Roland Garros 2018, faza pe tușă. Ziua 13: Rafa pură

Ziua a 13-a a turneului a fost una cu noroc pentru francezi, care au avut în sfârșit liniște. A fost prima zi în care pe terenuri nu s-a vorbit în românește – loja lui Țiriac nu se pune – ceea ce le-a dat oamenilor de la programări libertatea de a așeza în sfârșit corect și logic meciurile în programul zilei. Măcar acum, când din turneul de simplu rămăseseră de jucat semifinalele. Aproape de necrezut, dar francezilor le-a ieșit cu programarea de data asta, reușind să nu înghesuie ambele semifinale deodată și să nu programeze meciul lui Nadal, de exemplu, pe o bază sportivă de natație din apropiere. Ceea ce ne face să concluzionăm, absolut normal, că francezii ar fi ași ai organizării dacă Roland Garros-ul ar începe direct cu faza semifinalelor.

Dar să nu le dăm idei, pentru că de-abia așteaptă să-i dea un wildcard lui Alize Cornet, unul lui Kiki Mladenovic, unul Sharapovei și ultimul unei junioare de 12 ani. Și s-o scoată astfel pe Simona din listă pentru că “oricum are loc rezervat în mai sus menționata lojă Țiriacă”.

Să trecem la tenis.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Dominic Thiem – Marco Cecchinato: 7-5, 7-6, 6-1

Fix de asta aveam nevoie la Roland Garros. Era ultimul ingredient din ratatouille. După ce timp de două săptămâni am văzut în tribune francezi aroganți care se uită la cei mai buni jucători de tenis din lume cu fețele alea acre încadrate de guri strâmbe și după ce ne-am certat în oglindă cu organizatorii care au programat meciurile în ciuda manualelor de logică, astăzi s-a umplut Chatrier-ul de italieni.

Embed from Getty Images

Cămăși cu trei numere mai mari cu gulerele ridicate, pulovere de designer aruncate nonșalant pe umeri, poziția tradițională “cot pă spătar” care l-ar fi făcut invidios pe Rubens și ochelari de soare ale căror rame se mișcă în ritmul impasibil al gumei mestecate de fălci proeminente și bărbierite în silă. Oameni aduși din obligație pe terenul de tenis, să zacă-n soare ca șopârla, și care ar fi dat aproape orice să-și etaleze pleata pe Lacul Como în loc să măcăne cu vecinul de tribună în oala de la Paris. Peste toate, însă, prin imaginile de pe Chatrier zburau celebrul semn al crucii neterminat cu care italienii își subtitrează fiecare cuvânt și răpăielile verbale dintre puncte, pentru că pe ăștia nu-i poate opri din clănțănit nici pierderea corzilor vocale, darămite un amărât de meci de tenis.

Aveam, așadar, toate indiciile că pe Chatrier juca un italian în semifinalele Roland Garros-ului. Eveniment mai rar decât finalele jucate de români, la o adică, ceea ce trebuie să le fi știrbit din aură sculptorilor de farfalle din tată-n fiu. Imaginează-ți cât de mult îi râcâie pe ăștia faptul că-i înconjoară pălării de țări liliputane în care tenisul se joacă între două pahare de șampanie la margine de codru des, dar care au dat lumii nume precum tata Roger, fratele Thiem sau chiar Marin Cilic. Săracii Seppi și Fognini au înotat toată cariera lor în apele rămase după ce șefii circuitului își spălau rachetele, de-au fost nevoiți italienii să-și înrămeze în aur pozele de la finala US Open din 2015, când Pennetta și Vinci au promovat versiunea modernă a tradiționalei pizza pe tărâm american.

