Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 5: Scrimă și pedeapsă

Ecuația românească la Rio devine din ce în ce mai simplă și mai clară. Atunci când nu ne omoară propriile nereușite, ne îngroapă adversarii mai puternici. Când nu sunt adversarii puternici, ne dezmembrează o zi proastă. Când nu avem o zi proastă, ne lovim de ghinion, momente pe care le puteți recunoaște în comentariul de la TV mai ales după sintagma “Dumnezeu n-a fost român”. Când nu avem ghinion și am apucat să-i facem buletin și pașaport lui Dumnezeu, suntem loviți de arbitri. Când dăm de un arbitru echilibrat și relaxat care-și face treaba perfect și eventual trage inexplicabil cu noi, ne scoate de pe traiectorie publicul local care-și sprijină sportivii cu o ardoare pe care o considerăm deplasată în ipocrizia mioritică care caracterizează poporul ce a inventat înjurături pentru propriile hăhăieli în condițiile în care adversarii nu le vor înțelege nicidată. Asta și pentru că am jucat cu brazilieni la Jocurile Olimpice cât să răzbunăm faptul că i-am lăsat cu ochii-n soare și nu ne-am dus la întâlnirea din semifinala Mondialului de Fotbal din 1994.

Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 4: Tenis de rasă

Cu o vitrină de rezultate în care se aude ecoul ca-n salina Turda, delegația România pare până acum la Jocurile Olimpice de la Rio un pui de câine aflat în adăpost care ar sări în brațele oricui e-n măsură să-i promită măcar speranțe la o medalie. Am analizat deja în articolul de ieri cauzele și efectele prăpastiei în care am ajuns, nu mai insist asupra modului crunt în care încercăm să urcăm din nou pe stânci agățându-ne cu unghiile tocite. Cert este că există și o parte bună în deflația de rezultate de la Rio: am ajuns să apreciem până la lacrimi fiecare sportiv care-și aruncă în joc ultimele bucăți de atrii și ventricule pentru a ajunge aproape de podiumul olimpic. Atunci când zaci în derivă cu burta-n sus de ceva vreme într-o mare de culoare incertă, fiecare sticlă care plutește îți dă speranțe că va conține biletul tău spre civilizație.

Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 3: Mămăliga campionilor

După ce Guvernul României a inventat Poliția Pădurilor, o metodă prin care orice român poate verifica legalitatea transporturilor de lemne care par dubioase, Ministerul Tineretului și Sporturilor s-a prins ieri, în a treia zi de competiție a Olimpiadei de la Rio, că singura soluție prin care România poate să evite de acum înainte participări rușinoase la Jocurile Olimpice ar fi să imagineze un soi de Poliție a Scutirilor la Sport. Molima care s-a așezat ca o pătură din lână peste corpul aproape cangrenat al sportului de masă românesc transformă copiii din școli din titirezi pe baterii în jaloane cu rădăcină într-un peisaj din care ies viitori campioni olimpici doar dacă plouă cu mentosane de două ori pe zi.

Nu prea poți să scoți sportivi dintr-o țară care se luptă chiorăște, cu sapa și toporul, pentru ca singura disciplină din care poți scoate inimi care bat este aruncată la colț și pusă cu genunchii pe coji de nucă în așteptarea eliminării complete din programa școlară pentru că-i obosește pe copii. Și pentru că aceștia transpiră. Aceiași copii care nu obosesc niciodată să ridice sticle și fumuri la ore construite pentru somn. Citeşte în continuare

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 2: Masaj la 100 de metri spate

Probabil că marea eroare pe care o facem cu toții atunci când vorbim despre Jocurile Olimpice este faptul că epoca prin care trecem ne-a făcut să calculăm succesul în metale, lucru care ne deosebește în practică foarte puțin de cei care colectează fier prin orașele României. Știi, uităm din ce în ce mai mult faptul că Olimpiada este un loc construit mai ales pentru poveștile ei care construiesc moleculă cu moleculă carnea întrecerii.

Citeşte în continuare