UEFA Champions League, faza pe gazon. Chelsea-Barcelona 1-1: Willianul nou

Foto Nissan UCL

Dacă de obicei așteptăm serile de Champions League cu sufletul la gură pentru a vedea ce vrăji mai fac băieții plătiți cu lopeți de bancnote pe zi în fața altor băieți plătiți cu basculante de bancnote pe zi în confruntări în care ne fac să reacționăm măcar o dată pe meci cu tradiționalul “Hai, bă, că și bunică-mea putea să dea gol de-acolo”, aseară a fost puțin diferită situația. Aseară, fraților, am așteptat meciurile cu emoție și tremur în glas pentru că știam foarte bine că semifinala dintre Chelsea și Barcelona reaprinde vechi fitile ale unor bombe care au explodat doar parțial la finalul deceniului trecut, în semifinala aia din 2009 cu arbitru norvegian demn de un fast food cu ecuson UEFA care a turnat sos picant cu găleata peste meciul retur.

Embed from Getty Images

Pentru cei născuți ceva mai târziu, care au prins comunismul pe Wikipedia și au înțeles fotbalul doar de la Neymar la vale, vă reamintim faptul că ăla a fost meciul în urma căruia Barcelona s-a calificat printr-un gol marcat de Iniesta în prelungiri în finala care îi aducea cel de-al treilea trofeu Champions League din istorie. Același meci în care Chelsea a fost aproape să se califice în finala competiției neoficiale de caftit arbitrul ca la Județ după ce Ballack și Drogba s-au aflat la un milimetru de a căsăpi cetățeanul european Tom Ovrebo din cauză că le-a refuzat londonezilor vreo două-trei penalty-uri clare. Alții zic chiar de patru, da’ știm cu toții că de la 3 în sus nu mai numeri, ci pleci nervos de pe teren și-i lași să joace fotbal după regulile inventate de stimata mamă a dânșilor.

Între timp, Chelsea și Barcelona s-au mai văzut la față și printr-o altă semifinală din 2012, când londonezii și-au luat înapoi ce era al lor, da’ cumva tot despre meciul ăla din 2009 vorbește lumea de fiecare dată când cele două echipe se întâlnesc față în față. Asta și pentru că e mai profitabil să scormonești în compost decât să sufli praful de pe trofee. Și pentru că ne place să revedem imaginile cu Ballack scălămbăindu-se în spatele arbitrului, pentru că acum ni se par amuzante.

Cronicile din UEFA Champions League îți sunt oferite de:

Nissan UEFA Champions League

Chelsea – Barcelona 1-1

Bun, revenim la zilele noastre. Chelsea și Barcelona se revăd din nou după ani și ani, vorba ălora de la Compact, care nici măcar nu mai știu dacă mai cântă sau nu, că i-am auzit ultima dată pe vremea în care erau headlineri la Zilele Bistriței acum 17 ani. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect și să revenim pe Stamford Bridge, stadion care și-a păstrat miraculos numele într-o eră în care cluburile de fotbal deținute de magnați născuți cu petrolul în uretre tind să vândă până și spațiul publicitar de pe chiloții nevestei celui de-al treilea portar al echipei.

Dăm așadar legătura pe Stamford Bridge, acolo unde jucătorii așteaptă să intre pe teren prin tunelul care vine de la vestiare. Un tunel îngust, destul de aglomerat, dar în care jucătorii celor două echipe mai c-o pun de-o șeptică și de-un barbut la câți spanioli joacă pentru Chelsea și Barcelona. Era bucurie și fericire, iar dacă erai un extraterestru aterizat accidental pe Terra în seara zilei de 20 februarie aveai impresia că băieții ăștia așteaptă la coadă să intre în autocarul care-i duce în tabără pe Parâng, nu se pregătesc de un meci în care suporterii se iubesc ca varza murată cu berea.

