Live de la Stuttgart. Porsche Tennis Grand Prix, ziua 2: Raluca Moralu

Mult a durat, ce să zic?

Când am plecat azi dimineață spre Porsche Arena, aveam viteză pe alocuri mai mare decât metroul din Stuttgart, așteptând ceea ce trebuia să fie prima conferință de presă a Simonei la turneu. Spoiler: a fost și singura. Așteptam povești despre weekend-ul de Fed Cup, pentru că urma să fie prima întâlnire cu jurnaliștii după Ironman-ul de la Rouen, unde dacă mai dădea juma’ de oră la pedale și înota vreo doi kilometri, bătea recordul mondial la triatlon cu racheta.

La cinci minute după ce-am intrat în centrul de presă, informația s-a propagat printre jurnaliști ca unda de șoc prin papură: Simona urmează să anunțe că se retrage de la Stuttgart încă dinainte să apuce să calce pe bitumul acoperit cu praf căruia nemții îi zic zgură. Oameni eficienți, fac economie la apă, chestia aia nu are nevoie de lichid ca să se mențină în aceeași stare pe tot parcursul competiției.

A zis și de ce: s-a trosnit la șold în meciul cu Garcia din Fed Cup și, chiar dacă a dus meciurile de acolo până la capăt, a preferat să nu tragă de elastice la Stuttgart, să mănânce un binemeritat drob acasă de Paște și să se păstreze pentru peste două săptămâni, când începe sfânta treime a zgurii: Madrid-Roma-Paris. Tot la motive a fost amintită și oboseala fizică și mentală de după cățărarea cu înclinație de 20 de grade de la Rouen, Simona folosind metafore pentru a-și descrie starea: “Emoțional sunt destul de stoarsă” i-a zis ea într-un interviu lui Gabi Morariu de la Digi, cu care am împărțit astăzi tradiționalul Pretzel de Stuttgart cu miros de benzină.

N-au fost singurele lucruri pe care le-a zis azi. A vorbit și de ce-a însemnat Fed Cup și a părut îndeajuns de supărată pe cei care au acuzat-o că dictează echipa pe la Fed Cup, subliniind atât în interviuri, cât și în spatele camerelor faptul că ea a jucat unde i s-a spus. Aveți mai jos o scurtă culegere a declarațiilor. În cazul în care dați pe net de declarații scoase din context sau răsucite (și veți da, stați fără grijă, de-abia așteaptă mașina de tocat cârnați să scoată articole post-dadaiste), reveniți cu încredere la cuvintele de mai jos. N-ar fi prima dată și, din păcate, nici ultima.

De exemplu, nu cred că trebuie să vă amintesc de interviul cu Sorana Cîrstea, publicat aici acum vreo două luni, și de ce-a înțeles o parte a presei din el. Tu vinzi cireșe, iar băieții care dau în taste ca-n butoanele de la păcănele mestecă grenade. Iar dacă încă nu înțelegeți motivele pentru care sportivii ar prefera să nu mai vorbească cu jurnaliștii, țin să v-o mai confirm o dată cu pixul în mână, reportofonul în cealaltă și cu un umil “Bă, au dreptate oamenii ăștia” între dinți.

Bun. Acestea fiind spuse, reafirmate și răstălmăcite în mod tradițional, să trecem la tenis. Pentru că om fi rămas fără Simona săptămâna asta, dar tenisul feminin românesc e ditamai balaurul căruia degeaba îi tai un cap și pare neutralizat, pentru că-i cresc instantaneu două rachete și te trimite pe fundul terenului, urlând fioros un suav “Care-ai fost, mă? Ia de-aici un voleu drive pe tușă. Jap!”

Faceți cunoștință (din nou) cu Raluca Olaru.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Olaru/Jurak – Melichar/Peschke 5-7 7-5 13-11

După ce Simona și-a anunțat decolarea de la turneu, Raluca rămăsese singura jucătoare de la Stuttgart care știe să recite prima strofă din Luceafărul. Doar că urma să joace spre seară la dublu împreună cu tradiționala ei coechipieră de anul ăsta, croata Darija Jurak, împotriva favoritelor numărul 1, Nicole Melichar și Kveta Peschke.

Treaba cu Raluca e așa: după ce a fost prima jucătoare din valul nou care s-a apropiat de Top 50 la simplu după craterul de pauză căscat după retragerile Irinei Spârlea și Ruxandrei Dragomir – o performanță care atunci părea fabuloasă, dar la care azi strâmbăm din gură de parcă ne-am născut cu locul 1 WTA în scutece, Raluca s-a specializat pe jocul de dublu, unde-a alternat turneele bune cu râpele. Știți că aici nu facem cronologia turneelor câștigate și pierdute și nici nu ne bazăm pe statistici pentru a analiza procentul de reușită pe servicile scormonite în corpul adversarei. Dar trebuie să spunem că asta mică (fie vorba între noi, Raluca are 30 de ani, dar după cătare ai jura că-i abia scoasă de pe băncile junioratului) a avut un an bun alături de coechipiera sa cu ceva mai mult noroc la capitolul insule și țărm turistic.

