UEFA Champions League, faza pe gazon. Ajax – Real Madrid 1-2: VAR stins

Băieții și fetele, mai știți cum veneau nenorociții ăia de otomani în cărțile din programa noastră școlară de pe vremuri? Îi descriau vajnicii artiști români ai peniței de ziceai că veneau peste noi orcii din Stăpânul Inelelor de mână cu reptilienii și cu rechinul din Fălci, nu alta. Câtă frunză câtă iarbă, nu aveau reguli, dejucau pasul la offside al copiilor, luau la discuții filosofice femeile, nu lăsau și ei niște apă în bolul pisicii. Ce mai, se ridica părul pe tine de oroare și de dragoste de patrie!

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Ajax Amsterdam – Real Madrid: 1-2

Ei, fix așa au venit și băieții de la Ajax călare pe campioana en-trois-titre Madrid în primul titan. Că mitan nici nu ne mai vine să-i zicem, de li se ridică păru-n creștet până și lu’ Benzema și Zidane de spaimă! Numai că olandezii ăștia, crescuți cu fiole de fotbal de calitate, nu urmăreau să intre-n Scrisoarea a treia și-n Stejarul din Borzești, ci să căsăpească adulți în toată firea, oameni mari cum ar veni, cu 3 ani jumate media de vârstă peste a lor și cu niște zeci de trofee și medalii în plus care stau prăfuite în uitare prin magazii, cămări și vitrine.

Embed from Getty Images

Fix ca turcii, olandezii nu țineau cont de nici o regulă. Nici a tacticii, nici a bunului simț. Atacau câte 6-7 pe-o parte, se-ngrămădeau toți la minge, alergau ca fiul nelegitim al lui Maricica Puică cu Usain Bolt și aveau, măre, vreo patru ocazii mari și chiar și-o tentativă de gol până să-și amintească Realul că de anul ăsta nu mai au arbitrul de partea lor, ci direct VAR-ul.

Recunoașteți că asta-i și problema cu video arbitrajul ăsta, copii. Noi, justițiarii sociali de internet, l-am inventat ca să facă dreptate în cazurile flagrante (la noi, în agoră, cel puțin), ca alea de pe la Real sau Juventus. Și ce-mi face VAR-ul? Le dă tot lor dreptate, cu legea-n mână! Păi, dă-te-n varu’ nostru de tehnologie, dacă ții tot cu ăia de i-am proclamat calendroi! Așa am ajuns, mă? Să ne spună calculatoarele care e adevărul? Unde-ajungem în ritmul ăsta, să ne plătească roboții taxele și să muncească în locul nostru? Foarte nasol, vă zic.

Dar na, că-n vâltoarea momentului uitarăm să vă spunem cum fu desfășurarea fazei, cu punct culminant cu tot. Ceva corner de pe-o parte al olandezilor, un cap anemic din șase metri, mingea țopăie plictisită înspre Courtois, dar băiatul meu cu început nefericit de nume pică brusc într-o criză furtunoasă de epilepsie care-i face mâna stângă să se dea nenatural peste cap, ca-n Exorcistul, în loc să culeagă mingea aia ca pe un fulg pe o planetă aproape fără gravitație. Și mingea-i dă-n coada lopeții și sare mult în față, la un băiat care a trebuit doar să-i dea un cap de ajutor, în plasă. Și băiatul se conformează. Gol?

Embed from Getty Images

Nu gol. Pentru că, fii atent, ce să vezi, stai așa, nu mișca. Un alt băiat de la Ajax bloca drumul dintre minge și portar, el fiind îndărătul ultimului apărător. Ca s-o zicem p-aia dreaptă, Courtois a fost atât de puțin deranjat de omul aflat pe direcția mingii, încât i-a fost și rușine să ceară ceva. Și 100% dintre oamenii care au văzut faza ar spune, probabil, că nici un arbitru fără atâtea microfoane și senzori montați pe el n-ar fi întors-o vreodată. Doar că regulamentul nu scrie că se fluieră doar când cere victima ajutor, deci leru-i ler și varu-i var, iar legea spune clar: dacă un jucător influențează faza (chiar și prin mascarea portarului în momentul unui șut sau prin manifestarea intenției de a participa la fază), e opsai, vorba lui nea Colț Alb. Și chiar a fost, oricât s-ar fi chinuit un comentator mai hai-hui de la Digi să ne explice că a fost cum a decis arbitrul doar conform regulamentului, dar că, în afară de acest mic amănunt, regulamentul, nici vorbă de ofsaid!

