Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 8: Kontabilitate în partidă simplă

S-au împuținat și s-au asprit meciurile. De săptămîna trecută n-am mai numărat niciun picior rupt sau șold fracturat pe terenurile nisipoase de la Wimbledon, ceea ce este o izbândă enormă a organizatorilor. Înaintea turneului, ședințele lor punctau câteva elemente-cheie. Câte bilete se vor vinde, ce audiențe TV se vor obține și câți jucători și jucătoare vor sfârși la spital. Primele două s-au situat, până acum, în media obișnuită, dar la a treia, băieții apretați se așteptau la ce-i mai rău. Până acum, numai Mattek-Sands și-a luat-o mai grav, în rest, se joacă!

Iarba Wimbledon

Gropile se înmulțesc, de mâine și-a anunțat prezența și o familie de cârtițe moarte după tenis, iar la ora finalei singurele gropi mai mari decât cele de pe terenurile Wimbledon vor fi alea din cimitirul din apropiere. Da, se moare și printre bogătanii ăștia care țipă ca la concertele cu Iordăchioaie în timpul mingii de meci. Dar important e să ne simțim noi bine. Noi, plătitorii de cablu TV și Eurosport Player. Noi, fanii educați ai tenisului. Noi, noi, noi. Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 7: Vika de vie

A trecut o săptămână, mai e una. Eu am impresia că voi aveți impresia că mi-am cam divulgat din preferințe și din antipatii în cronicile meșteriene ale ultimelor zile. Nici vorbă de așa ceva, prieteni. Dacă pe Djokovic îl târăsc prin băltișul metaforelor ofensatoare, o fac numai pentru că el se află pe ultimele poziții ale listei scurte cu preferații mei, nu pentru că e în fruntea celor disprețuiți. Iar dacă pe Federer vi-l dau învingător duminica asta, o fac doar pentru că mă pricep la tenis, nu pentru că e jucătorul meu preferat și mi-aș da un rinichi ca să schimb două mingi cu el, ce naiba.

Haideți să lămurim treburile astea chiar acum, pentru că eu sunt sensibil și nu mai vreau să primesc hate mail, ok? Destul e destul. Jucătorul meu preferat este Marcus Willis. Sunt fan Marcus de mic, de când trântea castronul cu iaurt, că el voia fasole și înghețată. La ora actuală, întâmplarea face că în el mă regăsesc, cu el am cele mai multe lucruri în comun: amândoi avem o pasiune pentru batoanele Mars, amândoi rugăm adversarul, înainte de meci, să nu ne-o dea pe rever și, nu în ultimul rând, anul nostru tenisistic se învîrte în jurul Wimbledonului.

Citeşte în continuare

Meșterviuri. Adi Dobre, comentator sportiv: “Comentariul sportiv este un domeniu la care toată lumea are impresia că se pricepe”

Meseria de comentator sportiv nu e tocmai cea mai respectată din lista ocupațiilor oficiale pe care le poți avea în România. Cu erorile vânate la fiecare pas de o armată de contestatari gata să-și ascută săbiile în fața vocilor care vin de pe sticlă, comentatorii sunt oamenii care suferă de problema profesională a celor care ies în public: cât timp îți faci treaba ca la carte, nimeni nu spune nimic. Încearcă însă să faci o greșeală și vei fi crucificat.

Adi Dobre este unul dintre puținele nume discrete care nu sar în ochi (sau în urechi) prin erori majore. În cei 14 ani de comentariu sportiv, l-ați auzit la microfon pe fundalul meciurilor de fotbal din jumătate dintre campionatele Europei și pe unele partide de box. Ploieșteanul a trecut de la jurnalismul sportiv în presa scrisă la televiziune și invers, fiind unul dintre oamenii cu care poți povesti despre fotbal și despre fotbaliști ore în șir fără să ai vreo șansă să epuizezi subiectul. Suporter necondiționat al Petrolului, Adi Dobre poate fi auzit astăzi la microfonul Eurosport.

