Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Țara Galilor: Cristiano Finaldo

După ce și-a târât ca o râmă abdomenul prin grupe și apoi prin optimi și sferturi, Cristiano Ronaldo a dat în bobi și-a nimerit o semifinală cu Țara Galilor, o echipă obișnuită cu fazele finale ale turneelor europene și mondiale ca berea cu zeama de varză. Iar după ce în meciurile anterioare a reușit să dea peste cap contorul ratărilor de la Euro, trimițând mingea de fiecare dată când a avut ocazia la pozat de inele pe Saturn, Ronaldo s-a prezentat la meciul din semifinale dator ca un împrumutat în franci elvețieni.

Și era cumva normal să fie așa: dintre toate cele patru echipe calificate în această fază a competiției, Portugalia a fost urâta clasei, o formație care a jucat la ia-mă nene și a profitat de fiecare ocazie pentru a trage apa după adversari, chit că aceștia își terminaseră sau nu treaba. Cu cinci egaluri din cinci meciuri, cu două victorii la buza prăpastiei în fazele eliminatorii și cu un joc care a convins ca firmele care vând cuțite ce taie rigips la teleshopping, lusitanii aveau de demonstrat măcar în semifinală că nu și-au câștigat la zaruri locul din vârful piramidei.

De cealaltă parte, Gareth Bale, coleg de uzină cu Ronaldo la fabrica de epoleți de la Madrid, reușise să-și ducă în spate în competiție echipa națională și s-o așeze alături de Islanda în clasorul celor mai mari surprize vii ale competiției. De altfel, mulți considerau că semifinala dintre Țara Galilor și Portugalia e de fapt un meci între Bale și Ronaldo, un soi de turnir în haine ceva mai elegante și mai puțin contondente care putea avea două urmări: fie Ronaldo îi oferea sceptrul urmașului pe tron și-l hirotonisea, fie transforma sceptrul în buzdugan și-i făcea cărare colegului în mijlocul țestei, trimițându-l la păscut pe vastele câmpii verzi ale patriei natale.

Una peste alta, aflați că Faza pe fotoliu s-a transformat pentru o zi în Faza pe șezlong, pentru că am avut inspirația de a merge să urmăresc semifinala pe cel mai mare ecran LED din România: un 16 pe 9 metri așezat pe o plajă artificială în curtea Therme București. Un ecran îndeajuns de întins încât să-l poată nimeri cu mingea până și băieții din Naționala României și o atmosferă atipică, pentru că nu ți se întâmplă des să poți urmări o semifinală de European introdus până-n gât în jacuzzi cu apă termală în aer liber, cu băuturi reci gata să-ți răcorească mințile, cu restaurantul la o farfurie distanță și cu oameni relaxați care nu vin la meci ca să-și crape unul altuia sticle de bere în freză.

13576001_298854623794359_5498962434946332771_o

Practic, singurul neajuns e faptul că nu poți să bagi laptopul în gârlă ca să scrii cronica de meci și să măsori cotele apelor Dunării în același timp, dar măcar așa am putut vedea meciul cap-coadă fără să mă încurce tastele, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Apropo de asta, duminică voi vedea finala în același loc alături de Helmut Duckadam, deci dacă sunteți în zonă la pauză stabilim un cod comun ca să ne recunoaștem. De exemplu, veniți îmbrăcați în roz și cântați la pauză Amintirile celor de la Trei Sud-Est în timp ce coborâți pe tobogane. Eu voi fi cel care dansează din buric la umbra palmierilor pe comentariul lui Emil Grădinescu. Dăm noi unii de alții cumva.

Revenind asupra semifinalei de ieri, meciul a început cu Portugalia în elan altoit în terenul Țării Galilor, lusitanii reușind însă performanța de a amenința poarta adversă doar prin alarme false transmise wireless. Galezii nu s-au lăsat păcăliți de bombe inexistente și au construit un dig serios în fața dorințelor și nevoilor portugheze, care în loc să caute găuri între cărămizi s-au pus triști pe cântat fado și au uitat că în fața lor stau niște băieți care înghit faze de contraatac fără să le mestece. În aceste condiții, meciul a avut puține faze de poartă și a semănat cu un soi de pase cu bila de cauciuc între două uși din metal ferecate cu șapte mii de lanțuri.

VOLVO-XC60-sommar_450x450

Seria de articole Euro 2016, faza pe fotoliu vă este oferită de Volvo România.
Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Mariana Oprea, una dintre supraviețuitoarele din Colectiv. Povestea ei poate fi citită pe larg aici. Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca Mariana să poată avea o viață normală:
Oprea Mariana
Cont IBAN: RO66RNCB0297109441120001
Cont deschis la BCR, filiala Colentina nr. 26
Cod Swift: RNCBROBU

Prima șansă a meciului le-a aparținut portughezilor, într-o fază în care Joao Mario a încercat un șut pe colțul lung, însă a lovit mingea în moalele capului și aceasta s-a prelins pe lângă poartă ca mierea pe lângă felia de pâine. În timp ce portughezii își căutau poziția confortabilă pe scaunul șoferului, galezii au pus șaua și l-au potcovit pe Bale, care a început câteva raiduri ce au ridicat părul pe mâinile apărării adverse. Dacă prima lovitură de floretă nu a punctat pentru că atacantul Andy King a ajuns la întâlnire după ce fata plecase (video), a doua s-a terminat cu un șut al lui Bale, iar mijlocașul galez a prins un bullseye pe centrul porții (video). Din păcate pentru el, la fotbal nu e ca la darts, să se joace fără portar.

