UEFA Champions League, faza pe gazon. AS Roma – Chelsea 3-0: Oțel Shaarawy

Foto Nissan UCL

Ultima seară a lunii octombrie ne-a adus fotbal de Champions League nărăvaș, degrabă tropăitor și dispus să verse putina cu lapte cu cel puțin patru surprize și un meci principal care ne-a traumatizat pe toți după ce Perotti i-a dat motive de #metoo coechipierului El Sharaawy, dedându-se la un comportament de pornosport și inserându-i colegului un deget mișelesc acolo unde îi este mai greu voinicului și unde nici doctorul nu prea umblă decât dacă-l rogi frumos. Și chiar și-atunci doar cu trei perechi de mănuși. Dar ne-am adunat aici pentru fotbal, deci să fie cronici despre fotbal, că despre Perotti și degetul lui inserat în analele istoriei povestim mai încolo.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Nissan UEFA Champions League

Roma – Chelsea 3-0

Mai demult, după un Ajax – Liverpool 5-1 în moașă-sa pe gheață a istoriei Champions League, numită, dragi copii, Cupa Campionilor Europeni, managerul învinșilor la scor, legendarul Bill Shankly, spunea scârbit sincer la conferința de presă: ”Am luat bătaie pentru că nu ne putem face jocul împotriva echipelor defensive de pe continent!”. Fix așa și Chelsea cu Roma: au fost prea defensivi italienii ăștia, prea mult catenaccio, prea multă defensivă, cum ar veni. Dar ce te faci că antrenorul lui Chelsea e fix un daco-roman carismatic ajuns din cizmă ca să joace fotbalul cizmește cu un sistem cu 3 fundași care, după un campionat reușit și câștigat anul trecut, a început să fie violat repetat de adversari, imediat ce aceștia i-au prins șpilul și s-au prins că prin apărarea londonezilor miroase a sânge și a lipsă de valoare.

Embed from Getty Images

”Antonio, fa caldo!”, i-a zis David Luiz lui Conte chiar în primul minut , când a privit ca pe avion o minge pe care El Shaarawy, mai lipsit de umor de fel, a catapultat-o în vinclu câinește și plin de ură (VIDEO), cum numai Florinel Iordache mai catapulta în toi de noapte, pe vremuri, Ordonanța 13 direct în Monitorul Oficial. Același El Shaarawy a făcut 2-0 după ce alt clovn deghizat în fotbalist din apărarea lui Chelsea, Rudiger pe numele lui, ca să-l facem de rușine și pe taică-su, s-a dat la o parte din fața italianului cu nume importat, părând să fie mai preocupat să-l marcheze pe Totti în tribune decât să stea cuminte la serviciu, în biroul lui din fața porții (VIDEO).

Embed from Getty Images

Întrerupem acest program ca să menționăm că a fost al treilea gol consecutiv marcat de El Shaarawy pentru Roma. Întâmplarea și forma excelentă de moment a lui Stephan face ca și-n weekend să fi bătut singur Bologna cu o bastârcă pe care neapărat trebuie s-o vedeți, măcar că trebuie să plătiți niște abonamente noi la TV-uri online pentru asta. Sau să veniți să citiți cronicile pe mirceamester.ro și v-o arătăm noi așa cum a fost ea în viața reală (VIDEO).

Ne întoarcem pe Olimpico pentru a vă mărturisi că, după golul 2 al egipto-italianului, coechipierul Perotti a găsit de cuviință să facă o glumă de fotbanalist în direct la TV și în prim plan, în sensul că i-a introdus șăgalnic celui care marcase degetul mijlociu în rect, eveniment care la prima vedere a părut doar o satiră groasă de fotbalist care cu siguranță nu putea ascunde nimic inteligent, cu atât mai puțin vizionar.

Doar că, în repriza a doua, gestul lui Perotti a părut mai degrabă un ritual aducător de noroc, ceva similar cu cel povestit de Paul Gascoigne, care nu intra niciodată pe teren fără să-l mângâie pe Les Ferdinand prin părțile mereu acoperite de pânză. În sensul că, probabil nespălat pe mâini și nici pe tălpi după curajoasa intromisiune din prima repriză, lui Perotti i-a mers atât de bine încât a dat și el un gol, ceva fin, o teleghidată la colțul scurt din care Courtois a înțeles doar că, la 1,99 metri, e prea scund pentru o poartă atât de mare (VIDEO).

