Roland-Garros, faza pe tușă. Finala feminină: It’s Barty Time

Partea întâi. Spectatorii

Un vânticel domol (dar rece) mângâie frunțile celor câțiva spectatori care au ajuns mai devreme pe Chatrier. Jean, un domn sobru, pe la 40 de ani, cu fular și mustață muiată-n briantină, soarbe un rozé și privește cerul. Cerul îl privește la rându-i pe Jean și, pentru o clipă, omul și bolta prea-plină împărtășesc acel moment rarisim de liniște, pe care complexul de la Roland Garros nu-l oferă decât în bezna nopții. Jean spune: ”Tulai, Duaaamne, stă să ploo”.

Jean arată ca un parizian get-beget și se îmbracă mai bine decât majoritatea vecinilor europeni ai lui Brel. Locuiește de vreo 10 ani de zile în Arondismentul 4, însă, spre exasperarea mă-sii, nu parlește o boabă de franceză. Jean se apără: ”Să le iubești țara, să le bei vinurile și să le bifezi femeile, dar să nu dai doi bani pe parolele lor – asta înseamnă să fii jmecher”. Jean este o treime clujean și o treime bihorean, însă rădăcinile ialomițene sunt cele care încă îl jenează la dialog, după două pahare de Cuvée Symphonie.

Embed from Getty Images

Se află pe Chatrier pentru a zecea oară în viața lui și este un spectator ca atâția și atâția alții. Probabil că nu are nimic deosebit, nu joacă un rol special în această cronică. Însă jos cipilica pentru oamenii care vin la tenis și cheltuie timp și bani pe sportul ăsta. Jean este unul dintre acești oameni și merită și el, la fel cei care citiți acum și ați văzut tenis live, câteva rânduri la final de turneu. Jeane, te salut!

Apropo, lui Jean nici măcar nu-i place tenisul, dar îi place atmosfera. Îi place de Halep. Îi place să fie acolo. Îi plac brățăricile cu RG. Și, deși este un băiat cultivat și poate recita din Mizerabilii (”Finir est une affaire simple. On n’a pas besoin du matin pour cela”, ehee), uneori, când crede că nu-l vede nimeni, scuipă pământul printre dinți, precum Keșeru după ratările cele mari. Îl iubește lumea pe Jean, iar el a venit la tenis. Primul meci este o restanță datorată vremii capricioase din Paris. Al doilea este finala fetelor.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Partea a doua. Jucătorii.

Novak Djokovic – Dominic Thiem: 2-6, 6-3, 5-7, 7-5, 5-7

„De ce suntem noi aici și de ce zboară cucuvelele în zig-zag?”
„Cum știu mușchii să se relaxeze?”
„Prin ce splendide mecanisme de trup se pot undui în felul acela indiencele?”
„Câte trofee cumpărate de la marii campioni germani ar încăpea în căsuța mea bătrânească din Monte Carlo?”

Multe întrebări îi treceau prin minte lui Novak Djokovic în vreme ce aștepta să se reia meciul întrerupt cu o seară înainte, la inițiativa sa personală.

Embed from Getty Images

În seara aceea, după ce meciul a fost oprit, Novak citise mesajele de pe Twitter. Multe aplauze, dar și mulți oameni nemulțumiți că s-a întrerupt jocul. Aceștia spuneau: ”Dacă Fedal s-a jucat bine-mersi, voi de ce vrejul lui Lacoste nu puteți?”. Nole mângâia chelia unei statuiete Budha primită în dar de la mama lui Troicki și le răspundea tuturor acestor detractori înguști: ”Să vă duceți naibii de plebeiani lipsiți de spiritualitate”. Într-adevăr, până și Novak se enerva uneori. Iar atunci, Jelena, care îl cunoștea foarte bine, venea repede să-i tapeze fruntea cu cârpă muiată-n Cele Trei Ape: apă de ploaie, apă de gură și apă de la robinet. Această combinație de H2O îi ținea domnului președinte rațiunea proaspătă și tenul curat.

Deși cu ardoarea-i încă ciobită de nori și vânt, soarele s-a arătat mai îngăduitor la revenirea celor doi sportivi pe teren. 17 grade, cer senin, finala fetelor în pericol să fie împinsă spre seară, pentru că Guy Forget și băieții cu Excelul au ratat 90 de minute de vreme bună, cu o seară înainte. Eh, dar e doar tenis feminin, până la urmă, nu-i așa, Paris?

