Dobrogea de la A la Z: scurtă introducere în lumea în care timpul stă pe loc

Dobrogea

Două zile, trei mașini, 800 de kilometri, zece oameni, locuri fantastice, o regiune, un hashtag: #goodyear4x4. Acestea sunt, pe scurt, cifrele uneia dintre cele mai frumoase expediții la care am participat în acest an. După 10 ani de presă auto în care am văzut locuri și am “citit” mașini din spatele volanului, am decis să privesc desfășurarea acțiunii de pe scaunul din dreapta, atent la toate indicațiile căpitanului Doru Panaitescu și a “vicelui” Mircea Panaitescu.

Am experimentat pe viu o regiune prea puțin cunoscută la adevărata sa valoare, cu un potențial turistic fenomenal și în afara zonelor sale deja cunoscute și călcate de turiști, Delta și litoralul. Și pentru că experiențele trăite în cele 48 de ore de Dobrogea au fost prea intense pentru un text simplu și sec, voi traduce expediția într-un alfabet al regiunii. O călătorie mai degrabă literală și fotografică decât literară în sufletul unei lumi fascinante. Să pornim, cu ajutorul fotografiilor lui Cătălin Georgescu.


A – Apa. Dobrogea este înconjurată, întretăiată, traversată şi pare construită pe apă. De la Dunăre la Deltă şi apoi la Marea Neagră şi înapoi, trecând prin canalele tăiate natural sau artificial prin petecele de pământ, apa este un element definitoriu al Dobrogei. Bălţile, lacurile la care ajung doar exploratorii care cunosc foarte bine zonele astea fac parte şi ele din scenariu. Evident că, în aceste condiţii, apa este şi sursa principală de hrană pentru majoritatea celor care trăiesc în Dobrogea. Pescuitul este sacru, iar peştele se regăseşte în toate zonele meniurilor tuturor caselor şi restaurantelor din zonă. Pentru a întregi tabloul, am avut trei zile de ploaie în expediţia noastră, ceea ce a întărit ideea că apa este elementul primordial al dobrogenilor.

Dobrogea apă

B – Bacul. Am trecut cu bacul pe Insula Mare a Brăilei dinspre Piatra spre Frecăţei, într-o zonă în care nu aş fi ajuns de unul singur nici cu GPS-ul pornit. De o parte şi de cealalta a Dunării vechi se întind noroaie şi mlaştini, iar drumul noroios trece printre păduri de sălcii inundate care seamănă foarte mult cu pădurile de mangrove de prin Indonezia. În lipsa unor poduri reale, bacul – o platformă de diferite mărimi, la Frecăţei am prins unul în care au încăput cu greu chiar şi cele trei maşini ale noastre – este pur şi simplu singura soluţie a localnicilor de a ieşi din pustiul agricol al Insulei. Ulterior, după ce am traversat Insula Mare pe drumuri desfundate şi pline de capcane înnămolite, am văzut şi varianta “de volum” a bacului, cel care leagă această zonă agricolă imensă a României de oraşul Brăila, pe care localnicii din Insulă îl văd ca pe un soi de Mecca a civilizaţiei. Uneori, bacul reprezintă nu doar legătură, ci şi speranţă.

Dobrogea Bac

C – Canarale. Atunci când Dobrogea era sub apele Mării Tethys, şuvoaiele au creat ceea ce astăzi, după retragerea mării, par a fi nişte văi foarte largi şi adânci denumite canarale. Şoseaua urcă şi coboară prin sudul Dobrogei prin aceste văi, înlănţuindu-le. În unele cazuri zona de bază a canaralei s-a prăbușit, transformând astfel versanţii în pereţi din stâncă în care, în epocile de mult apuse, oamenii îşi făceau locuinţe. Termenul e una dintre cele mai noi descoperiri lexicale din weekend-ul pe care l-am petrecut în Dobrogea, însă o simplă vizită prin această zonă şi conştientizarea existenţei acestor forme de relief te va face să le vezi peste tot.

