Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 3: Begu luminează

  • Irina Begu şi Simona Halep se califică în turul al treilea
  • Maria Sharapova salvează două mingi de meci contra unei jucătoare de pe 150 WTA.
  • Bouchard, Makarova şi Errani merg mai departe
  • Nadal, meci de peste patru ore cu emoţii contra unui american de pe 112 ATP
  • Murray şi Federer avansează lejer în turul următor
  • Monica Niculescu se califică la dublu feminin, Florin Mergea reuşeşte să treacă la dublu masculin

Forma excelentă a românilor continuă și în a treia zi la Australian Open. Zi în care, pe lângă partidele de simplu, organizatorii au dat dezlegare și la dublu feminin și masculin, unde am avut câte un reprezentant care a reușit să se califice în următoarea fază a competiției.

Cea mai importantă veste a zilei vine de la Irina Begu (42 WTA), care a reușit să treacă în turul al treilea al competiției după ce a fiert-o pe cehoaica Katerina Siniakova (81 WTA) în două seturi strânse ca o menghină. În ciuda diferenței de clasament, românca fusese cotată cu șansa a doua de casele de pariuri, probabil pentru că Begu nu reușise Citeşte în continuare

Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 2: Kinder Surprise

După o primă zi în care Australian Open ne-a servit surprize pe tușă, cu lift, fără șanse să le citim înainte să cadă, meciurile de pe jumătatea opusă a tabloului au avut o desfășurare care le-a priit favoriților și care a semănat mai degrabă cu un lob elegant pe care, chiar dacă-l simți, nu poți decât să-l admiri în tăcere.

Am avut doi reprezentanți pe tablou astăzi. Prima la coadă a fost Monica Niculescu, românca de pe locul 49 WTA fiind însă eliminată după o pereche de seturi rapide cu echivalent în două palme venite dinspre localnica Samantha Stosur. Australianca de 30 de ani, cap de serie numărul 20, a dovedit din nou că povestea râului și a ramului funcționează dacă pui și tu umărul, iar olteanca noastră nu a mai avut timp să-și pună în aplicare strategia Feliatorul, în care slice-urile de forehand și backhand reprezintă atât blatul, cât și crema tortului. S-a terminat 6-4 6-1 într-un meci scurt în care Niculescu și-a pierdut serviciul Citeşte în continuare

Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 1: Kerberele Irinucăi

Doamnelor și domnilor, game on.

După o pauză răcoritoare în care jucătorii și jucătoarele de tenis au încercat să-și regleze racordajele și să-și corecteze slice-urile, după vreo două săptămâni de turnee pregătitoare în care marile vedete au fost interesate de rezultate doar cât să nu dea oala pe foc, primul turneu de Mare Șlem al anului a început în noaptea care tocmai s-a încheiat. Și, pentru că niciodată nu poți spune că s-a scris prea mult despre tenis, în rândurile care urmează veți avea șansa unică de a face recapitularea lucrurilor pe care ați fi vrut să le vedeți, dar pe care le-ați ratat la Australian Open.

Turneul a debutat cu două românce în fața camerelor. Simona Halep (3 WTA), revenită pe verticală după ce săptămâna trecută a îngroșat rândurile pacienților cu spondiloză și reumatism prin Sydney, a fost primul cap de serie care a turnat episoade la Melbourne. Adversară i-a fost Karin Knapp (51 WTA), una dintre puținele italience care amintesc atât ca prezență, cât și ca nume mai degrabă de olimpicele la aruncarea suliței decât de fetele din reclamele la espresso. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Ziua 15: Pasteis de Nada

Portugalia-GhanaDupă ce în primul meci i-au bătut nemții ca pe covoare și în al doilea au scăpat de o înfrângere abia în minutul 94, când erau deja morți și-ngropați, portughezii aveau nevoie de un meci excepțional în ultima partidă din grupă la Mondialul Brazilian, jucată contra Ghanei. Echipa lui Cristiano Ronaldo era obligată să învingă la o diferență de scor atât de mare pentru a spera la calificare, încât a părut că tabela electronică modernă care a înlocuit clasica tabelă cu cifre montate manual a fost inventată exact pentru această ocazie.

Dar nu era destul. Portughezii aveau de așteptat și rezultatul din meciul paralel, SUA-Germania, sperând că antrenorii nemți ai celor două echipe n-o pun de-o horă în urma căreia să iasă de-un egal muncit, dar sănătos. Asta pentru că, în caz de egalitate, portughezii și ghanezii ar fi jucat doar pentru palmares, iar Ronaldo doar pentru el.

Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Ziua a patra: Liberté, Inegalité, Plictisité

Elvetia-HondurasCu un prim unsprezece din care n-au lipsit elvețieni pur sânge precum Djorou, Inler, Behrami, Rodriguez, Drmic sau Shaqiri, naționala celui mai pătrat drapel din lume a început meciul contra Ecuadorului adoptând logica extrem de sănătoasă conform căreia dacă nu poți să-i bați, e bine să-i convoci.

Partida – pe care spectatorii elvețieni au vizionat-o triști și dezorientați de faptul că nu pot să fie neutri – a debutat cu un gol marcat relativ devreme, în minutul 22, când ecuadorianul Valencia a marcat cu o lovitură de cap după o centrare din lovitură liberă (GIF), profitând de faptul că Benaglio, portarul elvețian, s-a dovedit la fel de mobil precum o mașină de matrițat de zece tone uitată înecată în rugină în uzinele României comuniste. Elvețienii adoptați au înțeles mesajul deloc subtil al ecuadorienilor și au început să încline serios terenul spre poarta lui Dominguez, care la un moment dat găzduia în propriul careu un sfert dintre toți fotbaliștii prezenți la Mondialul din Brazilia. Citeşte în continuare

Legile traficului românesc

Legea Proporţionalităţii Inverse: Cu cât maşina e mai nouă, mai scumpă, mai tehnologizată şi mai accesorizată, cu atât cresc şansele ca persoana de la volan să vorbească la telefon cu aparatul la ureche, nu cu el legat prin Bluetooth la sistemele pe care maşina le oferă.

Prima Lege a Incidenţei: Dacă o maşină frânează fără logică în mijlocul şoselei sau a străzii, aceasta va face stânga sau dreapta în foarte scurt timp, uneori fără să semnalizeze.

A doua Lege a Incidenţei: Dacă o maşină frânează fără logică în mijlocul şoselei sau a străzii şi nu face stânga sau dreapta, luminile de avarie îşi vor face apariţia în cel mai scurt timp fără motiv real.

Legea Creştinismului: O maşină care rulează cu un copil care stă pe banchetă sau pe scaunul pasagerului fără centură sau scaun dedicat are cel puţin 5 cruci lipite pe centrul parbrizului.

Legea Transferului de Căldură: Dacă staţionezi ilegal şi blochezi strada, arată-te cel puţin la fel de nervos precum cei care stau blocaţi în spatele tău.

Legea Recurenţei: După fiecare cinci cuvinte pe care le auzi din gura unui taximetrist iese o flegmă.

Legea Biodegradabilităţii: Experimentele arată că, oricâte chiştoace şi oricât scrum ai arunca din maşină, acestea vor dispărea în momentul în care vor atinge asfaltul, aşa că poţi să continui să faci asta de câte ori vrei, pe întreaga durată a vieţii.

Legea Geometriei: Diagonala unui dreptunghi este calculată parcând strâmb maşina pe orice loc de parcare în care oricum abia încape o maşină.

Legea Majorităţii: Indicatoarele Oprirea Interzisă şi Staţionarea Interzisă îşi pierd puterea dacă în zona respectivă sunt parcate cel puţin cinci maşini.

Legea Compensaţiei: La fiecare 100 de maşini hibride cumpărate în România există un utilaj al administraţiei locale care scoate un fum atât de negru, încă poate să ucidă fauna din jumătate de Pacific.

Legea Rapidităţii: O stradă asfaltată trebuie decupată în maximum 6 luni pentru verificarea calităţii lucrării.

Prima Lege a Dexterităţii: Posesia unui permis de conducere înseamnă automat că maşina poate fi condusă întotdeauna cu o mână aşezată vertical, la ora 12.

A doua Lege a Dexterităţii: Dacă prima lege nu se aplică, se aplică una dintre poziţiile: Iepure la volan, Gigolo italian sau Şezlongul.

Legea Pilotajului: O maşină depăşită pe şosea te va depăşi la rândul său în localitate, unde tu mergi legal, iar ea cu cel puţin dublul limitei de viteză.

Legea Naturii: Dacă nu-ţi speli maşina, nu va ploua cu săptămânile. După ce-o vei spăla, peste noapte va ploua timp de cel puţin 6 ore.

Legea Jegului: Lichidul de parbriz ţi se termină exact când singurele soluţii de achiziţie rămân benzinăriile.

Legea Comitetului: Poziţia categorică a unui taximetrist într-o discuţie e direct proporţională cu numărul de taximetrişti aflaţi în jurul său în acel moment.

Legea Dublei Personalităţi: O maşină care merge legal în Ungaria şi Bulgaria va depăşi viteza maximă admisă cu cel puţin 50 de kilometri pe oră imediat după intrarea în România.

Legea Dublei Identităţi: Un şofer care aruncă gunoaie pe geamul maşinii se va plânge de două ori mai mult de lipsa de curăţenie din oraşul său.

