Gică

Nu știu multe lucruri legate de fotbalul dinainte de 1989. Iar principalul motiv este legat de faptul că de-abia făceam ochi, iar în 1989 – anul nașterii fratelui meu – am început să înțeleg că lumea e mai mare decât orașul în care creșteam. Un singur lucru îmi aduc însă aminte din perioada pre-Revoluție: golul lui Hagi din finala Supercupei Europei. Aveam doar doi ani, dar țin minte și acum acel gol din lovitură liberă contra – aveam să aflu mai târziu – ucrainenilor de la Dynamo Kiev.

Am avut norocul de a crește admirând evoluțiile superbe ale jucătorului Gheorghe Hagi. Și spun asta pentru că, astăzi, idolii copiilor care încep să joace fotbal sunt în majoritate străini. Atunci, îl aveam cu toții pe Hagi. Era Cristiano-ul și Messi-ul nostru, aveam libertatea de a-l așeza – fără a ne face probleme că greșim – lângă cei mai buni jucători ai lumii. Probabil nu a fost cel mai bun, nu a fost Roger Federer-ul fotbalului anilor ’90, dar Hagi face parte dintr-un All Star Team al acelei perioade fără niciun fel de probleme. Citeşte în continuare