Asistăm în ultimii trei ani la expoziția un fotbal pe care generația mea nu l-a mai văzut niciodată. Oricâte echipe excelente, oricâte competiții câștigate și oricâte meciuri dominate am văzut până acum, ce arată Barcelona și Real Madrid reprezintă curiozități stilistice nu doar pentru cei care urmăresc fotbalul, ci și pentru amatorii sau profesioniștii statisticilor. Dacă urmăriți pe Twitter măcar câteva dintre zecile de conturi care oferă statistici live (vă recomand cu drag OptaJoe, Infostrada sau Misterchip pentru a fi la curent cu cifrele imediat după ce acestea se întâmplă), ați observat în mod sigur până acum că oamenii care se ocupă de asta au treabă în ultima perioadă cât pentru trei campionate. Citeşte în continuare
Gazeta Sporturilor, azi ai murit!
Undeva prin 1924, nişte oameni care iubeau sportul deschideau un ziar în care îşi propuneau să vorbească despre un fenomen care începea să atragă din ce în ce mai mulţi tineri. Sportul – nu doar fotbalul – urma să devină abordare planetară şi să schimbe politici sociale, regimuri şi idei.
Undeva prin 2012, Gazeta Sporturilor a pierdut complet lupta cu bunul simţ. De fapt, bunul simţ este destul de vag exprimat aici, pentru că – din ce se pare – au pierdut lupta cu legalitatea. Într-o ţară în formă de peşte gras care vine cu bale la colţul gurii când vede femei îmbrăcate sumar, o publicaţie serioasă ar fi continuat să-şi urmeze idealurile şi să încerce să formeze opinii. Abordarea heirupistică a formatului, a conţinutului şi a unora dintre oamenii care sunt responsabili de astea au transformat însă un nume onorabil într-o hazna. Şi nu mă feresc de cuvinte când spun asta. Citeşte în continuare
Fotbal pe pâine (2)
1. Din când în când, fotbalul ne rezervă povești uimitoare. În șaisprezecimile Cupei Africii de Sud, meciul dintre Mamelodi Sundowns (liderii campionatului sud-african) și amatorii de la FC Powerlines s-a terminat cu un scor care i-ar face invidioși chiar și pe cei de la rugby: 24-0. La pauză a fost 10-0. Normal, fotbaliștii de la Mamelodi au reușit să-și stingă setea de goluri în acest meci, Hlompho Hekana, Nyasha Mushekwi și Richard Heynekane marcând 7, 6, respectiv 5 goluri. Interesant e faptul că FC Powerlines a ajuns, totuși, în această fază a competiției, lucru care ne subliniază clar faptul că echipe mici încă există, în ciuda autoflagelării pe care ne-o autoprestăm de fiecare dată când batem cu 1-0 San Marino sau Luxemburg.
2. Și pentru că suntem la capitolul goluri, nu vreau să trecem de subiect până nu vedem împreună o reușită de excepție Citeşte în continuare
Ferrari F12berlinetta
După nişte mulţi ani prin presa auto şi după multe maşini văzute la faţă, la spate şi înăuntru, devii imun. Nu mai simţi lucrurile pe care le simţeai când ai intrat prima dată într-un model compact premium, de exemplu. OK, modelele reuşite sunt modele reuşite, dar efectul Wow, acel ceva care să te facă să rămâi fără respiraţie a trecut de ceva vreme pe lângă mine şi a rămas în spate, lăsând în urmă multe emoţii astăzi virtual inexistente.
Uneori, însă, din când în când, rar, se întâmplă să-ţi simţi inima bătând cu putere pur şi simplu. Şi să simţi din nou că maşinile alea pe care le vezi pe bandă rulantă au suflet, respiră, trăiesc, visează şi te fac să visezi. Pentru că în faţa ta se desfăşoară o simplă imagine. Absolut fantastic. Uneori nu e nevoie să vii cu argumente şi alte cifre pentru a simţi lucruri frumoase. Mai multe imagini aici.