Legea Prioritizării: O persoană pusă să aleagă între un sistem audio de top şi două airbag-uri în plus va alege întotdeauna sistemul audio.

Legea Persistenţei: O persoană care va alege un sistem audio în detrimentul a două airbag-uri va fi prima care va acuza constructorii maşinilor cu mai puţin de 5 stele EuroNCAP că nu au grijă de clienţii lor.

Legea Paradoxului: Un bărbat care înjură o femeie la volan va provoca de cel puţin două ori mai multe accidente decât femeia pe care a înjurat-o.

Legea Omătului: Cu cât e mai scumpă maşina, cu atât mai multă zăpadă va avea pe ea în timp ce circulă iarna.

Legea Minunii: Dacă în Biblie apa se transformă în vin, în România ploaia se transformă în maşini care blochează oraşele.

Simona şi poporul ei

Sunt primul care se bucură de faptul că toată România, cu ziare, radiouri, tv-uri şi reviste, e alături de Simona. Aş vrea însă ca toată România să fie prezentă la concursurile de juniori care se desfăşoară într-un anonimat total. Aş vrea ca după ce Simona nu va mai câştiga să avem aceeaşi atitudine mândră şi să nu uităm că ne-a reprezentat şi ne-a făcut să zâmbim. Suntem un popor care gustă momentul, îşi uită trecutul şi nu e interesat de viitor. Suntem un soi de musculiţe de oţet, roiuri de Drosophila Melanogaster care bâzâie unde-i dulce în scurta lor existenţă şi apoi dispar fără urmă.

Vor exista momente în care mingea aia care cade acum pe tuşă va cădea cu un centimetru în afara ei. Iar atunci vom avea aceiaşi oameni de azi strigând că totul e gata, e terminat, că totul a fost un foc de paie. Suntem oamenii care măsoară valoarea unui jucător în câte maşini îşi poate cumpăra cu banii câştigaţi.

Vor exista turnee în care Simona se va accidenta şi în care va fi obosită. Alea-s momentele în care are nevoie de acelaşi sprijin. Pe care tu, popor de musculiţe de oţet, nu i-l vei mai da, pentru că atenţia ta are capacitatea de a se învârti după lumini frumoase doar cât timp ele strălucesc în întuneric.

 

Terenurile cluburilor de tenis sunt din ce în ce mai pline, iar asta i se datorează în mod sigur în mare parte Simonei. Într-o ţară fără musculiţe de oţet, lucrul ăsta ar fi echivalent cu o deschidere a sportului, cu creştere şi cultivare de pasiuni, cu mai multă sudoare şi mai puţine cuvinte. Cu mai mulţi copii care sunt sprijiniţi, ajutaţi, crescuţi şi învăţaţi că tenisul este, peste toate, un sport al minţii. Un sport în care poţi să fii campion şi cu mai puţin talent decât ceilalţi, dar cu multă muncă şi cu o minte puternică în care o revenire de la 0-4 sau 1-5 nu este niciodată imposibilă. Un sport în care nu te dai niciodată bătut, în care fiecare minge e Mingea şi fiecare punct e Punctul.

Pe zgura românească, însă, descoperirea tenisului ca factor al succesului pentru un om care a reuşit fără ca emisiunile de duzină cu materiale de calitate înfiorătoare să încerce să-l bage în seamă este echivalentul unei popularizări mai degrabă muncitoreşti. Deunăzi, pe un teren care până acum era gol lângă cel pe care joc săptămânal, au apărut nişte jucători de tenis care schimbă mingi peste fileu cu sticlele de bere-ntr-o mână şi cu ţigări în cealaltă. Vorbind fără întrerupere şi râzând ca gibonii.

Voi, cei care aţi descoperit apusul, lăsaţi tenisul în pace! Am fost puţini lângă el când nu aveam vectori, vom fi aceiaşi când vectorii vor dispărea. Şi sper doar că tsunami-ul de simpatie vecină cu pofta de mititei nu va lăsa deşeuri chimice care nu pot fi curăţate uşor. Dacă vreţi să-i fiţi alături Simonei, mergeţi la turneele de copii, ajutaţi-i, chemaţi-i în emisiuni, creşteţi-i, cultivaţi-i. Construiţi, adoptaţi. Ei vor fi Simonele care vor veni, iar când vor apărea voi fi primul care vă va aplauda că aţi fost acolo şi când jocul nu era pe bani, ci pe pasiune, plăcere şi eventual un dram de dorinţă.

