Roland Garros 2018, faza pe tușă. Ziua 10: Un italiano hero

Bună seara, popor iubitor de tenis și cronici sărite de pe fix. V-au intrat așii la T azi? Sau măcar ați scăpat fără vreo accidentare urâtă? Vă întreb pentru că pe terenurile de la Roland Garros a fost azi ca-n filmele lui Tarantino: oriunde te uitai, indiferent de teren, vedeai doar sânge. Mușchi întinși aiurea, tendoane altoite, omoplați îndoiți și jumătate dintre medicii francezi chemați de urgență la Roland Garros ca să le facă masaj lui Djokovic și lui Zverev.

Am avut și un viteaz al zilei: italianul Marco Cecchinato, care s-a transformat într-o singură săptămână din paria în erou, iar azi l-a scos pe Nole în decor după un meci fabulos care l-a făcut până și pe Federer să renunțe la băița gemenilor pentru a vedea finalul.

În plus, America a avut azi o zi excelentă la Roland Garros, dolarul fiind evident mai bun decât moneda euro la capitolul greșeli neforțate. S-a făcut repetiție pentru 4 iulie după ce ambele americance din sferturi s-au calificat azi în semifinalele competiției de simplu, ceea ce înseamnă că Simona Halep va trebui să bată de data asta o americancă pentru a-și îmbunătăți decisiv pagina de pe Wikipedia și palmaresul în fața haterilor. Dar să nu anticipăm ca exit poll-urile făcute la comanda partidelor politice. Începem cu un meci de dublu.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Bara/Buzărnescu – Chan/Yang: 3-6, 6-1, 4-6

Infamul Teren 18, locul în care Simona Halep și-a petrecut exilul acum trei zile, a fost gazda sfertului de dublu în care Irina Bara și Miki Buzărnescu au încercat în direct la televizor tactici de gătit rața Peking și de împachetat pachețelele de primăvară contra dublului Chan/Yang. De data asta, însă, tribunele au fost mult mai goale față de meciul Simonei cu Petkovic, în care spectatorii au stat ca legumele-n zacuscă și și-au dus cu ei scutece pentru a nu-și pierde locurile.

Cu fo’ 63 de oameni în amfiteatru, s-au auzit foarte clar gingașele “Bravo, fetelor!”, “Bine, Miki!”, dar și tradiționalele chemări sub patrafir de genul “‘Mnezeii lui de rever!”. Probabil că s-or fi auzit la fel de clar și-n chineză, dar deocamdată nu am aprofundat îndeajuns limba lui Mao ca să aflăm detalii picante din bucătăria intimă a adversarelor. Dar fiți pe pace, învățăm împreună azi unul-două cuvinte, dacă tot ne-am adunat aici.

Embed from Getty Images

Bun. Pentru că numele chinezoaicelor nu vă vor spune mare lucru în contextul în care majoritatea jucătoarelor de acolo au mai mult sau mai puțin aceleași nume de familie, ca-n satul bunică-mii de pe lângă Bicaz, vă spunem noi, că doar de-aia ne-am luat angajamentul de a le strica francezilor Roland Garros-ul cu cronicile astea.

Pe Yang o strigă maică-sa la ciorbă Zhaoxuan și are 23 de ani, în timp ce tovarășa Chan are cu doi ani chinezești mai mulți și e de loc din Taipei – deci tehnic nu e chinezoaică 100%, dar nici nu poți zice că-i din Zimnicea. În fine, nu intrăm în detalii politice, că vi s-o fi acrit și vouă de ale noastre. Deci să amestecăm într-ale chinezilor chiar nu-i locul și momentul. Ce este mult mai important e că Hao-Ching Chan e a 12-a jucătoare a lumii la dublu, adversarele alor noastre sunt favorite numărul 8 la Roland Garros, deci e de la sine înțeles că meciul de azi, din sferturi, nu se anunța tocmai apă pe borcan pentru Buzz și Bara. Apropo, uite o poză cu Chan și Yang anul ăsta la turneul de la Dubai:

Embed from Getty Images

Apropo de Irina Bara și de locurile de naștere ale fetelor din sfertul de dublu de azi, fata s-a născut la Ștei, oraș minier uitat de lume pe undeva prin Bihor și în care Meșter al vostru a trecut acum ceva ani printr-o poveste aproape științifico-fantastică pe când juca fotbal. Luați și citiți, că-i păcat să se piardă. Dacă citiți cronica ăsta din Ștei, noroc bun și ridicați o mână, sper că toate-s bune pe-acasă.

