“Te iau în derâdere în fiecare zi. Intră cu forța în viața ta, te critică pe nedrept și apoi dispar. Flirtează cu tine de pe clădiri înalte și te fac să te simți mic. Îți transmit de pe autobuze mesaje impertinente care te anunță că nu ești destul de sexy și că toată distracția e de fapt în altă parte. Sunt pe TV, făcând-o pe prietena ta să se simtă prost. Au acces la cea mai sofisticată tehnologie pe care lumea a văzut-o vreodată și te intimidează cu ea. Ei sunt Agenții de Publicitate și râd de tine.
Oricum, ție îți e interzis să îi atingi. Mărcile înregistrate, drepturile de proprietate intelectuală și legea drepturilor de autor înseamnă că Advertiserii pot spune ce vor, când vor, într-o imunitate totală.
Fuck that! Orice... Citește în continuare
O opinie
“Te iau în derâdere în fiecare zi. Intră cu forța în viața ta, te critică pe nedrept și apoi dispar. Flirtează cu tine de pe clădiri înalte și te fac să te simți mic. Îți transmit de pe autobuze mesaje impertinente care te anunță că nu ești destul de sexy și că toată distracția e de fapt în altă parte. Sunt pe TV, făcând-o pe prietena ta să se simtă prost. Au acces la cea mai sofisticată tehnologie pe care lumea a văzut-o vreodată și te intimidează cu ea. Ei sunt Agenții de Publicitate și râd de tine.
Oricum, ție îți e interzis să îi atingi. Mărcile înregistrate, drepturile de proprietate intelectuală și legea drepturilor de autor înseamnă că Advertiserii pot spune ce vor, când vor, într-o imunitate totală.
Fuck that! Orice... Citește în continuare
Fotbalul ca spațiu
Eduardo Txillida Juantegi. Născut acum 87 de ani în San Sebastian, Țara Bascilor. O zonă în care spiritul local – spuneți-i patiotism – este mai mult decât dezvoltat și se manifestă în toate ariile și disciplinele posibile. De la educație la justiție. De la cultură la gastronomie. De la artă la sport. Rețineți asta.
A jucat fotbal. Portar. A fost cumva atras de postul ăsta nu neapărat pentru că a vrut să fie omul care poate face diferența între victorie și eșec, ci pentru că vedea altfel jocul. “Ateii” spun că fotbalul e un joc în care 22 de jucători fugăresc o minge. Pentru tânărul Eduardo, mingea era pusă de jucători în spațiu, traiectoriile reprezentau linii între lumi, iar jucătorii sunt pioni pe o tablă imensă. Din... Citește în continuare
Mission: Impossible vs. Hollywood Inc.
Am uneori impresia că Hollywood-ul știe foarte bine că poate trăi din ceea ce știe să facă mai bine și nu e chinuie absolut deloc să iasă din bula asta care – e adevărat – e una profitabilă. Oamenii de acolo știu foarte bine că efectele speciale spectaculoase, actorii cu nume și un nume de film reușit sunt o rețetă care de obicei nu dă greș, astfel că abordarea stilistică a filmului – scenariu, regie, joc – sunt lăsate mult, mult în urma acesteia.
Am fost să văd Mission: Impossible – Ghost Protocol la cinema la invitația BMW România, care a avut inspirația de a umple o sală cu jurnaliști auto. Motivul oficial a fost legat de o întâlnire informală între prieteni înainte de sărbători, motivul neoficial – dar cunoscut... Citește în continuare
Românii țin cu Dumnezeu, dar nu prea
Trăim în superba țară în care 73% dintre concetățeni susțin că au încredere multă sau foarte multă în biserică, ba chiar 61% susțin că se roagă în fiecare zi, iar 70% ajută cu bani bisericile (conform unui studiu recent al Fundației Soros). Cu toate acestea, doar 25% dintre români susțin că teoria evoluției nu este corectă, iar 55% susțin în gura mare că aceasta este reală. Eșantioanele sunt relativ egale: 1204 de persoane pentru studiu Soros, 1005 persoane pentru studiul la nivel european de mai jos.
Există vreo explicație logică în afară de faptul că vreo 25 de procente dintre cei care respiră același aer în aceeași limbă sunt reprezentate de cretini?