Embed from Getty Images

Treaba e că relaxarea asta aparentă a mai spălat puțin din tensiune, pentru că meciul ăsta s-a jucat oricum, numai în atmosferă de saună nu. Asta pentru că, pe de o parte, ăștia de la Chelsea veneau la meci după un sezon semi-ratat în Anglia, acolo unde anul trecut au câștigat campionatul, dar anul ăsta par pe alocuri că vor să-l râcâie pe antrenorul Conte de pe loz jucând ca cizmele lui d’Artagnan în meciuri precum legendarul 0-3 cu Bournemouth acasă sau superbul 1-4 cu Watford în deplasare, partide jucate la început de februarie și care încă miros a rânced. Dincolo, Barcelona lui Ernesto Valverde pare Linda Evangelista pe podium la Paris Fashion Week, trimițând bezele în stânga și-n dreapta sub reflectoare și blitzuri într-un sezon în care i-a luat pe toți pierdut cu cărare pe mijloc prin campionat, acolo unde Real Madrid gâfâie pe alocuri ca tabaciștii puși să alerge la maraton.

Embed from Getty Images

În acest context actual aparent vitreg pentru Chelsea, singura speranță reală venea din faptul că echipele din Anglia au prins brusc vânt la pupa în sezonul ăsta al Champions League, zburdând prin adversari cu maceta în timp ce râd cristalin, a calificare în sferturi. City, Tottenham, Liverpool și United sunt favorite clare să treacă mai departe, iar cei de la Chelsea nu-și prea permiteau să rămână a șapteșpea roată la căruță și să cânte imnul fierar-betoniștilor irlandezi matoli când din vestiarele celorlalți se aud arii de Verdi și Puccini. Și mai era ceva: Messi nu marcase în viața lui contra lui Chelsea, clubul londonez fiind unul dintre puținele care au reușit să-și păstreze fecioria intactă până acum în fața omului care altfel găurește apărările adverse în ritm de grindină cu gheața cât oul de struț. Celelalte echipe care reușiseră să scape de golurile lui Messi sunt Gloria Bistrița și Ceahlăul Piatra Neamț, enclave de normalitate într-o lume în care zeul Messi doboară recorduri cum mănâncă românii pâine: des, mult și fără milă.

Embed from Getty Images

Bun, începe meciul. Cumva împotriva prognozelor meteo, Barcelona se așază cu fundul în careu, așteptându-i pe cei de la Chelsea să atace ca la handbal. Până când s-a dezmeticit Messi și-a strigat adunarea din goarnă prin minutul 10, catalanii văzuseră poarta lui Courtois doar în fotografiile de arhivă din muzeul vizitabil al clubului londonez. E adevărat că-n partea cealaltă a terenului se cam vedea poarta degeaba, că nici Ter Stegen n-a avut prea multe ocazii să ne facă cunoștință cu freza aia îngrijită de cirezi, dar măcar știi că procesul de campare în jumătatea adversă de teren te ține departe de eventuale atacuri teroriste adverse.

Embed from Getty Images

Londonezii au presat ca zdrobitorul de usturoi și i-au făcut pe cei de la Barcelona să pedaleze în gol. Am asistat chiar și la câteva pase complet greșite ale băieților care nu ies din apărare altfel decât prin țesături scurte păstrate amintire de pe vremea lui Guardiola, când cine îndrăznea să degajeze aiurea ca la Ciorogârla era omorât cu pietre. Iar când zicem “să pedaleze în gol” ne referim la gol la propriu, pentru că Barcelona a reușit performanța de a nu avea nicio ocazie într-o primă repriză în care Courtois a simțit zgândăreli pe noadă doar de vreo două ori, la faze în care eternul Messi a luat la tricotat o jumătate de echipă adversă, dar le-a pasat apoi unor coechipieri întârziați a căror transmisie a livrat puterea spre o singură roată.

