Povestea unui fior

Acum opt ani, când am aterizat în Bucureşti la Gara de Nord,  nu ştiam încotro s-o iau. Habar n-aveam ce însemna oraşul ăsta, şi singura legătură cu el era faptul că aveam de gând să dau admiterea la Jurnalism. Nici măcar nu conştientizam cât de complicat e examenul în sine la facultatea asta, aşa că am venit pur şi simplu cu ce-aveam în cap, fără să încerc înainte să dau banii pe ore, meditaţii şi cumetrii. Nu c-aş fi avut – eu sau ai mei – bani de dat, da’ m-am simţit puţin cam ciudat când, ajuns aici, mi s-a spus că cei mai mulţi dintre cei care încercau să atace domeniul ăsta au învăţat cu profesori specializaţi chiar din facultatea la care urmau să dea examen.

În sfârşit, am reuşit să trec de tot şi să intru în anul întâi la FJSC, o facultate cu nume în domeniu, dar cu resurse puţine. Din păcate. Anul întâi a fost unul al descoperirilor. Nu m-a “înghiţit” Bucureştiul pentru că n-am dat doi bani pe ce se întâmpla în afara zonei mele de acoperire, iar asta mi-a prins bine mai târziu, când am învăţat că cel mai bine e să-ţi construieşti propria viaţă şi lume pentru a te putea simţi bine indiferent de context.

Şi tot în anul întâi, una dintre principalele căutări pe care le-am întreprins a fost cea a unui stadion pe care să mă simt bine. A fost un fel de quest. Ca fotbalist până cu câteva săptămâni în urmă (aşa cum eram pe atunci), cunoşteam destul de bine fenomenul şi Citeşte în continuare