Embed from Getty Images

Iar acum, la Roland Garros, enter Cecchinato. Apărut de nicăieri în cadru, il ficiore de la Patria avea ocazia de a se bate la Paris pentru calificarea într-o finală cu (probabil) Nadal, încercând să câștige jumătatea de tablou supranumită Grand Slam-ul restului lumii. În plus, după ce a julit pe parcurs motorete ca Goffin și balauri ca Djokovic, Marco avea șansa de a se lupta cu Dominic Thiem, austriac de loc, deci reprezentantul celeilalte nații cu care Italia se învecinează în nord. Fizicienii care ne citesc ne pot explica fenomenul ăsta: o fi tenisul mai ușor decât aerele, din moment ce se stă doar la nord de Piemont?

Nicio cârjă despre Cecchinato, totuși, care și-a jucat rolul vieții pe Lumière-ul cu rachete de la Paris. A reușit un turneu fabulos, iar faptul că urma să-și încordeze mușchii față în față cu șulheticul Dominic Thiem, semeț membru al generației care va duce pe umeri tenisul când bătrânii de azi își vor mângâia recordurile pe insule liniștite, poate fi începutul unei povești extraordinare. Asta pentru că povești ceva mai puțin extraordinare a mai început Marco, așa cum am putut citi în cronica sfertului cu Nole.

Embed from Getty Images

De altfel, Marco s-a ridicat parțial – în fine, mai degrabă temporar – la înălțimea evenimentului, prima semifinală masculină de la Roland Garros având îndreptate toate reflectoarele asupra omului care i-a spart cana de ceai lui Djokovic. Cumva, situația asta i-a priit însă mai degrabă lui Thiem, care și-a putut construi în liniște și relaxare atât ziua dinaintea meciului, cât și punctele imediat după ce s-a sunat de intrare în meci. Thiem a fost jucătorul care a preluat semi-automatizatul rol de robot de mingi, plimbându-l pe adversar din stânga-n dreapta ca pe acul monitoarelor EKG. Dincolo, însă, Cecchinato n-a înmuiat macaroana și s-a pus pe agățat fiecare minge cu o rachetă care a părut mai mereu telescopică. Un singur break a făcut diferența dintre cei doi în setul 1, terminat 7-5 pentru austriac.

Embed from Getty Images

Trecut prin viață ca prin agențiile caselor de pariuri, Cecchinato s-a prins rapid că soluția de a-și conserva șansele să-i rupă nădragii lui Thiem este tiebreak-ul, aceste penalty-uri din tenis pe care Marco a dovedit în acest turneu că le manetează cum o fac nemții în fotbal. Așa că a tras cu toate cârligele din dotare de fiecare game pe propriul serviciu și a reușit să ajungă la 6-6 în setul al doilea, moment în care a început un nou tiebreak cu aplecări romantice despre care Eminescu ar fi scris patru volume dacă se mai afla printre noi. Cum Eminescu nu mai e, iar spiritul său boem a fost înlocuit de cinism la nivel național, versurile au fost scrise la mânerul rachetei de același Thiem. Care, după ce a ratat un voleu de set de grădiniță la 6-4 în tiebreak, s-a lungit cu tiebreak-ul până la 11-10, când a reușit – după 4 încercări care au lovit manta – să bage neagra-n gaură.

Embed from Getty Images

A fost adierea de taifun care l-a dezechilibrat decisiv pe Cecchinato. Italianul dovedise deja că are puteri pe alocuri biblice și că poate întoarce din drum meciuri aparent decedate – vezi partida din primul tur, în care Marco a transformat un 0-2 într-un 3-2 cât ai zice “Ce-ai făcut, Mariusică?”. Dar Thiem e Thiem, nu s-a născut la Arad și nici n-a mâncat parizer când era mic, chit că nici Fleischkäse nu-i departe de adevăr. Așa că austriacul a apăsat pe trăgaci fără să aștepte invitații, apropouri și PS-uri, inventând a treia gaură în macaroană. 6-1, poartă-n casă.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Rafael Nadal – Juan Martin del Potro 6-4, 6-1, 6-2

Cum e viața asta, fraților. Azi joci cu un argentian de un metru și-un neg care are ceva din viteza râșniței, iar a doua zi te trezești că urmașii Evitei Peron ți-l trimit pachet pe colosul del Potro, care din doi pași a traversat tot complexul de la Roland Garros și-un pic din intersecțiile învecinate. Probabil că Rafa Nadal s-a simțit în ultimele trei zile ca-ntr-un basm în care are de căsăpit tot felul de personaje fantastice ca să ajungă la balaur.

