Ioana Ardelean – când valorile olimpice se regăsesc în folclor

Am cunoscut-o pe Ioana acum vreo 10-11 ani, în micul oraș din Ardeal în care m-am născut și am crescut. Am fost colegi de liceu – ea cu un an mai mare, într-o enclavă a unuia dintre cele mai bune Colegii Naționale din România. Spun enclavă pentru că amândoi făceam parte din una dintre cele doar două clase de profil uman ale unui liceu care își concentra atenția și valorile pe zona reală. Ca excepții care iubeau caietele cu linii orizontale sau foi veline într-o atmosferă plină de pătrățele, oamenii care se concentrau în clasele de uman ale Colegiului tindeau să fie cei care colorau viața școlii. Eram cei care participau la competițiile literare, eram cei care inventau teatru, care concepeau și construiau lucruri noi și, în general, eram cei care ieșeau din tiparele binecunoscute ale unei instituții de învățământ îndeajuns de închistate pentru a concentra oamenii cu adevărat conștienți de faptul că trebuie să schimbe lucrurile, dar destul de libere pentru a ne ajuta să discernem între ce face parte și ce nu din ceea ce mai târziu aveam să numim lucruri frumoase.

După câțiva ani buni de pauză cauzată de distanțe și zone de activitate diferite, am reîntâlnit-o pe Ioana într-un context complet diferit. București, joburi, activitate asiduă, lupta asta cretină – dar antrenantă și pasională – pentru a fi în vârf. Concepte care nu ne erau străine, dar care erau acum puse în valoare în domenii ușor diferite: ea terminase Științele Politice și activase o perioadă în comunicare în această zonă, eu eram de partea opusă a baricadei, în presă, dar pe o nișă care nu-ți dă bătăi de cap așa cum o face zona politică sau socială. Deh, mașinile nu vorbesc, nu se acuză reciproc și nu se suspendă.

Trecuse o perioadă destul de încâlcită din viața ei, cu lucruri care i-ar face pe mulți să renunțe la dorințe și potențiale povești frumoase. Detaliile nu au importanță. Cert e că fata aia plină de viață pe care o cunoscusem acum niște ani buni se transformase într-o femeie care în acele momente ajunsese în fața câtorva decizii capitale pentru viitorul său. Din fericire, a trecut peste toate cu bine, hotărâtă să-și concentreze eforturile pe ceea ce poate face ea însăși, fără a aștepta ca altcineva să-i taie lemnele și să i le care în casă.

REGĂSIREA ÎN FOLCLOR

Tot atunci am aflat un lucru care în prima fază mi s-a părut cumva amuzant, dar care apoi a devenit din ce în ce mai serios. Ioana se regăsise într-un domeniu complet paralel cu cel uman, care ne caracteriza pe amândoi încă din anii liceului. Muzica. Și nu orice fel de muzică, ci muzica populară. Sincer, foarte sincer, ai un șoc cultural când – obișnuit cu viața plină de ritm modern și acaparată de lucruri mărunte cărora le dai o importanță capitală inutilă – ești anunțat cald că o prietenă care activează în zona comunicării se regăsește în muzica populară. Și nu doar că se regăsește, ci se simte ca acasă, se confundă uneori cu o zonă care din afară pare uitată și lăsată în paragină de generațiile tinere. “Nu, nu îmi place”, mi-a spus la un moment dat Ioana, “mă regăsesc, mă completează”. O fată de nici 30 de ani care a trăit în ultimii 10 între rechinii politicii românești și care a continuat să lucreze ulterior în comunicare – o zonă destul de agresivă, de concentrată, de multe ori rece din punctul de vedere al emoției – se regăsește în muzica populară. Vorbea cu atâta vervă, cu atâta plăcere despre redescoperirea sa, încât mi s-a părut la un moment dat ireal. Continuarea tradițiilor, ideea de cultură românească de bază, conceptele de chemare, de regăsire se derulau prin fața mea printr-o persoană care zâmbea sincer și plăcut atunci când vorbea de o zonă deseori uitată, ignorată, marginalizată.

În momentul acela am rezistat cu greu tentației de a-i cere să-mi răspundă la câteva întrebări, pentru că un interviu cu solistă de muzică populară care după ce îmbracă hainele de birou devine șefă de cabinet este o oportunitate pentru un jurnalist. Miros de subiect inedit. I-am cerut însă să-mi promită că îmi va deschide povestea solistei Ioana Ardelean atunci când va veni momentul.

