Lecțiile fotbalului

Sunteți deseori întrebați de ce vă atrage “sportul ăla cu o minge după care aleargă 22 de bărbați”, “sportul ăla de femei care nu e ca rugby-ul” sau “sportul ăla în care suporterii sunt huligani”. Explicațiile sunt atât de vaste, încât un simplu “Nu înțelegi, e mai mult decât pare” rezolvă în registru pacifist un diferend de acest tip. Și totuși, ce ne face să ne placă? Ce ne atrage spre sportul ăsta care ne rezervă bucurii și tristeți, fericiri și agonii, plăceri și gust amar într-o alternanță uneori mai rapidă decât timpul în care aceste sentimente ar trebui să crească natural?

Ei bine, săptămâna care tocmai se încheie ne-a dat câteva răspunsuri interesante din acest punct de vedere. Am văzut împreună cum fotbalul este uneori mai presus de fizică, mai presus de statistică, mai presus de morală, mai presus de logică, mai presus de boală, mai presus de viața însăși. Și nu sunt cuvinte gratuite.

Fotbalul mai presus de viață

17 martie 2012. Fabrice Muamba cădea pe teren în timpul unui meci din Cupa Angliei, iar inima sa înceta să bată. Timp de 78 de minute, fotbalistul lui Bolton plecase dintre noi. Fără ca inima să pompeze sânge oxigenat către creier, acesta suferă daune majore. Iar în cazul foarte puțin probabil în care victima unui atac de cord revine la viață, aceasta este destinată să fie o simplă alăturare de zile pentru un om pe care nu-l mai recunoști așa cum a fost înainte de accident.

3 mai 2012. La o lună și jumătate de la momentul în care a făcut un stadion întreg să plângă, Muamba simte din nou mirosul gazonului de pe White Hart Lane.

Citeşte în continuare