Canarale Dobrogea

D – Deltă. Dobrogea reprezintă în acelaşi timp cel mai nou şi cel mai vechi pământ românesc. Am învăţat asta la şcoală şi, în teorie, lucrul ăsta era simplu de învăţat şi reprodus. În practică, însă, atunci când te afli acolo, e greu de conştientizat faptul că, la distanţă de câteva zeci de kilometri, se află Munţii Măcin, formaţi într-o epocă de mult apusă şi pe care astăzi îi recunoşti doar din poveşti, şi Delta, care as we speak îşi schimbă forma şi dimensiunile prin sedimente şi erodare. În expediţia noastră nu am vizitat Delta – o regiune care are nevoie de o vizită separată în complexitatea sa.

Lacul Razim Dobrogea

E – Enisala. Am ajuns la cetatea Enisala pe ploaie, vânt şi pe o temperatură care friza îngheţul. Nu am intrat s-o vizităm, însă a fost un loc excelent pentru câteva cadre bune cu maşinile pe care le-am avut la dispoziţie în expediţia noastră. Iar pentru că Enisala stă cocoţată pe coama unui deal, de acolo ai o privelişte fantastică asupra Lacului Razim, cu stufărişul şi mlaştinile maronii de toamnă în plan apropiat. Chiar dacă nu am zăbovit foarte mult în zonă, a fost unul dintre momentele în care mi-am promis că voi reveni acolo pentru o galerie foto pe apus cu una dintre maşinile sport care vor fi lansate în curând în România.

Enisala Dobrogea

F – Fotografie. Vizita noastră a beneficiat de ajutorul vizual al unor fotografi profesionişti care au reuşit să surprindă perfect nu doar momentele expediţiei, ci şi atmosfera ei. Cadre care cuprind căldura ciudată pe care o regăseşti în Dobrogea într-o zi ploioasă, cadre care îţi arată că ce ai văzut prin locurile pe care le-ai traversat este doar o porţiune mică din ce reţine aparatul de fotografiat. Cătălin Georgescu şi Alin Popescu sunt doi dintre oamenii plini de talent care au transformat lumina difuză din Dobrogea plouată în opere de artă în şi din mişcare.

Canaraua Fetii Dobrogea

G – Goodyear. Expediţia din Dobrogea a fost sprijinită de Goodyear, care a încălţat anvelopele celor trei exemplare Mercedes-Benz ML cu anvelope de iarnă. Deşi nu a fost un test de anvelope, pneurile s-au comportat admirabil în condiţiile date. Şi când spun “condiţii date” mă refer implicit la off-road extrem prin noroaie cât janta, la macadam prelungit printre ogoarele dobrogene şi la excursii forţate de împrejurări prin băltoace cărora nu le vezi capătul.

Goodyear Dobrogea

H – Hrană. Partea de expediţie de pe Insula Mare a Brăilei a avut un scop precis: satul Măraşu, o localitate uitată de lume despre care am aflat că iarna este vizitată din când în când de elicoptere Puma care varsă ajutoare, alimente şi alte lucruri palpabile şi calde pentru oamenii prinși între zăpezi imense. După vreo două ore de orbecăială seacă printr-un întuneric noroios ghidaţi exclusiv de GPS-ul invizibil al căpitanului Doru Panaitescu, am reuşit să ajungem în raiul borşului de crap, în paradisul saramurei de scrumbie şi în fascinantul tărâm al mămăliguţei cu brânză şi smântână. Vinovaţii au fost localnicii, iar reuşita mesei a fost direct proporţională cu chinurile pe care o maşină le îndură pentru a ajunge în locurile astea într-o toamnă târzie lovită de ninsoare şi ploi.

Dobrogea Bors de peste

I – Insula Mare a Brăilei. Atunci când ajungi pe Insula Mare a Brăilei, prima impresie este că eşti în Bărăgan. Nu există însă şosele asfaltate, iar puţinele drumuri care taie această zonă agricolă imensă, cu o suprafaţă cât o treime de judeţ, sunt de fapt urme de tractoare şi de maşini de teren, singurele vehicule care îşi pot face drum pe aici. O pustietate pe alocuri sinistră în întunericul mijlocului de noiembrie, zeci de kilometri de aşa-zise drumuri care înconjoară în unghiuri drepte arii extinse pe care se cultivă cereale. Este o României complet paralelă cu ceea ce ştiam şi a fost o experienţă intensă din punctul de vedere al simţurilor. O suprafaţă întinsă pe cât de uitată de lume, pe atât de fertilă. Şi deţinută, din ce am înţeles, de un singur om.

