UEFA Champions League, faza pe gazon. Ajax – Tottenham 2-3: Moura și la gară

Nici nu știu cum să încep. Nu vreau să încep brusc, mai stau un pic să se oprească din plâns Pochettino. Gata? Așa. Știi când te jucai Solitaire și așteptai momentul de final când o luau razna toate cărțile și curgeau în toate părțile în valuri-valuri de te durea capul, dar era atât de minunat să te uiți? Eh, cam asta au procesat creierele tuturor aseară, prin minutul 95 al meciului. Asta după ce aceleași creiere au mai avut de procesat, cu o zi înainte, niște artificii care ne-au pocnit fix între urechi. În toată vâltoarea de gânduri și calcule și cormorani și Emil Grădinescu și bibilica care se balansează pe o minge de pe stema lui Spurs, rămâneai la finalul crizei existențiale agățat de un singur gând:

Cum. Naiba. S-a. Întâmplat. Asta?

Embed from Getty Images

Adică tot respectul pentru Tottenham și prepelița lor, dar băi oameni buni, Lucas Moura? Cred că asta se întreabă până și Harry Kane, omul căruia Tottenham îi datorează 100% această calificare. Că dacă ar fi fost el în teren, ar fi vrut să le dea el pe toate, nu lăsa nici măcar un assist altcuiva. Și, așa cum se întâmplă în cazurile astea, bineînțeles că nu dădea în final nimic. Deci suntem convinși că Spurs s-au calificat tocmai pentru că Lucas Moura, obișnuit cu hattrick-uri în meciuri înălțătoare cu d-alde Huddersfield, a avut liber să claxoneze pe teren. Și uite așa, deși autocarul lui Tottenham nu mai alimentase în semifinalele unei cupe europene de 57 de ani, iată că sezonul ăsta a făcut plinul pe șestache și dus a fost, tocmai când Messi și de Jong stăteau amândoi la coadă la toaletă și-și sprijineau moral unul altuia vezica.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Așadar, reiterez: nici nu știu cum să încep. De fapt, fraza asta era și în mintea lui Pochettino când a făcut primul 11. Dar, dintre toate dubiile, i-au răsărit ca ciupercile după ploaia din Londra două gânduri clare: 1. Son titular, că și-a revenit băiatul și a jurat cu mâna pe un album de K-Pop găsit în dulapul din vestiar că nu mai ia roșu, deși se află într-o perioadă recalcitrantă a carierei. 2. Lucas Moura vârf, că oricum n-am pe altcineva în locul lui Kane. Mă rog, îl am pe Llorente, dar ultima dată când ăsta a dat mai mult de un gol într-un meci jucam cu Tranmere și Rochdale pe la Târguri rurale și Cupa Păcii. Așa că dacă n-am, n-am, vorba lui Ilie Moromete.

Embed from Getty Images

Și-atunci, dragi cititori, cum s-a întâmplat asta? Păi fiți atenți, urmează imagini cu un puternic impact emoțional. Vorba Andreei Esca la jumate dintre știri.

“Achterin ligt de sleutel voor Ajax” titra un ziar din Olanda înainte de meci. Cum niciun computer din lume nu poate să traducă fraze din olandeză fără să-i ia foc procesorul, ne limităm să credem că e vorba despre cum grădinița olandeză o să arunce cu toate suzetele înspre poarta lui Lloris până când ăsta pleacă plângând de pe teren: fie de nervi, fie la final. Plângând s-a plecat de pe teren în final, dar din cu totul alte motive. Care au pe alocuri legătură cu suzetele, dar din altă perspectivă.

Și știți cum ne-am prins că Pocchetino a făcut echipa după logica “Bă, intrați și vă țin pumnii, să știți că dacă veți câștiga vă scot la o pizza din partea casei”? Pentru că la un moment dat în viața asta ar trebui să-ți înveți lecția și să nu-l mai pui pe Trippier să-l marcheze pe de Ligt, care are un metru și-un Kieran jumate. De Ligt, cel mai tânăr jucător care a purtat banderola de căpitan la Ajax, cel mai tânăr căpitan dintr-o fază eliminatorie de UCL și cel mai tânăr jucător care l-a făcut pe Trippier să realizeze că între două variante rele trebuie să alegi întotdeauna răul cel mai mic, adică eventual autogolul. Iar dacă v-ați întrebat cum miroase un căpitan, să știți că la acel moment din meci, adică prin minutul 5, mirosea a prepeliță rotisată.