P.S. Graficul de mai jos reprezintă procentul de subiecți care au reacționat prin... Citește în continuare
Prisencolinensinainciusol vs. Wadde Hadde Dudde Da
Sunt două dintre cele mai cunoscute piese create vreodată ale căror versuri nu înseamnă… nimic. Pe cât de reale par versurile și pe cât de bine abordat este jocul celor care apar în clipuri, versurile sunt pur și simplu inventate. Gibberish, cum zic britanicii.
Până ieri, credeam că singura piesă de acest tip care a făcut furori este Wadde Hadde Dudde Da. A cântat-o Stefan Raab, omul datorită căruia am început să învăț germana, un entertainer de top din Germania. Omul care m-a făcut să înțeleg că nemții au cu adevărat umor, în pofida a tot ceea ce se spune despre ei. Raab, prezentatorul emisiunii TV Total de pe Pro Sieben și inventatorul unor emisiuni de mare succes în Germania – așa cum este Schlag den Raab, despre care voi mai vorbi aici... Citește în continuare
Două ore de hipnoză prin artă
Sunt atâtea de spus după spectacolul pe care l-am văzut aseară la Sala Palatului împreună cu cei şase câştigători ai invitaţiilor, încât nu ştiu cu ce să încep. Ce este foarte clar, însă, este faptul că oamenii din componenţa trupei My Dream m-am aţintit pe scaun timp de două ore. Nu a fost doar un spectacol şi atât, a fost emoţie şi aproape magie, chiar dacă aceste cuvinte pot părea mari când sunt citite de pe un scaun de birou. Au fost două ore în care muzica şi dansul împletite cu tradiţiile şi instrumentele chinezeşti au făcut din Sala Palatului un loc în care mi-aş fi dorit să se afle toţi prietenii mei, toţi cei la care ţin, toţi cei pe care i-am cunoscut şi i-am apreciat în viaţă.
Gândeşte-te că scrii la tastatura din faţa ta, dar... Citește în continuare
Ştiu cu cine merg la un spectacol superb!
LATER EDIT: And the winners are: (traşi la sorţi aleatoriu cu ajutorul prietenilor mei de pe Twitter):
Dorina Ene, Anca Duma, Ihearlights, Răzvan Bucur şi Vlad Dulea (câte o invitaţie valabilă pentru două persoane). Plus Irina Iliescu, care primeşte o invitaţie dublă adiţională fără tragere la sorţi. Îi rog pe toţi să-mi trimită un mesaj pe mircea.mester (at) imedia.ro. Mulţumesc.
***
Probabil că nu foarte mulți dintre voi ați aflat de My Dream, o trupă de artiști din China care execută povești în cel mai pur stil cultural asiatic și le transpun pe scenă. Iar dacă din imaginile alăturate vezi imediat că e frumos e ce fac oamenii ăștia, peisajul capătă cu adevărat o culoare interesantă atunci când afli că ei au probleme care, în mod normal,... Citește în continuare
Când Discovery devine 3D
Spre rușinea mea (sau mai degrabă a unui București atotînghițitor), până acum câteva zile nu am apucat să trag pe dreapta la hanul IMAX din cadrul Cinema City din cadrul AFI Cotroceni. Știam ce-i ăla IMAX, am fost și am văzut la Barcelona un film despre pești în care unii îi mâncau pe alții, dar nu am asistat niciodată la un film 3D în IMAX-ul românesc. În condițiile astea, nu am zis nu când am primit o invitație la un film care părea interesant la prima vedere. Space Station 3D este numele original al filmului. Normal, în românește a fost tradus “Stația Spațială 3D”.
Eu, unul, sunt fascinat de tot ceea ce înseamnă geografie, astronomie, astrofizică și științe ale spațiului. Spun “fascinat”, nu “pasionat”, pentru... Citește în continuare
Un concert cu Ada Milea nu e concert
La un concert al Adei Milea nu te duci ca la un concert normal. Nu mergi să asculți aceleași piese pe care le știi deja sau pe care crezi că le știi deja. Te duci știind că pe scena se vor întâmpla lucruri care nu țin de muzică, ci de poveste, de șezătoare, de dialog, de artă. dacă mergi la Ada Milea ca să asculți muzică și apoi să pleci acasă, e ca și cum ai merge la fotbal pentru a număra firele de iarbă stând în tribună. Te duci degeaba.... Citește în continuare
Susţin
