Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 4: Tenis de rasă

Cu o vitrină de rezultate în care se aude ecoul ca-n salina Turda, delegația România pare până acum la Jocurile Olimpice de la Rio un pui de câine aflat în adăpost care ar sări în brațele oricui e-n măsură să-i promită măcar speranțe la o medalie. Am analizat deja în articolul de ieri cauzele și efectele prăpastiei în care am ajuns, nu mai insist asupra modului crunt în care încercăm să urcăm din nou pe stânci agățându-ne cu unghiile tocite. Cert este că există și o parte bună în deflația de rezultate de la Rio: am ajuns să apreciem până la lacrimi fiecare sportiv care-și aruncă în joc ultimele bucăți de atrii și ventricule pentru a ajunge aproape de podiumul olimpic. Atunci când zaci în derivă cu burta-n sus de ceva vreme într-o mare de culoare incertă, fiecare sticlă care plutește îți dă speranțe că va conține biletul tău spre civilizație.

Discuțiile sunt ample. Există voci care susțin că o Olimpiadă terminată fără medalii ar fi un semnal excelent pentru sportul din România, care astfel și-ar da seama că-i miroase subsuoara și s-ar apuca să se reseteze din temelii, construind de la bază un nou sistem de performanță care în 10 ani ar trebui să culmineze cu o Olimpiadă mult mai colorată decât cea din Rio. Bineînțeles, soluția perfectă ignoră capacitatea nativă a instituțiilor românești de a zace în suc propriu până la descompunere și logica publicului român, care vrea aurul la toate probele olimpice posibile astăzi ignorând faptul că unii sportivi se antrenează aruncându-se în bureți în loc de apă sau că drumul spre glorie e pavat cu competiții în care îți construiești soclul înainte de a monta statuia.

Seria limitată Renault Olimpic

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault Româniapartener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Una peste alta, atmosfera care a virat dinspre roz spre cenușiu absolut în ultimele zile ne face să ne agățăm de sportivii cu șanse la medalii ca urșii koala de eucalipt. Iar o performanță precum cea a dublului format din Horia Tecău și Florin Mergea, care ieri s-a calificat în semifinalele probei olimpice de la Rio, ne face să ne aruncăm în brațele tenisului ca un disperat în fața trenului: cu siguranța că măcar asta ne mai salvează.

De fapt, tenisul ne salvează egourile de ceva vreme fără să ne dăm neapărat seama. Când majoritatea celorlalte sporturi ne-au scăpat printre degete și s-au dus pe țeavă, lăsându-ne cu ochii-n scurgere, tenisul ne-a oferit momentele și personajele de grație cu ajutorul cărora putem deschide mândri orice discuție despre sport cu prietenii și dușmanii cu pașapoarte diferite de ale noastre. Simona Halep, Horia Tecău, Florin Mergea, Monica Niculescu, Irina Begu, Raluca Olaru și Andreea Mitu sunt personajele de bază în fabula în care, din păcate, mulți colocatari înțeleg doar că datoria sportivilor este de a ne asista râgâiala de după bere cu mingi de meci câștigate cu și pentru gloria asociației de locatari.

Mergea și Tecău au fost nevoiți ieri să treacă prin iad pentru a-și procura biletele pentru semifinala de dublu de la Rio. În meciul cu Marcelo Melo și Bruno Soares, produse finite ale fabricii de tenis din localitate, băieții noștri nu au avut în față doar doi adversari, un fileu și tușele, toate purtătoare de steag brazilian, ci și publicul transferat de pe Maracana pe arenele de tenis ale Olimpiadei cu tot cu decibelii colorați care fac parte din repertoriul sonor al unei națiuni care se bucură până și-n scandări. “A fost o atmosferă de Cupa Davis”, au spus ai noștri după sfertul de finală, chestie care probabil că ne-a ajutat în condițiile în care mulți dintre sportivi funcționează fie pe bază de ambiție, fie pe electroșocuri.

Adunați de aceeași parte a fileului după ce în ultimii ani au încercat relații extraconjugale cu suedezi, olandezi și indieni, Tecău și Mergea au început în control partida cu Melo și Soares, jucători ale căror creiere sunt conectate la rândul lor la stilul rapid al meciurilor de dublu. Românii încep meciul cumva surprinzător cu un break pe serviciul lui Melo, jucător care bate doi metri și e folosit în Brazilia pe post de stație meteorologică. Iar game-ul în plus este păstrat până la finalul setului, în ciuda încercărilor adverse de a tăia șicanele: 6-4 pentru ai noștri și semifinalele se apropie, iar în cele două etaje ale României din Satul Olimpic filează becurile a tensiune.