Embed from Getty Images

La 1-0 pentru olandezi, noi, românii, am trăit primul șoc. Pentru că având capetele antrenate atâția ani în evoluatul sistem 1-9-1 dacă se întâmplă să dăm noi primul gol, nu putem să înțelegem cum Ajax își permite impertinența de a ataca în continuare, deși are 1-0 în returul semifinalei de Champions League. Păi dacă era nea Sorin Cârțu în locul lui Erik ten Hag, prieteni, vedeam rezultatul final dimineață, pentru că prin minutul 25 eram cu pleoapele lipite, în așteptarea unei zile productive la birouri. Vedeți voi, ai noștri știu să aibă grijă de inimile suporterilor, nu le lasă să bată haotic și dârz, ca jandarmii.

Dincolo, Son, Eriksen și Dele Alli au încercat să pună păsărica pe șine, dar nu degeaba sunt olandejii – vorba lui Tata Puiu – recunoscuți pentru morile de vânt. Că te lupți cu ei, încerci să le frângi gâtul de puișori scoși din incubator, dar tot ei marchează. Adică Eriksen, Son și Dele Alli au încercat să dea cu coasa prin lalele, iar Moussa Sissoko a băgat chiar drujba în tibia lui Tagliafico, ciupind ca pe coarda de chitară firava limită dintre galben și roșu. Dar băieții lui Erik ten Hag continuau cu ale lor: pressing, atac, un-doi-uri, demarcări, triunghiuri, adică scheme de-astea ieșite din uz de care echipele mari cam uită de când s-a inventat bancnota și-o poți investi cinstit în doi-trei băieți care o bagă-n poartă și fără atâta pregătire tactică inutilă.

Embed from Getty Images

După șutul la colțul lung ratat la milimetru de Dusan Tadic, Hakim Ziyech a activat alarma perimetrală cu un gol inspirat din geometria în spațiu, lecția Piramida. Doar că, atunci când a poposit mingea aia în plasa laterală, așezată cu penseta, cum așază chefii firul de mărar pe șaorma în restaurantele finuțe, în băieții lui Ajax s-a activat instinctul de conservare și a năvălit pauza. La propriu și la figurat.

Embed from Getty Images

Au urmat 15 minute în care reclamele și Ilie Dumitrescu ne-au convins că în viață e de preferat o tranziție ușoară, după care olandezii nu s-au mai întors de la vestiare decât fizic, adică așa cum merg funcționarii ANAF la birou. Când merg.

Camerunezul Victor rămâne la masaj, iar în locul lui intră Fernando Llorente, care era deja însurat când adversarii de la Ajax învățau să silabisească “mamă”, “Ana are brownies” sau, în cazul celor mai inteligenți, “Alderweireld”.

Eriksen a urcat pe minge ca Gavroche pe baricade și a fluierat a secure: pasă pentru Dele Alli, ăsta trece prin apărarea lui Ajax ca furculița prin drobul de Paște, dar scoate Onana cel fosforescent. “Luați-o ca pe un prim avertisment”, au urlat britanicii în timp ce-și îmbrăcau armurile. Și zice Mazraoui: “Băi de Ligt, ce-i cu ăștia, se pregătesc de Zilele Shakespeare? Păi ei nu știu că i-am bătut și la ei acasă cu 1-0, că acum avem 2-0 și că, în general, echipele britanice nu revin de la 3-0?”.

Știți, dragii moșului: jucătorii de fotbal duc o viață sportivă și dorm la ora 22, când alții întorc meciuri cu o seară înainte.

Și de acum poftiți, intrați, începe carnavalul de la Rio în Amsterdam, cu brazilianul Lucas Moura dând din buric. Drumul de la 2-0 la 2-1 a fost perpendicular pe poartă: Dele Alli îl întoarce pe Frenkie de Jong, care la pauză se transferase mental la Barcelona și mânca la cantină lângă Messi cașcaval pané cu ceapă roșie. Pasă la Lucas Moura, singurul jucător cumpărat de Tottenham în ultimii 70 de ani, iar ăsta bagă bice printre tinerii flăcăi ai Amstelului și dă gol.

“Ia uite, bă, ne-a dat ăsta gol”, au părut să zică băieții lui Ajax, în proporție de 86% amuzați de situație. “Bravo lui, s-or uita și ai lui la meci, se bucură și suporterii că n-au bătut atâta drum doar pentru o bere, un trotil și-o conversație în românește, toată lumea-i fericită”.

