Live de la Stuttgart: Porsche Tennis Grand Prix, faza pe tribună. Ziua 3: Simonalisa

  • Simona Halep o învinge în trei seturi pe Magdalena Rybarikova și se califică în sferturi: 4-6 6-2 6-3
  • Angelique Kerber își ia revanșa după 4 zile în fața Petrei Kvitova: 6-3 6-2.
  • CoCo Vandeweghe face spectacol cu deținătoarea US Open și Miami Open, Sloane Stephens: 6-0 6-1.
  • Carla Suarez-Navarro pierde surprinzător pe zgură contra rosoaicei Veronika Kudermetova, locul 193 WTA.
  • Madison Keys este eliminată de Anastasia Pavlyuchenkova într-un meci-maraton de aproape 3 ore.

Gata, măiaștrilor, eliberați sala de așteptare, eliberați câinii, ridicați ancorele, a sosit TGV-ul pe peronul 1. Au trecut aproape 3 zile între debarcarea Simonei la Suttgart și primul ei meci, partida din turul al doilea cu Rybarikova. Noi am avut timp să ne vedem o grămadă de meciuri, adversara a avut timp să câștige meciul din turul întâi cu Kasatkina, Djokovic a avut timp să-și ia bătaie în optimi la Barcelona de la Martin Klizan, iar parlamentul României a avut timp să mai voteze niște legi care crapă piatra-n patru. Toată lumea a avut timp de orice, acum să trecem la tenis.

Magdalena Rybarikova nu era la începutul meciului vreo sperietoare pentru Simona, cu atât mai mult cu cât meciul se juca pe zgură, suprafață pe care a noastră a învățat să schieze cu racheta încă de la primul său antrenament în tenis. În schimb, de la înălțimea locului 18 mondial, Rybarikova face dermatită când vede zgură sub picioare și ar sări cu mare drag peste tot sezonul dacă i-ar permite contul bancar și-ar chema-o Federer. Dacă Simona e una dintre baroanele zgurii în circuitul WTA, cu 7 turnee câștigate și un scor 95-39 victorii-înfrângeri, slovaca de 29 de ani n-are meciuri pe zgură în toată cariera (69 în total) câte victorii are Halep. Iar numărul de înfrângeri e dublu față de cel de victorii.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

În aceste condiții și în contextul în care până și victoria din primul tur cu Kasatkina a fost considerată o surpriză majoră, Rybarikova intra la meciul cu Simona ca praful pe țeava aspiratorului, așteptând să fie demontată bucată cu bucată și să fie trimisă înapoi la cratiță.

Nu începem însă povestea meciului fără să vă arăt cum se face prezentarea jucătoarelor la Stuttgart: în stil NBA, aproximativ la fel ca la prezentarea echipelor la meciurile de acasă ale Chiajnei.

Acestea fiind văzute și intrate pe teren, să începem partida. Cu o dublă greșeală. Simona a debutat cu serviciul în vrie, moment excelent pentru ca Rybarikova să intre în modul scorpie și să tragă psihologic de primul game înspre dânsa. Dar a noastră a retușat-o rapid din gleznă și a recuperat break-ul, egalând la 1. De aici până la 3-3 meciul a curs fără sincope și bătăi la ușă, fiecare jucătoare văzându-și pe rând de propria grădină.

Aici, Simona a început să șchiopăteze ușor. Urma să spună după meci că a simțit o extorsiune a unui degajament prin mușchii piciorului drept. Obișnuită cu accidentările venite din senin în primul tur al turneelor de anul ăsta, a noastră a strâns din măsele și a mers înainte, că înainte era mai bine.

Slovaca a simțit glitch-ul din Matrix și a accelerat pe serviciul Simonei în game-ul următor, pe care l-a luat cu break la zero. S-a făcut astfel 4-3, apoi 5-3 și, în final, Rybarikova a luat primul set cu 6-4, tocându-le nervii tuturor românilor care se îndreptau mental și fizic amenințător spre miezul nopții de miercuri dezgropând sfinți și sărbători legale care păreau uitate și pierdute în neant.

Nici setul al doilea n-a început mai bine pentru Simona, care și-a pierdut din nou serviciul la 1-1. Din fericire, în tenis nu-ți pierzi și jobul când îți pierzi serviciul, așa că numărul 1 mondial a decis că e momentul să scoată fanfara la înaintare și a luat girafa de copite. Au fost cinci game-uri consecutive curățate în stil apăsat și hotărât care au lăsat-o pe Rybarikova să rezolve integrame-n colb: 6-2 și urma set decisiv.

