World Cup 2014, faza pe fotoliu. Brazilia-Germania, prima semifinală: Măcelinho

Brazilia-GermaniaAtunci când brazilienii au primit de la FIFA cadou organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, o întreagă națiune spera ca la finalul competiției să se bucure de trofeu. Dar marea lecție rămasă după întreaga poveste a organizării Mondialelor are un iz de proverb din care la final rămâi doar cu morala: dacă-i chemi pe nemți la propria ta petrecere, ai mari șanse să rămâi cu cheltuiala și cu gunoaiele. Iar ei cu distracția.

Semifinala dintre Brazilia și Germania a început cu câteva zile înainte ca echipele să intre pe teren. Cu Neymar indisponibil după ce un columbian i-a îndreptat coloana vertebrală îndoită după o carieră plină de simulări și cu Thiago Silva – căpitanul din centrul apărării – suspendat pentru o colecție prea bogată de galbene, Brazilia rămânea în fața meciului cu Germania cu o echipă încropită din băieți care au părut aleși dintre sătenii care nu au prins căruța de 7 la ziua de coasă. Ajunși oricum în faza semifinalelor cu largul concurs al naturii, al arbitrilor, al fundașilor și al barelor echipelor adverse, brazilienii s-au trezit pe teren parcă teleportați din studiourile televiziunilor românești: obligați să presteze, deși nu au nici expertiza, nici experiența necesară unei astfel de îndeletniciri. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Sferturi de finală: Louis van Har

Argentina-BelgiaFotbalul e o curvă. Timp de trei săptămâni din cele patru cât durează în Campionat Mondial, ai impresia că echipele mari se află în vrie, iar toți specialiștii încearcă să găsească explicații. Că sezonul a fost lung pentru vedete, că temperaturile le omoară splina, că gazonul e orezărie, că arbitrii sunt adunați de la oi, că mingea e mai ușoară decât cea cu care-s ei obișnuiți, că planetele nu-s aliniate sau că producția de coceni de porumb din Mozambic e la pământ. În același timp, există câteva echipe mici care îți dau speranțe că ar putea rupe lanțul marilor nume. Chile, Mexic, Columbia, Belgia, Costa Rica, Algeria, naționale care joacă frumos și care se califică en fanfare, marcând goluri fantastice după faze de poveste. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Sferturi de finală: Omelette au șomaj

Franta-GermaniaDupă două zile de pauză în care fotbalul a fost din nou depășit la știrile posturilor braziliene de violuri, jafuri și carnavaluri, Cupa Mondială a revenit în prim-plan prin primele două meciuri din sferturile de finală ale competiției. Iar ziua a debutat cu meciul dintre Franța și Germania, o partidă extrem de dificilă prin prisma faptului că, dacă scoți clișeele militare din cronica întâlnirii, rămâi cu o poveste seacă precum o alpaca fără blană.

Franța-Germania este un duel pe care lumea-l așteaptă dintotdeauna cu sufletul la gură, pentru că orgoliile implicate în această partidă se ridică la nivelul celor ale două finaliste Miss Univers care se luptă pentru singurul ruj disponibil la vestiare. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Optimi de finală: Trudă de gradul întâi

Argentina-ElvețiaOptimile Cupei Mondiale din Brazilia ne-au obișnuit deja cu meciuri în care echipele favorite preferă să fure curent în loc să joace fotbal, lăsându-le challengerilor, echipele fără nume, marketing și istorie ajunse în această fază, impresia că ar putea să facă turneul final al vieții. Și totuși, chiar în momentul în care pare că sunt mai aproape decât oricând de o calificare, naționalele cărora tocmai le iese mustața se văd eliminate când slujba e deja terminată: în prelungiri, la penalty-uri sau – în cel mai bun caz – prin ultimele minute ale timpului regulamentar. Așa a eliminat Brazilia pe Chile, așa a întors Olanda scorul din meciul cu Mexic, așa a reușit Franța să pună pe făraș Nigeria, așa i-au chinuit nemții pe algerieni. Începând de astăzi, există încă un exemplu relevant în acest sens: Argentina-Elveția, meci în care Messi și ai lui au ratat atât de mult, încât meciul a părut organizat de bet365 la o șuetă cu gamebookers, nu de FIFA.

Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Optimi de finală: În chin e adevărul

Franța-NigeriaFrancezii ar fi o echipă de fotbal senzațională dacă ar înceta, măcar pe perioada unei competiții precum Campionatul Mondial de Fotbal, să moștenească aroganța specifică poporului care a descoperit coada porcului și apa în mare. De la Platini la Benzema trecând prin Cantona și Zidane, Franța a avut dintotdeauna o atitudine vecină cu înfumurarea care reiese din modul în care își tratează adversarii, iar dacă te concentrezi puțin poți să simți faptul că jucătorii ăștia te urăsc personal. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Optimi de finală: Portocala Anemică

Ochoa Olanda-MexicPlasată înainte de Mondial în linia a doua a echipelor favorite la câştigarea trofeului, un soi de Astra Giurgiu a naţionalelor calificate în Brazilia, echipa Olandei a ridicat multe sprâncene cu forcepsul după ce în primul meci a şters pe jos prin grajd cu vedetele spaniole, campioane mondiale, europene, galactice şi intergalactice en-titre. Problema este că Olanda a jucat în respectivul meci după principiul sănătos conform căruia Urma scapă turma, cele cinci goluri marcate în a doua repriză unor spanioli debusolaţi ca un GPS care-şi reconfigurează traseul ştergând din memoria tuturor o primă repriză modestă. Acelaşi scenariu şi în al doilea meci al Olandei, când Robben şi van Persie s-au chinuit vizibil cu Australia, o formaţie care ulterior a luat bătaie ca-n Vestul Sălbatic de la o Spanie deja eliminată şi plină de rezerve. Meciul cu Chile, în care olandezii au bătut 2-0, a avut darul de a bifa trei victorii şi de a întâri impresia că Olanda este invincibilă şi că va ajunge în finală mai uşor decât intră un cui în polistiren. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Optimi de finală: James, Set, Match!

