UEFA Champions League, faza pe gazon. Monaco – Manchester City 3-1: Monte Quarters

Înainte de orice, trebuie să recunoaștem că n-am avut o idee rea pornind seria de cronici de UEFA Champions League fix în acest sezon. Pentru că ce vedem seară de seară în competiția echipelor cu spor de vechime nu e fotbal, ci o disciplină superioară. Nu există seară fără o răsturnare de situație, fără 972 de goluri pe meci, fără ca vreun portar să demonstreze că Mărăști, Mărășești și Oituz pot fi surse de inspirație și fără ca vreun atacant să se transforme în arheolog și să dezgroape goluri inventate cu execuții pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Real rid

După ce cu o zi înainte și-au văzut principalii rivali din campionat bătând la Celtic ca maiul la rufe, cei de la Real Madrid au intrat pe teren în primul meci din grupe, contra portughezilor de la Sporting Lisabona, cu atitudinea Titanicului la lansarea pe Ocean. Un amestec de relaxare, autosuficiență și aroganță dată de faptul că madrilenii își acontaseră cu trei luni înainte al 11-lea trofeu Champions League din istorie, devenind colecționari de metale grele cu toarte.

Citeşte în continuare