Embed from Getty Images

Altfel spus, moral lași gol, că ăia de la Ajax sunt băieți buni și mi ți i-au alergat pe madrileni de le atârnau ălora plămânii prin colțul gurii. Dar regulamentar dai ofsaid, că e Champions League și se joacă fotbal după legi stricte, nu ca la Cârlibaba. Acum, că ne-am lămurit și i-am împăcat pe toți fanii tuturor echipelor din joc (adică pe fanii Realului și pe fanii tuturor celorlalte echipe care urăsc Realul), să continuăm cronica, că doar nu degeaba am murit la Revoluție.

La vestiare mi ți-o fi plâns alde Ramos cu capul sprijinit pe pisoarul la comun. Le-a zis: ”Vamos, băi nene, că fac și eu 600 de meciuri în tricoul ăsta – Doamne ajută și la mulți ani mie! – și râd copiii de mine la recreații prin Madrid dacă mă bat imberbii ăștia care nu ți-ar oferi o coajă de pâine și-un scaun în troleu, la bătrânețe”.

Și taman un puștan s-a simțit la discursul bătrânului Sergiu. Vinicius, care n-are carnet de conducere și-i dus la antrenamente ba de colegi, ba de autobuz, că la 18 ani nu-l recunoaște încă lumea pe stradă să-i ceară autografe pe părți moi ale corpului, s-a întors pe teren de parcă era un mutant special modificat genetic înzestrat cu determinarea lui Ronaldo și atingerea lui Messi. Și s-a apucat micul afro-sudamerican, cu superputerile astea activate, să înșire lăncieri pe pâine de pe stânga înspre centru de ziceai că trece Crina Pintea prin apărarea clasei întâi de la școala de fete. Și, când a ajuns în careu în fața porții și a văzut că nu mai e nimeni de driblat, omul s-a simțit obligat de rang și i-a oferit elegant și politicos mingea-n autobuz bătrânelului Benzema. Iar ăsta, exact ca bătrânii ăia despre care tot vorbim, n-a ezitat nici un moment să profite de favoare: mi ți-a plesnit o bastârcă la moalele vinclului de se mișcă și-acum go pro-ul prins de plasă.

Embed from Getty Images

Încă o vorbă despre Vinicius, că nu se cade să trecem atât de repede peste subiect, doar nu ne grăbim nicăieri nici noi, nici voi: e joi, e vară, copii sunt în vacanță, noi în concediu la mare. Vinicius, deci, e născut în anul 2000, pe când noi, ăștia bătrâni, aveam o singură problemă: să nu ne strice noul mileniu alinierile caracterelor prin computere și să ni se șteargă naibii folderele cu te-miri-ce tâmpenii găsite pe interneți. Dacă mă-ntrebi și mă concentrez puțin, cred că aș putea chiar să vă spun ce făceam în 12 iulie 2000, zi în care în familia omului vedea lumina zilei și a contractelor pe milioane de euro tânărul Vinícius José Paixão de Oliveira Júnior. Iar dacă nici asta nu vă face să vă simțiți bătrâni, vreau să vă reamintesc că 1999 a fost acum 20 de ani. Tare sau ce?

În fine, cert e că decât să mă pui să aleg între Vinicius și Mbappé în concursul neoficial “Messi vs. Ronaldo: Apocalipsa”, mai bine mă pui să curăț cartofi pentru garnizoană.