Setul 3 pornea cu avantajul tânărului austriac Dominic Thiem. Însă pe lângă vremelnicul scor de pe tabelă, Domi mai are un avantaj. Un avantaj care dăinuie de partea lui precum pubertatea pe fața lui Goffin. Iar acest avantaj este că orice ar spune în limba engleză sună de parcă Terminator ar fi ieșit din pământ. Nu e puțin lucru, pentru că asta îi oferă lui Domi opțiuni de carieră, după ce așează racheta-n cui. Toți jucătorii trebuie să aibă ceva după ce termină cu tenisul, nu? Federer se va ocupa de fundație, Rafa și Al Bundy vor fi ocupați cu ”No Ma’am”-ul, Djoko va ține cursuri de mindfullness în fundul gol, iar Thiem va avea chestia asta, că vocea lui seamănă cu a lui Arnold.

Embed from Getty Images

Așadar, un set trei câștigat de Thiem cu jocul acela al lui de ”Lasă-mă să te las lat”. Bineînțeles, Djoko înțelege când e dominat, se arată cât poate de fair-play, însă de la un punct încolo, mai ales în absența Celor Trei Ape, o ia un pic prin bălării. Și se ceartă cu toată lumea. De obicei, începe cu arbitrul.

Ceea ce este păcat, fiindcă regulile jocului sunt aceleași pentru toată lumea. Chiar dacă, așa cum plastic spunea Delpo într-un meci pe la Roma de-acum câțiva ani, ”Dacă era Nadal sau Federer aici, ai fi dat out la mingea aia”. În orice caz, există și variante pentru cazurile în care Big4-ul nu mai suportă să joace tenis cu sărăkimea:

Însă dacă sunteți fani ai lui Nole (nu vă judecă nimeni, poate doar istoria), ați văzut ce frumos a recuperat terenul pierdut în setul 4. Una dintre rarele calități pe care jucătorii de tenis le au este aceea de a juca la fel și când sunt conduși, și când au avans de 5-0. Data viitoare când auziți pe cineva că spune, cu exasperare în glas, ”Avea tot terenul în față!”, explicați-i calm și doct că e un imbecil. Văzul, creierul, brațul și picioarele, poligonul sfânt pentru care sportivii tenisului se agită, nu formează mereu un pătrat. Adică nu funcționează în sincron, ca aripile unui fluture pe camp. Dacă ar fi, s-ar numi perfecțiune, iar aia e chiar mai dezgustătoare decât postările homofobe ale lui Jerzy Janowicz (fie-i recuperarea lentă). Așadar, dacă permiteți să mai abuzăm de metafora asta nițel, dacă una din cele patru laturi e un pic mai hăis, lovitura iese greșit sau semi-greșit și gata punctul.

Embed from Getty Images

Însă la Djoko, poligonul este mai mereu pătrat, că doar de-aia e unul din cei mai buni din lume. Și de-aia se bat pe semnătura lui branduri uriașe, precum Lacoste sau Nerds & Words. Iar în setul patru, cum spuneam, lucrurile s-au inversat iarăși, ca o umbrelă pe Simonne-Mathieu. Iar sârbul a pășit spre înainte – și la propriu, și la figurat.

https://twitter.com/CodrutBaciu/status/1137318592851169280

Djoko a luat setul patru, spre bucuria lui Rafael Nadal, care la ora aia gătea ceva Cannelleoni cu spanac și frunzărea un catalog cu noul Porsche 911. Iar pentru Domi, s-au gândit unii, poate ar fi fost mai bine să părăsească sala de presă – pardon, terenul – și să aștepte vremuri mai bine.

Din fericire, jucătorii nu dau crezare și ascultare trollilor ochelariști. Omul și-a văzut de treabă, a făcut break în setul decisiv și părea că finala fetelor are toate șansele să se desfășoare conform planului. Mais non, planul de la croissantul de dimineață nu se potrivește mereu cu cel de la burgerul de la arene. Așa că, la 4-1 pentru Domi, încă o repriză de ploaie a decis că ar fi bine să se oprească jocul.

De altfel, ascultați-o pe Vondrousova când vă spune că o ploicică la vremea ei face cât 10 reprize de plajă la Mangalia.

După o oră de pauză, meciul s-a reluat. Și s-a reluat cu dramă. Încă de la primul punct, Djoko a oprit raliul pentru că i s-a părut că mingea e afară, însă arbitrul a zis că a fost bună. Atât îi trebuie lui Nole, să-l superi cu un aut clar (chiar a fost out, ne-a arătat Hawkeye-ul sub acoperire), că te trece în agenda neagră ca Kurt Russel în ”Deathproof”. Te-ai lins pe bot.