Deci, pentru că ne simțim ușor poeți în atmosfera asta romantică de la dublu, avem București și Ștei cu Beijing și Taipei. Probabil supărate că n-au prins lotul olimpic de badminton sau tenis de masă, sporturi în care admiterea pe listele scurte ale națiunii e mai strânsă decât la Publicitate și Relații Publice, Chan și Yang au sărit peste wok-uri și s-au apucat de mici de următoarele obiecte cu mâner de pe listă. Așa au ajuns fetele astea să joace tenis de câmp, de altfel cea mai bună alternativă când vine vorba de orice fel de muncă de câmp în China.

Se vede treaba că au avut dreptate când au ales asta, din moment ce-au ajuns în sferturile de la Roland Garros și, în timp ce voi citeați paragrafele de mai sus, au luat și primul set cu Bara și Buzărnescu. Senzația a fost că ale noastre au decis să riște foarte puțin, chestie la care chinezoicele au zis Xièxiè și s-au tirat cu setul: 6-3 într-o jumătate de oră.

Embed from Getty Images

În setul al doilea, însă, lucrurile s-au schimbat radical, pentru că se știe că faci cunoștință târziu cu mâncarea chinezească, dar după ce te obișnuiești mai c-ai schimba sarmalele de Crăciun cu orez și pui Kung Pao. Profitând și de faptul că Chan a acuzat o defecțiune tehnică la suspensii, chemând ulterior mecanicul turneului ca să-i schimbe uleiul și filtrele, ale noastre au început să le învețe geometrie în spațiu pe urmașele lui Confucius. 6-1 și urma un set decisiv care avea rolul fabulos de a duce Șteiul în semifinalele de la Roland Garros. Bineînțeles că nu-i la fel de spectaculos precum ascensiunea orașului Videle în Guvern, dar orișicât, pe-acolo.

Cu un bandaj cât perdelele din Casa Poporului în jurul coapsei, Hao-Ching Chan a continuat să joace ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, semn că mușchii și tendoanele Made in China sunt mai rezistente decât par la prima vedere. Așa că, după o pauză de masaj între seturi, chinezoaicele au trecut la filetat jocul româncelor, apoi la perpelit prin tigaie și în final la niște minute în cuptor, cât să se frăgezească. S-au zbătut Miki și Irina pe la mijlocul setului și au revenit de la 1-3 la 2-3, da’ ale lor au apăsat puțin cu degetul pe aortă și aia a fost. 6-4 pentru Chan și Yang, iar limba română și dansurile populare din ținutul Carpaților se opresc în sferturile de dublu ale Roland Garros-ului, urmând să continue la simplu în interpretarea formației vocal-instrumentale Simona din Constanța. Zài jiàn tuturor.

Embed from Getty Images

Dominic Thiem – Alexander Zverev 6-4 6-2 6-1

Așa se-ntâmplă când stai cu țigara-n colțul gurii la terasă citind ziarul pe Avenue Bosquet, crezând că Slam-ul tău e pulpa din ciorbă și că, în aroganța ta, n-ai nevoie de îmbunătățiri pământene de genul nocturnei ca să intri și tu măcar în secolul 20 la nivelul tehnologiei. Că dacă-ți cerem secolul 21, cu acoperișuri retractabile, e deja prea mult. Te ajunge ghinionul din spate, putoare. Uită-te la ultimele două zile: dacă luni dimineață ne pregăteam să vedem blockbustere ca Serena – Sharapova și Zverev – Thiem, care se anunțau cele mai greucene meciuri jucate anul ăsta la Roland Garros și nu numai, la nici 48 de ore distanță n-am avut parte nici de unul, nici de ălalalt.

Dacă Serena a apăsat butonul de avarie încă dinainte să ajungă pe teren, lăsându-i pe sus-amintiții organizatori francezi cu ochii-n supa de ceapă și pe spectatori cu banii de Chatrier luați, în meciul dintre mânjii circuitului masculin am avut parte de tenis doar vreo 5-6 game-uri, până când Zverev a început să se plimbe pe teren în dorul lelii din cauză că meciurile alea de 5 seturi care l-au ținut pe teren patru secole în tururile anterioare și-au cerut drepturile.

