Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 15: Neymarea răzbunare

Cum ziua de sâmbătă de la Rio a fost prima de la începutul întrecerilor în care arenele, stadioanele și sălile olimpice nu s-au trezit în sunet de bormașină românească, am putut să asistăm relaxați la derularea întrecerilor din Brazilia fără să stăm cu numărul de la Salvare gata să fie apelat în cazul în care EKG-ul s-ar transforma în zig-zag de cutremur de 9 grade Richter. A fost o zi plină de finale, pentru că sporturile de echipă care au început să tureze motoarele la începutul celor două săptămâni de competiție au ajuns acum la vărsarea în mare, iar ieri am putut observa cu ochiul liber dacă acestea formează estuar sau deltă, în funcție de eroziunea pe care o generează viteza de coborâre prin pâlnie a celor două echipe calificate în meciul pentru medalia de aur.

Cea mai populară astfel de finală a fost cea din competiția de fotbal a băieților, acolo unde Brazilia condusă din teren de Neymar s-a lovit ca-n acceleratorul de particule de Germania condusă din teren de nemți. Iar brazilienii au folosit prilejul pentru a dezgropa morții din partida jucată de Naționalele mari ale celor două țări acum doi ani la Campionatul Mondial, când Germania a băgat cu capul în pământ Brazilia și și-a transformat adversarii în stații de tren cu un 7-1 care a rămas scrijelit și subliniat cu sânge în istoria fotbalului. Dar pentru că Neymar, șeful de scară al brazilienilor în actuala generație, lipsise la acel meci din cauza faptului că un columbian cu dare de mână și mai ales de picior i-a rearanjat cutia toracică într-o partidă anterioară, brazilianul a așteptat ca pe salariu momentul în care în radare îi apare vreo echipă nemțească, indiferent de nivelul la care se întâmplă asta. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice, acolo unde germanii au venit cu grădinița asezonată cu frații Lars și Sven Bender și cu Nils Petersen, trei băieți de 27 de ani aduși ca să uite de faptul că lustruiesc banca de rezerve a Naționalei mari.

Seria limitată Renault Olimpic

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault Româniapartener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Însă pentru Neymar în particular și pentru brazilieni în general asta a contat foarte puțin. Detașat la arme în finală exact în ziua în care echipa sa de club, Barcelona, debuta în noua ediție a campionatului din Spania, Neymar a deschis scorul în minutul 27, când a demonstrat că e talent nativ la geometrie în spațiu, desenând o parabolă care a legat unghiurile de 90 de grade ale vinclului și ale barei de susținere a plasei într-un gol în care jucătorul brazilian ne-a arătat că nu există motivație mai mare decât culoarea roșie din fața ochilor. Creșa germană a replicat însă prin ocazii pe care inginerii le-au transformat în provocări proprii, testând de vreo trei ori rezistența la șocuri a barelor porții de la Rio în încercarea de oferi cuviosul CTC înainte de a părăsi competiția. Iar când n-au nimerit barele au nimerit plasa: Max Meyer, un sugar de 20 de ani care taie chitanțe la Schalke 04, a egalat când se făcea o oră de joc și a trimis partida în prelungiri și apoi la penalty-uri.

Specialiști pe linie deontologică în executarea loviturilor de departajare, germanii au demonstrat însă că abordarea aplicată pe ramură apare în ADN doar după vârsta de 24 de ani și au ratat ultimul penalty al seriei, lăsându-i aceluiași Neymar posibilitatea de a arunca nisip de Copacabana în cilindrii motorului german, care și-a dat astfel obștescul sfârșit. Cu 5-4 după penalty-uri, brazilienii pleacă acasă cu medaliile, încercând să și le bage-n rănile deschise în 2014 pentru a acoperi falia apărută atunci în mușchiul cardiac al fotbalului din localitate.

