Euro 2016, faza pe fotoliu. Germania-Franța: Vidul Berlinului

Meciurile dintre Germania și Franța au fost întotdeauna spumoase și s-au lăsat cu vase sparte în umoarea apoasă. Fie că vorbim despre politică, despre mașini, despre mâncare, despre imigranți sau despre fotbal, cele două națiuni au reușit să se așeze mai întotdeauna în tabere diferite și și-au aruncat mutual roșii și ouă stricate în mufe.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Germania-Italia: Conte partiro

Traseele echipelor care au reușit să iasă din grupele Euro 2016 au fost atât de diferite, încât dacă ți-ai pierde ușor concentrarea ai putea să crezi că cele două jumătăți de tablou au făcut parte din competiții și pe alocuri chiar sporturi diferite. Dacă în bucata de turneu care a dat semifinala Portugalia-Țara Galilor am avut parte de un soi de serbare câmpenească condimentată cu grătare, distracție, relaxare, pe alocuri fotbal și cu o scenă în colțul pădurii unde organizatorii au așezat un eșafod folosit din când în când, între două fluiere, pentru ca atmosfera să se aerisească și participanții să ne mai lase, cealaltă jumătate a tabloului a fost radical diferită.

607132515_LB_3312_F9384E1BD2AE7727C5D9F45805C60C4A_3517

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Franța-Irlanda: Griezmann cu lapte

Acum vreo șapte ani, pe când Messi de-abia-și trăgea primele aparate de ras pe sub nări, Franța scotea Irlanda din barajul pentru Mondialul din 2010 cu un gol marcat în prelungiri după ce Thierry Henry a făcut un henț atât de evident, încât irlandezii au scos de nervi din nomenclator meseria de arbitru. Povestea a declanșat la acea vreme un scandal monstru la nivel diplomatic, singurele argumente contra declanșării unui război în toată regula fiind halca de apă dintre cele două și faptul că irlandezii erau deja îndeajuns de beți în momentul fazei încât să nu se prindă decât după meci, la reluare.

În acest context, prima reîntâlnire dintre cele două țări, care a avut loc ieri în optimile Europenelor jucate în sufrageria francezilor, era cel puțin interesantă din punctul de vedere al Irlandei, care apucase rata de după grupe după ce a bătut o versiune Safe Mode a Italiei.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Germania-Irlanda de Nord: Ordonanță de McGovern

Atunci când campionii mondiali se întâlnesc cu una dintre echipele care s-au calificat la Euro doar pentru că au nimerit într-o grupă cu o Românie impotentă, o Ungarie incertă și o Grecie putrezită, nu te aștepți la altceva decât la un soi de meci de box în care Klitschko se luptă cu un viezure. Mai ales dacă meciul ăsta vine după o partidă în care Germania a fost anulată de Polonia într-un meci încheiat 0-0, dar după care atacanții germani au avut nevoie de vizita permanentă a psihologului pentru că s-au prins că dorm cu ursulețul la piept din cauză că roaba de ocazii ratate i-a deviat sentimental pe rute ocolitoare.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Anglia-Țara Galilor: Hart-N-Pepa

Partida dintre Anglia și Țara Galilor a fost un soi de Elveția-România în care s-a jucat fotbal, nu lapte gros cu mingea și în care față în față s-au întâlnit fotbaliști, nu jucători de fotbal. După un început de meci în care cele două echipe au părut că-și fac curte într-un soi de ritual de împerechere între rubedenii, Anglia a luat hățurile la subraț și i-a forțat pe galezi să se retragă spre hangar.

Cu terenul îndoit spre poarta galezilor, jucătorii englezi s-au concentrat pe ceea ce știu cel mai bine la turneele finale: să construiască faze de excepție pe care le finalizează odios. Singurele licăriri de filament au venit când Sterling a urcat mingea pe casă din fața porții și, indirect, când englezii au cerut penalty după ce galezul Ben Davies a căutat mingea de oase în careu.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Germania-Ucraina: Profil real

A fost o zi frumoasă pentru fanii naționalei Germaniei și pentru amintirile lor. Pe lângă faptul că oamenii și-au văzut din nou la lucru matematicienii preferați, aceștia au jucat cu Ucraina, o echipă pe care o poți confunda la nivel de culori, în funcție de dioptrii, cu cea mai bună gazdă din istoria Campionatelor Mondiale: Brazilia, echipă căreia nemții i-au scos fotbalului din cap cu raportorul acum fix doi ani.

