O poveste despre fotbal te poate trimite pe stadion la finala Europa League

Acest articol face parte din campania Young Journalists Experience, prin care Seat caută un tânăr jurnalist sau student talentat pentru a-l transforma în jurnalist acreditat la finala Europa League de la Bucureşti.

Poveştile sportului m-au atras dintotdeauna. Probabil că aceia dintre voi care citesc acest blog ştiu deja acest lucru. Am fost fascinat de povestea extraordinară a participării României la primul campionat mondial de fotbal am parcurs cu drag istoria singurului fotbalist care a întrerupt un război. Şi aşa mai departeSunt momente care au construit istoria şi care reprezintă baza fără de care un sport precum fotbalul nu poate exista aşa cum îl ştim cu toţii astăzi.

Citeşte în continuare

Curuluboc

Bună seara şi bine v-am găsit la ştirile zilei. Astăzi, în cadrul unei descinderi prin învăluire a serviciilor secreţii, oamenii de ordine au capturat unul dintre cele mai valoroase artefacte ascunse sub ani şi ani de civilizaţie vestimentară şi de colaps estetic. Artefactul, denumit codat deocamdată Curuluboc, este ţinut secret sub pază SRI după ce un fotograf şi cameraman de ocazie a reuşit să surprindă câteva cadre cu cea mai mare descoperire din istoria recentă a României. La faţa locului se află colega mea, Namcur Dasochei. Namcur?

– Bună seara, Androgineea, bună seara tuturor telespectatorilor noştri. În ceea ce se va dovedi, probabil, una dintre cele mai urmărite seri din istoria televiziunii din România. Curuluboc a fost descoperit după mulţi ani de căutări în care singurele astfel de artefacte văzute pe ecrane le-au aparţinut exclusiv unor glume cu aspect sensibil, dar comportament grobian. Conform declaraţiilor martorilor oculari, obiectul găsit a reuşit să atragă atenţia întregii naţii şi numai, pentru că… (…)
– Namcur, ne auzi?
– Da, Androgineea.
– Este adevărată opinia analiştilor profesionişti pipuncurişti conform căreia descoperirea artefactului şi întreaga nebunie media din jurul acesteia au loc ca urmare a unei lipse acute de întâmplări cu potenţial de ştire?
– Da, se discută foarte mult pe marginea acestui subiect în aceste momente în Piaţa Duşului. Conform celor de aici, există şanse enorme ca recent descoperitul Curuluboc să nu fie singurul artefact de acest tip ascuns în înveliş textil. Se vorbeşte de o colecţie cu nume asemănătoare. Astfe, în colecţia Curululume există obiecte de patrimoniu precum Curulucrin, Curuluilici, Curulugigi şi, poate cel mai stiamt dintre toate, Curulubăs, un artefact despre care se spune că ar exista deja expus în forme copiate prin instituţiile statului, artefactul fiind păzit cu sfinţenie şi sărutat cu pioşenie de iubitorii artei. Aceiaşi comentatori experţi anunţă faptul că, dacă aceste artefacte ar fi fost deja relevate, şocul produs de apariţia lui Curuluboc în imagini ar fi fost mult atenuat.
– Mulţumesc, Namcur. Continuăm ştirile. Astăzi, în Bucureşti, un câine a muşcat un om.

Există etică în blogging?

Am aproape un an de când scriu pe acest blog. A trecut cam repede, iar materialele s-au adunat, chiar dacă timpul pe care-l ofer acestei activități este foarte restrâns. Ei bine, în acest timp – în care am avut ocazia de a analiza blogurile din jurul meu – am fost frapat în primă fază, apoi supărat pe faptul că editorialul – conținutul efectiv al blogului – este confundat uneori cu publicitatea. Evident, discuția este una care pornește de la etică.

Nu există o definiție clară a advertorialului. Singura “regulă” este că textul de tip advertorial reprezintă un hibrid între textul editorial și cel publicitar (advertising + editorial). Nicio lege și nicio regulă nu te împiedică să publici un astfel de text dacă tu consideri că cititorii tăi nu au o problemă cu asta, dar avem o problemă în momentul în care respectivul text este produs, prezentat și livrat ca unul strict editorial, deși el este unul plătit. Din păcate pentru verticalitatea unor bloggeri, o astfel de abordare nu este etică, pentru că nu reprezintă decât o păcăleală la adresa cititorilor. Tu știi foarte bine că acel text este “cumpărat”, dar nu anunți nicăieri asta.

Chiar dacă bloggerii susțin că nu se supun unor reguli stricte atunci când vine vorba de partea editorială – și au dreptate, “breasla” nefiind insitituționalizată și, deci, reglementată într-un fel sau altul – regulile de bun-simț universale care ghidează Citeşte în continuare

Bucuria de a schimba lucrurile

Atunci când mergi la şcoala de jurnalism, primul lucru care trebuie să-ţi intre în cap este “unul dintre rolurile tale, ca jurnalist, este să schimbi lucruri şi atitudini greşite”. Evident, vorbim de doar unul dintre rolurile importante pe care le are mass-media. Rol oarecum denaturat de exemplele recente ale televiziunilor de ştiri, care din propoziţia de mai sus au înţeles doar conjunctivul “să schimbi” şi l-au alăturat politicienilor, preşedinţilor, altor emisiuni.

Ca să nu mă îndepărtez prea mult de subiect, presa auto are un ceva al său. Iar acel ceva – un lucru normal pentru România, o ţară în care industria auto se rezumă la Dacia – este legat de faptul că nu ţi se întâmplă prea des să ai şansa de a schimba lucruri. Poţi să înveţi, poţi să indici, poţi să induci, poţi să explici, poţi să povesteşti, dar rareori poţi să schimbi. Pentru că în lumea auto vorbim mai ales de pasiuni.

Ei bine, astăzi, prin articolul legat de rolul tetierelor în siguranţa pasivă, am reuşit să obţin o reacţie reacţii care m-au bucurat enorm:

  • “LOL, dupa ce am citit articolul, am iesit din birou si m-am dus sa verific pozitia tetierei. Nu era OK :(. Acum insa da :)”
  • “Primul gand a fost: eu oare cum am tetierele acum? Am distribuit acest articol si sper sa fie multi curiosi si sa fim mai atenti daca pana acum nu am facut-o”

E puţin, dar te face să simţi că lucrurile pe care le faci prind contur. Şi te bucuri.