Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Viitorul-CFR Cluj 1-0: Campioana unei mari uimiri

Cum trece timpul, fraților! Parcă ieri era început de toamnă și ne apucam să batem aici, pe mirceamester.ro, lovituri libere textuale directe pe tibia echipelor din Liga 1 Orange. Parcă acum o săptămână ne hlizeam împreună văzând cum în România ne plângem că nu există patinoare, deși pe timp de iarnă jucăm până și fotbal de prima ligă pe terenuri acoperite cu o gheață care i-ar face invidioși pe organizatorii Olimpiadelor de Iarnă. Parcă acum două zile ieșeam din hibernare și ne pregăteam de Playoff și Playout – de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi, vorba lui Karl Marx. Paranteză pentru cei mai tineri care citesc textul ăsta: nu, tipul ăsta n-a jucat la Barcelona.

VIIT-CFR8

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Craiova – FCSB 0-1: Crimă Bizonică

După 10 zile în care au înșirat meciurile așa cum înșiră Tamaș în CV dopurile din plută ale sticlelor de vin, halind trei etape legate în care singurele pauze au fost cele de hidratare, echipele care se bat în Liga 1 Orange s-au trezit brusc că au ajuns practic la jumătatea lungimii cărării pe care cele șase formații care au șanse la ciolan încearcă să-și lase adversarii în la fezandat în mijloc de codru des. Și pentru că jumătatea unui drum este de obicei motiv de pauză de cafea, de masă și de eventuale nevoi vezicale, ne oprim și noi din rupt tastele și privim de la distanță la un clasament care ne oferă deja câteva concluzii.

CraiovaFCSB3

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 25. Dinamo – Craiova 2-1: Praz de necaz

O știți p-aia cu Împăratul care trăia peste șapte zări, șapte mări, șapte dealuri, șapte văi și șapte vulcani noroioși și, într-o dimineață, iese omul pe geam și zice, plesnindu-se peste frunte, ”Să dea dracii, ce departe stau!”? Ei, cam asta e și impresia generală pe care o lasă Liga 1 Orange față de de campionatele din Vest: în timp ce ăia pun tot fotbalul pe tabletă și apasă pe buton să-i dea bice, noi încă frecăm preocupați două pietre, poate-poate facem un foc și mai dezghețăm miriștea pe care jucăm.

Medias-Steaua

Dar știți ce? Haideți, fraților, că-i frumos și la noi! Fără glumă. Uite, în etapa asta, penultima din sezonul regulat, am avut cel mai frumos meci al campionatului, cea mai mare victorie a liderului și cel mai nemeritat egal din istoria recentă a fotbalului. Despre toate, cu răbdare și Tantum, că e perioadă de gripă, în cele ce urmează. Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 24. Craiova-FCSB 1-2: Fostul Club Steaua București

Nici nu se uscaseră bine mingile după mișcările de scafandri pe care le-au făcut prin noroaiele din ultima etapă a Ligii 1 Orange, că întreaga suflare mioritică rămasă încă atentă la evenimentele complet haotice care au loc în campionatul nostru făcea ochii mari și rămânea cu gura căscată ca leul din genericele Metro Goldwin Mayer. Cauza: trei vești care au lovit fotbalul nostru cu forța meteoritului care a trimis dinozaurii la cimitirul vesel în Jurassic.

Prima venea dinspre cei de la Dinamo, cărora pauza de iarnă le-a formatat hardurile pe care era înregistrată victoria cu 4-1 contra Stelei din Cupa Ligii, ultimul meci jucat în fotbalul nostru înainte ca șoricii să acopere ca-n poeziile lui Coșbuc burțile intense ale unora dintre atacanții cu nume de prin campionat. După două înfrângeri la limită, contra Viitorului și apoi contra Chomolungmei din Chiajna, Ioan Andone a fost sacrificat în piața publică printr-o mișcare fulgerătoare pe care noul manager Adrian Mutu, personaj principal inventat la mijlocul filmului, o aștepta cu sufletul la gură și rânjetul pregătit. În locul lui Andone s-a așezat pe tronul dinamovist Cosmin Contra, care urma să ia în brațe coșul cu ouă și să-l plimbe senin printre botoșăneni în primul său meci ca antrenor în Liga 1 Orange după ce a făcut în ultimii ani turul lumii ca pinguinul Apolodor.