Nemții au avut însă și ei motive de prăjit cârnați bavarezi după ce Thomas Roehler a câștigat medalia de aur la Aruncarea suliței. Cu o încercare reușită de 90.3 metri, Rehler a primit deja scrisori de intenție și de cooptare din partea galeriilor de fotbal din România, care ar dori să-i utilizeze talentul la aruncarea torțelor și a altor obiecte asemănătoare până-n peluza opusă, evitând astfel amenzile grele pe care le dau forurile legislative ale sportului pentru întreruperea partidei. Ex-campionul olimpic al probei, Keshorn Walcott (Trinidad-Tobago), a luat doar medalia de bronz, clasându-se în spatele kenyanului Yulius Yego.

Revenim la sporturile de echipă, acolo unde vecinii sârbi ne-au demonstrat în operație pe cord deschis că aria de selecție este o fiță înaintată de șefii limitați ai sportului atunci când e momentul scuzelor pentru eșecurile crunte ale disciplinelor fiecăruia. Cu o populație de doar 8 milioane de locuitori, Serbia s-a calificat în finală în trei probe dedicate echipelor, iar până astăzi au câștigat un aur (la polo masculin, 11-7 contra Croației) și un argint (la volei feminin, acolo unde prietenii de peste Dunăre au dat de China și li s-au calat gleznele).

Dacă adăugăm faptul că Serbia are un bronz la baschet feminin și joacă astăzi finala la baschet masculin contra balaurului american, peisajul arată mai mult decât luminos pentru o țară care a ratat oricum câteva medalii de aur pe care le considera acontate. Cum ar fi cea de la tenis masculin, unde Djokovic a plecat din competiție plângând ca un copil căruia vecinul i-a băgat cuțitul în mingea scăpată peste gard. Chiar și așa, Serbia are până acum 7 medalii plus cea de culoare încă neclară de la baschet, adunând metale la sporturi pestrițe precum Lupte libere, Taekwondo, Canoe sau Săritura în lungime.

Da, frate, da’ au Deltă?

Apropo de baschet, Statele Unite au desființat Spania în finala olimpică după ce le-au administrat ibericelor un 101-72 rece ca un gazpacho făcut ca la carte. Nicio surpriză aici, pentru că SUA se află la a șasea medalie olimpică de aur consecutivă, trei dintre jucătoarele lotului adunând până acum câte patru dintre acestea. Mai mult, chiar dacă au ajuns la 34, respectiv 35 de ani, Diana Taurasi și Sue Bird, căpitanul americancelor, nu ar refuza nici o a cincea Olimpiadă în 2020, la Tokyo. Americanilor le place sushi-ul cu mult wasabi.

A fost o zi bună și pentru britanici. După ce Bolt a pus lacrimi de emoție în ochii icoanelor atletismului cu prima Triplă Triplă din istorie, Mo Farah a reușit a doua Dublă Dublă la 5000 și 10.000 de metri: Londra și acum Rio. Britanicul câștigase deja cursa de 10 kilometri acum o săptămână, iar ieri și-a pus poalele-n cap și i-a aruncat în puț pe adversari într-o cursă în care Farah spune că a căutat prin toate colțurile corpului pentru a găsi resurse să câștige. Asta nu s-a văzut neapărat însă pe pistă, acolo unde Mo a tras pe dreapta hârburile concurente într-un ultim tur pe care l-a terminat cu o nonșalanță demnă de curse ceva mai scurte.  “Urăsc să pierd”, a spus atletul britanic la final, explicând practic strategia sa complexă pe distanțe medii și lungi.

S-a scris pe pergament și-n cursa de 1500 de metri. Deși e greu de crezut că o victorie a atleților americani poate fi considerată o surpriză la vreo probă olimpică, succesul lui Matthew Centrowitz la 1500 de metri plat este primul pentru un american după fix 98 de ani de secetă. Atletul de 26 de ani, luat și el prin surprindere de faptul că în ultimele două tururi își lăsase adversarii la distanță regulamentară de autostradă, a avut la final îndeajuns de multe resurse pentru a câștiga și pentru a fi autoironic în declarația zilei la Rio: “Chiar dacă nu voi mai face nimic notabil în viață, nu voi putea fi considerat niciodată un tip complet ratat”. Îl invităm în România, acolo unde foștii campioni mondiali și olimpici sunt omorâți în pietre când încearcă să-și ajute loturile care sar din balamale la ani grei după ce ar fi trebuit să se retragă în glorie și liniște.