Citeşte în continuare

Barcelona și Real Madrid – poveste cu bani, datorii și semnele finalului distracției

Asistăm în ultimii trei ani la expoziția un fotbal pe care generația mea nu l-a mai văzut niciodată. Oricâte echipe excelente, oricâte competiții câștigate și oricâte meciuri dominate am văzut până acum, ce arată Barcelona și Real Madrid reprezintă curiozități stilistice nu doar pentru cei care urmăresc fotbalul, ci și pentru amatorii sau profesioniștii statisticilor. Dacă urmăriți pe Twitter măcar câteva dintre zecile de conturi care oferă statistici live (vă recomand cu drag OptaJoe, Infostrada sau Misterchip pentru a fi la curent cu cifrele imediat după ce acestea se întâmplă), ați observat în mod sigur până acum că oamenii care se ocupă de asta au treabă în ultima perioadă cât pentru trei campionate. Citeşte în continuare

Cum zici “Shitstorm” în românește?

Lingviștii germani au ales anglicismul anului. Exact. Niște nemți care au o meserie pe care românii o înjură cum apucă pentru că nu o înțeleg aleg în fiecare an cel mai bun cuvânt de origine engleză intrat în limba germană. Practic, oamenii își dau girul pentru ca respectivul termen să intre în limbă, următorul pas fiind includerea sa în dicționar. Dacă la noi există critici de weekend ai împrumuturilor lingvistice, la nemți – un popor prin definiție mai conservator – acest proces de dinamică lingivstică este deja instituționalizat.

În 2011, cuvântul pe care lingviștii germani l-au acceptat ca fiind cel mai reușit este Shitstorm, termenul reușind să bată alte cuvinte în trend, precum Occupy, folosit din ce în ce mai des de tinerii germani odată cu înmulțirea protestelor sociale și nu numai din Europa, sau Incircle, un termen englezo-german care înseamnă “a introduce pe cineva în cercurile din Google Plus”.

Ce înseamnă Shitstorm? Conform Urban Dictionary, există vreo șase sensuri pentru termen. Dacă literal vorbim de o “furtună cu căcat”, sensul figurat al cuvântului sugerează o întâmplare cu final nefericit. Eventual, așa cum l-am întâlnit eu foarte des, o serie de întâmplări nefericite care se întâmplă într-o perioadă foarte scurtă. Un fel de “shit happens” rostit foarte des în contexte diferite și într-o perioadă de timp scurtă.

Conform lingviștilor, termenul a fost ales cea mai importantă contribuție lingvistică engleză în cultura germană (sesizați ironia fină involuntară) pentru că este extrem de descriptiv. În 2010, cel mai apreciat termen a fost Leaken, un verb care evocă scăparea unor documente sau informații fără acordul sursei. Evident, la bază au stat scurgerile de informații din dosarele Wikileaks.

via

Lukas despre China și chinezi

Vizita de lucru pe care am făcut-o la mijlocul săptămânii pe Costa Brava pentru a testa noul Audi A1 Sportback (varianta cu cinci uși a lui A1) m-a pus față în față cu oficiali ai mărcii germane. Și, ca de obicei, discuțiile s-au întins de la detalii legate de mașina testată până la povești care nu au legătură decât tangențială cu scopul vizitei.

