Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Franța, marea finală: Cocoșii Portugalici

La finalul unui campionat european care a reușit performanța de a demonstra că niciuna dintre echipe nu merită să câștige trofeul, finala dintre Franța și Portugalia a fost rezultatul așteptat de foarte puțină lume al unui tablou pe care împerecherile au părut decise de un computer cu ștevie în loc de procesor.

În primul rând pentru că Portugalia a intrat în competiție ca o mașină care pleacă de pe grila de start în marșarier, încercând pe tot parcursul competiției să vireze corect în condițiile în care pilotul a părut beat, orb și fără mâini. Apoi, pentru că Franța a avut noroc să se lovească pe parcursul turneului de echipe pentru care prezența la Euro a fost o performanță în sine, eventualele rezultate ulterioare fiind privite ca un fel de calificare într-o meserie în care ai deja un master și-un doctorat. Evident, una peste alta, balanța părea că se îndoaie, totuși, spre Franța. Asta din simplul motiv că în singurul meci în care francezii au avut tricourile transpirate la final, semifinala cu Germania, gazdele Europeanului au reușit să regleze toate problemele istorice dintre cele două națiuni coborându-le nemților landurile în bernă.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Țara Galilor: Cristiano Finaldo

După ce și-a târât ca o râmă abdomenul prin grupe și apoi prin optimi și sferturi, Cristiano Ronaldo a dat în bobi și-a nimerit o semifinală cu Țara Galilor, o echipă obișnuită cu fazele finale ale turneelor europene și mondiale ca berea cu zeama de varză. Iar după ce în meciurile anterioare a reușit să dea peste cap contorul ratărilor de la Euro, trimițând mingea de fiecare dată când a avut ocazia la pozat de inele pe Saturn, Ronaldo s-a prezentat la meciul din semifinale dator ca un împrumutat în franci elvețieni.

Și era cumva normal să fie așa: dintre toate cele patru echipe calificate în această fază a competiției, Portugalia a fost urâta clasei, o formație care a jucat la ia-mă nene și a profitat de fiecare ocazie pentru a trage apa după adversari, chit că aceștia își terminaseră sau nu treaba. Cu cinci egaluri din cinci meciuri, cu două victorii la buza prăpastiei în fazele eliminatorii și cu un joc care a convins ca firmele care vând cuțite ce taie rigips la teleshopping, lusitanii aveau de demonstrat măcar în semifinală că nu și-au câștigat la zaruri locul din vârful piramidei.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Polonia: Corigentul 007

După patru meciuri în care a fost lovită de constipație cronică, Portugalia a ajuns în sferturile Europeanului din Franța în poziția unei echipe care nu a pierdut niciun meci până acum, dar cu moșternirea ingrată a sfert-finalistei care nu a câștigat niciun meci în 90 de minute la acest turneu final. Era însă greu să fie altfel în condițiile în care Cristiano Ronaldo, mielul de aur al lusitanilor, s-a abonat la cotidianul Ratarea, iar apărarea echipei a părut în unele momente clasa de mate-fizică de-a opta cu jumătate dintre elevi scutiți de la sport pe motive de oxiuri.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Croația: Cristianost Ronaldo

La nici trei zile de la momentul în care chiloții cu propriul nume imprimat pe elastic i-au tremurat pe muzică de Béla Bártok, Cristiano Ronaldo a revenit pe teren pentru a da piept cu Croația, echipă care venea în optimi de pe locul întâi al grupei după ce le-a scos Tiki-Taka din ADN spaniolilor.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu: Ungaria-Portugalia: Star și Bran

După ce a căutat prin gunoaie în primele două meciuri de la Euro, meciul cu Ungaria îl găsea pe Cristiano Ronaldo în postura de candidat oficial din partea Portugaliei la Premiul Nobel pentru Pace din acest an. Lipsit de inspirație ca Geoană în serile de după alegeri, Cristiano a venit la Europene epilat, pensat, tuns, frezat și gelat, dar avea șanse să părăsească Franța prăfuit și în haine de zugrav necalificat în cazul în care nu-i ieșeau pașii în ceardaș, ultimul dans din grupă. Unul destul de complicat, pentru că probabil că dacă-l pui pe Ronaldo să arate pe hartă unde e Ungaria, se blochează ca barierele din Pipera la oră de vârf.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Austria: Penaldo Rataldo

Cristiano Ronaldo a aterizat la Euro cu mina șefului de trib Tagbanwa care ajunge la un concurs de gătit mâncare tradițională filipineză. În condițiile în care Portugalia a căzut într-o grupă pe care până și naționala de Șoave a lui Tata Șuiu ar fi privit-o ca pe una accesibilă, omul-gel a analizat-o pe toate părțile și a conchis, între o ședință foto pentru o revistă de iahturi cu roți și o reclamă la creme anti-acnee pentru fluturi de grădină, că la Europenele astea e rost de goluri. Când nimerești în grupă cu Austria, Ungaria și Islanda, echipe obișnuite să simtă vibe-ul turneelor finale la radio, te gândești la goluri multe chiar și dacă te numești Keșeru, darămite dacă ești Cristiano Madre de Dios Ay Caramba Fucking Ronaldo.

Citeşte în continuare

Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Islanda: Cristiano Jenaldo

După 5 zile de la momentul în care în Franța a început în sfârșit și altceva în afară de greve, astăzi s-au disputat ultimele meciuri din prima fază a grupelor de la Euro 2016. Am văzut astfel pentru prima dată la față o grupă care văzută de departe părea una cenușie și doar marginal interesantă, dar care ne-a oferit două meciuri cum scrie la manualul pariurilor sportive la capitolul “Cum să faci bani ca bookmaker pe înțelesul tururor: lasă proștii să mizeze pe favoriți”.

În cel mai important dintre ele, favorita Portugalia s-a întâlnit cu Islanda, o echipă care astăzi a făcut cunoștință pentru prima dată cu mirosul rumen al vreunui turneu final. Islandezii n-au venit însă la Euro câștigându-și locul la 6 din 49 și Noroc, ci eliminând printre altele o națională dezorientată a Olandei și oferindu-le turcilor o mușcătură din tradiționala șaorma cu șorici de porc inventată pe loc ca armă-surpriză într-o victorie cu 3-0 în chiar primul meci din preliminarii.

Citeşte în continuare

China sau FMI?

Din nou despre China. De această dată, de pe un alt palier:

China is ready to buy 4 to 5 billion euros ($6.6 billion) of Portuguese sovereign debt to help the country ward off pressure in debt markets, the Jornal de Negocios daily reported on Wednesday.

Zice Reuters. Eu nu pot decât să spun că aş prefera China FMI-ului. Atât.