Publicarea acestui interviu coincide cu două borne importante din viața lui Adi. În 10 iulie 2017, Adi împlinește 50 de ani, ocazie cu care lansează o carte cu povești adunate în experiența sa de 20 de ani în această zona: La masa presei – memoriile unui jurnalist sportiv. Lansarea cărții are loc luni, la ora 18, la Librăria Eminescu de pe Bulevardul Regina Elisabeta din București.

Moldova 34

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 6: Sare pe Sorană

Tare ciudat trebuie să fie pentru fetele astea de prin WTA să ajungă la Wimbledon. Ele, care-n reviste apar machiate, frezate, coafate, tapate, cârlionțate, îmbrăcate, accesorizate conform statusului social înalt la care au accesat după ce în cea mai mare parte dintre cazuri tinerețea li s-a dus cu anii, vorba cântecului, jertfită în praf de zgură și ciment. Ele, care ar da oricât pentru a nu avea poșeta de culoare și forma vecinei de vestiar. Ele, care sunt în stare să renunțe la contracte serioase doar pentru a-și asorta echipamentul cu racheta.

Ei bine, fraților, ele sunt nevoite să se prezinte în fața lorzilor îmbrăcate în alb și-atât. Pentru că, din punctul de vedere al fashion statement-ului, cam asta e Wimbledonul de vreo 140 de ani încoace: o nuntă cu vreo 128 de mirese, plus alea care n-au prins cununia civilă și-au picat de pe listă în calificări. Băi, să fii bodyguard full-time pe la cluburile din Rahova și să ai ceafa încrețită ca lanțul Alpino-Carpato-Himalayan, și tot îți cam vine să le strângi părintește la piept și să le bați amical pe spate în timp ce ai o lacrimă-n colțul ochiului stâng, promițându-le că după ce se termină sezonului de iarbă pot să-și verse iar curcubeul pe haine, pentru a putea să-și concentreze din nou juma’ din atenție pe nuanțele fuchsia din rochița adversarei.

Wimbledon fete

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 5: Dansul Penguinului

Cu sau fără noi, îndrăgitul turneu de la Wimbledon continuă. Dar e mai amuzant cu noi, trebuie să recunoașteți. Ca de obicei, avem nu doar cronici de meciuri, adică text absolut de-men-ți-al, recunoscut de Donald Trump, Madonna și Basarab Panduru, ci și poze din belșug. Pentru că știm că ne citesc și fanii lui Wozniacki, care-s așa, mai… cu pozele.

Ne aflăm în Vinerea Mare, adică ziua în care, de obicei, reușim să ne facem o idee despre care cum își dichisește șansele pentru săptămâna a doua a turneului. Evident, nu e ușor să stăm cu ochii pe tot ce se întâmplă la terenuri, dar nici imposibil. Pentru asta, ne trebuie drag de tenis și vreo 3 euro pe card, pentru Eurosport Player. Practic, cu excepția lui Boris Becker, toți de pe-aici îndeplinim criteriile astea minime.

Ce meciuri discutăm azi? Eh, păi sunt multe frumoase, depinde numai pe cine întrebi. Noi n-o să întrebăm pe nimeni, pentru că feedbackul este pentru cei slabi, să nu uitați asta. Suntem mainstream, așa e cel mai bine, așa că, mai întâi, desigur, meciul Simonei cu Shuai Peng. Halep și Cahill spun că au așteptări scăzute de la turneul ăsta, dar poate că așteptări scăzute înseamnă măcar o semifinală. Să vedem.

Simona Halep Wimbledon 2017 Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 4: Cadoul genunchiului din America

Stimați telespectatori, cititori fideli și ocazionali musafiri pe aici, în această seara vom vorbi despre trei-patru meci în particular și vreo alte 6-7 în general. Iată ce avem pentru domniile voastre în meniu.

Mai întâi, pentru că noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni, știți voi treaba cu propritatea, vom servi aperitivul Sorana – Mattek-Sands. Care se dorea a fi ceva ușurel și distractiv, dar care s-a transformat într-o prăjeală horror în toată regula. Apoi, pentru felul întâi, avem Gulbis – Del Potro. Consistent și complex, așa cum ne place nouă, gurmanzilor (nesătulilor?) din tenis. Pentru felul doi, am pregătit două vorbe pline de condiment despre Simon – Thiem. Băieții ăștia doi sunt la fel de asemănători ca Batman și Petre Roman, dar au făcut un meci grozav. Iar la final mai încercăm odată desertul numit Federer, că data trecută Dolgopolov a băgat nasu-n glazură și ne-a stricat combinația. Sacourile jos, cureaua lărgită. Îi dăm drumul.

