Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 11: Cornul și luptele

Seara de marți ne-a oferit o lecție involuntară în direct legată de modul defect în care am ales să ne alegem prioritățile în viață. În timp ce 55.000 de spectatori și alte câteva milioane de telespectatori își plângeau cristalinele văzând cum Steaua București era jumulită ca o găină opărită de Manchester City în playoff-ul grupelor Champions League pe Național Arena într-un meci în care portarul stelist a fost cel mai bun jucător de pe teren deși a luat 5 supozitoare pe care englezii le-au administrat cu eleganță cu ajutorul praștiei, într-un colț izolat al programului TV, pe TVR 2, Alin Alexuc se afla la câteva minute de o medalie de bronz la Jocurile Olimpice, exilat în fața pierduților care s-au nimerit ca la ora de culcare să se împiedice de un post de televiziune pe care rămâi în general doar atunci când vrei să vezi noile tehnici de filmare a spoturilor de teleshopping.

Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 10: Gimnastică la sol

În momentul în care Cătălina Ponor și-a terminat ieri exercițiul pe bârnă, aterizând ușor defect în salteaua din sala de gimnastică de la Rio, 44 de ani de istorie s-au auzit crăpând în milioane de bucăți într-o bubuitură care a deranjat acele aparatelor care măsoară activitatea seismică în zona Vrancea. Imaginea nu a semănat însă cu dezastrele care te iau prin surprindere pe la spate, cu o undă de șoc care te lovește în ceafă ca palma grea de la Deva, ci mai degrabă cu detonările controlate ale clădirilor care nu mai fac față cerințelor epocii și sunt eliminate din peisaj.

Din păcate, în peisajul nostru nu garantează nimeni că vechea clădire transformată în grămadă dezordonată va fi înlocuită de una modernă, high-tech, care să găzduiască oameni și povești prin care gimnastica să-și continue drumul. Asta chiar dacă în fața mormanului de moloz au rămas, prăfuite și demne, busturile oamenilor care au făcut ca România și Gimnastica să fie termeni sinonimi în cultura sportivă a Planetei. Iar peste bucățile de piatră distrusă, cu fier-betonul îndoit atârnându-le de gât ca niște coliere, gimnaștii veterani – ajunși să ne reprezinte la Rio pentru că în spatele lor trenurile s-au oprit, iar șinele au fost deja transformate în fier vechi – au pus ochii în pământ și-și așteaptă aplauzele de final.

Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 4: Tenis de rasă

Cu o vitrină de rezultate în care se aude ecoul ca-n salina Turda, delegația România pare până acum la Jocurile Olimpice de la Rio un pui de câine aflat în adăpost care ar sări în brațele oricui e-n măsură să-i promită măcar speranțe la o medalie. Am analizat deja în articolul de ieri cauzele și efectele prăpastiei în care am ajuns, nu mai insist asupra modului crunt în care încercăm să urcăm din nou pe stânci agățându-ne cu unghiile tocite. Cert este că există și o parte bună în deflația de rezultate de la Rio: am ajuns să apreciem până la lacrimi fiecare sportiv care-și aruncă în joc ultimele bucăți de atrii și ventricule pentru a ajunge aproape de podiumul olimpic. Atunci când zaci în derivă cu burta-n sus de ceva vreme într-o mare de culoare incertă, fiecare sticlă care plutește îți dă speranțe că va conține biletul tău spre civilizație.

Citeşte în continuare