Embed from Getty Images

Doar că să vezi cruzime: Spurs se aruncă în atac să strice petrecerea copiilor lui ten Hag. Nu trec cinci minute și scot ăștia tortul pus la rece în frigider și-și vâră prepelița-n frișcă, stropșindu-l în careul lui Ajax. Onana, care până în minutul 59 a jucat la dungă, prinde tortul, ba nu-l prinde, iar același Lucas Moura suflă cu bocancul în lumânări cât să-i dea gust de 2-2. Și uite-așa, în doar cinci minute liverpoolești, Tottenham părea că s-a prins că singura soluție pentru a le da ăstora trei goluri într-o repriză este să faci naibii cumva să le dai trei goluri într-o repriză. Adică două rapide, ca să le fierbi picioarele și să-i bagi în stare de asediu, apoi încă unul spre final, să nu aibă timp tinerii mateloți să mai reacționeze. Cum face spirtul cu Tamaș, practic.

Embed from Getty Images

Odată intrați cu bocancii în câmpul de lalele, englezii l-au traversat până la capăt, priviți de pe margine de suporterii lui Ajax filmați din ce în ce mai des de camere în timp ce recitau grav Crezul, Înger, îngerașul meu și Psalmul 16. O diferență destul de abruptă față de tribunele noastre, în care oamenii stau relaxați și mănâncă semințe de când oricum nu mai contează cine ia titlul și cine retrogradează, din moment ce totul se rezolvă la TAS. De-asta spunem mereu că implementarea VAR în Liga 1 va fi floare la ureche pentru suporteri: aici suntem obișnuiți să nu ne bucurăm la goluri decât când le aprobă instanța, așa că tranziția va fi mătăsoasă și caldă ca un fund de bebeluș.

După parada lui Hugo Lloris la șutul lui de Ligt, cu 15 minute înainte de final, s-a cam mers bară la bară până la destinație. Bară Ziyech, bară Vertonghen, bară Son. Olandezii erau ca niște pugiliști care se clătinau ca noile clădiri de birouri la cutremur, în timp ce lui Lucas Moura îi lucea cuțitul de scarificat în mână.

Gongul s-a auzit în minutul 90+6, când Dele Alli îi trimite un nou assist lui Moura, iar ăsta bagă șiretul în minge cu piciorul stâng, el fiind dreptaci. Și-aici, brusc, copiii Ajaxului s-au trezit pavlovian cu mâinile pe cap, cum te iei tu de ceafă când vezi notele la avizier după ce te-ai prins că mai bine răspundeai la toate întrebările la examen în loc să ieși din sală la mijlocul celor două ore ca să vezi ultimul videoclip al lui Jay-Z.

Embed from Getty Images

Între timp, într-o galaxie îndepărtată, începeau întrebările. “Dacă e 3-3 la general, de ce nu se mai joacă o dată?” se întrebau pe grupul de whatsapp denumit “It’s coming home” suporterii lui City și United. „Corect, iar Tottenham să joace în 7 oameni” răspundea unul cu spirit întreprinzător. Iar părerea mea de fană Arsenal care a îndurat momente grele în aceste două seri de Champions League este că nici măcar n-ar fi o idee foarte proastă.

Lăsând orgoliile la o parte, adică în Europa League, vă anunț pe această cale că, odată cu olandezii zburători din Champions League, s-a încheiat și concertul meu la tastatură în acest sezon. Legătura înapoi la Meșter, care preia butoanele finalei. Joacă Liverpool cu Tottenham în caz că nu ați apucat să vă dați tradiționalele palme de trezire. Deși, la ce am văzut în ultimele două seri, ne putem aștepta la orice, implicit la o revenire a Barcelonei cu gol Messi pe Anfield din lovitură liberă bătută de pe Rambla și la un gol în minutul 90+992702 al celor de la Ajax. Nu mai băgăm mțna-n foc pentru nimic în fotbalul de Champions League de anul ăsta.

Dacă se întâmplă ceva neprevăzut, ținem legătura. Dacă nu, învățați accentul britanic până-n 1 iunie, că ne ascultă Meșter.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images Embed from Getty Images
Andreea Cio on Facebook
Andreea Cio
Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.

2 Comentarii

  1. Mestere, ti-am zis de saptamana trecuta ca finala CL va fi o afacere englezeasca! Si probabil si EL.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.