Nicio surpriză însă la probele de ștafetă masculin și feminin de 4×400 de metri, unde atleții americani au băgat coasa electrică în iarbă și au strâns otava înainte ca ceilalți să apuce să-și scoată cutea. Americanca Allyson Felix a adunat cu această ocazie a șasea medalie de aur din carieră la Jocurile Olimpice, devenind astfel cea mai galonată atletă din istoria olimpismului.

Imnul Statelor Unite s-a auzit în boxe și în proba de Triatlon feminin, acolo unde Gwen Jorgensen a câștigat medalia de Aur după o cursă pasionantă în care și-a depășit principala adversară, elvețianca Nicola Spirig Hug, în ultima bucată a părții de alergare a uneia dintre cele mai crude probe olimpice. Cele două au înotat umăr la umăr un kilometru și jumătate, au tocit pedalele bicicletelor pe 38.5 kilometri și au alergat alți 10 kilometri într-o cursă care-ți stoarce plămânii prin centrifugare și-ți transformă splina-n euglenă verde. “Nu concepea să câștige o altă medalie decât cea de aur. Bronzul sau argintiul erau considerate eșecuri”, a spus după cursă soțul americancei care la 30 de ani a arătat că la Jocurile Olimpice nu contează cât de lung ai traseul, ci contează cât de mult gândești să iei Aurul.

După ce au demonstrat că tenisul de masă e alfabet Pinyin pentru restul lumii, sportivii din China s-au săturat să pescuiască cu undița și au tras cu plasa prin râu și la săriturile în apă, acolo unde au câștigat 7 din cele 8 medalii disponibile la Rio. Plus două de argint. Plus una de bronz în singura probă pe care n-au reușit s-o bage la subsuoară în dosar plic, cea de trambulină sincron 3 metri, câștigată de un britanic. Ultima medalie de aur a competiției, oferită pentru săritura de la platforma de 10 metri masculin, a fost culeasă din drum de Chen Aisen, care câștigase anterior aurul la această probă și la sincron. E dovada supremă a faptului că un chinez care copiază perfect ce face altul poate fi și original la nevoie.

Trecem la Rusia, acolo unde aparent există două tipuri de sportivi: cei care iau medalii de aur și cei care le înghit sub formă de pastile. Echipa națională de handbal a câștigat ieri aurul într-un meci strâns contra Franței: 22-19. Ambele echipe s-au bucurat la final: rusoaicele pentru că au învins, adversarele pentru că au luat prima medalie olimpică din istoria handbalului feminin francez. Și cum francezii speră că măcar una dintre componentele lotului advers a mâncat usturoi cu Meldonium înaintea Olimpiadei, șansele ca Franța să rămână cu aurul sunt mai mari la finalul Jocurilor Olimpice decât înaintea finalei.

Nu de alta, dar nu există nicio zi în care un sportiv din Rusia să nu fie deposedat de vreo medalie câștigată la anterioarele ediții ale Jocurilor Olimpice. Dacă în zilele trecute fuseseră excluse echipele de ștafetă 4×100 de metri și 4×400 de metri de la Beijing 2008 pentru că reluarea testelor pe probele recoltate a dovedit că urina unor atlete poate fi folosită ca energizant de Bear Grylls, ieri i-a venit rândul Evgenijei Kolodko, medaliata cu argint la Aruncarea greutății la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Microscopul a făcut entorsă din cauza Turinabolului și a Ipamorelinei rezultate la analize, iar rusoaica trebuie să trimită medalia de argint înapoi. Aceasta va fi acordată chinezoaicei Gong Lijao, iar bronzul va merge tot la o chinezoaică: Li Ling. Interesant este că medaliata cu aur de la Londra, bielorusa Nadzeya Ostapchuk, a trebuit să recicleze la rândul ei medalia după ce a fost prinsă cu fofârlica la doar o zi după terminarea Olimpiadei londoneze. Altfel spus, la Jocurile Olimpice poți să iei medalie și dacă termini concursul pe locul al cincilea dacă ai noroc de ruși, rusoaice și alte nații în stare de ebrietate.

