Experimentul Caraibelor

1994, un an care nouă ne stârnește amintiri pe de o parte plăcute, pe de alta dureroase, este unul în care fotbalul încă experimenta. Regulamentul – deși identic pe coloana sa vertebrală în mare parte din istoria fotbalului modern – avea câteva elemente diferite față de cel de astăzi. Cine mai ține minte, de exemplu, faptul că în 1994, atunci când România ajungea la un pas de smifinalele Campionatului Mondial de Fotbal din Statele Unite, cele trei schimbări care azi par clasice se făceau complet diferit? Fiecare antrenor avea la dispoziție două schimbări pentru jucătorii de câmp și una pentru portar. La un an după Mondialul din SUA, regulamentul se schimba însă, iar cele trei schimbări – care înainte de era modernă a fotbalului fuseseră două, una sau chiar niciuna – deveneau decizii la libera alegere a șefului de pe bancă.

Golul de aur: Scurtcircuit logic (și inutil) în fotbal

Tot la capitolul reguli deja uitate ale fotbalului intră și Golul de Aur. Una dintre cele mai cretine reguli inventate vreodată de mințile luminate din birourile FIFA a fost introdusă în fotbal în 1993, cu un an înainte de Mondialul american, pe vremea în care în vârful ierarhiei fotbalului mondial se afla Joao Havelange. Era simplu: după ce cele 90 de minute regulamentare se terminau într-un meci din fazele eliminatorii ale unei competiții, echipa care marca prima în prelungiri era considerată câștigătoare. Logica din spatele regulii era una teoretic pozitivă: încurajarea atacului în prelungiri, o fază a meciurilor de fotbal în care, de obicei, echipele preferă să ucidă spectacolul și să stea la cutie, așteptând în cel mai bun caz Citeşte în continuare