rachetele lui. Apoi a zis, cu camerele pe el: ”Bună treabă, mate! Ai avut toată ziua la dispoziție. Un sms dacă-mi dădeai. Atât era nevoie”. Ca să clarificăm, asta nu e o glumă. Căci nu-i alună ca fisticu’, nici nebun ca nentu’ Nicu. A mai încasat o greșeală de picior, a revenit de la break, dar setul doi și-a pus numere de Bulgaria și dus a fost.
Ultimele două seturi au fost și amuzante, și intense. Mai întâi, Kyrgios a trimis o minge în tribune, ceea ce l-a făcut pe antrenorul lui Dimitrov să sară din scaun ca Șumudică. Și tot ca Șumi a purces spre a-i explica advisorului meciului că ”așa ceva nu se poate, dom’le! Ne furați pe față”. Sau cam așa, nu vorbesc vallverdiana veche. Nick a scăpat de code violation, dar nu și de o a doua greșeală de picior, urmată de un scurt schimb de replici cu arbitrul Ramos.
Nick: ”N-am mai luat foot fault de 10 ani, e imposibil!”
Ramos: ”Ba e posibil”.
Embed from Getty Images
Revenirea în meci a australianului (set luat la 4) a coincis cu momentul în care o ia, de obicei, razna. În meciul de azi, după fiecare punct mai intens, țipa la echipa sa să se ridice în picioare, să urle, să-l încurajeze. Nici Ceașcă nu-i punea pe-ai noștri să stea în picioare la cozi ca nebunul ăsta pe-ai lui. La un moment, deja devenise haioasă toată treaba.
Rămânem, deci, cu simpaticul Grigor în turneu. Iar lui Kyrgios îi recomandăm să nu mai sară peste ședințele cu doamna Geta, terapeuta cu acces la melatonină.
Embed from Getty Images
Alte bunătăți de luat la bord
– Kyle Edmund l-a învins pe Andreas Seppi, metronomul cu chip de înger. Britanicul deja devine o îngrijoare pentru restul băieților rămași de tablou, obișnuiți, în faza asta a concursului, cu mecla simpatică și încruntată a lui Murray. Și apropo, una pentru amatorii de utopii canguriene: dacă Edmund face finală la Australian Open, va deveni cel mai bine clasat jucător britanic. Dap, peste Andrew.
– Elise Mertens o scoate, în sfârșit, pe Petra Martic, care-mi ajunsese cam antipatică după victoria la Begu. Au fost două seturi lungi, dar bine că s-au terminat: 7-6, 7-5.
– Marin Cilic a avut serios de tras pentru a-l trimie înapoi în emisfera lui pe Pablo Carreno Busta. Au fost patru seturi, dintre care 3 terminate la tie-break, iar spaniolul vrea să umble cu jamónu-n spița greilor și sezonul ăsta.
Meciuri de văzut la Australian Open în ziua a opta (luni, 22 ianuarie)
S. Halep – N. Osaka (8:00)
S. Hsieh – A. Kerber (4:00)
R. Federer – M. Fucsovics (6:00)
N. Djokovic – H. Chung (10:00)
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