Insula Mare a Brăilei Dobrogea

J – Jargon. Atunci când ieşi la plimbare cu Doru Panaitescu, o enciclopedie ambulantă în ceea ce priveşte geografia şi fauna, ai mari şanse să te trezeşti cu lecţii ad-hoc predate în viteza maşinii. Spre deosebire de şcoală, acolo unde asistai plictisit la lecţii citite sau recitate de profesori care au învăţat cărţile ca pe poezie, omul ăsta îţi explică la faţa locului, folosind jargonul oamenilor de ştiinţă, diferenţele dintre orogeneza hercinică şi cea alpină, ce înseamnă aluviuni fluviale Holocene, ce-s formaţiunile de carpelit, granitele şi diolitele, particularităţile încreţirii munţilor, logicile formării peşterilor şi conceptul de areal. Ciudat, deşi te afli de cealaltă parte a catedrei invizibile,  de data asta asimilezi informaţie prin simplul fapt că eşti acolo şi vezi totul.

Doru Panaitescu Dobrogea

K – Kilometri. În cele două zile de expediţie, am adunat în jur de 800 de kilometri de experienţă on şi off-road. Deşi Dobrogea este o zonă geografică cu o întindere redusă, complexitatea reliefului, a faunei şi a vegetaţiei îţi oferă un număr practic nelimitat de combinaţii de trasee, fiecare cu particularităţile sale. Iar drumurile greoaie transformate pe alocuri în zone imposibil de accesat au încetinit ritmul explorării, astfel că multe dintre lucrurile care meritau văzute şi admirate au rămas încă nedescoperite. Rămâne pe o dată viitoare.

Ninge in Dobrogea

L – Labirint. Dobrogea este o zonă pe care mulţi dintre noi o cunosc pentru mare, Dunăre şi Deltă. Lucrurile sunt mult mai complexe decât atât, iar o simplă privire aruncată pe reţeaua de şosele şi drumuri publice care împânzesc această regiune îţi dezvăluie un peisaj ceva mai complicat decât pare la prima vedere. Dobrogea este un rai pentru ornitologi şi pentru faunişti, iar stăpânirea unor trasee pe care nu le accesează oricine este cheia unor expediţii reuşite din punctul de vedere al descoperirii şi observaţiei speciilor care trăiesc aici. În plus, Dobrogea mi-a arătat că, după kilometri de drum desfundat care pare că nu duce nicăieri, poţi să ajungi în zone deschise pline de soare şi absolut încăntătoare din punctul de vedere al peisajului, aşa cum este platoul mănăstirii Sfântul Gherman, aflată în Canaraua Fetii.

Dobrogea

M – Miere. O degustare de miere este un eveniment pe care-l întâlneşti atât de rar, încât trebuie să participi chiar dacă nu eşti un consumator fervent. Vă spun: nu e de ajuns să înţelegi care e diferenţa dintre mierea polifloră şi cea de tei, pentru că lumea mierii este una mult mai complexă decât atât. De la mierea de castan la cea sălbatică din jungla tailandeză, de la mierea de lămâie la cea de lavandă, de la mierea de mană la sensibila miere de portocal, am avut parte de o călătorie pe mapamond care a depăşit rapid graniţele fizice. Iar gusturile au variat de la cel familiar al mierii de tei până la cel fructat al mierii de junglă. Trecând prin mirosuri şi gusturi care au un singur punct comun: dulceaţa.

Degustare miere Doru Panaitescu Dobrogea

N – Noroi. O mare parte din traseul imaginat pentru expediţia dobrogeană a reprezentat evadări pe teren accidentat. Chiar dacă maşinile cu care am plecat la drum au fost concepute la origine mai degrabă pentru şosea decât pentru ieşiri pe suprafeţe neclare, sistemul de tracţiune integrală a lui Mercedes-Benz ML a fost un avantaj în bătaia cu valurile de nămol pe care le-am întâlnit pe Insula Mare a Brăilei, la trecerea cu bacul, prin pădurile din canarale sau pur şi simplu pe câmp, aflaţi în tranziţie între o şosea şi alta. Elementul comun: noroiul. Deci, dacă aveţi vreodată de gând să vă avântaţi în expediţii dobrogene intense, nu uitaţi să vă echipaţi corespunzător. Mai ales dacă vremea nu ţine cu voi.

