Niște țărani

Câinii. Țiganii. Ceferiștii. Oțelarii. Ungurii. Stegarii. Studenții, Șepcile roșii. Câte echipe, atâtea porecle, nume de “alint” sau explicații ale trecutului, ale geografiei sau ale istoriei. Unele pozitive, altele negative. Toate, însă, lipite ca etichetele de echipe. Porecle care povestesc locuri, descriu oameni, colorează fenomene. Acceptate cu sau fără voie, acestea fac parte din peisaj și subliniază faptul că fotbalul este ceea ce rămâne din el după ce rezultatele au fost uitate: povești.

Evident, nu doar echipele românești au porecle. Și, la fel de evident, acestea nu sunt întotdeauna pozitive. Știm cu toții despre Diavolii Roșii, Tunarii, Bătrâna Doamnă, Extratereștrii, Galacticii, Ciocănarii, Coțofenele, Minerii, dar mai puțini cunosc denumiri ironice, sarcastice sau chiar caustice precum Pensionarii (Chelsea), Șurubelnițele (AC Milan), FC Hollywood (Bayern Munchen), Cireșele (Bournemouth), Agățătorii de maimuțe (Monkeyhangers – Hartlepool United) sau Brazilienii albaștri (Cowdenbeath).

Una dintre echipele cu porecle nu tocmai pozitive este Ipswich Town. Singura echipă profesionistă de fotbal din regiunea agricolă est-britanică Suffolk, aceasta este cunoscută și recunoscută după o poreclă simplă și foarte des întâlnită în Albion: The Blues (Albaștrii – notă pentru evitarea discuțiilor off-topic prin comentarii: da, e cu doi i, e cu articol hotârât). Evident, pentru că în zona în care se află stadionul Portman Road se află mai multe grajduri decât clădiri de birouri, băieții antrenați de Paul Jewell au fost dintotdeauna ținta ironiilor celorlalte teamuri britanice, care le-au lipit celor de la Ipswich Town eticheta “The Tractor Boys”, adică un soi de “Tractoriștii” sau, dacă înlăturăm din ecuație ironia fină britanică, un soi de “Țăranii”.

Normal, dacă totul s-ar fi întâmplat în România, porecla asta ar fi fost văzută ca un soi de corvoadă, un motiv în plus pentru președinții de club să amenințe cu te-miri-ce Consilii Naționale sau să răspundă cu clasicul “noi suntem mândri, țăranii sunt oameni cumsecade, așa cum putem citi în marea operă literară Ion sau în Pădurea Spânzuraților sau chiar în opera completă a lui Coșbuc”. Glumesc, evident, cuvintele de mai sus sunt prea coerente pentru discursul semiprețios din peisajul fotbalistic românesc. În orice caz, o poreclă de acest tip nu i-ar fi făcut mândri pe jucători, pe suporteri și mai ales pe conducători. Din două motive. În primul rând, la noi, o poreclă e doar trambulină pentru invective. Apoi, ne lipsește șarmul și finețea britanicilor, care poreclesc pe filieră conceptuală, nu pe una emoțională.

În acest context, ultima ispravă a celor de la Ipswich Town pare amuzantă pentru toți cei care o privesc, dar – oricât de amuzantă ar fi – pare imposibilă la noi. Cum ar fi ca rapidiștii să-și prezinte noile tricouri în mijlocul unei șatre de țigani autentici, eventual cu un Mădălin Voicu sau chiar o Delia Grigore implicați în peisaj, într-un exercițiu de marketing cu adevărat curajos și out-of-the box care să-i lase cu gurile căscate pe ceilalți? Cum ar fi ca dinamoviștii să o pună de-un clip împreună cu o gașcă de câini dresați, poate în stilul OK GO? Vorbim, normal, de povești științifico-fantastice într-un fotbal în care marketingul înseamnă cel mult o sticlă de băutură carbogazoasă de calitate pur îndoielnică ambalată trup și suflet pentru culori. Și pentru urticarie. Și totuși, la ei se poate. Și se poate bine.

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

  1. Sute de ani de civilizaţie.
    Aia pe care noi o respingem de fiecare dată.
    Aia căreia îi opunem acel “noi suntem români”, cântat la harneală sau, şi mai grav, “noi nu ne vindem ţara”, când ţara asta testează minimum de demnitate. Nu mă refer la privatizări, doamne fereşte, aşa reacţionăm la tot. Dar facem coadă la Mc şi KFC…
    Să mergem mai departe. Singuri, fiecare pe cont propriu, ca de fiecare dată. Şi poate unii mai adunaţi, dacă mai avem forţa.

  2. Foarte tare! Nu am cuvinte. Din pacate nu cred ca vom vedea asa ceva in curand prin Romania…

Leave a Reply