În ultimele trei turnee jucate (și-au fost turnee cu presiune în instalație – Dubai, Indian Wells și Miami), cele două s-au oprit de fiecare dată în sferturi. Așa că Raluca a urcat pe locul 34 la dublu și, dacă trage de cârmă serios la Stuttgart, își va depăși cea mai bună poziție din istorie: 32.

Toată chestia era să treacă într-un fel sau altul de turul 1, unde fetele au dat de Melichar și Peschke, două jucătoare de generații complet diferite, dar care în tenisul feminin de dublu au cauzat câteva daune totale în ultimii ani. Dacă Melichar nu știe să joace tenis decât cu o coechipieră lângă ea (locul 13 la dublu, Dosarele X la simplu), Peschke se îndreaptă vertiginos spre 43 de ani, a fost numărul 1 mondial la dublu (acum e pe 12) și a stors ceva zeamă din fete și pe la simplu, unde s-a cățărat prin 2004-2005, pe când tenisul încă era la noi sport transmis la TV între Antena Satelor și Poveștile lui Azorel, pe locul 26 mondial.

Deci n-a fost meci ușor, cum bine vă imaginați. De fapt a fost, pe rând, așa: imposibil, aparent imposibil, dificil, greu, probabil, posibil, aproximativ ok, alarmant, imaginabil, inimaginabil, acceptabil și realizabil. În acest moment s-a ajuns la 1-1 la seturi, de unde-a început un super tiebreak până la 10 care ne-a adus aminte că am greșit undeva la Stăpânire din moment ce orice meci de dublu din ultima perioadă, indiferent de nivel și competiție, ne generează suflu sistolic și îngroașă rândurile de pacienți de la cardiologie.

Ale noastre – Darija ne înțelege și e considerată adoptată dacă-i dăm o salată boeuf, o sarma și un papanaș, vezi cazul lui Rojer – au dus rapid scorul la 5-0 și apoi la 6-1, iar un meci care după primul set părea scăpat de sub control devenea ditai lucrarea artistică. Doar că meciul nu se termină până nu fluieră arbitrul, așa că Melichar și Peschke au băgat a doua când nimeni nu credea că mai au zeamă în rezervor și au egalat la 9, aruncând partida la un milimetru de Apocalipsă.

Au fost în total 6 mingi de meci ale alor noastre, implicit una lățită de Raluca pe linia de fund, dar pe care arbitra de scaun a ținut să o dea afară, probabil interesată și ea de potențialul de anduranță al pleurei românilor. În final, după ce meciul s-a prelungit până la 12-11, favoritele 1 au rupt creta pe tablă, aruncând în aut o minge și oferindu-le alor noastre invitațiile pentru turul al doilea.

Așa că Raluca ține steagul sus cel puțin până joi, pentru că mâine are pauză, liniște, masaj, muzică lounge pe fundal și poate și-o tură de shopping prin Stuttgart, ceea ce bineînțeles că vă dorim și dumneavoastră.

Între timp, în turneul de simplu au rămas să joace între ele nemțoaicele, rusoaicele, ex-rusoaicele, americancele, franțuzoaicele și câte-o japoneză pierdută-n spațiu pe zgură. Adică avem un soi de al Doilea Război Mondial în versiune sportivă. Dacă vin bombe, suntem aici să vi le descriem pe larg, fără undă de șoc inclusă.

Sevastova – Ostapenko 6-2 4-6 6-0

Cel mai interesant meci al zilei pe tabloul de simplu a fost cel dintre colegele de vestiar Sevastova și Ostapenko, meci pe care l-am urmărit cu popcornul într-o mână și cu o minge de eliminat stresul în cealaltă. Știam deja că Lenuța câștigase concursul de tiebreak-uri cu o seară înainte, așa că mă așteptam să-i încurce țevile surorii Sevastova, mai ales că ar cam trebui să știe până la ora asta care-i mersul cu forehand-urile colegei de lot din naționala de Fed Cup a Letoniei.

Dar noi știm că Nașa nu-i prea interesată de subiectul tactică, singura strategie pe care o abordează fiind cea care a făcut-o celebră în nefericita finală de la Roland Garros de care nu mai vrem să ne amintim, că de acolo ni se vor trage jumătate dintre durerile de șale de la bătrânețe: linii și bastonașe. Fata dă-n ele ca-n hoții de găini, iar această strategie elevată i-a adus eliminări timpurii multiple după French Open-ul de tristă amintire. Bine, nu-i cazul să ne așteptăm la multe de la o tipă al cărei idol e Ernests Gulbis, dar măcar ar putea să-ncerce să salveze aparențele.