James Rodriguez Columbia-UruguayObișnuiți cu eșecurile pe linie ale Columbiei la Campionatele Mondiale, puțini ar fi anticipat că World Cup 2014 ar putea deveni nu doar o competiție în care naționala sud-americană dovedește că are puterea să ajungă până la sesiunea de aplauze de după deschiderea reflectoarelor pe scenă, ci și una în care dintr-o echipă fără nume mari se va naște unul care reușește să îi încalece la nivelul calității jocului și al importanței în teren pe titanii Messi, Neymar și chiar pe imensul sud-coreean Koo Ja-Cheol. Bineînțeles, “se naște” e o figură de stil, columbianul James Rodriguez fiind cumpărat acum un an de AS Monaco cu 45 de milioane de euro într-o mutare care pe vremea aia a fost văzută ca o demonstrație clasică a modului în care monegașcii reușesc să spargă bani în timp record. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Ziua 15: Pasteis de Nada

Portugalia-GhanaDupă ce în primul meci i-au bătut nemții ca pe covoare și în al doilea au scăpat de o înfrângere abia în minutul 94, când erau deja morți și-ngropați, portughezii aveau nevoie de un meci excepțional în ultima partidă din grupă la Mondialul Brazilian, jucată contra Ghanei. Echipa lui Cristiano Ronaldo era obligată să învingă la o diferență de scor atât de mare pentru a spera la calificare, încât a părut că tabela electronică modernă care a înlocuit clasica tabelă cu cifre montate manual a fost inventată exact pentru această ocazie.

Dar nu era destul. Portughezii aveau de așteptat și rezultatul din meciul paralel, SUA-Germania, sperând că antrenorii nemți ai celor două echipe n-o pun de-o horă în urma căreia să iasă de-un egal muncit, dar sănătos. Asta pentru că, în caz de egalitate, portughezii și ghanezii ar fi jucat doar pentru palmares, iar Ronaldo doar pentru el.

Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Ziua 14: Sfântul Lionel, izvorâtorul de goluri

Leo Messi Argentina-NigeriaNici nu se răcise încă cerneala semnăturilor căpitanilor de echipă de pe foaia oficială de joc și Lionel Messi dădea dovadă încă o dată de mult trâmbițata sa ineficiență în jocurile internaționale, marcând în minutul 3 al meciului cu Nigeria (GIF), ultimul din grupă pentru Argentina. Părea că argentinienii au găsit în sfârșit șinele după ce în primele două meciuri, cu Bosnia și cu Iran, au câștigat la limita bunului simț, arătând că vocile care îi puneau pe primele poziții în topul favoriților la Cupa Mondială sunt ușor cam răgușite și pe alocuri chiar afone. Era deci 1-0 mai rapede decât fac protonii un tur în jurul LHC-ului din Geneva, moment din care argentinienii au înțeles că e cazul să se trântească în hamace, cu o tequila în brațe și cu un tango crud în surdină. Citeşte în continuare

World Cup 2014, faza pe fotoliu. Ziua 13: Falimentul zonei Euro

Ultima rundă de meciuri ale grupelor C și D de la Campionatul Mondial de Fotbal a adus ceea ce n-au putut politicienii în ultimii 50 de ani: să unifice cu adevărat Europa. De această dată, în avioanele de întoarcere spre casă de la World Cup, acolo unde Spania, Anglia, Italia și Croația au văzut aceleași filme plictisitoare pe Transatlantice, singurele echipe care au scăpat de deportare fiind deocamdată Olanda și Grecia, adică naționalele care l-au bătut pe Pițurcă în ultimele preliminarii. Omul dovedește astfel că e vizionar, lăsându-i pe olandezi și greci să se facă de rușine în fazele superioare ale Mondialelor în timp ce noi stăm relaxați și fără griji acasă.

Una dintre cele mai cretine grupe de la Mondiale a fost cea denumită plastic Grupa Morții, cauza fiind legată de prezența a trei campioane mondiale – Italia, Anglia și Uruguay – plus Costa Rica, echipă pe care celelalte au băgat-o-n seamă ca pe o vecină nebună care vorbește singură. Problema e că Grupa Morții a devenit foarte repede Grupa Morților, cele trei campioane mondiale fiind de fapt leșinate-n coteț. Dacă Anglia a luat bătaie de la Italia și Uruguay și deformase timpul astfel încât a reușit să plece acasă înainte să ajungă în Brazilia, Italia și Uruguay au primit la rândul lor vizita neplăcută a uraganelor costaricane, astfel că, la ora ultimelor meciuri din grupă, aveam Costa Rica deja calificată, în timp ce vedetele se adunau de pe jos și se chinuiau să treacă mai departe cum trece un maratonist lihnit și deshidratat linia de sosire. Meciul decisiv pentru a doua poziție în clasament: Italia-Uruguay. Citeşte în continuare