Curuluboc

Bună seara şi bine v-am găsit la ştirile zilei. Astăzi, în cadrul unei descinderi prin învăluire a serviciilor secreţii, oamenii de ordine au capturat unul dintre cele mai valoroase artefacte ascunse sub ani şi ani de civilizaţie vestimentară şi de colaps estetic. Artefactul, denumit codat deocamdată Curuluboc, este ţinut secret sub pază SRI după ce un fotograf şi cameraman de ocazie a reuşit să surprindă câteva cadre cu cea mai mare descoperire din istoria recentă a României. La faţa locului se află colega mea, Namcur Dasochei. Namcur?

– Bună seara, Androgineea, bună seara tuturor telespectatorilor noştri. În ceea ce se va dovedi, probabil, una dintre cele mai urmărite seri din istoria televiziunii din România. Curuluboc a fost descoperit după mulţi ani de căutări în care singurele astfel de artefacte văzute pe ecrane le-au aparţinut exclusiv unor glume cu aspect sensibil, dar comportament grobian. Conform declaraţiilor martorilor oculari, obiectul găsit a reuşit să atragă atenţia întregii naţii şi numai, pentru că… (…)
– Namcur, ne auzi?
– Da, Androgineea.
– Este adevărată opinia analiştilor profesionişti pipuncurişti conform căreia descoperirea artefactului şi întreaga nebunie media din jurul acesteia au loc ca urmare a unei lipse acute de întâmplări cu potenţial de ştire?
– Da, se discută foarte mult pe marginea acestui subiect în aceste momente în Piaţa Duşului. Conform celor de aici, există şanse enorme ca recent descoperitul Curuluboc să nu fie singurul artefact de acest tip ascuns în înveliş textil. Se vorbeşte de o colecţie cu nume asemănătoare. Astfe, în colecţia Curululume există obiecte de patrimoniu precum Curulucrin, Curuluilici, Curulugigi şi, poate cel mai stiamt dintre toate, Curulubăs, un artefact despre care se spune că ar exista deja expus în forme copiate prin instituţiile statului, artefactul fiind păzit cu sfinţenie şi sărutat cu pioşenie de iubitorii artei. Aceiaşi comentatori experţi anunţă faptul că, dacă aceste artefacte ar fi fost deja relevate, şocul produs de apariţia lui Curuluboc în imagini ar fi fost mult atenuat.
– Mulţumesc, Namcur. Continuăm ştirile. Astăzi, în Bucureşti, un câine a muşcat un om.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

5 Comentarii

  1. A rade poate avea multe intelesuri, de clasco cu pui de aur, marea comoara a Romaniei ce se mai stie?

  2. Sunt curios daca o sa mai treaca mult pana o sa aud ca un om a muscat un caine, nu m-ar surpinde… dar tot socand ar fi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.