Embed from Getty Images

În fine, n-o mai lungim, că nici Nadal nu le lungește prea mult pe zgură: am avut o semifinală așa cum scrie la carte între patronul onorific al turneului și del Potro, un tip pe care n-ai cum să-l urăști nici dacă-l iau brusc dorințele piromane și-ți dă foc la casă. Îți zâmbește lent din stratosferă, dă din mână a lehamite și-ți zice, liniștit: “Băi, scuze, nu mă gândeam că va arde atât de repede, nu-i așa că rămânem prieteni? Uite-aici o canistră cu chimichurri, să-ți treacă mai repede”.

Embed from Getty Images

Dacă tot s-au găsit unul pe altul la tenis, Juan și Rafael ne-au oferit o mostră de telenovelă sud-americană în primul set al semifinalei. Probabil pentru a fi invitat și la anul în competiție, Rafa se simte obligat moral să mai lase de la el și să nu-i mai înghesuie pe adversari în șifonier ca pe gecile de iarnă imediat după ce temperatura trece de 10 grade. Așa că spaniolul abordează o strategie nouă: își lasă rivalul să domine pe game-urile în care servește, lăsând impresia că e aproape să cadă în genunchi și să-și ceară iertare în lacrimi pentru fiecare dintre cele 10 trofee câștigate aici. Și fix când ăla zâmbește apocaliptic și e gata să pornească lama ghilotinei, șmecherul de Nadal își desface mâinile din strânsoare, face un triplu Rittberger și apare în spatele călăului, întrebându-l șoptit la ureche: “Și zi, mă, ți-a plăcut?”.

Embed from Getty Images

În primul set al semifinalei cu del Potro, Rafa i-a oferit lui Jay-M șase mingi de break, chestie care în mod normal e sinonimă cu sinuciderea în contextul în care joci cu un băiat care servește de la înălțimea la care zboară avioanele. Dar spaniolul a revenit de fiecare dată (de la 0-40 și de la 15-40) cu ușurința cu care strivești un țânțar între palme. Ba mai mult, Rafa a încheiat setul cu un break venit la primul clipit al argentinianului, luându-i permisul lui del Potro, deși omul nu depășise viteza legală decât cu un kilmetru pe oră.

Embed from Getty Images

După ce și-a executat scamatoria claustrofobă și a demonstrat că știe să se elibereze din cătușe sub apă cu un cuțit ațintit asupra carotidei, Nadal a scos iepurele din joben și i l-a îndesat în rama rachetei lui del Potro, care în dezechilibrul generat n-a înțeles mai nimic din ce i s-a întâmplat în setul al doilea și al treilea. A fost un joc sardanapalic al lui Nadal, care l-a alergat pe del Potro ca pe front, argentinianul îmbrăcând haine și moacă de victimă imediat după ce a înțeles că adversarul s-a încălțat cu obuze. Gest elegant de curtoazie care pentru Nadal înseamnă însă automat o invitație la vals cu forehand-ul. Și când Nadal începe să danseze, considerați că s-a furat mireasa. 6-1 și apoi 6-2 într-un final de meci în care del Potro și-ar fi dorit să fie oriunde, numai în fața garnizoanei nu.

Embed from Getty Images

Ce e de luat la bord mâine

Finala feminină:

Simona Halep – Sloane Stephens (16:00)

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

  1. “Și zi, mă, ți-a plăcut?” = Gandeai ca am murit, neica? aka Caragiale :).
    In rest, descoperitu-te-am de curand, insa deja astept cu nerabdare cronica zilnica :). Apreciez mult stilul zburdalnic si sugubat :).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.