UEFA Champions League, faza pe gazon. Dynamo Kiev-Beșiktaș 6-0: Kakao Cremali

Ultima etapă a meciurilor din primele patru grupe ale UEFA Champions League a fost una absolut delicioasă. În primul rând datorită faptului că unele echipe care până acum nu au făcut mai mult decât să semneze condica, condiție esențială pentru ca forul european să le înfrumusețeze conturile la final de sezon cu milioanele de euro veniți de la televiziuni, au executat o românească și și-au adus aminte că în fotbal câștigi practic doar dacă bați. În al doilea rând, pentru că formații care făceau deja turul de onoare înaintea trecerii peste linia de finish s-au trezit cu muște între dinți și cu un început de hepatită care a avut efecte adverse asupra ultimilor metri parcurși în fața mulțimilor adunate să asiste la cele din urmă întâlniri la nivel înalt din această toamnă.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Beșiktaș – Benfica 3-3: Biracolul de la Istanbul

Chiar dacă ne-am obișnuit deja ca jucătorul cu cele mai multe pase decisive din Liga 1 să fie Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care marchează, oferă puncte și retrogradează cu sârg înainte și după ce fotbalul își trăiește viața de pe teren, rămânem într-o pseudopareză de fiecare dată când aflăm că desfășurarea meciurilor poate fi decisă uneori și în fotbalul mare de mișcări de trupe care nu au legătură cu mingea, ci cu Excelul.

Nissan, sponsor principal al Champions League

Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Borussia Dortmund – Legia Varșovia 8-4: Operație pe record deschis

Fotbalul are un stil aparte de a-și impune ritmul în viețile noastre. Acum te concentrezi timp de 3-4 zile pe arăturile de toamnă din Liga 1 pentru ca mâine să scoți de la naftalină costumul de nuntă pentru a asista din fața televizorului la meciurile din Champions League, îndoit de respect în fața unor jucători care în 90 de minute, timp în care noi ne adunăm de-o sămânță sau – dacă o ardem premium – de un popcorn sau chiar un fistic cinstit, câștigă cât să-și cumpere jumătate din campionatul românesc și să le și rămână de-o piscină la țară.

Dortmund - Legia 8-4

Bineînțeles, poimâine mergi mai departe și mijești ochii la ce-a mai rămas din echipele românești prin Europa League, acolo unde reînvățăm matematică pentru a ne calcula șansele rămase să ne calificăm după ce până acum am jucat cu chef de șantierist plătit cu ora. Și roata se învârte și ajunge din nou pe poziție, de unde o luăm la capăt cu râul, ramul și fotbalistul român care-și primește salariul așa cum joacă: o dată la 3-4 luni. Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Legia Varșovia – Real Madrid 3-3: Legia compensației

Nu suntem specialiști în statistică. În principal pentru că, în loc să numărăm cornere, pase în lateral și procentul de reușită al loviturilor libere executate de Cristiano Ronaldo (chit că treaba asta nu ne-ar lua mai mult decât îi ia lui Bolt să topească 100 de metri), preferăm să ne așezăm relaxați în fiecare seară de Champions League și să urmărim la treabă dulgherii de lux ai Europei care ciopârțesc bârnele adverse până când ies cumințenii ale pământului în formă de echipe de fotbal. Din această cauză, nu avem la dispoziție perioada de timp care s-a scurs de la precedenta etapă Champions League în care Real Madrid și Barcelona au primit în total șase goluri și au reușit cu brio să adune un singur punct, și ăla chinuit ca barza în comunitățile care n-au auzit de prezervativ.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Manchester City-Barcelona 3-1: Gündoğans N’ Roses

Marți, ora 21:45. Am deschis seara cu un vin roșu și am continuat-o, la pauză, cu o cafeluță. E nevoie de combinația potrivită de vicii atunci când un meci tare este comentat de Cosmin Băleanu (supranumit de apropiați ”Domnul n-a-fost-offside-a-ba-da”).

S-a văzut de la o poștă: Barça e cam pustiu fără Iniesta, Pique și Jordi Alba, oameni de bază care au lipsit dintr-un cumul de cauze independente de voința lor. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, nici măcar Messi nu e tocmai Messi fără Don Andres. Dar ajungem și acolo, hai s-o luăm ușor.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Barcelona-Manchester City 4-0: Eu te-am făcut, eu te umor

Acum vreo trei ani și jumătate, după ce s-a plictisit să intre cu crucișătorul printre titirezi și să-și citească la nesfârșit propria carte, Pep Guardiola a părăsit monstrul Barcelona pentru a începe un rând nou de tranșee la Bayern Munchen. A fost o vizită protocolară mai degrabă confuză pentru nemți, pentru că aceștia au câștigat de trei ori campionatul cu un procentaj de victorii vecin cu single player-ul, însă nu au reușit decât trei semifinale în Champions League, performanță care în vocabularul bavarezilor echivalează, de exemplu, cu eliminarea Stelei în primul tur preliminar cu 0-5 contra vreunei echipe din Insulele Feroe.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Europa de rest

Se întâmplă cam în fiecare sezon de Champions League: grupele conțin în general câte o echipă care, odată scoasă din euforia calificării în grupele competiției, se lovește frontal cu piramida nazală de trenul care vine în viteză din sens opus, fără să înțeleagă neapărat de ce organele interne s-au transformat brusc în supă cremă. Așezate tradițional în urna a patra la tragerea la sorți, denumită în spatele cortinei și “sămânță de golaveraj”, aceste echipe nu fac decât să confirme an de an ceea ce confirmă România de câțiva ani la nivel economic: degeaba ai intrat în Uniunea Europeană calificându-te în prelungiri dacă ratezi cu poarta goală și-ți bei banii de salariu în fiecare lună.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Real rid

După ce cu o zi înainte și-au văzut principalii rivali din campionat bătând la Celtic ca maiul la rufe, cei de la Real Madrid au intrat pe teren în primul meci din grupe, contra portughezilor de la Sporting Lisabona, cu atitudinea Titanicului la lansarea pe Ocean. Un amestec de relaxare, autosuficiență și aroganță dată de faptul că madrilenii își acontaseră cu trei luni înainte al 11-lea trofeu Champions League din istorie, devenind colecționari de metale grele cu toarte.

Citeşte în continuare

UEFA Champions League, faza pe gazon. Celtic peltic

Dacă analizezi ultimele desfășurări de forțe din zona fotbalului mare, ajungi la concluzia că UEFA își dorește o defrișare elegantă și regulamentară, cu acte de la Poliția Pădurilor, a echipelor ale căror stadioane de acasă au vestiare mai mici decât băile de pe Santiago Bernabeu. Atunci când organizatorii anunță că începând cu 2018 principalele patru campionate ale Europei vor trimite automat câte patru echipe în Grupele Champions League, acestea urmând să ocupe astfel o jumătate dintre locurile totale, îți dai seama că mărimea contează și în fotbal, mai ales atunci când vorbim despre numărul de spectatori, valoarea jucătorilor și alte mici detalii administrative care pot să aibă efect de sconcs asupra telespectatorilor în serile de marți și miercuri, când pe micile ecrane se derulează jocurile celei mai importante competiții intecluburi din Europa.

Nissan, sponsor principal al Champions League

Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Citeşte în continuare