Major League Soccer. Cum au pus americanii piciorul pe minge și de ce ne vor bate pe toți la fotbal peste 15 ani

4 iulie 1988. Cu România aflată încă în epoca curentului cu program, șefii FIFA anunțau oficial că gazdele Campionatului Mondial care urma să aibă loc la șase ani distanță, adică în 1994, vor fi Statele Unite ale Americii. O decizie privită imediat cu sprâncenele arcuite de lumea fotbalului: pe lângă faptul că acest sport se bucura între cowboy de o tradiție vecină cu sarmalele între hamburgeri, americanii nu aveau la acea vreme nici măcar un campionat intern, o tentativă de organizare sucombând în glorie la începutul anilor ’80, după ce familiile jucătorilor s-au plâns de singurătate în tribune în timpul meciurilor.

Dacă lumea fotbalului mâncat pe pâine a fost ușor cutremurată de faptul că va fi nevoită să-și etaleze piesele în fața unui public obișnuit să-și mănânce hotdog-ul în ritm de yarzi și de homerun-uri, mecanismele cognitive ale americanilor începeau să prindă aderență. What the heck is this soccer anyway?

Citeşte în continuare