Embed from Getty Images

Chelsea mai putea lua câteva, dar romanii au fost cum pe vremuri fuseseră și cu dacii, miloși, și au plecat de pe teren cu scor de neprezentare de acte și cu locul întâi în grupă în buzunare pe care doar Perotti le-ar putea ghici și explora. Uitați-vă de exemplu la faza asta și spuneți că nu-l vedeți pe David Luiz îmbrăcat în echipamentul celor de la Balotești în Liga a doua.

Embed from Getty Images

Atletico Madrid – Qarabag 1-1

Lui Diego Simeone sigur și-a venit să-și cam Qarabage toate alea-n el de fotbal – fapt altfel obișnuit la celebrul tartor al frumosului sport – după ce echipa lui nu a reușit nici în retur să-i bată pe vitejii azeri de la Qarabag Agdam. Așa le zice, bre, când am glumit noi cu voi? Dacă vă mai zicem și că azerii au jucat jumătate de oră cu om în minus, după ce Partey egalase și alde Griezmann, Torres și Gameiro tot n-au reușit să-i facă să scoată coțofana rusofilă din cuib, înțelegeți cam la ce pârjolit de fântâni au asistat spectatorii, eveniment reprobabil cu atât mai mult cu cât s-a petrecut pe cea mai nouă și cea mai frumoasă arenă din Europa, genul de stadion pe care ai accepta să-ți scoți și măseaua de minte pe viu, atâta timp cât dentistul te așază într-o poziție în care ai vedere spre iarbă.

Embed from Getty Images

Manchester United – Benfica 2-0

Manchester United merge atât de bine în grupa sa de Champions League, încât jucătorii lui Mourinho, poate și sub influența managerului cu buletin de Portugalia și suflet de scoțian în ale fotbalului, par să facă tot posibilul să NU joace fotbal, dintr-un soi de superstiție. Poate se gândesc că dacă atacă și dau multe goluri încep să aibă ghinion și supără spiritele invocate de Bela Guttmann, Halagian și alți grei ai fotbalului gândit cu horoscopul pe genunchi.

Embed from Getty Images

Cu această temere în colțul minții, Martial a evitat colțul porții la penalty-ul pentru care tot el muncise, în debutul meciului, și l-a ratat spre bucuria tuturor celor cu golofobie din tribune și mai ales de pe bancă. Pentru primul gol al lui United a fost nevoie de intervenția sănătoasă a barei, după care a șchinării lu Svillar, portarul Benficăi, care a marcat cel mai dezonorant autogol cu putință, cu omoplatul. Atât de ciudat încât autorul șutului inițial, bietul Matic, nu doar că nu s-a bucurat, dar mai că nu s-a pus pe plâns (VIDEO).

Embed from Getty Images

Tânărul Rashford, care a trecut în target-ul Voltaj fix ieri, când a împlinit 20 de ani, a uitat indicațiile de pe bancă și a făcut o fază de fotbal ca-n povești în partea a doua, când i-a înșirat pe fundașii portughezi prin toate părțile, ca un Hansel și Gretel cu Parkinson, înainte să scoată al doilea 11 metri. A marcat Blind cu un șut ca la el la țară, la Hoge Weluweștii din Deal. În fine, englezii au luat toate punctele posibile până acum, iar portughezii au luat toate bătăile posibile după patru meciuri. Eficiență maximă de ambele părți, cum ar veni.

Embed from Getty Images

Basel – CSKA Moscova 1-2

Etapa trecută, Basel-ul dăduse cu orologiul elvețian în capul și așa amețit de băutură al rușilor cu un 2-0 la Moscova, în deplasare, de-au zis toți că s-au luat cu vodcă și probabil au visat. Acu’ te-ai fi așteptat ca istoria să se repete în Elveția, unde totul e lapte, miere și ciocolată. Și mecanismul chiar a funcționat bine până-n minutul 32, când Zuffi a lobat peste tot universul rece al apărării rusești un voleu de pe la 18 metri.

Doar că un băiat rău din Rusia a găsit ceasul elvețian ascuns printr-un colț de vestiar la pauză și i-a dat de l-a julit. În sensul că CSKA și-a amintit că nu e doar echipa Armatei, ci chiar a Armatei Roșii. Și cu mareșalul nou-introdus în avangardă, colonelul Dzagoev, s-a urcat pe bieții elvețieni doar așa, ca să le arate cât de multe au de pierdut fiind neutri mereu. Dzagoev și Wernbloom au marcat în a doua parte a reprizei, târziu, dar hei, nici cucerirea Berlinului n-a venit mai devreme, dar’mite a Basel-ului. Mai rămâne de menționat și că jumătate de stadion a sărit în picioare la golurile rușilor, semn că meciurile din Elveția au ajuns atât de scumpe, încât elvețienii nu-și mai permit să meargă la ele.

