UEFA Champions League, faza pe gazon. Ghicește scorul finalei Juventus – Real Madrid și câștigi un test de weekend cu Nissan X-Trail

 

Ne-am distrat destul un sezon întreg, fraților. Iar acum a venit momentul să trecem la lucruri serioase. Atât de serioase, încât ai nevoie de permis de conducere ca să le poți lua în brațe.

Deja știm cu toții că pe mirceamester.ro ai găsit seară de seară, imediat după terminarea meciurilor din UEFA Champions League, cronicile tuturor partidelor care ne-au colorat tuturor serile de marți și miercuri. Ei bine, după un an de muncă la tastaturi de partea asta a ecranului, respectiv după un an de lectură de partea cealaltă, a venit vremea să ieșim în stradă. Sau pe șosea, vorba vine.

Nissan, partenerul auto oficial al UEFA Champions League și partenerul seriei de articole “Faza pe gazon” de pe mirceamester.ro, îi va oferi unuia dintre voi o mașină pe weekend. Un X-Trail cu plinul făcut și pregătit pentru două zile la munte, la țară, la mare sau unde vreți voi să mergeți în vara asta.

Nissan X-Trail

Tot ce trebuie să faci pentru a intra pe lista scurtă a celor care demonstrează că merită să conducă mașina asta este să-ți oferi pronosticul scor exact pentru marea finală UEFA Champions League din acest an: Juventus – Real Madrid. Începem concursul de pronosticuri astăzi și îl închidem la sâmbătă la 21:44, adică la un minut înaintea startului finalei.

Nu uita să-ți scrii corect adresa de e-mail, numele și telefonul, pentru a te putea contacta în caz că vei fi fericitul câștigător. Dacă vor fi mai mulți cititori care ghicesc rezultatul corect la 90 de minute (plus eventualele prelungiri scurte), vom trage la sorți unul dintre aceștia cu ajutorul random.org.

Multă baftă și, evident, hai România!