Apropo de Rusia și de tovarășii ei, toate medaliile concursului de gimnastică ritmică acordate din 1996 încoace au fost câștigate de sportive născute, crescute și îndoite pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. La Rio a fost rândul Margaritei Mamun să iasă bine la calcul după ce colega de pahar Yana Kudriavtseva a scăpat o măciucă într-un moment în care domina ca un șef de scară în fața restanțierilor pensionari. Pe trei a venit ucraineanca Ganna Rizatdinova, restabilind proporția etnică din Crimeea și pe podiumul de la Rio.

În sfârșit, Caster Semenya a câștigat la pas proba de 800 de metri a competiției olimpice de la Rio. Sud-africanca de 25 de ani s-a aflat în ultimii ani în mijlocul unor discuții interminabile despre legitimitatea participării sale în probele atletice feminine în condițiile în care s-a născut cu hiperandroginism, o condiție fizică ce implică lipsa uterului, testicule crescute în interiorul corpului și un nivel ridicat de testosteron. După o perioadă în care a fost obligată să concureze sub efectul unor pastile care limitau nivelul de testosteron natural din organism din cauza unor reguli impuse de Federația Internațională de Atletism, Semenya – considerată o eroină în țara de origine – a beneficiat de reguli ceva mai relaxate la Rio. “Regulile care-i limitează fizic unei femei participarea la probele atletice nu sunt acoperite științific”, au spus cei de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, permițându-i sud-africancei să alerge la Rio fără să ia pastilele care-o trimiseseră în plutonul probei în ultimii ani. Cert e că până la urmă e o știință să știi să profiți de faptul că te-ai născut cu un fizic diferit decât al celorlalți. Uită-te la Adi Minune.

Nu terminăm povestea de ieri de la Rio fără să le adresăm câteva cuvinte de sănătate celor de la TVR, care nu au oferit pe tot parcursul celor două săptămâni de transmisiuni în direct de la Jocuri nicio posibilitate de a revedea imaginile-cheie ale disciplinelor olimpice pe site-ul propriu. Opriți din evoluție undeva la nivelul Mineriadelor, cei din TVR sunt probabil mirați de faptul că televiziunea australiană, de exemplu, anunță că audiența Jocurilor Olimpice s-a dublat de la Londra la Rio datorită exploziei platformelor digitale. Astfel, dacă la Londra au fost urmărite pe platformele online proprii ale australienilor 6.4 milioane de minute, suma a urcat la 23.5 milioane de minute la olimpiada din acest an. De asemenea, transmisiunile NBC din Statele Unite au generat profit-record pentru că americanii au știut să transfere imaginile în mediul online, acolo unde au făcut bani serioși din vânzarea de publicitate.

În tot acest timp, TVR ne mulțumește în propriile spoturi pentru că plătim taxa Radio-TV, de parcă ne-ar da de ales.

ROMÂNIA LA RIO: MEDALII ȘI MAȘINI

  • AUR (1): Câte un Renault Kadjar Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
    Ana-Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu (Spadă feminin).
  • ARGINT (1): Câte un Renault Captur Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
    Horia Tecău și Florin Mergea (Tenis dublu masculin).
  • BRONZ (2): Câte un Renault Clio Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
    Gabriel Sâncrăian (Haltere 85 kg)
    Laura Oprea, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Mădălina Bereș, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Adelina Cojocariu, Iuliana Popa, Daniela Druncea (Canotaj 8+1)

ROMÂNIA LA RIO (duminică, 21 august 2016)

  • ATLETISM
    Maraton: Marius Ionescu și Nicolae Soare pleacă la ora 15:30 în proba-simbol a Olimpiadei alături de alți 153 de alergători din toată lumea.
  • LUPTE LIBERE
    Singura speranță realistă a României la o a cincea medalie la Rio este Albert Saritov, un rus de origine cecenă naturalizat de urgență în acest an pentru a putea reprezenta România la Rio. Saritov are 30 de ani, concurează la categoria 97 de kilograme și a luat bronzul la Mondialele de Lupte din 2011. Intră în Optimi la ora 15:10 împotriva lui Necolai Ceban, un luptător din Republica Moldova. Români peste români la propriu și la figurat.
Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.