Off-road Dobrogea

O – Off-road. O expediţie făcută doar pe şosea se numeşte concediu. Una construită pe coclauri, tăind dealuri şi câmpuri pentru a găsi locuri ascunse, se numeşte aventură. Este imposibil să nu încerci să ieşi din tipare atunci când alegi să călătoreşti în Dobrogea, iar judeţele Tulcea şi Constanţa îţi oferă îndeajuns de multe ocazii să faci asta încât să nu te plictiseşti. Şi mai mult decât atât. Îţi trebuie doar o maşină sănătoasă și pneuri care să reziste la ticăloşii. Restul e istorie.

Off-road Dobrogea

P – Păsări. Două zile mi-a luat până să învăţ să identific un uliu şorecar, să văd care e diferenţa dintre raţa mare şi raţa mică, să ştiu unde se ascund nagâţii, cum zboară buha sau câte pene de identificare are pe fiecare aripă acvila Clanga. Dar am plecat de acolo cu ideea că pasiunile şi atenţia la detalii pot face diferenţa în contexte care mai de care mai diferite. De exemplu, atunci când tu nu vezi decât nori şi şosea, alţii văd specii şi subspecii. Atunci când tu te plictiseşti pe autostradă, alţii găsesc motive de oprire pentru un stol de te-miri-ce. Atunci când tu vezi o barză în final de noiembrie, o treci cu vederea. Alţii îţi pot povesti o jumătate de oră cum barza asta a avut probleme şi a pierdut plecarea de iarnă spre sud, astfel că este foarte probabil să n-o apuce primăvara.

Carte pasari Dobrogea

Observatie pasari Dobrogea

R – Relaxare. Călătorind între două obiective impuse pe traseul din Dobrogea, stai întins în scaunul maşinii şi priveşti pe geam cum se înşiruie în faţa ta dealuri, văi, lacuri, ochiuri de Dunăre şi păduri de sălcii. Dacă ai norocul de a vedea şi soarele, stâncile din canarale îţi trimit salutări calde, iar lumina încă ruşinoasă se joacă pe podişurile umede. Eşti într-o lume diferită de ceea ce găseşti în mod normal în provincie în România, chiar dacă pe alocuri pare că te plimbi printre dealurile care precedă Apusenii. Apoi opreşti maşina, iar în aer simţi un miros de apă şi de sare care-ţi învăluie nările. E frig, foarte frig, dar nimic nu e mai plăcut decât să priveşti pierdut o baltă crescută natural într-o pădure de sălcii. Dobrogea e un soi de psiholog care te poate linişti fără să te întrebe de probleme.

Relaxare Dobrogea

S – SUV. Deşi până acum am cunoscut Dobrogea doar din viteza unor maşini sportive prin excelenţă, m-am lămurit că un localnic nu se poate descurca fără a avea pe lângă casă cel puţin un SUV cu tracţiune integrală. Atunci când vezi cum maşina din faţă dispare într-un ochi de apă de 100 de metri pătraţi, încercând să găsească drumul spre ieşire, îţi dai seama cât de greu e să-ţi faci treaba zilnică aici în perioadele umede din an. Noi am avut la dispoziţie un trio Mercedes-Benz ML de la Ţiriac Auto. Maşini care, deşi au fost create în principal pentru asfalt, au reuşit să ne arunce până la urmă la destinaţie indiferent de provocări. În definitiv, e o chestiune de bun simţ să-ţi dai seama unde se termină un SUV şi unde începe un off-roader adevărat.

SUV Dobrogea

Ş – Şosele. Deşi până acum am vorbit despre noroaie, off-road şi SUV-uri, Dobrogea de sud este una dintre puţinele zone din România în care există şosele perfecte pe care nu trece aproape nicio maşină. Asta face ca această regiune să se transforme, la nevoie, într-un câmp de luptă perfect pentru testul unei maşini sport, de exemplu, pentru că primăvara sau vara din Dobrogea sunt romantice și luminoase. Ai foarte multe “eşarfe”, adică şosele “aruncate” pe dealuri şi văi care înlănţuie viraje după viraje şi care-ţi oferă pe alocuri panorame fascinante asupra locurilor prin care tocmai ai trecut sau prin care tocmai urmează să treci.

