Roland Garros 2018, faza pe tușă. Finala feminină: Bravissimo

O, Doamne, ce meci!

Pardon, bonjour à tous, oameni buni, comment allez-vous? Acesta va fi, probabil, cel mai citit articol din istoria cronicilor de pe site-ul de cronici al lu’ Meșter, așa că am zis să-l încep mai sofisticat, în limba lui Cantona și a lui Voltaire. Încerc să scriu, deși sunt praf. Mă bazez pe faptul că și voi sunteți la fel de praf și-mi veți ierta greșelile și starea exaltată în care mă aflu.

Embed from Getty Images

Simona, așadar, în cea de-a patra sa finală de Grand Slam și în cea de-a a doua pe care o comentăm aici, vesel și nu foarte relaxat. Cea din iarnă, de la Australian Open, ne-a pus pe chituci aproape la fel de rău ca cea de azi și probabil că doar Mircea Geoană înțelege genul ăla de durere dimineața la prima oră. Ei, dar aia a fost atunci, prezentul e acum. Și adevărul este că prezentul ne-a dat niște emoții unora dintre noi de nu mai știam cum să ni-l ostoim. Nu spun că organismul meu este dat peste cap atunci când e dominat de anxietate și tenis, dar da, brelocul meu de la chei este o folie de Furazolidon. Și este foarte greu să fii funny când ești stresat sau epuizat, apropo. Fiecare dintre noi are un proces prin care își parchează gândurile pe foaie. Unii o fac pe muzică, alții cu o bere în față, în timp ce cronicarii norocoși o pot face oriunde, oricum și de față cu oricine. În cazul meu, nu e chiar așa. La meciurile importante despre care scriu, fie aici, fie pe Treizecizero.ro, mă transform într-un David Letterman ieșit la pensie – nu vreau să aud de nimeni, răspund la telefon doar cât să-mi reped interlocutorul și tot ce pot mânca e pâine prăjită (știți, brelocul…).

Da, nu mi-a fost ușor azi, și numai brieful prietenilor de la Porsche România (”Bă, scrieți orice, dar fiți amuzanți!”) și faptul că a noastră a câștigat mi-au permis acum să glumesc fără nicio grijă pe lume.

Apropo de Porsche, brandul ăsta tocmai a împlinit 70 de ani de existență. Așa că dacă vreți să le ziceți Merci Beaucoup, Grazie sau Danke pentru că susțin cronicile astea (și cauza caritabilă care vine o data cu ele), o puteți face cu un Like cinstit aici, pe pagina lor de Facebook. Porsche tocmai a anunțat un nou model pe care nu o să mi-l permit niciodată – este vorba de Taycan, primul Porsche full electric. Undeva în deșertul californian, Elon Musk tocmai a scuipat sânge.

Bun, revenim la meciurile tari ale omenirii. Și, cu riscul de a lungi un pic prea mult introducerea asta, o să fac un exercițiu de aducere aminte: Top 5 cele mai stresante meciuri pe care le-am privit și/sau scris:

Locul 5. Irina Spîrlea – Venus Williams. Se întâmpla în 97, la US Open. Pentru cineva care abia învăța regulile tenisului, mă agitam al dracului de tare. Ani mai târziu, în 2013, scriam despre acel prim meci important din cariera mea de psihopasionat. Un text destul de prost, pe care nu mă-ndur să-l dau jos.

Locul 4. Simona Halep – Caroline Wozniacki, Australian Open 2018. Găsiți cronica noastră aici, dacă sunteți masochiști. Eu am văzut meciul ăla într-un hotel din Tel Aviv, unde am înjurat de m-au auzit și rudele surde ale lui Ariel Sharon.

Locul 3. România – Suedia, SUA 94. Oameni în toată firea au plâns pe umăul unui copil de 9 ani, iar acel copil eram eu.

Locul 2. Federer – Nadal, finala de la Wimbledon din 2008. A fost prima rană sportivă suferită ca adult. Tocmai terminasem facultatea, locuiam în Polonia, unde plecasem cu un internship. Aș vrea să vă povestesc succesiunea evenimentelor, dar adevărul este că la mingea de meci a lui Nadal am căzut în fund odată cu el și nu-mi mai amintesc nimic.

Locul 1. Federer – Nadal, finala de la Melbourne din 2017. Știți bucuria aia când ți se naște primul copil? Ei bine, eu nu. Eu am bucuria în 5 seturi a unei finale luate de Fed împotriva lui Rafa. That’s my baby!