Tocmai când credeam că s-a intrat pe ultima turnantă și că Simona ne lasă să vedem liniștiți în tihnă finalul meciului de Champions League dintre Bayern și Real Madrid, Rybarikova mai bagă o fisă de urgență și îi ia din nou serviciul Simonei, de data asta în primul game al setului al treilea. Și uite-așa, între picăturile de sudoare căzute pe frunțile spectatorilor din sală care au îmbrăcat scaunele din Porsche Arena în steagul României, o luăm din nou de la zero cu emoțiile. Pentru că așa-i Simona: un rollercoaster de senzații tari neașteptate care te face să zâmbești cu gura agățată de cuiele urechilor la câteva game-uri după ce ai fost tumefiat și lovit în intercostali.

Așa că, după break-ul Magdalenei, s-a întors versiunea all inclusive a Simonei: s-au întors reverele pe buza dungilor de pe teren, s-a întors caracatița care scoate mingile din colțurile întunecate ale sălii și s-a întors mai ales ritmul, un termen pe care Simona îl folosește foarte des când explică momentele în care a prins din nou aderență și a simțit că lucrurile o iau în direcția corectă. La baza revenirii suflului a stat un schimb maraton de mingi terminat cu o minge așezată cu mâna în vinclul terenului și după care Rybarikova s-a împleticit și și-a pierdut echilibrul, sprijinindu-se pe rachetă ca roșiile pe arac.

Între un pumn ridicat victorios în aer, Simona și-a făcut timp să observe cu coada ochiului faptul că bateria Magdalenei dă semne că intră-n hibernare și a tras de următoarele puncte fix cât a avut nevoie pentru a-i lua un break, să facă 5-2 și apoi s-o bage definitiv în ațe cu 6-3.

Victorie deci în primul meci de la Stuttgart și pauză joi, zi în care Simona își va afla adversara din sferturi: fie CoCo Vandeweghe, care astăzi le-a explicat cu degetul pe hârtie jurnaliștilor că iubește zgura ca pe holeră, fie Laura Siegemund, campioana en-titre și jucătoarea care i-a dat brânci în ulei Simonei în ultimele două ediții ale turneului din Stuttgart.

“Dacă joc cu Siegemund, sper s-o bat. Am bătut-o pe unde-am prins-o, dar nu aici, la Stuttgart. CoCo e și ea o adversară dificilă, pentru că servește bine și s-ar putea ca pe zgura asta rapidă să aibă un avantaj”, a spus Simona în fața jurnaliștilor la finalul meciului.

Cât despre picior, lucrurile sunt cât se poate de simple și de complicate în același timp:

Până la meciul Simonei, ziua a fost plină de surprize în care jucătoarele mai slab clasate le-au cam trimis după dropsuri pe favorite. Trendul nu e vreo surpriză pentru turneul de la Stuttgart – să nu uităm că trofeul e deținut de Laura Siegemund, care nu prea știe cum arată a doua săptămână pe tablourile de simplu de la Grand Slam-uri – dar e ciudat să vezi cum fete care abia încep să aibă poză oficială pe site-ul WTA le execută de la rădăcină pe grelele circuitului. O fi Stuttgart un turneu de încălzire pentru sezonul de zgură, dar încălzirea asta are loc, totuși, pe bani de-o gumă și cu o mașină premiu în plus.

Madison Keys, numărul 13 mondial, a fost scoasă în decor de rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (27 mondial) într-un meci care a durat aproape 3 ore. Ghinionul fetelor a fost că ele au deschis practic ziua de miercuri de la Stuttgart, deci tribunele n-au fost tocmai pline. Asta e, germanii sunt ocupați să maseze la inghinali produsul intern brut miercurea la ora 12, așa că oamenii au pierdut un meci care putea fi câștigat foarte ușor de oricare dintre cele două jucătoare. A bătut Anastasia cu 7-6 5-7 6-4, rusoaica trecând în premieră de primul tur la Stuttgart după ce anterioarele cinci încercări s-au oprit cu oiștea-n gardurile Zvonareva, Görges, Kerber, Sharapova și Siegemund.