Setul al doilea se plimbă ușor pe muchia fileului, pentru că fiecare dintre cele două echipe reușește să-și câștige relativ ușor serviciul. Ai noștri ezită să schimbe viteza din cauza zidului care se ridică în față, iar brazilienii așteaptă cu răbdare o greșeală a adversarilor cum au așteptat triburile de odinioară venirea europenilor. Iar eroarea vine în cel mai sensibil moment: la 6-5 pentru brazilieni, Horia înlocuiește un voleu decisiv cu o ramă care trimite mingea pe alte meleaguri. 1-1 la seturi și medicii pregătesc aparatele în caz că vreunuia dintre jucători i se înfundă capilarele.

Nu a fost însă cazul, pentru că Tecău și Mergea au îmblânzit taurul. Setul al treilea este parfumat cu ceapă și slănină și stropit cu puțină țuică, elemente gastronomice care-i amețesc pe brazilieni. Ai noștri împing căruța cu aplomb, iar brazilienii se trezesc abia la 1-5, când lucrurile erau deja semnate și parafate. S-a terminat 6-2 în setul decisiv pentru dublul românesc, care se vede la un pas de marea finală, deci de un potențial meci care ne va asigura că steagul României nu pleacă de la Rio fără să fie scos de la naftalină de organizatori.

Semifinala cu americanii Steve Johnson și Jack Sock ar trebui să fie ceva mai ușor de gestionat, pentru că cei doi nu se ridică la nivelul și la elanul adversarilor brazilieni. În tenisul de Olimpiadă, însă, se poate întâmpla orice. Întrebați-i pe Novak Djokovic și pe Serena Williams, care în turneele ATP își bat adversarii cu mâinile prinse coc la spate, în timp ce la Rio au ieșit deja din competiție. Serena chiar ieri, când a primit un pachet suspect din Ucraina: 4-6 3-6 cu Elena Svitolina, jucătoare care în ultimele două meciuri apucase să-i fure Serenei abia nouă game-uri înainte de a fi trimisă la culcare în lacrimi.

Revenind la oamenii noștri, notăm înfrângerea dublului feminin pe care l-am aliniat în turneul de tenis de la Rio, Raluca Olaru/Andreea Mitu, care a fost acroșat în intersecția turului al doilea cu al treilea de rusoaicele Makarova și Vesnina, două dintre favoritele competiției la Rio: 1-6 4-6. Tenisul continuă însă să ne ofere speranțe la Jocurile Olimpice pentru că astăzi începe competiția de dublu mixt, acolo unde cuplurile Mergea/Niculescu și Tecău/Begu promit să încerce să ducă mai departe tradiția dansului popular românesc.

Deși  se antrenează pe lacul Snagov printre bărcile cu motor și fumul de mititei produs de curțile cu deschidere la lac ale caselor folosite de sateliți ca repere de focus, canotorii români au avut ieri o zi foarte bună la Rio. Pentru că în competiția de canotaj există recalificări care îți mai oferă o șansă la semifinală după ce în primele serii ai fi putut avea căderi de calciu sau probleme cu banca, echipajele românești feminine au profitat la maximum de regulament și au reușit să-și câștige dreptul de a trage pentru marile finale. Laura Oprea și Mădălina Bereș au câștigat la pas recalificările la două rame, în timp ce Ionela Lehaci și Geanina Beleagă le-au transformat bărcile în roți de moară adversarelor din recalificările pentru două vâsle categorie ușoară. Și chiar dacă vorbeam de curse pentru accesul în semifinale, apariția steagului românesc alături de poziția 1 pe grafica transmisiunii televizate ne-a mai calmat pulsul ajuns la ritm de ciocănitoare după infama zi anterioară.

În sfârșit, ultimul român intrat în competiție ieri, înotătorul Marius Radu, a reușit în seriile probei de 100 de metri liber un rezultat direct proporțional cu numărul de bazine olimpice din România: locul 38 din 59 de participanți.

Deși nu s-a prea vorbit românește ieri la Rio, Olimpiada nu a dus lipsă de evenimente care vor intra în istorie fie natural, fie cu forța. Iar cea mai importantă știre este faptul că înotătorul american Michael Phelps va trebui să-și angajeze contabil pentru a nu pierde șirul medaliilor câștigate. Ieri s-a întâmplat a 21-a medalie de aur olimpică din cariera americanului și a treia de la Rio după ce Phelps a strâns două victorii în finalele de 200 de metri fluture și de ștafetă 4×200 de metri liber. Înotătorul de 31 de ani a participat astfel activ la o treime dintre medaliile câștigate până acum de Statele Unite la Rio, iar competiția de natație continuă cu finale încă patru zile, timp berechet pentru ca sportivul american să-și cumpere o roabă de la vreun magazin de bricolaj din Brazilia.