Embed from Getty Images

Ajaxul a avut binecunoscuta reacție de orgoliu, caracteristică proprie popoarelor din Vest, și a mișcat și ea ațele și stegulețele din tribune cu un sfert de oră înainte de gătare. Gol Ziyech după o fază la care a fost cam fault la mijlocul terenului tot cam cât ofsaid a fost și la primul gol, cel anulat. Doar că era deja prea mult să li se anuleze amărăștenilor ăstora două pe calculator, așa că ăsta s-a pus, treacă de la noi, vedeți că altceva nu vă mai dăm de-acum, nici să nu mai veniți pe-aicea, pe lângă masă!

Dar nu le-a dat nici zeul Artex noroc, săracii. Că Asensio și-a amintit și el tardiv că e fotbalist și, după o cotită care a bărbierit plasa laterală, se demarcă Ronaldumnezeiește la o pasă a lui Carvajal și pune latul pentru 1-2. Mai erau 3 minute rămase, dar otomanii cu suflet și echipament de batavi ajunseseră, din frunză și iarbă, niște biete paie uscate de vânt și frig. Asta chiar dacă începuseră meciul sub formă de pajiște alpină impecabilă pe care pășteau vacile mov.

Embed from Getty Images

Se termină 1-2 și se vede treaba că băieții frumoși și degrabă mânuitori de fotbal frumos nu prea câștigă în competiția asta mare, oricât de estetic ar juca. Că nu-i îndeajuns să pasezi mingile de să nu le vadă grifonii ăștia căliți, trebuie să ai și o marjă de cinism ca s-o vâri în gârlă când e nevoie. Eventual nu în faze în care urlă girovaru’ ca pe ambulanță.

Tottenham – Borussia Dortmund: 3-0

Deși ei înșiși destul de tinerei și sărăcani, băieții de la Spurs au venit totuși în fața Borussiei cu aerul ăla invincibil de om care, primind o sută și ceva de milioane pe Gareth Bale, dă cea mai mare țeapă din istoria fotbalului. De partea cealaltă, Dortmund-ul avea, pe lângă mulți accidentați, și-o înțelegere ușor prea poetică asupra sensului vieții și-al mingilor. Care probabil îi va costa pe final și-n campionat, că vin din spate hamesiții ăia de la Bayern ca-n Mad Max.

Embed from Getty Images

Fără Kane, Dele Alli, Davies și Dier, adică fără membre inferioare, superioare și cu o inimă matoală, Spurs s-a bazat înțelept pe Vertonghen, care se apropie amenințător de vârsta legănării nepoților pe șold și care a fost recalificat la locul de muncă în fundaș stânga. Deși nu-l băga nimeni în seamă pe fratele Jan (sau poate tocmai pentru că nu-l băga nimeni prea mult în seamă), omul a executat artistic o pasă de gol și-un gol în a doua repriză, fenomene rare la Vertonghen fundașul central, dar meritorii pentru Vertonghen pus în teren la “Ia-mă, nene”.

Embed from Getty Images

Ca să demonstreze că-i antrenor și că, deși face prima schimbare în minutul 85, o face p-aia bună, Pochettino l-a turnat în teren Llorente, un atacant care și-a acceptat demn soarta nemiloasă de a sta în fund pe bancă și de a încasa lunar bani frumoși în umbra lui Kane. Eh, și ce ziceți voi dacă Llorente proptește un cap din fundul grădinii la niște secunde după ce-și făcuse cruciulița regulamentară de intrare pe gazon? Gol și 3-0, iar Dortmund, care la o adică are o medie de vârstă cu vreun an mai tânără decât a lui Ajax (încă puțin și bagă în teren jucătorii direct din ovare), pleacă înapoi în Westfalia mumă cu ecranul spart.

Embed from Getty Images

Ne revedem săptămâna viitoare, când alte 8 echipe cu păr pe piept se vor duela în turul optimilor de finală ale UEFA Champions League. Până atunci, luați fotbalul intravenos și cumpărați-vă multe Qashqai-uri, dacă tot se agită oamenii de la Nissan și vă oferă cronicile gratis.

Andrei Manțog on Facebook
Andrei Manțog
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.