Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 12: Scrisoare cu dinți

Dragul meu,

S-a nimerit să fi fost în comă în ultimii 16 ani și te-ai trezit printr-o minune ieri pe patul de spital fix când asistentele se uitau fascinate la aruncarea ciocanului și la seriile de calificare în semifinale în proba de 800 de metri feminin de la Rio. Cere-le un ceai de valeriană și calmează-te. În primul rând, am o veste bună: Iliescu nu mai e președinte, dar la cum merg lucrurile probabil că va fi ultimul care va stinge lumina în țara asta. În al doilea rând, am o veste proastă: Gabriela Szabo nu mai aleargă pentru noi la atletism, iar cei care au venit după ea nu au reușit să se atingă nici măcar de mirosul performanțelor ei. Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 7: Horia Unirii

Suntem un popor al cărui comportament ar trebui analizat ceva mai adânc la lecțiile de psihologie ale universităților de profil din toată lumea. După ce acum două zile eram orfani de medalii și am fi decis cu majoritate cruntă la un eventual referendum să ne vindem Delta și o bucată de Bărăgan doar-doar n-om termina Jocurile Olimpice de la Rio fără glorie, aurul fetelor de la scrimă ne-a transformat – absolut normal – în bombe emoționale. Problema e că în mecanismele neuronale românești există câteva scurtături anormale care ne trec de la bucurie la pretenții în timp record. Pentru mulți dintre conaționali, orice medalie care apare de acum în prim-plan și care are o valoare mai mică decât aurul la casele de amanet – singurul criteriu de identificare a valorii în viziunea acestora – este o demonstrație a faptului că sportivii care tocmai au luat argint, pierzând o finală Olimpică, au dovedit că “sunt terminați” și că merită pe alocuri critici contondente vecine cu oprobriul public. Noroc că nu mai trăim pe vremea inchiziției, că-i așteptau la aeroport să le bage metale sub unghii.

Citeşte în continuare