Embed from Getty Images

Celtic – Bayern 1-2

Tinerelul Jupp Heynckes s-a întors la Bayern, amintindu-le tuturor că dacă ceva funcționează nu trebuie schimbat, mai ales când vorbim despre un antrenor care a făcut specializarea la locul de muncă și o tot face de vreo 60 de ani încoace. Cu multe rezerve în lotul decimat de seriozitatea nemțească în ceea ce privește distrugătoarele antrenamente, dar fără multe rezerve de ordin metafizic pe terenul care te îmbia la glorii filosofice, nemții au reușit să bată în Scoția chiar și cu Ulreich, Tolisso, Rafinha și, mai ales, Sule în teren. De băgat, au băgat-o Coman și Javi Martinez, al doilea după ce un oarecare McGregor, scoțian atât de simplu, după vorbă, după port (glumim, nu a venit în kilt de data asta), îndrăznise să pună la îndoială superioritatea mașinilor de fotbal nemțești, egalând cu un gol dat printre picioarele portarului ăla care sigur nu e Neuer.

Embed from Getty Images

PSG – Anderlecht 5-0

Dacă am fi răutăcioși, am zice că ăștia de la PSG se pregătesc cu mare fast singurul lor meci care va conta de sezonul acesta. Și din orice alt sezon. Sfertul de finală de Champions League în care vor lua bătaie de la o echipă mai serioasă. Fiind realiști, însă, trebuie să recunoaștem că francezii sunt echipa din Europa care, la ora asta, se apropie cel mai mult de ireal sau de ideal, că ne-am și încurcat în litere de când cu pasele alea hipnotizante.

Dacă Playstation-ul este un ideal al fotbalului, apăi Neymar, Cavani și băieții sunt aproape perfecți, zici că-s niște avataruri ale lor controlate de undeva din tribune de adevărații posesori ai respectivelor spirite. Dintre cele cinci goluri, care ar merita fiecare paragraful său, îl pomenim doar pe cel al lui Verratti (VIDEO), italianul amintindu-ne că atâția mari fotbaliști sunt în pericol să fie ignorați și uitați, în umbra marilor Neymar și Cavani și-a orgoliilor lor de copii nelăsați să bată penalty-uri. Golul a fost minunat, fix Fifa 2018, dar e adevărat că faptul că fundașul stânga al celor de la PSG, Kurzawa, a dat un hattrick e tot o chestie care nu se întâmplă în realitate niciodată și ne întărește bănuiala că tot ce joacă PSG anul ăsta se petrece în Matrix și nu e cazul să punem la suflet prea tare.

Embed from Getty Images

Olympiakos – Barcelona 0-0

Atât de frumos l-au primit fanii lui Oly pe Ernesto Valverde, antrenor în două mandate prin frumosul port în trecut, încât spaniolul n-a avut el sufletul ăla să-l roage pe Messi să fie una dintre zilele în care are chef de fotbal. Și când n-are Leo chef să joace, e clar, nu îndrăznește nimeni să își asume riscul de-a fi mai bun decât el, așa că spaniolii care n-ar prea mai vrea să fie spanioli au luat-o ușurel, la ralanti, până le-au făcut cadou grecilor primul lor punct din grupe. Că cică ar trebui să te ferești când îți fac ei ție daruri, dar de dat nu se zice nimic, e totul ok. Mulțumim Telekom Sport că ai ales acest meci ca fiind cel mai tare al serii, a fost o în-cân-taaa-re!

Embed from Getty Images

Sporting – Juventus 1-1

Juventus jucase atât de bine în ultimele meciuri încât a venit la Lisabona așa, la oha, cum ar zice băieții din singurul bloc din Voluntari, și s-au trezit repede conduși de un gol al lui Bruno Cesar marcat înainte să apuce Higuain să dea jos primul kil din cura aia de slăbire pe care și-o tot promite. Bătrâna Doamnă a văzut multe de-astea la viața ei și nici n-a tresărit când șarmantul amant portughez i-a penetrat plasa din tetra, ba chiar a înaintat bătrânește, dar nemilos, înspre poarta lui Rui Patricio. Tot fotbalistul cu fizic de funcționar public sătesc Higuain avea să egaleze, cu o scăriță mai leneșă decât părul care nu mai are chef să-i crească de multișor.

Embed from Getty Images

Rezultate și program UCL

Foto Nissan UCL

Andrei Manțog on Facebook
Andrei Manțog
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Leave a Reply