UEFA Champions League, faza pe gazon. Napoli – Nice 2-0: Ghimpe-n Coasta de Azur

Foto Nissan UCL

Cine n-a auzit până acum de 147 500 de ori intr-un comentariu de meci expresia “masa bogaților” este poftit, respectiv poftită, să scrie de 10 ori pe foaie “Mironică” și să ia aminte. Așa, luați-vă câte-un scaun și neteziți un șervețel în poală, să nu vă cadă firimituri când râdeți cu gura deschisă. Până să ajungem la felul principal pe masa de unde felurile românești sperăm să nu lipsească, ne mai stăpânim pofta cu meciuri din Playoff – un digestiv pe burta goală care să ne amețească un pic și să ne facă să uităm că Daum încă mai e antrenor la Națională.

Embed from Getty Images

În cazul în care Luțu îi citește rândurile astea lui Becali, să se știe că n-avem miel în meniu, doar niște cârlani kazahi anihilați de Celtic. Dar gustați din antreuri și din glume, vă rog. Nu vă jenați. Mai ales că e posibil ca despre meciurile astea să citiți pe larg doar aici în condițiile în care ieri s-a jucat Real Madrid – Barcelona, deci presa de sport a fost ocupată cu un nou trofeu câștigat de Zidane și cu un nou gol marcat de Marco Asensio de la 98 de kilometri de poartă. Bun copilul, dacă continuă în ritmul ăsta simt că-l vedem în doi-trei ani la Steaua sau Dinamo. Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Sporting – FCSB 0-0: Salvamarile speranțe

Foto Nissan UCL

Mă tot țin să zic asta de câteva texte încoace, așa că nu vreau s-o mai ratez și în seara asta, chit că ai noștri au jucat îndeajuns de bine încât treaba asta să conteze foarte puțin spre deloc. Băi fraților, voi ați văzut ce font folosesc ăștia de la FCSB anul ăsta pentru numerele și numele de pe tricouri? Dacă n-ați văzut, vă pun o fotografie mai jos, ca să vă stric ziua. Parcă au organizat concurs de grafie la Grădinița 76 cu program prelungit din București și au imprimat pe spatele jucătorilor niște numere atât de urâte și de greu de citit, încât probabil că au ales copilul clasat pe ultimul loc doar ca să-i arate că-n viață e bine să fii optimist.

Toate tricourile echipelor cu ștaif sunt lucrate și studiate de armate de specialiști pentru ca fanii să fie atrași de combinațiile de culori și de forma imprimeurilor, în timp ce FCSB a luat tricourile create de Nike și le-a ars niște fonturi despre care Becali ar zice probabil că sunt inspirate din turniruri. Adică din Evul Mediu, cam pe unde-a rămas în general comportamentul public al singurului om din lume care în statutul companiei are trecute la coduri CAEN deopotrivă creșterea de animale și săpatul după banii de la UEFA prin cupele europene.

Embed from Getty Images

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. FCSB – Viktoria Plzen 2-2: Atletico Teixeira

Prieteni ai fotbalului, foști, actuali și viitori posesori de modele Nissan, steliști confuzi. Salut! Dacă parcurgeți aceste rânduri, o faceți fie pentru că nu mai scrie nici dracu’ despre Qarabag FK și sunteți curioși ce mai e și cu ăștia, fie pentru că v-ați obișnuit, de-a lungul timpului, să citiți și cronici sportive mai altfel, mai amețite din condei, mai lovite de tren, ați înțeles voi. Ar mai fi și o a treia variantă, cea în care ați văzut acest text împărțit pe Facebook de vreun prieten care vă vrea binele. Oricare dintre aceste scenarii ar fi, noi vă mulțumim. Pentru că mirceamester.ro este un fel de Tolo.ro, ia gândiți-vă un pic:

1. E un brand respectat
2. Sub care scriu mai mulți oameni
3. Care nu se supără când li se spune că scriu prost
4. Pentru că știu că nu scriu chiaaaaaar așa de prost și, oricum, nu există termen de comparație, că nimeni nu scrie în stilul ăsta cronici
5. Așa că își văd de treabă

Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu

Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, ziua 13. Finala masculină: Roger de crapă pietrele

Trebuie să ne punem de acord încă de la începutul acestei cronici: în finala dintre Roger Federer și Marin Cilic, ne vom referi la elvețian ca la “al nostru”. Nu e neapărat treabă de preferințe, deși aș semna contract pe viață că scriu cronici de tenis dacă aș ști că omul va continua să picteze pe teren încă măcar 20 de ani de acum înainte. Evident, nu e nici treabă de naționalism, pentru că ultima dată când am trecut prin Elveția – o țară fabuloasă, de altfel – mi-au luat băieții vreo 30 de euro pe o porție de cartofi prăjiți și un sandviș la o cârciumă pe marginea șoselei, de-am fost nevoit să beau apă din izvor ca să fiu sigur că nu intru în insolvență.

Roger Federer Wimbledon 2017 final

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 12, finala feminină: Turbine Muguruza

S-au așezat planetele anul ăsta astfel încât Venus Williams a părut că joacă într-un serial american de acțiune în care e personaj principal, iar Simona Halep e guest star. Casting bun, practic potrivit pe vârstă. Ei, și cum treceau timpul și sezoanele, fugit irreparabile tempus, cum ziceam în comentariile de la română ca să par doct și să-l oblig pe profesor să-mi ridice media, vine sezonul 23 al serialului la care nu se mai prea uita nimeni, pentru că Venus zbura de ceva vreme sub radar, iar criticii apreciau mai degrabă jocul actoricesc al surorii Serena, care și-a tapițat cămara cu statui și premii.

Și jap! unde nu-ncepe Venus sezonul cu finală la Australian Open. Mai trec câteva episoade și hop! finală la Wimbledon. Juca Venus a noastră, băi frate, de parcă era Schwarzenegger, Bruce Willis și ceilalți pensionari care se mai adună la un pahar și-un film din când în când pentru a căsăpi găști de sârbi și ucraineni în filme care n-au milă de mândria națională a est-europenilor.

Venus Williams

Citeşte în continuare

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 11: Hegemonica

Ne-am obișnuit cumva, în ultimii ani, ca atunci când ne trece cheful după eliminările alor noștri de la simplu, cei de la dublu să scape turma și să câștige turnee când te aștepți mai puțin. Știi cum e: când nu e Simona, e Irina. Când nu e Irina, e Sorana. Când nu e Sorana, e Monica. Când nu e Monica, e Raluca. Când nu e Raluca, e Horia. Când nu e Horia, e Florin. Și când nu e niciunul, suntem noi oricum aici, deci la final oricum zâmbim într-un fel sau altul, așa că putem să ne declarăm mulțumiți că am nimerit epoca asta a românilor care termină turneele mari cu trofee deasupra capului.

Wimbledon 2017

Citeşte în continuare