Locul 0, Momentul 0: Simona Halep – Sloane Stephens: 3-6, 6-4, 6-1

Embed from Getty Images

Finala a fost transmisă de Eurosport, dar și de Pro TV, acolo unde comentariul le-a aparținut greilor Mihai Mironică și Cristian Tudor Popescu. Un mare WOW, care sper să țină locul oricărui comentariu răutăcios. Mă rog, hai că fac unul: e ca și când m-ar chema Moise Guran în emisiune la el să vorbim despre politică, un subiect care ne scapă completamente și definitiv amândurora. Cât despre Mironică, relația lui cu tenisul se rezumă la câteva reprize de maimuțăreală la adresa lui Nadal, când, împreună cu Banciu, își băga degetul în fund la televizor. Băieți, mai bine îl chemați pe Busu să vă comenteze, că tot erau șanse de ploaie la Paris.

Pe de altă parte (hai că m-am calmat, vă rog să continuați să citiți), este lăudabil când stațiile mainstream decid să dea tenis, ca poate nu toată lumea vrea să asculte comentariul celor care se pricep. De exemplu, eu am fost într-o zi la o dezbatere despre Social Media unde invitat era Lucian Mîndruță. Și am plecat de acolo mai prost decât am mers. Dar este important să avem alegerile astea, este important să putem decide cu capul nostru. În schimb, în 2014 dacă vă amintiți, finala Simonei cu Sharapova a fost transmisă de Antena 3. A comentat-o, spre surprinderea tuturor, Cristian Țopescu. Și a fost foarte bine. Omagii eterne marelui nostru comentator.

Din fericire, avem Eurosport, care deși a transmis cu întârziere de sunet finala asta, măcar are comentatori buni.

Și tot din fericire, de data asta, arbitrul finalei nu a fost Kader Nouni. Nu știu câți dintre cititorii noștri ne împărtășesc reținerea (da, hai s-o numim reținere) față de acest arbitru creț, nazal și plictisit. Dar de fiecare data când îl vedem coborând din scaun pentru a verifica o urmă, ne amintim de finala din 2015, când i-a tolerat Sharapovei toate alea. Nu mai revenim la ce a fost – suntem prea bătrâni să stăm botoși, dar prea tineri să uităm.

Embed from Getty Images

Meciul ăsta ne va rămâne în memorie, asta e clar. Dar să nu uităm nici de meciul din iarnă – unul la fel de intens, însă cu mai multe greșeli neforțate. Atunci, coleguții de la Adidas au spus că ”Nu se merită, bos, nu rentează și nu face sens. Kerber e viitorul, știi ce zic?”. Nimeni nu știa ce ziceți, bă băieți. Nici atunci, nici acum. Iar El Lider MaSimo tocmai a mai săltat busiunessul Nike cu o unitate.

Embed from Getty Images

Buuuun. Și primul set a început târâș-grăpiș pentru Simona, care a avut nevoie de o perioadă mai lunguță de aclimatizare cu ascuțimea lui Stephens. Însă dacă ai urmărit-o în ultima vreme pe Simona, mai ales pe zgură, ești la curent cu faptul că aduce un pic cu un pitbull ajuns la maturitate. Chiar și când e condusă sau dominată, în mintea ei nu este ”Cum dracu’ scap de-aici?”, ci mai degrabă ”Hmmm, cum să fac eu să-mi înfing colții în moalele adversarei?”.

Embed from Getty Images

Adică etapa în care echilibrează jocul este una foarte scurtă, iar în termeni tenisistici și mai puțin metaforici, asta înseamnă să ai un joc ce-ți permite să treci din defensivă în atac într-o clipită. Treaba e că Sloane are cam aceleași coordonate de joc. Ceea ce o face mai ciudățică este faptul că zgura nu e chiar bătătura ei preferată de jucat tenis, deci bravo ei! Și lovește mingea de pe ambele părți la fel de ușor cum dau mirii (săracii) shoturi pe gît la propria nuntă. Ai la ce să te uiți, carevasăzică. Și dacă mai pui la socotoeală ușurința cu care se deplasează și slice-urile defensive pe care le execută și cu ochii închiși, te trezești că ai în față un soi de Cayenne cu toate alea pe el de la care speri să termine benzina mai repede.

Embed from Getty Images

Știam că va fi greu, așa că am decis să urmăresc meciul de azi îmbrăcat în cele mai urâte și ponosite haine ale mele. Că nu știi niciodată ce se întâmplă, nu? Sudoare, muci, lacrimi, sânge sau toate la un loc îți pot ține de urât într-o finală de genul ăsta.