Embed from Getty Images

Iar când Zverev a început să se țină de picioare mai serios decât de rachetă, prin setul al doilea, lucrurile au început să fie clare: oricâte sucuri la pai or fi poștit ăștia doi prin tinerețile lor prin turnee la care-mpărțeau și prosoapele de la duș și oricâte glume de vestiar și-or fi făcut din postura de amici de rachetă, Thiem era obligat să înfigă țărușul decisiv în pieptul prietenului său care era ținut în meci de aparatele care arătau scorul.

Embed from Getty Images

Și a făcut-o, până la urmă, mai ales că meciul devenea un chin crunt pentru Zverev, sunat probabil de francezi să rămână pe teren până la final, să nu ceară pensionarii din tribune banii înapoi. 6-4 6-2 6-1, iar Thiem ajunge acolo unde-i e locul: în a treia semifinală consecutivă de Roland Garros. Dacă reușește să tragă un pic de freza aia de John Travolta astfel încât finala cu Nadal să nu pară că e jucată din obligație, ar fi și mai bine.

Nothing to see here, din păcate.

Embed from Getty Images

Novak Djokovic – Marco Cecchinato: 3-6, 6-7, 6-1, 6-7

Și pentru că accidentările de până acum nu erau destule, nu-ncepe bine meciul lui Djokovic cu Cecchinato, că Nole începe să se-ntindă spre omoplat ca atunci când vrei să te speli singur pe spate la duș, dar nu reușești pentru că ești prea gras.

Tocmai cu Cecchinato, fraților. Surpriza masivă a turneului, un tip care până acum a văzut Roland Garros-ul pe la televizor, ca noi. Și care până acum ceva vreme făcea pe sparring-ul pentru Nole pe la Monte Carlo, în spatele blocului, când italianul se bucura dacă-l suna ăsta să mai bată mingea între o salată de quinoa și o plimbare cu iahtul până la Saint Tropez ca să-și cumpere cireșe.

Embed from Getty Images

Dar ca să vedeți cum își bagă coada românii și-n sfertul ăsta de finală, aceia dintre voi care ne-au urmărit încă de la începutul turneului își vor aduce aminte, cu siguranță, de faptul că fratele Marco a ajuns în turul al doilea după ce l-a bătut cu 10-8 într-un decisiv crunt tocmai pe Marius Copil.

Pentru aceia dintre voi care nu au urmărit mai adânc cariera de până acum a lui Cecchinato și au impresia că italianul de 25 de ani a apărut în viețile noastre ca Daea în lumea celor care nu cuvântă, aflați că lucrurile nu stau tocmai așa. Marco, fraților, s-a evidențiat prin faptul că este unul dintre găinarii dovediți ai sportului ăstuia, un geolgău care acum niște ani a fost prins cu fofârlica pe când paria prin prieteni contra lui însuși și făcea bani înnegriți pe cote grele în meciuri jucate în turnee second hand prin Maroc.

Da, a fost achitat ulterior și și-a continuat tenisul imaculat, da’ asta pe vicii de procedură, nu pentru că tovarășul lui n-ar fi pariat 800 de euro pe adversar la un challenger obosit jucat în deșert. E ca și când te prinde polițistul cu 872 de kilometri pe oră prin localitate, dar în procesul verbal scrie că te-a oprit pentru că ai încălcat regulamentul intern al Sălii Palatului. Scapi, dar tot un inconștient vecin cu burlubuza rămâi.

Embed from Getty Images

Dar dacă ne facem că nu știm nimic despre CV-ul italianului și ne referim strict la jocul lui Cecchinato, lucrurile sunt excelente. Omul variază loviturile ca-n Parlamentul României, se încolăcește pe după forehand după modelul patentat de Nadal cu volanul pe partea opusă și are în repertoriu scurte și dropuri care l-au căznit azi pe Djokovic ca-n vremurile în care navele erau împinse de vâslași.

Embed from Getty Images

Cu toată pregătirea fizică de soldat a lui Nole și cu tot stoicismul ascuns în ADN-ul sârbului, omul n-a rezistat matematicilor superioare inventate de Cecchinato în primele două seturi, pe care italianul le-a luat zburând. Deși, pe tot parcursul setului secund, impresia privitorilor a fost că Nole începe să pună hățurile pe lipițan.

