Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 15. Steaua – Viitorul 2-0: Viitorul Restanța

Cel mai important, popularizat, discutat, mediatizat și disecat meci al etapei care tocmai s-a încheiat în Liga 1 Orange a avut loc la București, pe Național Arena, acolo unde Steaua și Viitorul s-au întâlnit într-un meci cu două valențe.

Prima a fost cea legată de faptul că Steaua vede întotdeauna meciurile cu echipa lui Hagi ca pe un soi de expoziție ambulantă cu vânzare în care jucătorii aleargă prin fața patronului piperian cum o făceau bufonii și saltimbancii la curtea regelui atunci când ajungeau să-și expună numerele în fața Curții. Sau, pentru cei născuți acum câteva luni pline, ca-n videoclipul piesei Remember the Time a lui Michael Jackson, în care Eddie Murphy joacă rol de faraon.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Citeşte în continuare