Și bine am făcut, pentru că americanca s-a ținut tare până la finalul setului întâi. Zgârcită cu greșelile neforțate, având un serviciu foarte sigur, n-a lăsat-o pe Simona să-i ia mai mult de 3 game-uri. Dar hai să vă zic ce e frumos la a fi cea mai bună jucătoare din lume (în afară de cazarea primită moca de la hoteluri): poți menține un nivel ridicat de joc pentru mai mult timp. Dacă nu-ți fuge mintea la eșecuri trecute, răceli, antrenamente ratate sau Piața Victoriei, jocul tău de lider mondial rămâne acolo două ore la rând și-ți câștigi finala, fir-ar ea a naibii de finală.

Embed from Getty Images

După un 3-6 care ne-a adus pe toți în pragul lăcrimării și al blestemelor în franceză, speram ca Simo să revină ca Middlesbrough în semifinala aia (știu că încă doare, dar n-am găsit altceva mai blând). Zis și făcut, dar mai întâi a avut grijă să piardă două game-uri la rând, ca să ne streseze ca lumea.

Naturalețea și larghețea loviturilor sunt mai evidente la Sloane, însă valoarea și experiența stau cu Simo. În rest, au avut moment când jocul lor semăna foarte bine. Asta-mi amintește de mica dramă a doi comentatori gesepiști, care-și făceau griji că din cauza echipamentului identic de la Nike, cele două fete vor fi foarte greu de deosebit pe teren. Asta înseamnă să nu fii dintre cei care discriminează rasial (bravo, excelent!), dar nici printre cei super răsăriți.

Embed from Getty Images

Ei bine, după ce a pierdut primele două game-uri ale setului 2, Simona și-a dat reset. Are ea un butonaș, acolo, pe care-l apasă discret când noi credem că-și aranjează părul în coc. Am văzut la Jude Law că făcea așa în ”The Young Pope”. Când îl exaspera o audiență, pac, apăsa pe buton și întrevederea se finaliza prematur. Așa și Simo și revenirea ei mult-așteptată în setul 2.

A câștigat 4 game-uri la rând, a rezistat unui scurt asalt sloanesc, iar la final a făcut break pentru 6-4. Uncle Sam plângea, Uncle Țiriac se bucura. Alături de VIP-uri precum Nadia, Gică 1 și Gică 2. Iar apoi, o scurtă pauză la 1-1. Nu știu cum naiba fac sportivii față presiunii de genul ăsta. Ok, au experiență, dar nu au alcool, deci tot mi se pare de necrezut.

Embed from Getty Images

Și pornit-a setul decisiv, un spațiu unde Simona mereu a spus că se simte bine. Știe să lungească punctele atunci când trebuie și știe când să le sugrume. Cu alte cuvinte, poate reduce democrația din teren după bunul plac, cu condiția să-i dai nițică vreme. Iar un set decisiv este, de obicei, exact acea vreme de care are nevoie. Cât ne-am căutat noi de apă rece prin casă, Simo a intrat în full F**k off Mode și a urcat până la scorul de 5-0. Un scor la care până și Teo Cercel (un tip a cărui exuberanță contagioasă ne amintește de domnul Țiriac) și-a permis un zâmbet discret. Iar Darren (omul ar trebui să aibă o cronică separată aici pentru vrăjile din ultimii ani) și familia Halep erau în freamăt.

Embed from Getty Images

Dap, Simona Halep era pe cale să câștige primul său Grand Slam, iar odată cu el, apartenența la istorie. Plus dreptul de a-i trimite la plimbare pe toți haterii, pariorii, papagalii, zeflemiștii, habarniștii și ageamiii vorbitori de română și nu numai.

Ultimele două game-uri au fost reprezentative pentru tot sezonul Simonei de până acum. Muncite, emoționale, dar cu un sfârșit mai fericit ca niciodată. La prima minge de meci, Simo a câștigat turneul de la Roland Garros. Iar în minutele care au urmat, a fost mai cumpătată decât noi toți la un loc, care am bocit, fiecare după posibilități, în funcție de compania în care ne-am aflat, de ne-au găsit sfinții părinți ai tenisului.

