Euro 2016, faza pe fotoliu. Anglia-Islanda: Ceaiul de la ora Canci

În afară de faptul că era un meci jucat între reprezentanți ai două insule, meciul din optimi dintre Anglia și Islanda părea încă dinainte de start atât de dezechilibrat, încât semăna cu un banc inventat involuntar de un sistem de calificare generos ca Gigi Becali de sărbători. Cu o echipă națională care a jucat primul meci oficial cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea campionatului de fotbal din Anglia, era mai mult decât evident că Islanda se pregătea de meciul cu englezii ca porcul de tăiere. Problema este că asta era imaginea văzută de afară, pentru că porcul islandez avea planuri secundare despre care probabil că se va scrie un scenariu care va duce la ecranizarea unei noi serii Prison Break.

E greu să găsești cuvinte originale care să descrie rușinea pe care au trăit-o englezii în optimile Euro 2016. Dacă până acum erau abonați la eliminări mediocre, semifinalele jucate în casa scării în 1996 rămânând cea mai bună performanță europeană a unei naționale care la strigarea prezenței pare întotdeauna gata să rupă gardul și să sară-n jugulara adversarilor, englezii pleacă de data asta acasă după ce islandezii le-au înnodat picioarele și le-au administrat un supozitor care din greșeală a intrat pe vena cavă și s-a oprit în atriul drept al unei inimi care până acum bătuse la aceste Europene, e adevărat, doar resuscitată de Vardy.

Partea tristă pentru englezi este însă faptul că nici măcar nu vorbim despre un meci de tip loz în plic în care islandezii să fi câștigat fără să aibă vreun merit, ci de o partidă în care britanicii au jucat purulent, infecțios. Colapsul a venit în contextul în care adversarii au prestat perfect, cu o apărare care a clacat doar la începutul meciului, când roțile rulmentului nu erau încă unse corect, și cu un atac letal ca un TGV care a prins între bariere un englez care flutură mândru steagul în semn de independență. Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Țara Galilor-Rusia: Regatul Uimit

Eliminarea prematură prin cezariană a României de la Euro 2016 a precedat un perete de opinii care, în mare, cereau același lucru: împachetarea lui Iordănescu în nămol și trimiterea lui într-un concediu prelungit în Egipt, unde 20 de milioane de oameni sunt gata să ofere referințe pozitive legate de oportunitatea-unicat ca Tata Puiu să fie expus la Muzeul de Istorie din Cairo. Una peste alta, însă, ultimele 24 de ore au diluat șocul eliminării băieților noștri, care s-a transformat ușor în tremurat, apoi în mâncărime și ulterior în durere în cot, ultimul stadiu instalându-se imediat după începerea meciurilor următoare de la Euro, în care niște băieți cu legitimație de fotbaliști ne-au făcut să uităm de supozitoarele cu tricou care ne-au reprezentat în Franța.

Sub lentilă au picat luni ultimele meciuri din Grupa B, una care s-a terminat cu două dueluri slavo-britanice: Slovacia-Anglia și Rusia-Țara Galilor. Patru echipe care păstrau șanse reale de calificare în optimi după meciuri anterioare cu rezultate încălcite din care ne-am lămurit cu o singură chestie: rușii au venit la Euro doar pentru că în Rusia e încă frig pentru plajă în luna iunie.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Anglia-Țara Galilor: Hart-N-Pepa

Partida dintre Anglia și Țara Galilor a fost un soi de Elveția-România în care s-a jucat fotbal, nu lapte gros cu mingea și în care față în față s-au întâlnit fotbaliști, nu jucători de fotbal. După un început de meci în care cele două echipe au părut că-și fac curte într-un soi de ritual de împerechere între rubedenii, Anglia a luat hățurile la subraț și i-a forțat pe galezi să se retragă spre hangar.

Cu terenul îndoit spre poarta galezilor, jucătorii englezi s-au concentrat pe ceea ce știu cel mai bine la turneele finale: să construiască faze de excepție pe care le finalizează odios. Singurele licăriri de filament au venit când Sterling a urcat mingea pe casă din fața porții și, indirect, când englezii au cerut penalty după ce galezul Ben Davies a căutat mingea de oase în careu.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Anglia-Rusia: Înecați ca huliganul la mal

Primul meci cu nume de la Euro 2016 a pus față în față Anglia și Rusia într-un duel care a început cu câteva ore înainte de fluierul arbitrului, când suporterii celor două echipe și-au rezolvat danturile pe spinarea asigurărilor medicale de călătorie în străinătate. Orașul Marseille a căzut între hoardele de ruși alăptați de mici doar pentru a nu se otrăvi cu votcă și englezii care râgâie alternativ cu reverb a ceai, respectiv bere, iar partida de pe Stade Velodrome a devenit contextul potrivit pentru galeriile care și-au rezolvat la nivel intern problemele ridicate de James Bond în filmele în care a urcat pe pereți ruși cu cicatrice pe față.

Citeşte în continuare

În fața plutonului de execuție

Povestea care urmează este despre eroi, despre surprize, despre lucruri pe care unii le trăiesc o dată în viață, iar pentru alții înseamnă viața în sine. Povestea care urmează este despre oameni, nu despre fotbal. Serios. Nu despre fotbal.

1950

După 12 ani de secetă cauzată de al doilea Război Mondial, lumea fotbalului începea să respire din nou aer curat. Și pentru că plămânii unui sport trebuie să colaboreze cu inima acestuia, FIFA a anunțat că cel de-al patrulea Campionat Mondial de Fotbal va avea loc în Brazilia, locul din care provenea un joc identic, dar în același timp diferit de ceea ce inventaseră englezii.

“Aici se joacă același football pe care îl știm de acasă, dar totul se întâmplă mult, mult mai repede”, scria mirat într-o scrisoare unul dintre englezii care ajungeau la Rio la bordul unui vas, cucerit de stilul de joc văzut la tinerii care băteau mingea pe Copacabana. Microbul fusese adus de câțiva studenți britanici cu câțiva ani înainte, iar brazilienii de rând au simțit imediat că în sportul ăsta nou se află esența și spiritul Cariocas.

În timp ce lumea își lingea rănile provocate de ambiția nazistă, inima țărilor pentru care fotbalul înseamnă ceva mai mult decât o simplă începea să pompeze din nou sânge. 32 de națiuni se aliniau la startul unor preliminarii în urma cărora 16 echipe urmau să-și dispute cupa botezată Jules Rimet. Iar undeva în sudul Americii de Nord începea o poveste care avea să așeze termenul “Surpriză” lângă termenul “Fotbal” pentru prima dată. Citeşte în continuare