Iar momentul a venit. M-am urnit cam greu, însă atunci când cei de la Renault – parteneri oficiali ai delegației României la Jocurile Olimpice de la Londra – mi-au cerut să nominalizez o persoană cunoscută care întruchipează valorile și principiile olimpice, nu mi-a fost deloc greu să aleg persoana potrivită. Excelență, profesionalism și fair play. Umanism, universalitate, solidaritate. Valorile și principiile care stau la baza unui eveniment planetar, dar care caracterizează perfect drumul pe care l-a urmat Ioana, omul de comunicare și solistul de muzică populară. Iar într-o industrie care respiră doar prin valori îndoielnice este cu totul reconfortant și plăcut să vorbești cu o persoană care continuă să ducă mai departe valorile celor dragi ei fără a se gândi vreun moment la consecințe. “Am încercat să mă păstrez în matca spirituală a plaiurilor pe care le iubesc atât de mult, să le creionez frumusețea în metafore care să nu știrbească nimic din strălucirea locuri și omenilor de acasă”. Sunt cuvintele unui om care cântă pentru că s-a regăsit spiritual și moral în valori în care crede. Este un om care dovedește că olimpismul poate fi atins – prin respectarea principiilor sale – și în artă. Și nu în orice fel de domeniu artistic, ci chiar în cel care ne reprezintă cu adevărat: folclorul.

»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«»«

IOANA ARDELEAN: “M-AM ÎNTORS ACASĂ”

De ce muzică populară? Știi că de afară se vede că te-a luat capu’ de la căldură la aproape treizeci de ani, nu?
Nu m-a luat așa, dintr-o dată. Mi-a plăcut mereu să cânt, am început să cânt la grădiniță cântece de muzică populară, m-am îndepărtat apoi și am rătăcit câțiva ani prin folk, pop, am cochetat chiar și cu jazzul. Și m-am întors, într-un final, “acasă”, la cel mai frumos loc din câte mi-a fost dat vreodată să văd și să cuprind: folclorul. Deci nu e un moft, e o descoperire continuă a identității noastre, a istoriei noastre, ba mai mult, a istoriei personale care nu poate fi scoasă sub nicio formă din matca spirituală a locurilor în care ne-a fost dat să ne naștem și să trăim.

Cum e muzica populară românească într-o perioadă în care din toate mașinile auzi doar Inna și când lumea își cumpără mai degrabă boxe decât airbag-uri pe mașini?
Muzica populară aceea adevărată, ne-sluțită, firească este din ce în ce mai rară. Valoarea ei, adevărurile ei, sensurile ei profunde, rosturile ei sunt deseori uitate în favoarea unor “câștiguri” de suprafață. Și este o consecință a acestui hedonism care ne caracterizează: toate lucrurile trebuie să se întâmple acum, să fie trăite iute și fără prea multă chibzuială. Pe când muzica populară este rezultatul unor acumulări succesive, a unor adevăruri care s-au adunat simplu, strat peste strat, în decursul multor ani și a căror frumusețe nu poate fi explicată, ci doar trăită. Și pentru asta e nevoie de rădbare, de deschidere, trebuie să îți pregătești sufletul sau, dimpotrivă, să îi îngădui să fie surprins. Și dacă poți cuprinde toate astea, poți merge pe orice drum, cu sau fără super boxe!

Spune-mi cum e lumea din spatele muzicii de genul ăsta. Se sapă, se împung, se taie între ei? Sau e un soi de grup unit care trăiește fericit, cu fuste înflorate și cojoace curate pe o iarbă impecabilă? (parcă vă văd…)
Este o lume ca orice altă lume, cu oameni și oameni, nu este nici pe departe o lume perfectă sau ideală. Însă, dacă reușești să nu uiți de ce ești acolo și ce vrei să faci, este o lume minunată, tocmai pentru faptul că tot ceea ce simți și trăiești frumos înlăuntrul tău poate fi împărtășit cu alți oameni, și nu cred că pot să existe prea multe alte bucurii asemănătoare cu această împlinire.

Aia de pe Etno TV și alte posturi dedicate e muzică populară sau aveți și voi zona voastră de prostituție muzicală?
Da, există posturi de muzică populară, cum ar fi Etno, Favorit TV, Hora TV. Mi-e greu să mă pronunț asupra a ceea ce difuzează. Sunt emisiuni și emisiuni. Din punctul meu de vedere nu există o selecție riguroasă și nu se difuzeză doar muzică populară autentică, cum este cea despre care vorbeam mai sus. Ar fi și destul de greu, având în vedere rațiunea de a exista a acestor posturi, care este una în primul rând comercială. Cât despre prostituția muzicală, un termen foarte puternic de altfel, este o chestiune de alegere și de structură. Arta, sub orice formă a ei, nu poate exista în afara bunului simț.

