Dobrogea de la A la Z: scurtă introducere în lumea în care timpul stă pe loc

Dobrogea

Două zile, trei mașini, 800 de kilometri, zece oameni, locuri fantastice, o regiune, un hashtag: #goodyear4x4. Acestea sunt, pe scurt, cifrele uneia dintre cele mai frumoase expediții la care am participat în acest an. După 10 ani de presă auto în care am văzut locuri și am “citit” mașini din spatele volanului, am decis să privesc desfășurarea acțiunii de pe scaunul din dreapta, atent la toate indicațiile căpitanului Doru Panaitescu și a “vicelui” Mircea Panaitescu.

Am experimentat pe viu o regiune prea puțin cunoscută la adevărata sa valoare, cu un potențial turistic fenomenal și în afara zonelor sale deja cunoscute și călcate de turiști, Delta și litoralul. Și pentru că experiențele trăite în cele 48 de ore de Dobrogea au fost prea intense pentru un text simplu și sec, voi traduce expediția într-un alfabet al regiunii. O călătorie mai degrabă literală și fotografică decât literară în sufletul unei lumi fascinante. Să pornim, cu ajutorul fotografiilor lui Cătălin Georgescu.


A – Apa. Dobrogea este înconjurată, întretăiată, traversată şi pare construită pe apă. De la Dunăre la Deltă şi apoi la Marea Neagră şi înapoi, trecând prin canalele tăiate natural sau artificial prin petecele de pământ, apa este un element definitoriu al Dobrogei. Bălţile, lacurile la care ajung doar exploratorii care cunosc foarte bine zonele astea fac parte şi ele din scenariu. Evident că, în aceste condiţii, apa este şi sursa principală de hrană pentru majoritatea celor care trăiesc în Dobrogea. Pescuitul este sacru, iar peştele se regăseşte în toate zonele meniurilor tuturor caselor şi restaurantelor din zonă. Pentru a întregi tabloul, am avut trei zile de ploaie în expediţia noastră, ceea ce a întărit ideea că apa este elementul primordial al dobrogenilor.

Citeşte în continuare

În căutarea bătrânelor poveşti

Ghinion. Am avut ghinion. Vorba lui Klaus.

M-am născut şi am crescut, până pe la vreo 19 ani, în nordul României, într-un oraş absolut superb, care a reuşit să împletească de-a lungul istoriei românii cu maghiarii şi saşii într-un melanj cultural şi lingvistic în care te simţi pur şi simplu acasă. La Bistriţa începi să respiri şi creşti deodată cu Attila, Astrid sau Erik, iar coexistenţa asta este absolut normală.

Familiile sunt de multe ori mixte – am o mulţime de prieteni ale căror nume sunt germane, dar care au prenume românesc – iar copiii formează grupuri încă de mici, fără să ştie detaliile astea. Apoi, când creşti, afli că Mircea are tată neamţ, că Anca e unguroaică şi că până şi tu, la un calcul destul de sumar, eşti pe cel puţin un sfert ungur. Ceea ce şi explică modul aproape natural în care maghiarii îţi pronunţă numele absolut perfect, mirându-se fără excepţie cu accent de scoarţă de copac: “Oh, but this is a Hungarian name!”. De fapt, amestecul ăsta etnic e atât de bine realizat la nivel inconştient, încât odată ajuns la Bucureşti, unde discuţiile împart în general oamenii în români, maghiari, nemţi, turci, ţigani şi machedoni, eşti uşor şocat de diferenţele de abordare. Eşti ca-ntr-un EKG în care inima a luat-o brusc razna şi în care sistolele şi diastolele sunt subliniate mult mai agresiv pe hârtie.

Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Optimi de finală: James, Set, Match!

James Rodriguez Columbia-UruguayObișnuiți cu eșecurile pe linie ale Columbiei la Campionatele Mondiale, puțini ar fi anticipat că World Cup 2014 ar putea deveni nu doar o competiție în care naționala sud-americană dovedește că are puterea să ajungă până la sesiunea de aplauze de după deschiderea reflectoarelor pe scenă, ci și una în care dintr-o echipă fără nume mari se va naște unul care reușește să îi încalece la nivelul calității jocului și al importanței în teren pe titanii Messi, Neymar și chiar pe imensul sud-coreean Koo Ja-Cheol. Bineînțeles, “se naște” e o figură de stil, columbianul James Rodriguez fiind cumpărat acum un an de AS Monaco cu 45 de milioane de euro într-o mutare care pe vremea aia a fost văzută ca o demonstrație clasică a modului în care monegașcii reușesc să spargă bani în timp record. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu: 32 de echipe calificate din mila lui Pițurcă

world-cup-2014Încurajați de succesul exfoliant pe care națiunea sud-africană l-a repurtat în 2010, acolo unde cel mai des întâlnit mod de achiziție a unui telefon mobil este țeava-n ceafă, brazilienii au pus mână de la mână, buzunar de la buzunar și favela de la favela pentru a aduce în cuibul propriu cea mai mare sărbătoare a lumii fotbalului: Campionatul Mondial. Iar pentru a fi siguri că totul va fi impecabil la ora la care arbitrul va fluiera startul primei întâlniri a turneului – în eventualitatea în care fluierul nu va dispărea misterios pentru a fi atașat la vreo oală cu presiune, după modelul panourilor de pe autostrada spre Constanța – Brazilia a pus la punct toate elementele, până-n cel mai mic detaliu. De exemplu, că tot veni vorba de Africa de Sud și de celebrul Mondial al Vuvuzelelor de acum patru ani, autoritățile Cariocas au avut grijă să copieze până-n cel mai mic pătrățel al caietelor de matematică logica falimentară a sud-africanilor.