Între timp, Simona este un fenomen aproape inexplicabil. Născută din bube, mucegaiuri şi noroi. Şi e acolo, mirosind, gustând şi simţind zgura şi ochind tuşele, singurele elemente care i-au fost alături de la primii ei paşi în tenis până acum. Ele n-o vor minţi niciodată şi vor fi acolo şi peste 20 de ani, când minţile care n-o vor mai vedea o vor fi uitat-o prin vreun sertar, aşa cum se întâmplă astăzi cu gloriile care au ridicat ţara.

Notaţi: Simona este alături de noi, nu noi alături de ea. Pentru că face mai mult pentru fiecare dintre noi decât facem, am făcut sau vom face noi toţi pentru cariera ei.

 

 

15 ani de Taxi

Eram în clasa a zecea când am auzit pentru prima dată o piesă a celor de la Taxi. Se numea Criogenia salvează România şi era un rock antrenant cu mesaj social ascuns în umor. Apoi, la foarte puţin timp, am dat de Trag un Claxon, o piesă ciudată, cu conotaţii pe alocuri sexuale, care parcă făcea parte dintr-un cu totul alt univers. Şi care a dat şi numele primului album. Ritmul cobora apoi însă într-o baladă lirică excepţională, Luna, care părea şi ea cântată de cu totul alţi oameni. De fapt, între cele trei piese exista un singur numitor comun: o voce ciudată, graseiată, nazală, cu inflexiuni neobişnuite, care aparent nu era construită pentru a face o carieră serioasă în muzică.

Amestecul care atrage

1957656_745692042121595_560000245_oAm cumpărat, totuşi, albumul. 440.000 de lei. Era vremea casetelor audio, iar în Bistriţa exista un singur loc din care-ţi puteai procura în mod oficial tipul ăsta de muzică. Undeva în centru, într-un magazin de câţiva metri pătraţi în care CD-urile erau puse într-o zonă specială dedicată produselor speciale. Plin de casete de toate tipurile şi culorile, fără nicio aranjare alfabetică sau în funcţie de gen. Era într-o după-amiază, ieşisem de la şcoală şi m-am îndreptat spre casă rapid, curios de titlurile noi pe care le citeam pe spatele carcasei: titluri precum Păcat că nu eşti normală sau Aici sunt banii dumneavoastră contrastau direct, semantic şi repertorial, cu Jumătatea Mea, Nu mai eşti sau Nebunia furtunii.

Cum intrai în casă, din holul lung făceai dreapta în bucătărie, acolo unde un casetofon modest era aşezat pe colţul frigiderului, într-o casă în care muzica a însemnat în principiu vizite fluctuante prin Roxette. L-am dat jos, am desfăcut grăbit caseta, m-am aşezat pe scaunul dinspre frigider şi am pornit într-o adevărată călătorie ciudată, cu halte diferite şi schimbări de direcţie care variau în funcţie de piesă. Citeşte în continuare

30 de ani în pielea personajului

1. Indiferent de ceea ce simți, cineva te vede. Deci dă tot ce ai mai bun în orice faci. Oricând, la orice oră.

2. Există oameni talentați și există oameni muncitori. Uneori, ultimii îi bat pe primii.

3. Vor exista oameni care te vor lovi din senin, fără să le fi făcut vreodată ceva. Ignoră și mergi mai departe, nu pierde timpul cu explicații.

4. Suntem vreo 7 miliarde de oameni pe o planetă frumoasă. Granițele sunt simple convenții politice și culturale, de multe ori complet ilogice, și nu le vei vedea niciodată. Patriotismul e o tâmpenie, bucură-te de ce e bun în țara ta și critică ce ți se pare prost.

5. Nu e destul să faci ce-ți place. Trebuie să faci bine ce-ți place.

Citeşte în continuare

Finala noastră

21462_595967530453856_1528122477_nA căzut pe tușă. Așa mi s-a părut, că a șters puțin tușa. De obicei, când se întâmplă asta pe zgură, tușa se albește. Mergem amândoi spre locul în care a căzut mingea. E la limită. Nu s-a “albit” tușa, însă urma începe undeva exact la limita dintre exteriorul benzii din plastic și hăul de zgură dinspre fundul terenului.

– Repetăm punctul!, a decretat el. E cel mai ușor, e metoda perfectă pentru a evita alte discuții în tenisul de buzunar pe care-l jucăm noi aici. E normal, nu avem Hawk-Eye. De fapt, nu avem nimic în afara celor patru mingi care fuseseră jucate anterior o dată, a rachetelor încercate deja câteva luni și care au probabil nevoie de un nou racordaj și a echipamentelor care ne apropie de oamenii pe care-i vedem la televizor la turneele alea strălucitoare și frumoase. A, ba da, avem. Avem pasiune și iubim sportul ăsta nebun care de ceva vreme ne-a acaparat timpul. Citeşte în continuare