“MI-E DRAG SĂ CÂNT, FAC ASTA CU TOATĂ FIINȚA MEA”

Tu vii din Bistrița, acolo unde muzica asta mai există, de bine de rău. Dar stai de ceva vreme în București, iar aici nu am mai văzut muzică populară în nicio formă de foarte mult timp. Vă ascundeți bine sau nu existați aici?

Existăm și aici. Există o generație de tineri frumoși și talentați care au venit aici, în București, să își caute un rost, dar care nu au uitat de unde au plecat și care încearcă să păstreze vii acele lucruri frumoase care le-au învățat acasă. De la părinții lor, de la bunicii lor, unii, mai norocoși, de la străbunici (eu am avut această bucurie și acest privilegiu). Ce este interesant legat de această apropiere de folclor este faptul că reprezintă un proces de reconstrucție și descoperire. Pentru mine, lumea pe care o cânt în melodiile mele este una care nu mi-a aparținut niciodată total, dar pe care încerc să o descopăr, să o cuprind, să o cuceresc și să o recreez prin toate trăirile pe care reușesc să le exprim atunci când interpretez un cântec. Este o călătorie fascinantă în timp, o incursiune într-un univers atât de simplu, de firesc și de curat încât te tulbură și te fascinează deopotrivă. Și, odată ajuns acolo, te cucerește definitiv!

Ziceai la un moment dat că simți că muzica populară te completează. Sentimentul ăsta e ca apa rece băută într-o zi de vară la 40 de grade (adică ți-e ușor, îți vine natural) sau ca o rochie frumoasă pe care o vezi și apoi muncești să faci bani ca să ți-o permiți (adică muncești în draci pentru a face ce faci tu)?

Ne întâlnim undeva la mijloc. Mi-e drag să cânt, fac asta cu toată ființa mea, cu tot sufletul meu și cu o bucurie incredibilă, sinceră, pe care cu greu o pot cuprinde în cuvinte. Cântecul izvorăște din mine, din niste resorturi intime despre a căror existență habar nu aveam. Nu poți ști ce porți în tine dacă nu cobori în străfundurile ființei tale, dacă nu te rătăcești de vreo câteva ori, dacă nu eziți, dacă nu vrei să afli ce se află dincolo de suprafața aparent netedă a existenței, dacă nu îndrăznești. Apoi, abordez folclorul cu foarte multă seriozitate, ca pe orice alt lucru asupra căruia m-am aplecat de-a lungul timpului. Și sunt perfecționistă și enervant de exigentă – în primul rând cu mine! Așa că da, muncesc mult și mă pregătesc constant pentru fiecare întâlnire cu cei care se bucură să mă asculte. Uneori în draci, da, pentru că sunt cel mai mare critic al meu și, implicit, deseori, cel mai mare “dușman”.

Întrebarea dracului: se fac bani în zona asta dacă pur și simplu faci asta din pură plăcere?
Se pot câștiga bani, dacă vrei, și încă bani frumoși. Eu, deocamdată, investesc bani în toată aventura asta frumoasă a mea. Și nu pot spune decât că merită fiecare leuț. Ceea ce se întoarce la mine nu are valoare materială!

Ai scos recent un album, deci – cumva – te-ai profesionalizat în domeniu. Cât de mult se lucrează la un album de muzică populară? Unde găsești melodiile? Cum se fac versurile? Cum găsești orchestră?
E un drum lung, uneori anevoios, mai ales atunci când îți dorești din toată inima ca acel lucru pe care îl faci să te reprezinte, să vorbească despre tine, despre cine ești tu. Mie mi-a luat aproape trei ani și cred că, dacă nu aveam norocul de a întâlni și de a avea lângă mine niște oameni minunați, mi-ar fi luat și mai mult. Am reașezat, sub îndrumarea atentă și exigentă a domnului profesor Aurel Mustățea, melodii culese de la străbunica și bunica mea, cântece pe care le-am descoperit în culegeri de folclor, cântece culese de mătușa mea. Și a luat timp până când acestea s-au așternut frumos în mine. Versurile ne aparțin în mare parte mie și surorii mele, iar unele sunt versurile originale ale cântecului și sunt vechi de când lumea. Am încercat să mă păstrez în matca spirituală a plaiurilor pe care le iubesc atât de mult, să le creionez frumusețea în metafore care să nu știrbească nimic din strălucirea locuri și omenilor de acasă. Versurile se nasc din dor, un dor puternic și viu, care te frământă, te naște și te renaște de miliarde de ori, din dragoste și din bucuria mândră de a aparține unui spațiu binecuvântat, acel “acasă” al fiecăruia dintre noi. Am avut norocul de a avea alături de mine o parte din Orchestra Populară Radio, iar acest lucru a fost deopotrivă o bucurie și un privilegiu.