Așadar, geniul și stamina lui Thiem nu ar fi fost suficiente pentru ca finala să fie a lui. A fost nevoie și de eterna mormăială a lui Djokovic, care, atunci când tribunele nu țin cu el, se transformă în orice copil la cârciumă căruia îi este luată tableta de sub nas. Ajuns în fața televizorului, Nadal râdea ca Muttley la saună și până și el s-a bucurat că s-a terminat.

Embed from Getty Images

Partea a treia. Finalistele

Marketa Vondrousova – Ashleigh Barty: 1-6, 3-6

O zi care ar fi trebuit să aparțină fetelor s-a transfirmat într-un ATP Fest de care sper că s-a jenat un pic până și Consiliul Jucătorilor. Dar, dacă e să fim sinceri, finala a fost boring. Și este meritul lui Barty că a făcut-o să fie boring.

O jucătoare de 23 de ani care, în urmă cu trei ani, se întoarcea la tenis (pe locul 623), după o pauză de… cricket. Și de predat tenis la copii. Uneori, ai nevoie de o pauză ca să revii nebunește din urmă și să bați pe toată lumea. Practic, nu e la îndemâna oricui. Teoretic, dacă bagi cărbuni, spui nu cartofilor prăjiți și te înconjori de o echipă bună, oricine poate să o facă. Chiar și noi, oameni buni. Da, luați-ne pe noi drept modele. Care, mai ieri, eram niște nimeni, iar azi, iată-ne scriind cronici și conducând fiecare cîte un Panamera. Vi se pare puțin? Nu e, vă asigur. Am plecat de jos.

Embed from Getty Images

Barty are lejeritatea în mișcări a lui Federer și deplasarea lui Halep. Face toul să pară la fel de ușor ca o sticlă goală de Jack în portbagajul lui Tamaș. Nu are cum să nu îți placă de fata asta, mai ales că e scundă, iar eu încă nu am întâlnit un om scund nesimpatic.

Dacă primul set s-a terminat atât de repede încât nici nu i-a dat răgazul lui Ilie Năstase să-și găsească guma de mestecat pe sub birou, al doilea a fost un pic mai competitiv. Însă Vondrousova a fost dominată cap-coadă, ca un turist la alba neagra. Scurte episoade de luciditate, câteva servicii după care s-ar fi uitat și Copil cu invidie. Dar în rest, jocul de picioare și refexele au trădat-o gravissim. Mai bine-o trădau în turul întâi, măcar nu mai plângea în hohote pe banca aia după meci.

Embed from Getty Images

Mă rog, finalul meciului a dat câteva schimburi demne de o finală de Grand Slam. Marketa Placheta s-a dedat la veniri la fileu, în vreme ce Barty Party a schimbat direcția mingilor cu ușurința cu care Alex Dulgheru dansează pe Timberlake.

Însă una peste alta, o trecere în revistă a celor mai spectaculoase puncte din acest meci ne arată că cel mai intens moment al finalei a venit la final. Marketa salvează un forehand în cross, mingea cade plouată în terenul lui Ash, asta mică face smashul dintr-un metru, ia punctul și realizează că tocmai a câștigat Roland Garrosul. Iar apoi, se întâmplă:

https://twitter.com/CodrutBaciu/status/1137384833431326720

Eu n-am prieteni australieni foarte mulți, dar ăia cu care m-am pilit de-a lungul timpului știu toți să înjure de la vârste fragede. “Mama”, “tata”, “surf” și “****”. Cam ăsta e startul lor în viață.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images Embed from Getty Images

Prieteni, suntem pe 8 iunie 2019. Acum câțiva ani, prietenii de la Porsche ne-au trimis un email care a nimerit inițial în spam. Noroc că Meșter verifică și folderul de spam, convins fiind că uncheșul din Lagos e încă viu, dar nu pentru mult timp. Iar emailul ăla spunea așa: ”Prin puterea conferită nouă de respectul pentru sport, muncă și viteză, de mâine scrieți despre tenis”. Și așa a rămas până-n ziua de azi, când iată-ne ajunși la finalul încă unui Grand Slam fabuloçao. Mâine după-amiază, Nadal și Thiem vor scrie epilogul. Iar Mircea îi va urma cu cronica.

Până atunci, pace și drilluri, prieteni.

De basculat duminică la Roland-Garros:

Finala masculină
16:00
R. Nadal – D. Thiem

Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

Un Comentariu

  1. Absolut memorabila asta si daca a fost neintentionata, dar mai ales daca a fost cu vointa de intentie voluntara:

    “Jean este o treime clujean și o treime bihorean, însă rădăcinile ialomițene…”

    Nu la radacini ma refer ci la treimi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.