Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 8: Kontabilitate în partidă simplă

S-au împuținat și s-au asprit meciurile. De săptămîna trecută n-am mai numărat niciun picior rupt sau șold fracturat pe terenurile nisipoase de la Wimbledon, ceea ce este o izbândă enormă a organizatorilor. Înaintea turneului, ședințele lor punctau câteva elemente-cheie. Câte bilete se vor vinde, ce audiențe TV se vor obține și câți jucători și jucătoare vor sfârși la spital. Primele două s-au situat, până acum, în media obișnuită, dar la a treia, băieții apretați se așteptau la ce-i mai rău. Până acum, numai Mattek-Sands și-a luat-o mai grav, în rest, se joacă!

Iarba Wimbledon

Gropile se înmulțesc, de mâine și-a anunțat prezența și o familie de cârtițe moarte după tenis, iar la ora finalei singurele gropi mai mari decât cele de pe terenurile Wimbledon vor fi alea din cimitirul din apropiere. Da, se moare și printre bogătanii ăștia care țipă ca la concertele cu Iordăchioaie în timpul mingii de meci. Dar important e să ne simțim noi bine. Noi, plătitorii de cablu TV și Eurosport Player. Noi, fanii educați ai tenisului. Noi, noi, noi. Citeşte în continuare

Australian Open, faza pe colțul mesei. Finala masculină. Bătaie de Djok

Nu există multe ocazii în care tenisul să scrâșnească din dinți, să strige cu disperare, să urle cu lacrimi în ochi și să-și întindă toți mușchii într-un stretching chinuit fizic, dar perfect sănătos mental. Însă finala masculină de la Australian Open, una în care jocul perfect s-a împletit cum nu se poate mai asortat cu momentele extracurriculare, ne-a oferit cel mai bun exemplu al faptului că sportul ăsta are atât de multe aspecte de urmărit și analizat, încât îți dă de înțeles că funcționează după un principiu strict oenolog. Cu cât trec mai mulți ani, cu atât te îndrăgostești mai mult de substanță. Citeşte în continuare

Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 12. Elveţia în faliment

  • Savarova/Mattek Sands câștigă finala la dublu feminin
  • Djokovic îl bate pe Wawrinka şi va juca finala masculină contra lui Murray

În urma primelor 11 zile pline de tenis de la Australian Open, ziua a 12-a pare mai degrabă una de vacanță, între partide ale legendelor, ale juniorilor și ale paralimpicilor fiind infilitrate doar vreo două meciuri care atrag publicul. Unul este finala la dublu fete, jucată între Savarova/Mattek Sands și chinezoaicele Chan/Zheng, iar a doua este o semifinală după care poate fi făcut un film de Hollywood: Djokovic – Wawrinka, un joc între doi oameni care în ultimele trei întâlniri de la turneul australian au avut nevoie de prelungiri și penalty-uri în setul al cincilea. Implicit azi.

Prima partidă notabilă din această dimineață le-a pus față în față pe americanca Bethanie Mattek-Sands, care la simplu a fost transformată în speranță de Simona Halep în optimi, și cehoaica Lucie Safarova, jucătoare de pe locul 16 mondial căreia i-a fost arătată ușa în turneul de simplu chiar în primul tur, rămânând în Australia din inerție pentru a nu-și supăra coechiperii de la dublu și dublu mixt. Adversarele lor au fost două chinezoaice, Chan și Zheng, fructe ale plajei largi de selecție pe care o au chinezii într-o țară în care rachetele și mingile nu doar se vând, ci se și produc în draci. Citeşte în continuare

Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 4. Când francul elvețian are probleme cu leul românesc

  • Marius Copil pierde greu contra campionului en-titre
  • Marii favoriți merg mai departe la masculin și feminin
  • Wozniacki şi Monfils, eliminaţi
  • Tecău/Rojer trec de primul tur la dublu

Joi dis de dimineață, pe când BNR și analiștii economici de-abia se-ntorceau pe partea cealaltă și visau care alegorice tapetate cu valute, Marius Copil (194 ATP) a trecut la negocierea directă a cursului leu-franc elvețian cu unul dintre cei mai mari bancheri de revere din cea mai cantonată țară europeană. În disputa directă cu Stan Wawrinka (4 ATP), omul care are în sufragerie trofeul de anul trecut de la Australian Open, Copil a reușit să-și ridice jocul la nivelul mai oponentului său, implementând metoda tradițională bețe-n roate ori de câte ori a avut posbilitatea. Citeşte în continuare