1930
În era fotbalului-spectacol etalat de Spania, în era în care fotbaliștii europeni conduc lumea la nivel tehnic și în epoca vârfului rivalității dintre Barcelona și Real Madrid, un meci între Uruguay și România pare că nu contează în ecuația fotbalistică mondială, chiar dacă naționala sud-americană se află pe locul a patrulea în clasamentul FIFA, după Spania, Germania și Olanda. Probabil că un amical între aceste două echipe apare sec, reprezintă vizual o simplă bifă în palmares și eventual o opțiune în plus în ofertele caselor de pariuri. Și totuși, oricât de fantastic ar părea, Uruguay și România au fost două dintre cele doar 13 națiuni care au pus umărul la nașterea uneia dintre cele mai cunoscute și urmărite competiții sportive Citeşte în continuare
Fotbal pe pâine (1)
1. Site-ul britanic The Guardian găzduiește de ceva vreme o rubrică editorială în care un fotbalist în activitate povestește secrete din vestiar, expune relațiile dintre jucători și, în general, ne arată cum se vede viața din fotbal din cealaltă parte a baricadei. Nu știe nimeni cine este The Secret Footballer, dar articolele sunt absolut fantastice. În ultimul, întrebarea este “Ce credeți că apreciază mai mult un fotbalist? Banii sau trofeele?”. O întrebare pe care Citeşte în continuare
Retorică
Se întâmplă din senin. Cade și nu îți dai seama cum. De fapt, până să te prinzi ce se întâmplă a căzut deja de ceva vreme. Iar tu ai rămas ca un snop de paie în ploaie, admirând sec fericiți și suduind fericiți. Iar primul gând care-ți vine este un sincer “De unde dracu’ a venit asta?”, frate dulce de sânge cu “P-asta cum naiba a făcut-o?”. Dar nu e greu de realizat. Pentru că asta e diferența dintre o jucărie și un joc. Dintre lumină și căldură. Dintre ravenă și ogaș. Dintre cal și călăreț. Dintre jucător de fotbalist și fotbalist. Dintre fotbalist și geniu. Undeva, cumva, o listă se completează singură în fiecare an, sancționând marionetele și introducând în ecuație actorii adevărați ai teatrului.
Spuneți-le “Sensible Goals”, așa cum le spune suedezul Marcus Walkin. Elementul comun este acel sincer, patetic, redat fidel și fără echivoc “Vreau să văd reluarea!”. Când nu înțelegi cum a făcut-o, nu mai vorbim de fizică, ci de chimie. Fie ea și românească. 19.
P.S. Nu ratați excepționalul site de la final.
Curuluboc
Bună seara şi bine v-am găsit la ştirile zilei. Astăzi, în cadrul unei descinderi prin învăluire a serviciilor secreţii, oamenii de ordine au capturat unul dintre cele mai valoroase artefacte ascunse sub ani şi ani de civilizaţie vestimentară şi de colaps estetic. Artefactul, denumit codat deocamdată Curuluboc, este ţinut secret sub pază SRI după ce un fotograf şi cameraman de ocazie a reuşit să surprindă câteva cadre cu cea mai mare descoperire din istoria recentă a României. La faţa locului se află colega mea, Namcur Dasochei. Namcur?
- Bună seara, Androgineea, bună seara tuturor telespectatorilor noştri. În ceea ce se va dovedi, probabil, una dintre cele mai urmărite seri din istoria televiziunii din România. Curuluboc a fost descoperit după mulţi ani de căutări în care singurele astfel de artefacte văzute pe ecrane le-au aparţinut exclusiv unor glume cu aspect sensibil, dar comportament grobian. Conform declaraţiilor martorilor oculari, obiectul găsit a reuşit să atragă atenţia întregii naţii şi numai, pentru că… (…)
- Namcur, ne auzi?
- Da, Androgineea.
- Este adevărată opinia analiştilor profesionişti pipuncurişti conform căreia descoperirea artefactului şi întreaga nebunie media din jurul acesteia au loc ca urmare a unei lipse acute de întâmplări cu potenţial de ştire?