Embed from Getty Images

Ce urmează pentru Simona? O pauză, un cocktail sau două, niște felicitări primite de la câteva mii de oameni. Iar apoi, sezonul de iarbă, al cărui miez, Wimbledonul, o să-l povestim și noi pe aici. Nu uitați că ultimele două finale ale Simonei au coincis cu cronicile noastre: numai un naiv poate crede că asta e o coincidență și că nu ni se datorează și nouă succesul ei recent. Până atunci însă, mai avem o zi: finala băieților de mâine. Care, iată ce mișto, e mai puțin importantă de data asta. Da’ asta nu înseamnă că nu vom avea cronică, ba dimpotrivă.

Pace și drilluri, prieteni.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Ce e de luat la bord mâine

Finala masculină:

Rafael Nadal – Dominic Thiem

Codruț Baciu on FacebookCodruț Baciu on Twitter
Codruț Baciu
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

21 Comentarii

  1. Exact acelasi feeling il am si eu cand il vad pe Kader Nouni, ma bucur ca nu sunt singura :)) Bine spus ca am bocit toti care pe unde, eu una cu sughituri. Ce mai e de zis, bucurie pura…

  2. Foarte frumos si amuzant, felicitari, o singura remarca, finala cu Sharapova a fost in 2014 :D

    • Si “finala cu Middlesbrough” care inca doare, a fost semi-finala
      No hate, just sayin’! ✌

    • Este, mă! O finală pierdută în minus pentru ai noștri. :)

  3. Boss, ați fost singurii la care am citit, în acea fatidică sâmbătă din ianuarie, că o să mai vedem noi în 9 iunie. Am ținut minte, și-am sperat. Și-am sperat… Și iacă, s-a împlinit!!!

    • Orice zicem noi aici se împlinește. De aia nu facem pronosticuri. Ok, poate doar unul. În ianuarie. :)

  4. Frumos articol, am retrait din nou acele clipe superbe si de cosmar.

  5. “Urmează însă Roland Garros și praful de zgură cu care Simona a crescut acasă. Dați-ne onoarea de a pronostica primii ziua în care Simona va ridica primul trofeu de Grand Slam al carierei: 9 iunie 2018. Aici ați auzit asta prima dată.” Fabuloasă frază meştere. Jos pălăria. Ce intuiție incredibilă. Toți speram dar niciunul n-am avut curajul s-o scriem in gurs mare
    Cu toții am plâns atunci, în ianuarie, de necaz şi acum, pe 9 iunie, de o imensă fericire pe care ne-a adus-o Simona. Te aşteptăm cu cronica finalei de la Wimbledon pentru a plânge iar…de fericire

  6. Era nedrept pentru Tenis ca Simona sa nu fi castigat acum. “Ar fi fost prea urat”…

  7. Va admir si va urmaresc blogul! Chapeau bas!
    Am si eu o intrebare: numerele de la loto nu le stiti? Intreb pentru un prieten!

  8. …mulțumesc iubitule de scriitură…acum e minunat, dar ieri am făcut 17 cu 10 la primul set, ce vrei…inima asta l-a suportat pe Nasty în ’70 -73 (nr one!)…În octombrie ’73 am pierdut finala Cupei Davis la București …am urlat pe Progresul că nebunul de m-au dat în poză în l’Express….aveam fix 41 de ani…

  9. Ca sa fie fiesta completa: Nadal pierde azi si Roger si Simona castiga la Wimbledon! E minunat sa crezi in vise !

  10. A venit, in fine, si ziua in care Simona Halep castiga un turneu de Grand Slam si, poate nu intamplator, cel mai drag sufletului ei, Roland Garros!
    Dupa ce, in octombrie 2017, a devenit nr. 1 mondial, un astfel de trofeu era performanta care ii lipsea pentru a se inscrie definitiv in galeria celor mai mari jucatoare de tenis!
    Si, in continuare, a urmarit neabatuta, cu aceeasi determinare caracteristica unui mare campion, cu incredibil de mult efort, realizarea acestui obiectiv, devenit un tel in cariera, un vis! Azi, l-a implinit!
    Dupa esecul din ianuarie de la finala Australian Open, al treilea intr-un ultim act de GS, detractorii ei spuneau ca nu va castiga vreodata un turneu mare. Azi, i-a pus pe toti pe “silentios”!
    Felicitari si multumiri pentru tot, Simona! We`ll always have Paris, vorba unei replici dintr-un film celebru!

  11. Mircea, baiete…nu mai chinui limba romana si nici pixurile…tu si scrisul sunteti precum sinele de la calea ferata, paralele si ca CFR-ul …doua clase… hai pa si cauta sa faci ceva folositor, ca la scris nexam talent :)))))))))))

    • Doamne-ajută la toată lumea, Emile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.