Dar stați, magicienilor, unde vă grăbiți așa? Unde ați văzut voi sârb care să-și plângă în pumni și să crape de oftică într-un colț pentru că adversarul are 2-0? Faptul că ne trimitem creierele din când în când pe la sârbi ca să scape de brățări nu înseamnă că băieții au deprins mecanismul românesc de autoapărare, care include apelul invariabil la Miorița și la preluarea invariabilă pe piept a soartei convulsivo-incorecte. În plus, Djoker ne-a demonstrat de atâtea ori că dacă-i pe bază de muncă, apăi muncește până-i sar coatele și genunchii din balamale.

Embed from Getty Images

Așa că, brusc, lipițanul s-a dat ajuns. Nole i-a învârtit mațele lui Cechinnato pe rachetă într-un set al treilea terminat abrupt, 6-1, fără ca italianul să înțeleagă exact și clar de unde-a venit bastârca pe care tocmai a primit-o rece și îndesat după ceafă.

Embed from Getty Images

Nole a încercat apoi să continue cursa de recuperare în setul al patrulea, început cu un punct de penalitate pe care Cecchinato l-a încasat din cauză că a început să se certe cu arbitrul, apoi cu superviser-ul, apoi cu Emmanuel Macron, apoi cu Dumnezeu și cu Daniel, superviser-ul acestuia, întârziind astfel reluarea setului.

Emoția mijlocului de set a venit din tribunele pline de francezi pregătiți să-și etaleze umbrelele Louis Vuitton la televiziunile lumii la prima picătură de ploaie. Au făcut asta și azi, însă are și ploaia strategia ei și nu se bagă între francezi nervoși că văd doar meciuri cu jucători ciobiți. Că ăștia o colectează și-o fac supă.

Embed from Getty Images

Între timp, Djokovic se desprindea și părea că alunecă spre setul decisiv ca telefonul pe tobogan. S-a făcut 5-2 pentru Nole, scor la care și cei mai adânci fani ai lui Federer și Nadal erau gata să-și vândă casele pentru a paria pe victoria sârbului. Chiar și Cecchinato ar fi făcut asta, la o adică, știi cum zic?

Pe tobogan a apărut însă brusc o gaură prin care Nole a fost extras prin aspirație brusc și pe neașteptate. Vezi tu, 2-5 ăla poate fi un scor foarte tâmpit și mincinos dacă ai doar un break în față. Cecchinato a îmbrățișat prima șansă de break, a egalat la 5 și a dus meciul într-un tiebreak care a durat cât o jumătate normală de set.

Embed from Getty Images

Iar aici, oameni buni, Cecchinato a reușit o performanță aparent imposibilă: nu că l-a bătut pe Nole, că în ultima perioadă, cu Djokovic în cuie, nu e vreun titlu de glorie că se întâmplă asta. Ci că a jucat de ne-a făcut să-i uităm istoria. Cam cum uită din când în când Pițurcă de istoria lui cu Gigi Becali și vine totuși să antreneze din nou la FCSB, pentru că până la urmă la supermarket plătești cu bani, nu cu păreri de rău.

Embed from Getty Images

Chiar dacă Djokovic a salvat vreo 3 mingi de meci într-o atmosferă care ne-a adus aminte de finala Mondialului din 1998, în care Zidane încă își folosea chelia la chestii constructive, italianul a reconstruit de fiecare dată castelul din cărți de joc și, în final, i-a pus în vârf o cireașă la un lung de linie fabulos. A fost 13-11 în tiebreak, scor de handbal, iar Marco reușește să-și aconteze un loc în semifinalele Roland Garros. Păi dacă știa omul din timp că poate face de-astea și poate câștiga juma’ de milion de euro așa, se mai băga el în găinării? Nu se mai băga.

Avem, deci, o semifinală inedită anul ăsta la Paris: Cecchinato – Thiem. C-așa-i când să ai norocul începătorului până la capăt: nu cazi cu balaurul Nadal până la ultimul hop. De fapt, dacă lucrurile merg așa în continuare, să nu vă mirați dacă Marco va juca în finală cu del Potro sau ceva.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Madison Keys – Yulia Putintseva: 7-6, 6-4

Când am început eu să mă prind care-i mersul prin tenis, acu’ vreo 20-25 de ani, sezonul de zgură în general și Roland Garros-ul în particular erau zone crepusculare pentru jucătorii din Statele Unite, care vedeau praful roșu ca pe un soi de baie de acid sulfuric în care te bagi doar pentru că ai auzit pe la specialiști în plante că metoda asta reduce stresul. Între timp, se vede treaba că americanii – și în special americancele – au trecut la sentimente mai primenite pentru zgură, din moment ce azi am avut două exponente ale generației actuale trăgând la poartă cu succes în sferturile Roland Garros-ului.