Wimbledon ball boys Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 3: Kokkinakis banged your Horia

Și? V-ați obișnuit deja cu verdele ierbii, cu echipamentele albe aproape identice ale tuturor jucătorilor care te fac să-njuri în gând înainte să te prinzi că de fapt lovitura aia de rever dată afară e a adversarului, cu pereții fără reclame din spatele terenurilor, de te și-ntrebi din ce dracu’ trăiesc ăștia de la Wimbledon? Bun. Haideți să vedem ce mișcări tectonice a produs a treia zi de treierat pe iarbă.

Wimbledon grounds Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 2: Unde nu-i Klizan, vai de Dolgopolov

Salut, tovarăși. Codruț sunt și preiau de la Meșter cronica de azi, așa că luați cu pâine și relaxați-vă, o să vă simțiți ca la masaj.

Să se dea tenis la fiecare, dar să ajungă la toată lumea! Frate, și e atât de mult, încât chiar ajunge la toată lumea. ATP, WTA, simplu, dublu, mixt. Nici nu știi ce să faci cu belșugul ăsta, că ziua n-are decât 24 de ore și trebuie să mai și muncești. Așa că te gândești ”nu mă pot uita la toate, deci vai, câtă risipă!”. Dar nu e nicio risipă, să ne intre bine în cap că Slamurile astea știu foarte bine ce fac și încotro se îndreaptă. E mult și bun, ca un tort de înghețată.

Dimitrov

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 1: Daniil Dezastrul

E greu să crezi că putem aspira ca nație la vreun trofeu la Wimbledon în probele de simplu. Nu de alta, dar știm foarte bine că ai noștri nu prea sunt în stare să taie iarba corect nici măcar pe stadioane, acolo unde nu-i musai să o pilești la 8 milimetri și să angajezi grădinari care să aibă pe pereți titlul de Sir alături de diplomele de șef de promoție de pe la Agronomie. În plus, ne e clar că o țară care-și lasă principala arenă de tenis să se scurgă în suc propriu, transformând-o într-un soi de Colosseum în mizerie, nu va fi niciodată în stare să construiască și să întrețină un teren de tenis de iarbă, chestie care pare mai complicată decât construcția laserului de la Măgurele.

Wimbledon

În aceste condiții, când știm cu toții că ne naștem, trăim și vor muri pe zgură, principalele motive de laudă pe la Wimbledon se leagă de cele două finale jucate la simplu de Ilie Năstase prin anii ’70, perioadă în care Ilie era privit ca un soi de Kyrgios amestecat cu Monfils și cu Djokovic, și de două titluri la dublu, ultimul luat la subraț de Horia Tecău acum doi ani, alături de Jean-Julien Rojer. Oricum e mai mult decât am fi putut spera vreodată într-o țară în care iarba a fost până nu demult un soi de bibelou care nu se călca nici măcar în parcuri, fiind privită mai degrabă ca furaj decât ca suprafață de joc. Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Gaz Metan Mediaș – Poli Timișoara 2-2: Greu de sinucis

S-a terminat, fraților. După ce Real Madrid și Juventus au deschis sâmbătă concertul cu o reprezentație-suport, la nicio zi distanță am asistat la highlight-ul weekend-ului: trei partide de final de sezon în Playout-ul Ligii 1 Orange. Cu nume numai unul și unul: Chiajna, Voluntari, Pandurii, Timișoara, Mediaș și Botoșani ne-au oferit la final de campionat o seară pentru care Sergio Ramos, Marcelo și Cristiano Ronaldo și-au anulat party-urile cu ocazii câștigării Ligii Campionilor pentru a urmări live pe streamuri obscure desfășurarea luptei pentru evitarea retrogradării din România.

Voluntari-Chiajna-2

Citeşte în continuare