Apropo de competiția de natație, americanca Katie Ledecki și unguroaica Katinka Hosszu și-au mai adăugat ieri câte o medalie de aur în palmares, dovedind că înotul este un sport în care, dacă-ți faci meseria corect, nu contează nici distanța, nici stilul în care reușești să-ți îneci adversarii. Ledecki, care câștigase acum două zile proba de 400 de metri liber, a făcut ieri valuri și la 200 de metri liber, adunând al doilea aur de la Rio, cu speranțe la cel puțin încă unul. Între timp, vecina Katinka s-a asigurat că va fi primită la Budapesta cu flori și boia dulce după ce a băgat gaz la 200 de metri mixt și a pus pe masă a treia sa medalie de aur de la Olimpiada braziliană. Din păcate, se pare că boala înotului nu e transmisibilă pe cale acvatică, Dunărea rămânând singurul element care ne leagă de maghiari când vine vorba de apă.

A fost spectacol și în concursul feminin de gimnastică pe echipe. Favorite certe la poziția întâi, americancele au fost conduse de pe aparate de grația muncitorească a titirezului Simone Biles, o tipă de 1.45 care la această oră rescrie manualele comuniste de gimnastică pe care s-a așternut colbul. În lipsa României, înlocuită la Rio pe criterii de performanță de țări precum Olanda sau Germania, care probabil învață gimnastică în spațiu la școala de ingineri, echipa Statelor Unite s-a bătut cu Rusia și cu China pentru medalii și a învins fără probleme majore, demonstrând o sete de medalii care riscă să transforme finalele la Individual Compus și pe aparate în start-up-uri numai bune de monetizat în Silicon Valley.

În celelalte știri interesante ale zilei de ieri avem prima medalie de aur câștigată de Grecia la Olimpiadă după Atena 2004, sportul elen reușind să iasă din faliment înaintea economiei din această țară. “Vinovată” este Anna Korakaki, care a terminat prima la pistol 25 de metri după ce anterior luase și o medalie de bronz, de această dată la pistol cu aer comprimat 10 metri. Pe lângă cele două medalii, Korakaki s-a asigurat astfel că niciun hoț nu va încerca să-i spargă casa în următorii ani.

O poveste de viață fabuloasă vine din concursul de haltere masculin. La categoria 69 de kilograme, aurul a fost câștigat de chinezul Shi Zhiyong, un tip de 22 de ani care acum un deceniu și-a schimbat, la propunerea antrenorului său, numele pe care-l avea din naștere (Shi Lei) în cinstea medaliatului cu aur la haltere 62 de kilograme de la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Altfel spus, China are începând de astăzi doi campioni olimpici la haltere pe care-i cheamă Shi Zhiyong. Câți Gheorghe Hagi născuți în 1994-1995 or exista în România?

Revenind la rezultatele Olimpiadei, aflăm că naționala de handbal a României nu este singura care a început competiția în picaj liber, pentru că echipa de baschet masculin a Spaniei – considerată buturuga mică în fața carului american – a pierdut al doilea său meci la competiția de la Rio. În cazul Spaniei, însă, ambele meciuri s-au terminat cu înfrângeri la limită (70-72 cu Croația și 65-66 cu Brazilia), ultimul după ce brazilienii au preluat conducerea cu 5,5 secunde înainte de finalul partidei.

Japonezii au realizat surpriza zilei de ieri după ce au bătut Noua Zeelandă cu 14-12 în competiția de rugby în 7. După ce anul trecut reușeau să-i bage cu fundul între buturi pe cei din Africa de Sud la Campionatul Mondial de Rugby, pare că japonezii s-au antrenat pe vita Wagyu doar pentru a măcelări ulterior marii bizoni din acest sport.

Momentul zilei a fost cel în care scrimerului francez Enzo Lefort i-a picat telefonul din buzunar pe planșă în timpul meciului pe care acesta îl disputa contra germanului Peter Joppich. Probabil căuta pokemoni pe care să-i prindă cu floreta. Momente mai puțin amuzante însă la canotaj, acolo unde germanul cu nume de vâlcean Marcel Hacker s-a prăbușit pe ponton din cauza efortului depus în timpul semifinalei de dublu vâsle, terminată pe locul al patrulea și cu timp de calificare în finală. Asta e, nu toți ne naștem în Rusia.