Embed from Getty Images

Desigur, Barcelona a avut posesie, așa cum o face de obicei. Ba chiar masiv, pe la 76%, posesie de meci amical contra juniorilor. Doar că echipa lui Valverde a părut mai degrabă că joacă fotbal la porți invizibile aflate în lateralul terenului, pentru că de fiecare dată când recupera mingea începea să paseze obsesiv de-a latul pe la centru, de-ți venea să înclini televizorul, poate-poate se prăvălește mingea spre una dintre porți ca să n-adormi după o zi grea la birou.

În tot acest peisaj vag fotbalistic, cu Chelsea încercând să-și facă loc prin pădurea de catalani mândri și aproximativ independenți care arestau mingea și-o băgau în buzunar ca să dea apoi din umeri la întrebările legate de localizarea acesteia, s-a cristalizat ușor imaginea clară a duetului Hazard-Willian, tunurile cu ajutorul cărora londonezii trăgeau să spargă reduta adversă. Iar brazilianul Willian și capul său de pămătuf curentat au oferit sunet în filmul mut de pe teren. Prima dată în minutul 33, când a înfundat bara laterală la o fază la care Ter Stegen a plătit bilet VIP ca să urmărească îndeaproape cu atenție și îngrijorare desfășurarea evenimentelor, iar apoi spre finalul reprizei, când a mai nimerit o dată bara, dovedind că în Brazilia e mai ușor să nimerești țeava de 10 centimetri decât ditamai gaura de 7 metri.

Embed from Getty Images

După ce a băgat puțin șublerul și cheia de doișpe în gheată la pauză, Willian s-a întors pe teren reglat și a reușit în sfârșit să marcheze din a treia încercare. A fost un gol geometric în care omul ne-a demonstrat că nu-i musai să tragi la poartă ca surdu’-n clopot când ai o pădure de jucători în fața ta în careu, mai ales dacă poți să-i ocolești pe toți cu un șut magnific din care astrofizicienii vor avea de învățat traiectorii pentru viitoarele lansări de rachete în spațiu (VIDEO).

Embed from Getty Images

S-au bucurat londonezii. Săreau băieții prin tribune ca popcornul în oală. Dar i-a ținut vreo 10 minute, atât cât le-a luat lui Iniesta și Messi să profite de o fază în care fundașii lui Chelsea au părăsit nemotivat fotbalul. După ce Suarez s-a împiedicat de proprii dinți în careu și a început să țipe turbat că-l fură UEFA la cântar, apărarea londonezilor a părut blocată în absolut, cu vreo telecomandă ascunsă în tribune care le-a scurtcircuitat creierele. Danezul Christensen i-a pasat aiuritor lui Iniesta cum nu-i pasa nici măcar Xavi pe vremuri, iar administratorul de assist-uri a făcut ce făcea și acum 9 ani pe vremea asta: a băgat cuțitul în ficații londonezi. Nu direct, pentru că de data asta n-a mai vârât-o-n vinclu, ci indirect, pasându-i lui Messi la marginea careului. În fine, Messi a făcut ce face Messi cel mai bine: l-a trimis din corp pe Courtois după cârnați și a marcat pe contrepied, bifând și unul dintre ultimele numere în jocul de Bingo al carierei: gol contra lui Chelsea (VIDEO).

Embed from Getty Images

Mai rămăsese un sfert de oră din meci, dar jocul s-a închis brusc ca ghișeul de la ANAF la pauza de masă, astfel că verdictul procurorilor va fi dat abia peste două săptămâni, când Hazard și Willian vor încerca să cânte din nou la mandolină în mijlocul concertului rock de pe Camp Nou. Știți că aici nu dămf pronosticuri – în principiu pentru că ne place să știm că vă câștigați banii prin muncă, nu la pariuri, orhideelor – dar ne este foarte clar că de data asta se va califica mai departe echipa care va reuși să iasă în față.