Gazon_Voluntari

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 19. Gaz Metan Mediaș – Dinamo 4-0: Unora le place Gazul

Etapa a 19-a e Ligii 1 Orange a reușit să ne dovedească două lucruri legate de fotbalul din campionatul intern. Primul este faptul că am reușit să numărăm 11 zile consecutive de meciuri din Liga 1, o situație care a dus la trei meciuri jucate într-o singură săptămână pentru majoritatea jucătorilor din campionat. Evident, antrenorii care s-au lovit de aceste trei etape ca de zid, terminând maratonul cu roțile în sus, au dat vina pe oboseală, știut fiind faptul că jucătorii noștri se pregătesc în vară de un singur meci pe săptămână, orice scurtcircuit ulterior în program virusându-le instantaneu sistemul de operare.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 13. Târgu Mureș – Steaua 1-1: Imatur-retur

Și uite-așa, cu dureri vecine cu nașterea naturală într-o atmosferă de film noir, s-a dus și turul Ligii 1 Orange. Evident, nu avem o concluzie foarte clară legată de echipele care au reușit să impresioneze, pentru că dicționarul fotbalului românesc de primă ligă nu a ajuns încă la litera “i” și nu știe ce-i aia “a impresiona”, demonstrându-ne însă în schimb că a învățat perfect litera “a”: de la accident la autogol, de la absurd la acatiste, de la arest la acceptare și de la abureală la amuzament. Vestea bună e că nici măcar nu e nevoie de o altă literă pentru a deprinde bazele fotbalului modern. De exemplu, încă sperăm că în retur vom vedea fotbaliști care au început să stăpânească semantic termeni precum apărare și atac, în timp ce suporterii vor deprinde în sfârșit ideea de aplauze, că de abjecții ne-am săturat cu toții.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 12: Steaua Găzătoare

Discuție în fața camerelor după Steaua-Gaz Metan Mediaș 0-1:

Reporter: De ce crezi că Steaua nu mai marchează?
Gabriel Tamaș: Nu știu, eu sunt fundaș. Treaba mea e să nu iau gol. Eu intru în teren cu gândul să nu iau gol.
Reporter: Păi ați luat gol.
Gabriel Tamaș: Asta numești tu gol?

După o pauză de reflexie prilejuită de deplasările Naționalei în fundul butoiului UEFA, acolo unde am rașchetat Armenia la un scor care ne-a amintit de epoca în care Hagi și Gică Popescu băteau Liechtenstein și San Marino la scoruri de rugby doar pentru a fi apoi egalii Kazahstanului într-o partidă jucată pe un teren pe care până și Messi ar fi arătat ca un junior încălțat cu șlapi olandezi din lemn, am revenit în weekend-ul care tocmai s-a încheiat la oile, berbecii, câinii, mânjii și celelalte jivine ale noastre. Pentru că, așa cum știm, avem o apetență de speriat în a ne boteza echipele cu nume de animale domestice, sperând ca apoi să joace cu poftă de feline crescute cu miros de savană. Pe de o parte e normal, pentru că până la urmă singurii tigri și lei văzuți prin Chiajna și Voluntari sunt cei despielițați în livingul primarilor. Și, așa cum știm, atât cât timp blana nu-i aparține Sfintei Parascheva, nu poate fi considerată utilă sau inspirațională pentru marea masă de microbiști și microbiste.

Foto: Sportpictures.ro

Foto: Sportpictures.ro

Citeşte în continuare

Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 11: Mult prea liberul arbitru

Știam că oltenii au invadat capitala încă de când am auzit prima persoană dând ”bună ziua” când s-a urcat în metrou la Gorjului. Dar pe stadioane nu ne obișnuiseră de multișor să năvălească așa cum au făcut-o duminică seara, când jumătate de peluză nord a Stadionului Național turuia despre ce făcu, drese și zise, între replici ronțăind meditativ din prazul cunoașterii fotbalistice.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Aflată pe locul al doilea în clasamentul Ligii 1 Orange, Universitatea Craiova a dat replica liderului Steaua într-o încercare aflată la granița dintre eroism și ridicol de a tranșa disputa directă ca-ntre bărbații care joacă fotbal, adică fără intervenția de demiurgi căpoși și incompetenți a arbitrilor. Dar, la fel ca-n partida anterioară a Stelei, cea cu Voluntari, cavalerii în negru ai tristei figuri au ieșit în evidență mai ales prin trilurile cu ecou fabuloase create de fluiere în Biserica din Pipera. Citeşte în continuare