Stadionul nimănui

Să luăm deunăzi exemplul stadionului din Manaus, o localitate aflată exact la dracu’-n praznic, în mijlocul Pădurii Amazoniene. Un oraș atât de izolat, încât vârful Pângărațiului pare centrul vechi din București în zi de meci într-o comparație directă. Dar pentru că brazilienii au o economie care duduie ca o vacă venită după o zi de păscut în parcarea de la mall, oamenii și-au pus în cap să construiască în Manaus un stadion de 300 de milioane de dolari al cărui principal scop în viață va fi să găzduiască un meci între Anglia și Italia care la fel de bine putea fi jucat mult mai ieftin la Chiajna, de exemplu. Citeşte în continuare

Când ei îți mulțumesc ție

Într-o țară care își apreciază sportivii adevărați o dată la fiecare patru ani, după care-i uită în mizerie și îi readuce în prim plan ulterior de parcă ar fi avut vreun merit în kilogramele de sudoare pe care oamenii ăștia le lasă în urmă în săli uitate de lume, întâlnirea cu oamenii care au reușit să câștige medalii la Olimpiada de la Londra este un moment fascinant pentru televiziuni doar cât fierul e cald. E un sentiment ciudat când vezi zeci de microfoane și la fel de multe camere ațintite pe oamenii care acum câteva zile ne țineau lipiți de televizoare, obligându-ne să învățăm regulamente, să apreciem sporturi pe care le știam doar după nume. Este pe de o parte reconfortant, pe de altă parte ipocrit să asiști la spectacolul ăsta. Îți vine să le oprești avîntul și să-i întrebi pe toți unde-au fost când oamenii ăștia luau medalii la Europene sau Mondiale, competiții de obicei desconsiderate atunci când e vorba de alt sport în afara celor de echipă care fac rating. Pe de altă parte, apreciezi faptul că e momentul lor și simți în zâmbetul sportivilor un amestec interesant de mândrie, de plăcere, de onoare și de sfială. Sunt cei mai buni sportivi din România și au reușit să facă în 18 zile ce n-a reușit fotbalul în 113 ani: să fie primii în cea mai importantă competiție destinată lor.

Citeşte în continuare

Curajul de a alege diferit

(P) Acest articol face parte din campania “Renault România caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice”. 100 de oameni obișnuiți, care se ghidează în viața lor după aceleași valori ca și olimpicii români care ne vor reprezenta la Londra: excelență, profesionalism și fair play. Intrând în Clubul Olimpicilor Renault, vei putea câştiga prin tragere la sorţi o excursie la Londra şi alte premii interesante. Până în 12 august intră pe www.megane-olympic.ro și pe www.facebook.com/RenaultRomania

Mai mult decât muncitori şi luptători, sportivii pe care îi vedem la televizor luându-se de gât cu mai-marii lumii la Londra sunt curajoși. Și nu e vorba de curaj în sensul clasic al termenului. E nevoie de un curaj vecin cu nebunia pentru a merge, copil fiind, într-o sală de haltere, într-una de judo, în cea de gimnastică, pe planșa de scrimă sau – oho! – într-un poligon de tir. De obicei, împinși de la spate de părinți, copiii cărora sportul le trezește câteva sentimente care contrazic scutirile medicale aleg fotbalul sau un sport vecin cu acesta, în principiu unul prezentat într-o aură proletară la televizor. “Ăsta e bun, aici se fac bani” este logica. Una care nu ține cont aproape niciodată de faptul că sporturile “cenușărese” stau să fie descoperite, lucrate și cucerite. Citeşte în continuare

Ioana Ardelean – când valorile olimpice se regăsesc în folclor

Am cunoscut-o pe Ioana acum vreo 10-11 ani, în micul oraș din Ardeal în care m-am născut și am crescut. Am fost colegi de liceu – ea cu un an mai mare, într-o enclavă a unuia dintre cele mai bune Colegii Naționale din România. Spun enclavă pentru că amândoi făceam parte din una dintre cele doar două clase de profil uman ale unui liceu care își concentra atenția și valorile pe zona reală. Ca excepții care iubeau caietele cu linii orizontale sau foi veline într-o atmosferă plină de pătrățele, oamenii care se concentrau în clasele de uman ale Colegiului tindeau să fie cei care colorau viața școlii. Eram cei care participau la competițiile literare, eram cei care inventau teatru, care concepeau și construiau lucruri noi și, în general, eram cei care ieșeau din tiparele binecunoscute ale unei instituții de învățământ îndeajuns de închistate pentru a concentra oamenii cu adevărat conștienți de faptul că trebuie să schimbe lucrurile, dar destul de libere pentru a ne ajuta să discernem între ce face parte și ce nu din ceea ce mai târziu aveam să numim lucruri frumoase.

Citeşte în continuare

O poveste despre fotbal te poate trimite pe stadion la finala Europa League

Acest articol face parte din campania Young Journalists Experience, prin care Seat caută un tânăr jurnalist sau student talentat pentru a-l transforma în jurnalist acreditat la finala Europa League de la Bucureşti.

Poveştile sportului m-au atras dintotdeauna. Probabil că aceia dintre voi care citesc acest blog ştiu deja acest lucru. Am fost fascinat de povestea extraordinară a participării României la primul campionat mondial de fotbal am parcurs cu drag istoria singurului fotbalist care a întrerupt un război. Şi aşa mai departeSunt momente care au construit istoria şi care reprezintă baza fără de care un sport precum fotbalul nu poate exista aşa cum îl ştim cu toţii astăzi.

Citeşte în continuare