Embed from Getty Images

Bayern – Beșiktaș 5-0

În celălalt meci al zilei, poreclit absolut natural “cui îi pasă cine mai joacă într-o seară în care se joacă Chelsea – Barcelona?”, Bayern München a primit vizita turcilor de la Beșiktaș. Mă rog, așa cum știm cu toții, Münchenul a primit vizita turcilor încă de acum vreo 60 de ani, pe când băieții au venit să construiască Zidului Berlinului și-au rămas să construiască piramidele de kebab din fiecare șaormerie deschisă până târziu în Germania, da-le-ar sfinții sănătate pentru că nu ne lasă să murim de foame când uităm că programul magazinelor nemțești e aproape inuman.

În fine, trecem peste problemele politico-migratorii și ne concentrăm pe faptul că, deși ar fi putut părea invers, la München s-au întâlnit un Bayern care terminase grupa pe locul al doilea și un Beșiktaș care-și câștigase grupa. E adevărat că nemții au fost scoși ușor de pe orbită de balaurul PSG, iar turcii au câștigat o grupă în care au jucat echipe numai bune prin Europa League, dar oricum e greu de digerat și de vizualizat originea speciilor în cazul ăsta.

Embed from Getty Images

Pentru că nu avem patru perechi de ochi, am asistat pasiv la această partidă și ne-am informat din rezumatele ulterioare, așa că vă vom face o analiză succintă a ceea ce s-a petrecut pe teren. Un element important ar fi faptul că meciul a fost arbitrat de concetățeni, Hațegan și compania dovedind că legenda care spune că românii nu pot ajunge în primăvara Champions League e în principiu falsă. Bine, nea Ovidiu s-a aflat la primul meci important după ce și-a pus Irlanda în cap la barajul de Mondiale cu Elveția într-un hal care-a făcut să înflorească afacerile cu ținte de darts cu fața lui Hațegan în pub-urile din Dublin. Dar oricum, p-ăsta-l mai avem, cu el defilăm.

Embed from Getty Images

Și meciul a început crunt pentru turci. Fundașul croat Domagoj Vida, care după cătare parcă-i basist într-o trupă de Heavy Metal, a plecat la dușuri pentru că l-a verificat la genunchi pe Lewandowski într-o fază în care polonezul se prăvălise singur spre poarta adversă. Beșiktaș a rămas astfel cu 10 oameni pe teren, moment perfect pentru a ne prinde că echipa turcilor pare un soi de cămin de pensionari în care sunt internați fie jucători talentați care au fost văzuți mereu ca “noii – introduceți aici nume de fotbaliști de top din țările lor”, fie băieți care au făcut cu adevărat treabă la viața lor, dar care mai au vreo 5-10% din baterie și s-au aciuat la Istanbul ca să-și plătească ultimele rate la Bentley. Ryan Babel, Pepe, Vagner Love (Vagner Love, #băbăiatule!), Ricardo Quaresma și Alvaro Negredo s-au amestecat cu turcii într-o tocană multiculturală numai bună de potol ca să ieși din grupe, dar inutilă când dai de Bayern Munchen pe Allianz Arena și rămâi cu om în minus pentru că nentu’ Domagoj recurge la măsuri radicale în minutul 16.

Embed from Getty Images

Trecem rapid peste restul meciului, pentru că la 5-0 pentru nemți nu e mult de zis. De fapt, până și băieții de la Bayern știu asta, pentru că de pe la 3-0 încolo au început să se bucure moderat la goluri, cu gândul că după meci nu va fi rost să se oprească la taraba lui Emre, că le scuipă ăla-n sosul de maioneză. Notăm doar că au marcat de câte două ori Müller și Lewandowski. Și menționez asta pentru că mă simt mai bine știind că una dintre echipele care ne-a eliminat din drumul spre Mondialul din Rusia e Polonia lui Lewa, care – iată – marchează în Champions League. Vedem noi după cum negociem faptul că în aceeași grupă ne-au dat liniște Danemarca și Muntenegru.

Embed from Getty Images

Ne revedem mâine, când vom vorbi în termeni cel puțin la fel de psihotici despre Sevilla – United și despre Șahtior – Roma. Numai bunătăți. Hasta luego.

Foto Nissan UCL

Meciuri optimi UEFA Champions League

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.