ÎNTRE ISTORIA MUZICII ȘI FOLCLOR

Explică-i unui puști de 8 ani care crește cu Inna și Connect-R de ce ar trebui să asculte muzică populară. Ai vreo șansă?
Este într-adevăr foarte greu. Am avut șansa de a ține câteva ore de Istoria Muzicii la un colegiu din capitală în urmă cu ceva timp. Nu erau puști de 8 ani, ci adolescenți rebeli și de 16-17 ani cărora trebuia sa le explic de ce ar trebui să se apropie de muzica clasică. A fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut până acum. Păstrând proporțiile, și cu folclorul e cam la fel. Totul ține de interacțiune, asta le spuneam și acelor tineri, că nu pot judeca ceva apriori, că trebuie să întri în contact cu orice gen de muzică, de artă pentru a afla dacă îți place sau nu, dacă ți se potrivește sau nu. Apoi, trebuie să cauți să le arăți acele lucruri deosebit de simple și de frumoase, la care să poată vibra, cu care să se poată identifica. Iar asta nu e ușor de făcut. E nevoie de timp, disponibilitate, dăruire. Mătușa mea pregătește un mănunchi de copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani (și chiar mai mari), iar acești copii iubesc folclorul, îl cântă cu drag, se bucură de el. Sigur că le place și muzica modernă, dar iubesc folclorul, iar asta e mare lucru. E un câștig!

Ce vezi când te uiți la Eurovision?
Nu prea urmăresc fenomenul. În mare parte, mi se pare că încercăm să copiem foarte mult ce fac alții, ceea ce s-a dovedit a fi o rețetă de succes în alte părți, și de cele mai multe ori nu o facem foarte bine, iar asta nu poate fi constructiv.

Întrebare de oracol de clasa a doua: ce muzică asculți? La radio sau la muncă. Îți pui acasă Sava Negrean Brudașcu sau Holograf? Sau Rammstein?
Surpriză: ascult foarte multă muzică clasică, în cea mai mare parte a timpului și aproape la egalitate cu muzica populară. Apoi, ascult diferite genuri de muzică, de la jazz, la pop, la pop-rock. Orice reușește să îmi spună ceva, să îmi producă o stare anume. Stare pe care, de obicei, o exacerbez ascultând acel cântec de zeci sau poate sute de ori.

Interpreții de muzică populară din Ardeal sunt diferiți de cei din Moldova, Oltenia, Banat sau Muntenia? Se cântă altfel? Au alte subiecte? Până la urmă, tot despre ce-a făcut bădița vorbiți cu toții, nu?
Există diferențe sensibile între o zonă geografică și alta în ceea ce privește folclorul. Vorbim despre diferențe legate de structura melodică, de ritm, de cadențe, și uneori chiar și de subiectele abordate. Acestea țin, de cele mai multe ori de o legătura firească între geografia locului și modul de viață a celor care locuiesc acolo. Însă dragostea și dorul sunt cele care se desprind pregnant din majoritatea cântecelor. Creatorul popular și-a cantât mereu dorurile, iubirea, așteptarea, speranța, îndrăzneala, greul. Si a făcut-o atât de simplu și de firesc, în cuvinte de o forță evocatoare incredibilă, indiferent dacă persoana iubită era numită bădiță sau neicuță, nană sau mândruță, sau dacă lipsa și așteptarea se materializau în dor sau în alean.

