Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 11: Mult prea liberul arbitru

Știam că oltenii au invadat capitala încă de când am auzit prima persoană dând ”bună ziua” când s-a urcat în metrou la Gorjului. Dar pe stadioane nu ne obișnuiseră de multișor să năvălească așa cum au făcut-o duminică seara, când jumătate de peluză nord a Stadionului Național turuia despre ce făcu, drese și zise, între replici ronțăind meditativ din prazul cunoașterii fotbalistice.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Aflată pe locul al doilea în clasamentul Ligii 1 Orange, Universitatea Craiova a dat replica liderului Steaua într-o încercare aflată la granița dintre eroism și ridicol de a tranșa disputa directă ca-ntre bărbații care joacă fotbal, adică fără intervenția de demiurgi căpoși și incompetenți a arbitrilor. Dar, la fel ca-n partida anterioară a Stelei, cea cu Voluntari, cavalerii în negru ai tristei figuri au ieșit în evidență mai ales prin trilurile cu ecou fabuloase create de fluiere în Biserica din Pipera. Citeşte în continuare