Prima a fost Madison Keys, poate cea mai adaptată pseudo-zguristă din circuit și singura jucătoare din State care a afirmat, cu subiect și predicat, că-i place să joace pe suprafața pe care au crescut toate generațiile de jucători europeni (pe Serena o excludem, că nu-i frumos să compari oamenii cu mașinile de război). Că na, americanilor le e lene să ude și să dea cu plasa pe teren după fiecare două ore, deci au inventat cimentul și tartanul.

Embed from Getty Images

După ce i-a zbârlit speranțele Mihaelei Buzărnescu în optimi, Keys s-a ocupat azi îndeaproape de operația pe cord deschis executată asupra rusoaicei Putintseva. Mă rog, kazahei Putintseva. În fine, americancei Putintseva, că în final fata plătește întreținere în Florida, chiar dacă s-a născut în țara lui Putin și a ajuns, printr-un concurs de împrejurări probabil colorat în verde, să reprezinte țara lui Borat.

Embed from Getty Images

Madison n-a avut însă un meci parfumat cu lăcrămioare și aerisit cu aer din Alpi. Nu nu nu nu, nicidecum. Pentru a ajunge să câștige primul set în tiebreak, Keys a testat eficiența anti perspirantului pe care-l folosește, pentru că Putintseva a avut 5-3 și a servit pentru set. Dar americanca și-a activat instinctele de animal de pradă și i-a întors lumea cu susul în jos adversarei. Apoi, în setul al doilea, i-a luat un break și s-a cărat în liniște în semifinală. The American way.

Sloane Stephens – Darya Kasatkina 6-3, 6-1

Dar stați să vedeți, că nu e tot. Pentru că am ajuns în vremuri de restriște pentru tenisul feminin din moment ce celălalt sfert de pe jumătatea de tablou opusă Simonei Halep s-a terminat tot cu The StarSpangled Banner cântat în surdină din boxe. Sloane Stephens i-a administrat o doză de penicilină rece și dureroasă Daryei Kasatkina, ușor obosită după ce ieri și alaltăieri a jucat un meci de tenis-maraton cu Wallzniacki. Nu mai insistăm, ați citit destule despre meciul ăsta în cronicile anterioare.

Cert e că Sloane i-a lăsat doar 4 game-uri în tot meciul Kasatkinei, pe care mulți dintre specialiștii de tastatură o vedeau deja în finală cu Simona după ce i-au descoperit ieri forehand-ul și nervul din joc.

Embed from Getty Images

Peste toate, însă, concluzionăm că Mihaela Buzărnescu a ratat o șansă imensă de a ajunge în finala Roland Garros-ului pe un culoar mai curat decât pârtiile de schi în diminețile de miercuri. Dacă a noastră pornea cu ceva mai mult zvâc aragazul în meciul cu Keys, puteam asista la momentul ăla perplex în care francezii se prindeau că n-au singurul tricolor din lume.

În fine, lucrurile sunt așa cum sunt, ne bucurăm oricum de ele, până la urmă am reușit să trecem și peste lucruri mai nasoale, cum ar fi faptul că am avut două finaliste îmbrăcate identic în finala de anul trecut al Roland Garros-ului. Iar românce care să le bată pe americance în finala de la Roland Garros mai avem, mulțumim de întrebare.

Embed from Getty Images


Ce e de luat la bord mâine

În WTA:

S. Halep – A. Kerber
G. Muguruza – M. Sharapova

În ATP:

R. Nadal – D. Schwartzman
M. Cilic – J. del Potro

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. Mestere si pe tine te iubesc. Acum stau sa ma intreb daca oare nu mi-ar placea si cronicile despre masini pe care le scrii. :D

    • Sunt absolut convins că ți-ar plăcea. Nu e tocmai același stil, da’ nici culegere de matematică featuring dictionar tehnic nu se poate spune că e :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.