Te-am ales pe tine ca om care întruchipează spiritul olimpic pentru că ai trecut prin multe dezamăgiri în anii anteriori, dar ai reușit să treci peste toate și să te regăsești într-o zonă pe care mulți alții o consideră pierdere de vreme. Tu cum vezi reîntoarcerea ta la zona asta?
Există un timp pentru toate. Am rătăcit câțiva ani, și m-am grăbit să spun că i-am pierdut. Am aflat apoi că nu i-am pierdut deloc, ba dimpotrivă, că m-au adus la mine, că toate încercările m-au îmbogățit, mi-au înnobilat viața și fac posibilă o și mai mare dăruire. Când nu ai nimic, nu ai ce să dai altora. Iar cântecul este permanentă împărtășire, permanentă dăruire, permanentă punere în comun. Reîntorcerea mea în acestă zonă este echivalentul celei mai frumoase întâlniri posibile: întâlnirea cu mine, cu tot ceea ce mi-a fost dăruit, iar astfel de daruri nu trebuie nicidecum risipite. Și nu pierd timpul, îl câștig și recâștig în permanență!

“NU EXISTĂ DIFERENȚE ÎNTRE UN ARTIST, UN SPORTIV SAU UN OM CARE LUPTĂ PENTRU O CAUZĂ”

Poate un artist să fie reprezentant al valorilor olimpice? Știi ce cred eu, că doar de-aia vorbim acum, dar vreau să știu ce crezi tu. Domeniile au un profil ușor diferit, totuși.
Cu siguranță. Port un respect deosebit tuturor oamenilor care își urmează chemările, care își cultivă pasiunile, care se dedică și își dedică toate resursele și energiile împliniirii unui vis. Oricare ar fi acela! Din acest punct de vedere nu există diferențe între un artist, un sportiv sau un om care luptă pentru o cauză. Oricare dintre ei poate întruchipa spiritul olimpic. Pentru că vorbim despre curaj, despre determinare, despre efort susținut și, mai ales despre dăruire și sacrificiu. Pentru că nimeni nu știe mai bine decât acela care a ajuns în vârful muntelui (fizic sau metaforic) cât de anevoios a fost urcușul.

Ai pierdut, continuă. Ai câștigat, continuă. E bună și corectă logica asta sau s-au mai schimbat lucrurile de la începutul secolului?
Pentru mine este o logică firească, deosebit de simplă, capabilă să impună o anumită igienă mentală, un anumit tipar de conduită care te poate duce, în timp, oriunde vrei să ajungi. Pare gândirea unui idealist incurabil. Se prea poate să fie asa! Nu putem câștiga tot timpul, cum nici pierde tot timpul nu putem. Cred, mai presus de toate, într-o lege universală a echilibrului și compensației. Iar faptele și gândurile bune sunt răsplătite mai mereu.

Dacă s-ar face la Olimpiadă probă de folclor, pe cine ar trimite România să țină steagul?
Ar fi minunat să trimită o mână de tineri frumoși, curajoși, curați și limpezi ca folclorul nostru. Așa nu am da greș!

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. Mircea, din nou o scriitura excelenta. Dar de data asta with a twist: are raspunsuri pe masura, raspunsurile Ioanei.
    Sa-ti spun o poveste: Varul meu vine la mine si-mi povesteste entuziasmat de povestea asta frumoasa a carei protagonista e tanara din BN. El nu o cunostea pe Ioana, nici nu stia ca eu o cunosc! Deci d’aia zic ca ati scris impreuna o poveste frumoasa!

    Cand o vezi pe Ioana (ca si io m-am pierdut de ea cam ca-n paragraful 2) trasmite-i salutarile si respectul meu. Ba chiar spune-i ca o scot impreuna cu tine la o cafea.
    M.

  2. Va salut cu drag pe tine Mircea Mester, pe tine Ioana Ardelean ( pe matusa ta o salut intotdeauna cind o intalnesc, chiar daca ea nu ma cunoaste, stau in A.Muresanu , B-ta) si pe tine Mihai Cazacu
    Am aflat despre voi de la o minunata doamna , pe care am cunoscut-o nu de mult.
    Am citit interviul si mi-a placut mult (am ascultat si cintece de ale Ioanei) .Sunt convins ca Ioana poate face o cariera fumoasa in muzica populara(cel putin ca si binecunoscta ei matusa). Este si frumoasa si talentata .Doamne ajuta .Imi sunteti dragi toti trei, ca si copii mei, chiar daca nu va cunosc (inca) .
    Eu lucrez in domeniul tehnic si poate scrisul meu mai are minusuri , dar este scris din inima . Cu bine !
    Marin Radu

  3. Va transmit si eu gandurile mele bune si va multumesc pentru cuvintele frumoase. Sunt astfel de momente cele care iti dau curaj si te imping mai departe pe un drum care, de cele mai multe ori, avem impresia ca l-am ales numai noi. Poate vom avea bucuria de a ne cunoaste intr-o buna zi.
    Ioana

Leave a Reply