Sosea Dobrogea Enisala

T – Timp. Dobrogea de noiembrie este o regiune pentru care timpul pur și simplu nu există. Pare că satele şi oamenii din ele au intrat într-un soi de hibernare, iar luminile pe care le observi pe geamurile caselor atunci când se lasă noaptea reprezintă tot atâtea dovezi că viaţa îşi continuă cursul firesc între pereţii încălziţi de sobe şi plini de poveşti spune generaţie după generaţie. Eşti într-o zonă care există dinainte de orice altă parte de România şi care continuă să se autogenereze singură. Timpul e relativ în Dobrogea, ceasurile trebuie ignorate. Lumea se orientează aici după senzaţii.

Off-road Dobrogea

Ţ – Ţărani. Oamenii care-şi fac veacul prin comunele şi satele din Dobrogea au un farmec aparte. Familii de agricultori sau de pescari care reuşesc să-şi adapteze stilul de viaţă la regiunea care i-a adoptat. Am petrecut câteva zeci de minute în casa lui Grig şi am dat nas în nas cu modul absolut fantastic în care oamenii ăştia îşi primesc oaspeţii. Îţi oferă singurul lor bun, peştele, într-o varietate largă de feluri. Un ceaun cât zilele de vară te aşteaptă în camera transformată instantaneu în separeu de restaurant, iar ligheanul imens cu saramură îşi face loc şi el cu greu printre farfuriile care deja au ghiftuit oaspeţii. Iar la final, atunci când lumea deja se colorase şi îţi vezi colegii de expediţie cu burţile în sus, mai vine o farfurie imensă cu mămăligă. “Pentru cine mai vrea”. Pentru că oamenii trebuie să se simtă bineveniţi.

Bac Dobrogea

U – Urban. Pentru că Dobrogea există şi prin oraşele ei, Constanţa a devenit pentru câteva zile locul în care ajungeam pentru a pleca din nou a doua zi. Constanţa, cu portul ei imens, cu oamenii săi gata să se ia la întrecere oricând cu cei din Bucureşti, cu oamenii sătui de sare de mare şi de soare de plajă, este un reper pe care la final de exepdiţie l-am văzut complet atipic într-o zonă a ţării care trăieşte prin atemporalitate. Între cazinoul constănţean şi cariera de piatră părăsită din Canaraua Fetii există o diferenţă colosală, însă tabloul trebuie întregit cu ambele pentru ca Dobrogea să devină buchetul care dă gust expediţiei. Apropo de gust, nu trebuie ratate restaurantele turceşti care aruncă o seară într-un oraş pustiit de venirea iernii într-o fascinantă călătorie orientală.

Port Constanta

V – Viaţă. În toată complexitatea ei, Dobrogea te învaţă că viaţa poate fi frumoasă privită din toate unghiurile. Mi-au rămas în minte bătrânii care treceau maşinile cu bacul şi care-şi aşteptau clienţii parcă dintotdeauna, oamenii care ne-au salutat cald când am plecat de pe Insula Mare a Brăilei, copiii care urmăreau cu privirea cele trei maşini prin sudul Dobrogei până când acestea dispăreau în văi sau localnicii care, sâmbătă spre seară, atunci când soarele a reuşit să tragă norii după el, profitau de orele de lumină pentru a deretica prin curte. Este viaţa simplă care te învaţă, încă o dată, că suntem datori să ne respectăm rădăcinile.

chitara Dobrogea

Z – Zebil. Una dintre opririle traseului primei zile a avut loc la o carieră de piatră părăsită undeva în nordul Dobrogei. Nu părea nimic spectaculos la prima vedere, însă apa care se adunase în zonă s-a transformat între timp într-un lac spectaculos a cărui culoare semăna foarte mult cu smaraldul. A fost unul dintre modurile Dobrogei de a ne arăta că ceea ce lasă oamenii în urmă poate fi transformat în timp într-un peisaj selenar care în fotografie pare absolut fantastic.

Cariera Zebil

Despre călătoria prin Dobrogea puteți citi și la Renate Nenciu, Dragoş Boldea, Cătălin Georgescu şi Mircea Panaitescu.

This slideshow requires JavaScript.

2 Comentarii

  1. Pingback: Radu Restivan

Lasa un comentariu