După-amiază, când publicul s-a mai animat și-a început să strângă rândurile în așteptarea meciului pe care copilul națiunii germane, Angie Kerber, urma să-l joace contra Kvitovei, am mai văzut o partidă care rivalizează la capitolul lungime cu filmul Titanic. Kristina Mladenovic (20 WTA) – care în ultimele luni s-a mai întremat după celebra serie de craci primiți 15 turnee la rând în care franțuzoaica a pierdut în primul tur – a părut c-o învârte pe degete pe estonianca Anett Kontaveit (31 WTA) timp de două seturi în care și-a construit cărămidă peste cărămidă un avantaj sensibil, dar sănătos: 7-5 5-4. Cu două mingi de meci pe serviciul adversarei, Mladenovic a scăpat însă coasa de pe umăr și a început să se lipească cu picioarele de smoală. De partea cealaltă, Kontaveit a recuperat punct cu punct, a luat setul al doilea la tiebreak și a împins și decisivul la penalty-uri, acolo unde a executat-o pe adversara sa cu un călcâi la vinclu. 5-7 7-6 7-6 și Mladenovic, finalistă anul trecut la Stuttgart, pierde puncte de echilibru în încercarea sa de a se menține cu fundul pe marginea prăpastiei care duce spre locurile 30-50.

Tot la capitolul surprize majore se încadrează și eliminarea timpurie a Carlei Suarez Navarro, o altă profesionistă a care și-a făcut lucrarea de doctorat pe subiectul “Caracteristicile zgurei: slice și lift în vremuri tulburi”. Carla a fost ucisă cu sânge rece de Veronika Kudermetova, o rusoaică de 21 de ani care s-a cățărat pe tabloul de la Stuttgart după ce a săpat tranșee prin trei tururi în calificări. În paranteză fie spus, Veronika e cea care a eliminat-o la dublu pe Mihaela Buzărnescu ieri, fix în ziua în care a împlinit 21 de ani. Probabil că fratele Carla nu i-a cântat de sănătate la finalul unui meci exilat pe terenul al doilea din complexul de la Stuttgart și terminat în două seturi seci: 7-6 6-2.

Cel mai ciudat meci al zilei a fost cel dintre americancele Sloane Stephens și CoCo Vandeweghe. Chiar dacă la Stuttgart se joacă pe zgură, iar în Statele Unite copiii sunt obișnuiți cu zgura la fel de mult pe cât sunt botezați în Neajlov, ne așteptam să le vedem pe cele două fete într-o bătălie cruntă, mai ales că ambele vin după un sezon de hard foarte bun. Highlight-ul a fost la Miami, acolo unde Sloane a câștigat turneul de simplu, iar CoCo l-a luat pe cel de dublu. Nu mai vorbim despre faptul că, apăsând mai serios pe Rewind, o găsim pe Stephens cu trofeul de la US Open 2017 în brațe. În plus, cele două sunt colege de cișmea la echipa de Fed Cup a Statelor Unite care în weekend a prăjit Franța și s-a calificat în finală pentru al doilea an consecutiv.

Bătălia cruntă a durat fix două minute, cât i-a luat lui Stephens să câștige primul game pe serviciul adversarei. De aici înainte, CoCo, una dintre cele mai volubile jucătoare prezente la Stuttgart, a luat calul de căpăstru și a câștigat toate celelalte game-uri ale meciului: 6-1 6-0.

Sloane a jucat absolut infect. S-a mișcat de parcă conducea un buldozer pe teren, mobilitatea sa a fost demnă de cea a unui elefant cu ruptură de ligamente, poziționarea a semănat cu cea a unei fete luate de pe stradă și pusă-n teren cu racheta-n mână, iar loviturile au fost lente și au părut executate cu mingi medicinale sub camuflaj verde. În aceste condiții, CoCo s-a prins că nu e nevoie să tragă de ea prea mult și s-a mulțumit să-i servească colegei de federație mingi pe care Sloane le-a dereglat constant și cu o cadență demnă de o cauză mult mai bună.

“Nu-mi place deloc suprafața asta, nu voi iubi niciodată zgura, dar îmi place turneul ăsta pentru că ne plimbăm cu mașini Porsche și că poți face shopping”, a spus Vandeweghe după meciul care a durat mai puțin de o oră. În timp ce Sloane se îndepărta spre tunelul de la vestiare cărând geanta în spate de parcă era Atlas cu globul în spinare. Ghinionul lui CoCo e că în următoarele tururi dă de campioana en-titre, Laura Siegemund, și apoi de (sperăm noi) Simona Halep, deci secundele de shopping îi cam sunt numărate.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.