Azi i-au ieșit Jelenei bastârcile fix cât a durat setul al doilea, pentru că de la 1-1 i s-au cam dinamitat ciocatele, iar Sevastova a luat setul decisiv cu ditai covrigelul: 6-0. E bine, fata asta a câștigat anul trecut la București, deci practic noi am învățat-o tot ce știe. #Haianoastră #HeiHei

Între timp, nemții au avut parte doar de bucurii. După ce că au economia stabilizată, le mai și câștigă jucătoarele în turneul de casă, așa că oamenii sunt fericiți, își cumpără cârnatul de la restaurant, beau weissbier-ul tradițional și uite-așa se învârte roata comerțului cu amănuntul datorită succeselor sportive ale națiunii.

Petkovic – Sorribes-Tormo 6-3 6-4

Prima fiică teutonă care a călcat tușele terenului de la Stuttgart a fost Andrea Petkovic, care a trimis-o urgent pe Sara Torribes-Tormo la legănat tapas: 6-3 6-4, poartă-n zuhause. În teorie, ar fi trebuit să urmărim meciul ăsta cu ochii cât pretzelul din două motive: unul era că învingătoarea urma să joace contra Simonei în turul secund (dar s-a prescris din lipsă de cvorum), al doilea era că ne-am lămurit deja că Andrea Petkovic e cea mai mișto jucătoare din circuit și că e o plăcere s-o auzi vorbind cu jurnaliștii, acolo unde reflecțiile filosofice se amestecă cu glumele de ambuscadă și cu o limbă engleză perfectă. Ceea ce ne face s-o vrem mai des și pe o perioadă cât mai îndelungată la microfoane.

De exemplu, după victoria de azi a turnat din secretele lui Angie Kerber, cu care urmează să se întâlnească în turul al doilea. Au fost povești despre glumele pe care le face nemțoaica, despre întâmplări de vestiar, iar lumea s-a distrat copios pe-acolo. Aproape că nu-mi pare rău că nu a jucat cu Simona, să-și ia talaz încă din turul al doilea. Așa, cu Kerber, e treaba lor, s-or descurca cumva între două cuvinte compuse scrise pe trei rânduri.

Siegemund – Tsurenko 6-2 6-2

În sfârșit, ultimul meci cu un grad aproximativ ridicat de interes a fost cel dintre zăpăcita de Siegemund și Lesia Tsurenko. Siegemund e un fenomen încă neelucidat de specialiști și cercetători. O știți: e nebuna aia de 1.68 care se-ncalță cu jambiere, are părul creț, se machiază ca Rambo și joacă tenis exclusiv la Stuttgart, unde are o finală jucată (2016) și alta câștigată (2017).

Eh, Siegemund e iubită masiv de spectatorii de la Stuttgart datorită istoriei sale aici, iar fata le răspunde în fiecare an aruncând armura care-o face să dea la pedale fără lanț în restul anului și îmbrăcând costumul tradițional șvab cu care le găurește pliantele adversarelor. Azi a fost vorba de Lesia Tsurenko. Care, deși e locul 29 mondial (Laura e pe 99), a fost trântită de pereți în ceva mai mult de o oră și trimisă pe orbită de o Siegemund care a jucat pe repede-înainte. Iar serialul Interesantul caz al doamnei Laura continuă în turul al doilea cu un nou episod plin de suspans. Probabil că va lua ulei de la Sevastova, dar de la fata asta ne putem aștepta la orice. Implicit să plece acasă cu trofeul, n-ar fi prima dată. Cât timp n-o bate pe Simona în finala de la Roland Garros, suntem ok cu ea.

Mâine avem treabă, fraților. Se joacă meciuri care nu s-ar face de rușine nici prin semifinalele de Grand Slam. Vera Zvonareva (fost număr 2 mondial) cu Vika Azarenka (fost număr 1 mondial) își vor trage la poartă ca să afle cine o va bate în turul următor pe Pliskova – Karolina a venit azi la conferință anunțând că e beteagă și că ia antibiotice și că n-are chef de tenis. Între timp, Caroline Garcia e nevoită să lase șampania deoparte după weekend-ul trecut și să treacă la căsăpit estonience, cu Kontaveit în rol de crash test dummy. Vom vedea dacă se-ndoaie tabla sau manechinul.

Tot mâine vor juca debuta în turneu Petra Kvitova (cu necunoscuta Greetje Minnen, care azi i-a trântit ușa-n nas Cibulkovei) și Julia Goerges (cu Pavlyuchenkova). Așa că iar vor avea nemții motiv să bea bere după ziua de muncă. Fac ce fac oamenii ăștia și se descurcă-n viață.

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.