Apropo de Rusia și de vecinii ei, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat ieri că ucraineanul Oleksandr Pyatnytsya, un sulițaș care a luat argintul la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a fost deposedat de medalie după ce în probele biologice recoltate după acea finală s-au depistat recent rechini sub formă de Turinabol, un steroid care-l ajuta pe Pyatnytsya să facă înconjurul Terrei cu sulița și să și-o împlânte în spate la nevoie.

De altfel, ziua de la Rio n-a fost nici ea lipsită de povești cu râme-n ficați. După ce a câștigat aurul în proba de 200 de metri liber la înot, chinezul Sun Yang a fost acuzat de adversari că e atât de putred, încât urina sa are culoarea mov. “Când l-am văzut pe podiumul probei mi-a venit să vărs”, a spus francezul Camille Lacourt. Yang nu e la prima stație pe linia spre farmacie, fiind acuzat anterior de australianul Mack Horton că a călărit bostani.

În sfârșit, australienii s-au plâns oficial Comitetului Olimpic că echipa de hochei pe iarbă a fost trezită cu noaptea-n cap pentru ca oficialii antidoping să le preleveze probe pe nevăzute. Un fel de Vocea Australiei cu urină. “Nu avem nimic cu aceste teste care sunt foarte utile, dar oficialii ar trebui să țină cont de programul de a doua zi a sportivilor”, a declarat ofuscată șefa delegației olimpice din Australia.

La Rio, oficialii vor realiza 5500 de teste neanunțate pe cei 10.500 de sportivi înhămați la diferitele discipline de concurs, iar primii cinci clasați la fiecare probă plus alți doi concurenți aleși aleatoriu vor umple și ei păhărelul cu urină, care va fi păstrat până peste 10 ani și retestat pe măsură ce metodele de detecție vor evolua. Doar urina rușilor face excepție, din aceasta urmând să fie produse pastile cu Meldonium în cazul în care materiile prime ale companiilor farmaceutice vor dispărea în următorul deceniu.

ROMÂNII LA RIO (miercuri, 10 august 2016)

  • SCRIMĂ
    Concursul individual feminin de floretă are loc astăzi, iar Mălina Călugăreanu trage în primul tur pe planșă împotriva braziliencei Ana Beatriz Bulcao (14:30). Dacă va reuși să ajungă în preajma medaliilor, o vom vedea în finală la noapte la 2:15;
    Avem și un reprezentant în concursul masculin de sabie. Tiberiu Dolniceanu intră direct în turul al doilea într-un meci cu chinezul Sun Wei și speră să urce până spre medalii. Primul asalt începe azi la 18:45, iar dacă avem motive să stăm treji, finala e programată la noapte la 2:45.
  • CANOTAJ
    Multe evenimente astăzi în care sunt implicați românii în competiția de canotaj. Avem așa:
    Dublu rame feminin (Bereș/Oprea) în semifinală la ora 14:30;
    Dublu vâsle categorie ușoară (Beleagă/Lehaci), semifinală la ora 14:50;
    Cursa de recalificare pentru echipajul feminin de opt rame cu cârmaci (ora 15:50).
  • TENIS
    Florin Mergea și Horia Tecău joacă pentru calificarea în finală și pentru prima medalie românească la Rio împotriva americanilor Johnson/Sock. În jurul orei 20:00;
    Începe turneul de dublu mixt. Florin Mergea și Monica Niculescu trag în jurul orei 21:30 într-un meci de văzut contra spaniolilor David Ferrer/Carla Suarez Navarro;
    Cealaltă echipă românească, Horia Tecău/Irina Begu, începe turneul în jurul orei 23 într-un meci de asemenea foarte interesant cu polonezii Radwanska/Kubot;
  • HANDBAL
    După două înfrângeri jenante, România nu are voie să mai piardă niciun meci din grupă pentru a spera la calificarea în sferturi. Primul se joacă astăzi, contra Muntenegrului (17:30)
  • ÎNOT
    Robert Glință, tânărul de 19 ani care ne dă speranțe pentru Tokyo 2020, intră astăzi în seriile probei de 200 de metri spate. După ce s-a calificat în finală la 100 de metri spate, Robert se așteaptă să ajungă măcar în semifinale (19:25):
    La 100 de metri liber feminin, Ana-Iulia Dascăl intră în seriile de calificare la doar 13 ani. Este una dintre sportivele pe care trebuie să le urmărim cu atenție nu dor azi, ci în următorii ani (ora 19:02).
  • HALTERE
    Dumitru Captari intră în finala de la 77 de kilograme masculin (ora 16).

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

  1. TVR-ul își cam bate joc de noi azi-.- … Pe 2 canale sunt reclame si ar trebui sa înceapa scrima si canotajul.

    • Sub orice critică. Chiar dacă probele de canotaj au fost decamdată amânate, că-i bate vântul pe acolo.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.