Văzând că portughezii se prind mai greu de poantă, galezii au continuat să mizeze pe contraatac, iar același Andy King a fost aproape să marcheze după o centrare venită de la Robson-Kanu, atacantul care în meciul anterior le-a făcut gleznele compas fundașilor belgieni la o fază bună de pus sub formă de compresă pe zonele inflamate. În sfârșit, de cealaltă parte, Ronaldo a ieșit prima dată din bârlog târziu, spre final de repriză, când a lovit somnoros mingea cu capul după o centrare, dar a trimis-o amintire fanilor din tribună.

După ce Bale a săpat șanțuri longitudinale pe teren în prima repriză, Ronaldo a ieșit de la vestiare cu arterele lărgite, respirând aer de înălțime. La doar patru minute de la reluarea jocului, atacantul portughez își spăla păcatele cu sodă caustică și le distrugea după o fază-timbru cu ștampilă și semnătură. La o centrare venită în urma unui corner de pe stânga, Ronaldo a scăpat de omul de marcaj driblându-l fără minge, s-a ridicat în careu ca un turn de control deasupra porților de îmbarcare și, după un moment ad-hoc de levitație undeva la înălțimea transversalei, a încordat arbaleta și a trimis mingea sub bară cu milă de psihopat (video). Era 1-0 pentru Portugalia, Ronaldo marca al nouălea său gol la Campionatele Europene și-l egala în topul all-time pe Michel Platini, iar toate contraatacurile galeze de până acum se transformaseră în cinci secunde în poze cu zimți uitate într-un album prăfuit.

La doar trei minute distanță, țărmurile stâncoase ale Țării Galilor erau lovite din nou de o ploaie acidă care le-a transformat în burete de apă dulce. Faza a pornit tot de la Cristiano Ronaldo, care a recuperat o respingere anemică a apărării adverse și a șutat spre poartă cu precizia unui zugrav pus să monteze mecanismele unui ceas elvețian. Din fericire pentru portughezi, șutul spiralat trimis de Ronaldo s-a întâlnit în drumul său spre nimic cu picioarele lui Nani, care s-a aruncat ca la o centrare și a deviat mingea în poarta unui Hennessey pus pe gânduri de mecanica imposibilă a mașinii asamblate cu miez de sârmă de portughezi (video).

Cu avânt proletar în pene și cu 2-0 pe statistici, Portugalia a început să joace relaxată, iar din asta au ieșit ulterior câteva faze interesante terminate în tufișuri și câteva atacuri ale galezilor care puteau strânge rezultatul dacă colegii lui Bale nu se rușinau de minge ca fetele de gimnaziu de ora de anatomie. Ronaldo și-a deblocat în sfârșit piciorul drept cuprins de orbalț și a trimis o lovitură liberă la distanță nanometrică de bară (video), iar Joao Mario a moștenit metehnele vedetei lusitane din meciurile anterioare și a tras pe lângă poartă goală la o fază la care portarul galez a respins mingea cu mișcări de robot industrial (video).

În cealaltă parte a terenului, Țara Galilor a transformat fotbalul în Baleball, vedeta galeză angajându-se cu jumătate de normă controlor de trafic pe toate mingile construite de formația sa. Din păcate pentru Bale, două șuturi ușor cam optimiste s-au oprit în mănușile portarului Rui Patricio (video), care a reușit să-și păstreze astfel poarta închisă pentru vizitatorii de peste hotare.

Portugalia a reușit astfel să iasă cu bine dintr-o jumătate de tablou vecină cu un banc sec și se pregătește de câștigătoarea turneului stratosferic paralel care a avut loc în cealaltă parte a tabloului eliminatoriu. Finalul de meci i-a găsit pe Ronaldo și pe Bale la o șuetă pe teme fotbalistice (video) în care cei doi au analizat fie potențialul teoriei formelor fără fond în literatura românească de la începutul secolului trecut, fie problemele lui Messi, care pe versantul celălalt al Pirineilor a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru 21 de luni din cauză că tatăl argentinianului a dosit niște milioane de euro prin buzunare ascunse prin te-miri-ce arhipelaguri cu miros de bancnote jilave. Fiecare cu necazurile lui.

PORTUGALIA-ȚARA GALILOR 2-0 (0-0)
Au marcat: Ronaldo (50), Nani (53)
Cine trebuia să câștige? Poate un egal ar fi fost ceva mai prietenos cu logica, dar victoria portughezilor a fost regulamentară după ocaziile din a doua repriză.
Ce am învățat din acest meci? Că în război te poți târî pe coate doar pentru a te prezenta viu la apelul dinainte de ultima luptă

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.