- Da, se discută foarte mult pe marginea acestui subiect în aceste momente în Piaţa Duşului. Conform celor de aici, există şanse enorme ca recent descoperitul Curuluboc să nu fie singurul artefact de acest tip ascuns în înveliş textil. Se vorbeşte de o colecţie cu nume asemănătoare. Astfe, în colecţia Curululume există obiecte de patrimoniu precum Curulucrin, Curuluilici, Curulugigi şi, poate cel mai stiamt dintre toate, Curulubăs, un artefact despre care se spune că ar exista deja expus în forme copiate prin instituţiile statului, artefactul fiind păzit cu sfinţenie şi sărutat cu pioşenie de iubitorii artei. Aceiaşi comentatori experţi anunţă faptul că, dacă aceste artefacte ar fi fost deja relevate, şocul produs de apariţia lui Curuluboc în imagini ar fi fost mult atenuat.
- Mulţumesc, Namcur. Continuăm ştirile. Astăzi, în Bucureşti, un câine a muşcat un om.
Cum zici “Shitstorm” în românește?
Lingviștii germani au ales anglicismul anului. Exact. Niște nemți care au o meserie pe care românii o înjură cum apucă pentru că nu o înțeleg aleg în fiecare an cel mai bun cuvânt de origine engleză intrat în limba germană. Practic, oamenii își dau girul pentru ca respectivul termen să intre în limbă, următorul pas fiind includerea sa în dicționar. Dacă la noi există critici de weekend ai împrumuturilor lingvistice, la nemți – un popor prin definiție mai conservator – acest proces de dinamică lingivstică este deja instituționalizat.
În 2011, cuvântul pe care lingviștii germani l-au acceptat ca fiind cel mai reușit este Shitstorm, termenul reușind să bată alte cuvinte în trend, precum Occupy, folosit din ce în ce mai des de tinerii germani odată cu înmulțirea protestelor sociale și nu numai din Europa, sau Incircle, un termen englezo-german care înseamnă “a introduce pe cineva în cercurile din Google Plus”.
Ce înseamnă Shitstorm? Conform Urban Dictionary, există vreo șase sensuri pentru termen. Dacă literal vorbim de o “furtună cu căcat”, sensul figurat al cuvântului sugerează o întâmplare cu final nefericit. Eventual, așa cum l-am întâlnit eu foarte des, o serie de întâmplări nefericite care se întâmplă într-o perioadă foarte scurtă. Un fel de “shit happens” rostit foarte des în contexte diferite și într-o perioadă de timp scurtă.
Conform lingviștilor, termenul a fost ales cea mai importantă contribuție lingvistică engleză în cultura germană (sesizați ironia fină involuntară) pentru că este extrem de descriptiv. În 2010, cel mai apreciat termen a fost Leaken, un verb care evocă scăparea unor documente sau informații fără acordul sursei. Evident, la bază au stat scurgerile de informații din dosarele Wikileaks.
Fotbalul ca spațiu
Eduardo Txillida Juantegi. Născut acum 87 de ani în San Sebastian, Țara Bascilor. O zonă în care spiritul local – spuneți-i patiotism – este mai mult decât dezvoltat și se manifestă în toate ariile și disciplinele posibile. De la educație la justiție. De la cultură la gastronomie. De la artă la sport. Rețineți asta.
A jucat fotbal. Portar. A fost cumva atras de postul ăsta nu neapărat pentru că a vrut să fie omul care poate face diferența între victorie și eșec, ci pentru că vedea altfel jocul. “Ateii” spun că fotbalul e un joc în care 22 de jucători fugăresc o minge. Pentru tânărul Eduardo, mingea era pusă de jucători în spațiu, traiectoriile reprezentau linii între lumi, iar jucătorii sunt pioni pe o tablă imensă. Din poartă, spaniolul era un soi de antrenor care ducea poziționarea la absurd pentru a-și explica nu fotbalul, nu sportul, ci viața.
La 18 ani, în 1942, a devenit portarul lui Real Sociedad. O onoare pentru familie, o plăcere pentru el. A jucat doi ani la cel mai înalt nivel într-o echipă care a promovat din divizia a doua de pe locul al doilea și a terminat pe locul al 13-lea în prima divizie în al doilea sezon. Sezon pe care nu l-a mai terminat din cauza unei accidentări la genunchi. A fost finalul carierei sale. Citeşte în continuare
Susţin