Am vorbit ceva mai mult la cină și, ulterior, după aceasta cu unul dintre oamenii care se ocupă de partea electrică și electronică a lui Audi A1, un neamț foarte simpatic și deschis de vreo 30-35 de ani. Lukas. După ce am terminat rapid subiectul tehnologie pe A1, mi-a atras atenția faptul că omul a lucrat timp de trei ani cu China, la joint veinture-ul Citeşte în continuare

Dor

Era o zi frumoasă. 17 grade, atmosferă liniştită, de staţiune balneoclimaterică. Undeva lângă Frankfurt, în Bad Soden, acolo unde am campat pe perioada Salonului Auto de la Frankfurt. Coborâsem de la hotel în centrul oraşului, pentru a spăla maşina cu care am mers acolo. O chestiune care se repetă obsesiv la fiecare maşină pe care o testăm.

Îmi aşteptam rândul la spălătorie. Eram în maşină, căutam să aleg una dintre adresele pe care mi le notasem în notiţele telefonului. Acolo urma să mergem pentru a fotografia maşina. Deodată, de noi se apropie un domn. Undeva pe 50-60 de ani, cu privirea blajină şi ridată, cu părul cenuşiu şi îmbrăcat în blugi şi într-un tricou alb muncit, cu încălţări prăfuite. Nu foarte înalt, dar cu alură de bătrânel neamţ care seara ajunge acasă, la familie, acolo unde dăruieşte tot ce primeşte după o zi de muncă. L-am privit cu coada ochilor. S-a uitat la maşină timp de un minut, apoi şi-a făcut curaj şi s-a apropiat. Mi-a făcut semn cu mâna, destul de rezervat, parcă ruşinat, să deschid portiera.

– Bună ziua, sunteţi din Bucureşti? mă întreabă omul cu accent nemţesc clar împământenit de ceva vreme, blocându-mă complet. Nu mă aşteptam la limba română şi, obişnuit de câteva zile să vorbesc engleză sau germană, am scos doar un…
– Ăăă… Bună. Da. Sunteţi din România? îndrug eu, găsind cea mai cretină întrebare care putea să-mi vină-n cap. Evident că era român.
– Da, din România. Dar sunt aici de… 32 de ani. Cam aşa. 

A stat să calculeze puţin. Era clar că se înseninase când i-am spus că suntem de acasă. I-a înflorit un zâmbet pe colţul gurii.

– Frumos! zic eu, încercând să-mi adun cuvintele. Şi ce faceţi aici?
– Am venit să-i spăl maşina şefului meu, îmi spune, arătând cu o mişcare a capului spre Mercedesul Viano care era periat de rotativele staţiei de benzină. Ce maşină e asta? Insignia? continuă omul, jovial, pronunţând “Inzignia”, aşa cum o fac nemţii
Un Astra ST. E fratele mai mic al lui Insignia.
Omul dă o tură în jurul ei, se uită la stopuri.
E frumoasă. E a dumneavoastră?
Nu, nu. Suntem jurnalişti şi am venit aici pentru Salonul de la Frankfurt.
Aaa, da. E acum, nu?
Da, tocmai s-au terminat zilele de presă, ne pregătim să mergem acasă.
– Acasă în România?
Da, acolo. De unde sunteţi exact?
Din Sibiu, dar nu am mai fost demult. Ce să facem dacă nu avem la cine să mai mergem? Şi culoarea feţei i se închide instantaneu. Zâmbetul incontrolabil de până acum îi dispare.

Încerc să destind puţin atmosfera.
– Staţi liniştit, nu aţi pierdut nimic. E mai bine aici decât acolo, probabil că ştiţi deja asta… zic eu.
– Nu am mai fost de… 18 ani. Cred că s-au schimbat multe de atunci, spune omul, ridicând privirea şi întrebându-mă din ochi.
– Da, s-au schimbat. Aşa este. Dar mai avem mult de muncă, răspund eu. Oricum, mai staţi pe aici până să reveniţi, pentru a vedea România şi mai evoluată când veţi veni.
– Ştiu. Dar mi-e… cum să vă spun… mi-e DOR de acasă. Tot mi-e puţin DOR de acasă…

A subliniat “dor” apăsând pe cuvând şi încordând pumnul. Uneori, un pumn încordat e semn al speranţei. L-am lăsat pe domnul de la benzinărie după ce i-am dat cartea de vizită. I-am spus că, dacă se gândeşte să viziteze din nou România, să mă sune. Nu am făcut cunoştinţă…